return to the com(m)unity

Am aflat la evenimentul de lasare cum a reusit Victor sa ii determine pe “muncitani” sa coopereze si astfel sa isi respecte deadline-ul. A fost atat de fericit ca a reusit, incat a fost foarte amabil si ne-a oferit o demonstratie live pentru rezolvarea unui mic incident din timpul simularilor de dinainte.

Postam nu de mult despre garajul IAA si cum onorabilul board care cuprinde oameni obisnuiti cu un confort corporatist ridicat (ma gandesc de ex. la Alexandra de la Unilever, Narcis de la P&G si Eusediu de la Quadrant) se strecura printre mormane de moloz si isi stergea de praf rosu scaunul pe care se aseza cu batistuta din ghiozdan. Aceste vremuri de glorie antreprenoriala si entuziasm ong-istic au apus. Acum exista un sediu functional si spectaculos de frumos amenajat. Si o perspectiva corporatista. Asta este, viitorul umanitatii va fi un feudalism corporatist supratehnologizat. Trebuie sa ne resemnam.
Cu o intarziere de numai doua saptamani fata de deadline-ul auto-asumat, Victor a reusit sa faca sediul functional. O performanta remarcabila, la care nimeni dintre noi nu se astepta. Pariurile neoficiale dintre noi estimau intre 4 si 8 saptamani intarziere. Stim cu totii ce inseamna constructiile in Romania. Timingul se construieste dupa o regula simpla, iei timpul pe care ti-l dau „mesterii”, il inmultesti cu 2 si treci la ordinul de marime imediat urmator. Dar a reusit. Dar cea mai mare realizare mi se pare insa alta, mult mai putin vizibila: a reusit sa aduca impreuna sub acelasi acoperis cele mai importante organizatii ale industriei de comunicare: IAA, UAPR, BRAT etc. Este un prim pas catre stingerea traditionalelor impunsaturi colegiale din industrie si crearea (in sfarsit) a unei comunitati profesionale. Sunt sigur ca orientarea crestina si ortodoxa a lui Felix are si ea un rol important. De aceea si lansarea a fost precedata de sfintirea locatiei. In principal sala de sedinte unde se intalnesc factorii de decizie Vezi foto.
Evenimentul de lansare a avut un concept interesant: oamenii din industrie au putut sa isi lase amprenta asupra sediului. Concret, cu degetul mare in tusiera, ca la intrarea in america. In curand cea mai precisa baza de date de amprente a industriei Prezenta pe masura codului rosu, dar suficenta cat sa bifam evenimentul. Noroc ca a fost inainte sedinta de board, si am ramas si noi sa dam impresia de numar mare.
Deci gata, avem sediu. IAA House. Cu sali cu numele sponsorilor principali (Stela Artois si Unilever) si spatiu pentru Scoala IAA. Am fost unul din fotografii neoficiali ai evenimentului (Deja colegii cand ma vad cu aparatul zambesc intr-o parte: „iar faci poze pentru blog??”) si am profitat sa iau cateva imagini dupa ce sediul s-a golit. Pare mult mai mare. Si mai prietenos

Sunt sigur ca altii s-au gandit de mult la ceea ce voi spune in continuare, dar pe mine m-a lovit inspiratia zilele trecute. De data aceasta intr-un taxi fara aer conditionat. In ziua de cod rosu. Am supravietuit, desi functiile cognitive superioare au fost shut down pentru tot restul zilei. no big difference de cum sunt in alte zile, asa ca nimeni nu a sesizat
Ma gandeam la un posibil subiect pentru un post, ruland ideile mai interesante din ultimele zile. Inevitabil am ajuns din nou la motivatia de a scrie intr-un blog, in conditiile in care colegii mei ma descurajeaza cat pot de des si cat pot de mult (”numai de asta nu mai aveai timp..”, “s-a ajuns si asta, acum are blog..”, “lasa, raspunde-mi pe blog” etc.) si la rezistenta mea in a ceda unei tentatii a “lasarii pe panta”. A scrie intr-un astfel de produs editorial constant fata de abandonarea lui este ca urcatul pe munte vs. a skia. Pentru unul ai nevoie de vocatia urcarii contra curentului, pentru celalalt de cea a abandonului in voia lui. Este mult mai usor sa te lasi decat sa te impotrivesti.
Am mai gasit o motivatie frumoasa fata de cele initiale. Blogul este un ceva intre oracolul copilariei si jurnalul maturitatii. Jurnalul este un instrument al seriozitatii si maturitatii. Numai oamenii importanti tin un jurnal: oamenii de stat, capitanii de corabii, curtezanele, intemnitatii etc. Ei trebuie sa consemneze toate evenimentele prin care trec, fara a le judeca. Aceasta sarcina le revine altora, care trebuie sa hotarasca care au fost lucrurile importante si care cele lipsite de insemnatate.
Iar oracolul este copilaria, bucuria descoperirii in fata celorlalti la fel de imaturi ca si tine, care iti raspund la fel de pozitiv ca si tine lor, in procesul de formare a personalitatii. Atunci descoperi primele forme de flirt, sfaturi, recomandari si fragmente de “celalalt”.
Ne straduim fiecare dintre cei care scriem in spatiul virtual sa aratam celorlalti lucruri importante pentru noi intr-un fel sau in altul (ce vedem, ce traim, ce visam, ce ne defineste profesional). Dar in acelasi timp vrem ca ceilalti sa ne placa, sa ne admire si sa ne bage in seama. Adica sa accepte sa ne scrie in oracol, la fel ca atunci.
Am simtit in caldura tropicala a loganului ca blogul este o specie tandra si egoista, suspendata atemporal undeva intre copilaria tarzie si maturitatea responsabila.
Dar cine poate avea incredere in gandurile dilatate de caldura? Pana la urma Zuang Zi a visat ca era fluture, sau fluturele a visat ca era Zuang Zi?

In ultima vreme am inceput sa merg doar cu metroul atunci cand am mai mult de un drum in centru. Ajung mult mai repede si mai putin stresat. Cand trebuie sa ajung dimineata in centru din cartierul meu muncitoresc (Balta Alba) cu masina, sunt la destinatie deja un pachet de nervi, muschi si adrenalina. Ma inteleg bine cu caldura, nu ma deranjeaza soarele, si sunt atat de autist incat nici ceilalti nu ma deranjeaza. In plus am timp si de o Libertatea+resturile din Catavencul de saptamana trecuta (ca sa aflu cum gandesc doua targeturi extreme). Si cum mi se intampla sa termin mai repede ziarele in cauza, imi mai ramane timp destul si pentru observarea celor din jur (nu numai fetele frumoase) sau cateva ganduri.
Una dintre aceste observatii vizeaza scarile rulante. Pe care noi romanii ne urcam la poale si coboram in varf. Nu mai si urcam in acest rastimp. “Decat” stam. Desi pe fiecare treapta sunt pictate cateva talpi: doua in dreapta, pentru a marca “banda de viteza” si una in stanga pentru “banda normala”. Mereu ma minunez cum oamenii se pun linistiti pe scara rulanta si asteapta sa fie urcati si incerc sa inteleg de ce. In alte tari din Europa oamenii urca pe scarile rulante ca si pe cele normale si respecta benzile. Nu am inca explicatii serioase pentru acest comportament, dar intuiesc cauze mai profunde decat simpla nevoie de odihna. Interesant este si faptul ca acest comportament este intalnit in toate locurile unde sunt scari rulante, de la metrou la mall-uri de fitze. De ce oare?

am fost si la Robert Plant si la Rolling Stones, desi nu imi place sa merg la concerte pe stadioane. in romania. datorita organizarii. de data aceasta nu aveam insa cum sa nu merg, chiar daca din nou organizarea la ambele a fost ingrozitoare. repet, ingrozitoare. m-am simtit din nou ca inainte de 89. cozi la bere, sucuri sau toalete. urasc cozile. sincer si din tot sufletul. daca vad o coada la ceva, chiar daca ar fi cupoane de reducere cu 60% la o sedinta la un salon de masaj thailandez de lux, tot am plecat instantaneu. de data aceasta am zis sa acord inca o sansa evenimentelor de acest tip. iar m-au dezamagit.
de ce? de ce? de ce? ce fac brandurile acelea cat globalizarea de nu isi pazesc cinstea obrazului? m-am inrosit de furie si nu de bucurie
dar zeul blond si bolovanii rostogolitori au meritat si recompensat fiecare secunda de fobie. ma inclin.
they walk the blog..nu ca branduri rosii in obraz care doar talk the talk.

in acest we sunt in team building cu colegii intr-o zona fara acoperire tel mobil sau internet. numai persoanele de sex feminin din firma. am sa raspund la criticile la adresa postului “barbatii, femeile si portierele” luni. pana atunci, nu interpretati tacerea mea ca pe o portiera trantita mai tare decat de obicei
am luat aparatul foto cu mine

Zilele trecute citeam rezultatele unui studiu de popularizare despre perceptiile barbatilor si ale femeilor despre propria masina. din celebra si deja branduita categorie “psihologii americani au descoperit ca..”. de data aceasta erau britanici, iar descoperirea lor chiar “face sens”. studiul acela demonstra ca barbatii si femeile au o perceptie diferita fata de automobilul lor (no wonder..), dar si altceva, mult mai interesant. si anume ca cei mai multi barbatii conduc doar cu o mana pe volan pentru ca automobilul este o proiectie si continuare a propriei personalitati, cu care se identifica intr-o mai mare masura decat o fac femeile, care conduc cu doua maini pe volan. fiind studiu de popularizare, nu existau detalii, dar nu conteaza. cred ca au dreptate.
am constatat la randul meu de-a lungul a multi ani si multi “subiecti”, ca femeile au intr-o proportie covarsitoare obiceiul de a tranti portiera automobilului in care calatoresc mult mai puternic decat o fac barbatii aflati intr-o situatie similara (mai ales daca se afla pe locul din fata). si ca barbatul care conduce se enerveaza datorita acestui lucru si o “roaga” mai politicos sau mai putin, sa nu mai faca acest lucru. iar ea continua cu hotarare, indiferent de eforturile soferului sau de durata relatiei. mi s-a parut un lucru atat de interesant incat m-am pus pe observat si investigat. concluzia la care am ajuns este aceea ca in timp ce pentru barbat automobilul este o prelungire a personalitatii sale, un alt “spatiu personal”, pentru femeie automobilul este mai mult un instrument sau o modalitate catre ceva. el nu este inzestrat cu importanta si semnificatia pe care barbatii o acorda automobilului, versiune moderna a calului cu care pleca la lupta si de a carui stare de sanatate putea depinde propria sa viata.

o alta explicatie a faptului ca barbatii sunt mult mai agresivi la volan decat femeile (pe langa multe altele, cum ar fi perceptia diferita a riscului si de aceea tendinta de a isi asuma riscuri mai mari, un nivel mai ridicat de agresivitate datorat testosteronului etc.) este faptul ca acestia sunt mult mai teritoriali si isi extind perceptia teritoriului “lor” cu multi metri inainte sau in spatele automobilului pe care il conduc. fraze de genul: “uite-l si pe beep ala care s-a bagat ca o beep in fata mea”, “m-a depasit ca un beep! las’ ca ii arat eu lui..” sunt mai mult decat cunoscute de fiecare dintre noi. o alta ipoteza a mea este ca femeia simte nevoia sa isi exprime luarea in posesie si implicit marcarea dreptului la prezenta in teritoriul atat de incarcat emotional al relatiei dintre barbat si automobilul pe care il conduce.

intuiesc aici o situatie cu potential de insight pentru pozitionari de tipul “complicitate masculina” (brandul este clar..). doar un barbat poate empatiza cu un altul a carui portiera tocmai a fost trantita cu nonsalanta de partenera sau doar pasagera sa. eu am constatat ca indiferent de varsta, pozitie sociala sau educatie, femeile au acest comportament. iar reactiile la observatia barbatului in directia corectarii lui este intampinata cu ostilitate si replici acide care subliniaza superioritatea evidenta fata de “o mana de fiare”. lucru cu care si barbatii sunt de acord, dar numai pentru perioade mai lungi sau scurte de timp

Asta seara am avut prima intalnire informala pentru demararea proiectului Young Professionals. Cu comitetul de initiativa, oameni recomandati de membrii IAA (una sau mai multe recomandari). Pareau entuziasti si de aceea sper ca la intalnirea formala care va avea loc peste doua saptamani pentru organizare si constituire sa se gaseasca voluntari sau propuneri pentru functii. Intalnire scurta, eficienta si relaxata. Principiul fundamental pe care vrem sa construim acest chapter este “autodeterminarea” sub supervizarea unui boarder. In cazul acesta in principal eu. Ceea ce inseamna garantia unei supervizari simbolice. Cu ajutorul consistent al omului orchestra al industriei (doamnelor si domnilor, vi-l prezentam pe Victor Dobre!!!), zis si “the trouble shooter”, “the dealmaker” sau “te pupa Victor!” La acestea i-am mai adaugat si eu una la cursul de PRS (Presentation Reasoning and Show - cred..) de la scoala IAA unde am avut un exercitiu in care trebuia sa dam porecle sau asocieri cu persoane cunoscute din lumea show biz-ului partenerului de echipa. Pe care o formam cu Victor. V-am mai spus mai de mult ca de interesante ce sunt cursurile, mergem si noi la ele. Chipurile sa monitorizam procesul de invatamant si sa culegem learning-uri. De fapt de curiozitate. Dar sa nu mai spuneti la nimeni ca ne cer organizatorii scolii bani Asa deci, va spuneam ca i-am mai adaugat si eu una: “Hrebe”. El sustine ca nu s-a suparat si ca il onoreaza. Eu am rezerve, dar porumbelul mi-a scapat deja. Iar el saracul, de buna credinta, mi-a dat una foarte onoranta: Sun Tzi. Si acum imi mai este rusine cand ma intalnesc cu el. Sper doar sa ajunga macar pe jumatate bogat cat este acum Hrebe..Iar cand am vazut in ce maniera socialista a ales echipa editoriala a site-ului IAA sa ii spuna la multi ani de ziua lui, am avut confirmarea ca aveam o umbra de dreptate.. Intrati repede pe site, pana nu “se” scoate postul acela. Este istorie Si bineinteles Afrodita. The usual suspect cand vine vorba de activitati “academice”. Nici nu o mai intrebam daca are timp sau daca vrea sa se implice in inca un proiect. O punem din oficiu in proiect si in lista de mailuri prin care convocam la lot. Iar cand ne spune ca nu intelege de ce a fost chemata si ea, dar a venit din spirit de solidaritate, ii spunem ca si-a dat deja acordul intr-un mail pe care l-a primit intre 9:00 si 10:00 intr-o dimineata, dar nu mai tine minte. Si asa este in atat de multe proiecte, incat le-a incurcat de mult. Acum nu a comentat nimic, ceea ce inseamna ca ipoteza mea este corecta.
Sa fie intr-un ceas bun. Va tin la curent, este un proiect de care se vor auzi lucruri frumoase.
Se primesc si studenti, dar numai cu recomandare de la profesorul de publicitate
Va pupa si Dan, este un sfert de ceas peste miezul noptii si mi s-a facut somn. Un eveniment atat de rar, incat nu imi pot permite sa il ratez. O fi de la ploaie?

Ieri am fost speaker la evenimentul de lansare a primei carti a editurii IAA. V-am mai povestit despre ea, istoria numelui in limba romana etc. Este cartea care mi-a consumat 8 we din aceasta primavara. Simteam ca innebunesc lucrand la ea, cand afara infloreau copacii si hainutzele de primavara. Dar am trecut si peste asta..
O recenzie decenta gasiti pe site-ul IAA, ca si modalitatea de a o procura on line. Lucrez si eu la o recenzie pentru o revista de specialitate, cand o am gata o postez (desi va avea 2-3 pag. de word..).
Opinia mea sincera despre aceasta carte:
- este foarte buna ca si ghid “la indemana” (eu o vad ca un fel de “ce sa faci daca ai o problema de sanatate pana vine doctorul”). potrivita in biblioteca oricarei agentii, mai ales pentru “induction”
- are o grafica foarte prietenoasa si americaneasca
- excelenta pentru new entry in industrie sau pentru cei care simt nevoia sa isi sistematizeze informatiile din unele domenii ale publicitatii. bineinteles, pentru studenti.
- are niste studii de caz actuale si bine structurate dupa modelul EFFIE, care sustin capitolele respective
- un engine de cumparare on line - foarte important
- dimensiuni prietenoase, poate fi bagata in geanta fara sa ocupe mult, pentru a o folosi la prezentari de ultima ora

Initiativa privind infiintarea unei edituri a industriei cred ca este una foarte frumoasa, in ideea unui portofoliu de specialitate care va acoperi o gama larga, de la lucrari pentru incepatori la unele foarte specializate. Daca vanzarile merg si proiectul editurii este viabil financiar, continuam cu titluri mai specializate.
In rest, lansare frumoasa si clasica. La Green Hours, la mijlocul zilei. Am avut si participanti Speakeri din target, atat clienti cat si studenti. Onest si echilibrat (doar 3 boarderi: eu, Cristina Simion si Felix la 3 beneficiari). In mod normal ii depaseam numeric net, ca doar trebuie si noi sa ne laudam cu proiectele care ne ies
In concluzie, cei 25 de roni se merita. chiar si numai pentru calitatea “de lucse” a hartiei si imaginile la rezolutie mare. Pofta buna!

In sfarsit vad din nou o campanie pentru o banca construita pe un insight real de consumator (pana acum singurele pe care le-am apreciat au fost ING si Piticii). Campania Unicredit facuta de Head. Tot respectul, cu atat mai mult cu cat recidiveaza in continuarea imediata a celei cu pitici, care intre timp a primit si confirmarea formala a industriei. Din research-urile pe care le-am facut noi pe aceasta tema respectul scora foarte sus in nevoile si asteptarile consumatorilor de servicii bancare. Imediat dupa siguranta si viteza de reactie a bancii/angajatilor in relatia cu ei (ca sa il citez pe turkish, care are un talent deosebit in a da nume la segmente si acronime la chestionare, respectiv de a sintetiza abrupt situatii foarte complexe: “poate sa ma si injure daca am plecat cu treaba rezolvata in 5 minute..” Eu incercam sa inteleg de ce rapiditatea este mai importanta decat respectul. M-a lamurit extrem de rapid..). Ma bucur mult ca in sfarsit o banca a intrat pe teritoriul respect. Eu sunt sigur unul dintre componentii unui segment foarte sensibil la acest argument. Sper din tot sufletul ca resursa umana autohtona si cultura organizatiei sa sustina pe termen lung aceasta bucatica de pozitionare. Din alte studii, de data aceasta de tip organizational, reiese ca noi romanii avem una dintre cele mai “diluante” culturi din lume. Putine culturi corporatiste rezista nealterate. Nici macar McDonalds, una dintre cele mai “militarizate” culturi corporatiste din lume nu a scapat “ne-infiltrata”.

Ma bucur de fiecare data cand vad alte pozitionari in afara traditionalei increderi, declinata conceptual si executional in zeci de nuante, care mai de care mai nesteptate. Ultimul exemplu pentru mine a fost campania OTP. Pana nu mi-a explicat cineva din agentie care a fost conceptul si pozitionarea, nu m-am prins (”incredere reciproca”, exprimata prin contact direct, inclusiv body language si privire). Deep shit, man.. Si am vazut spotul de mai multe ori, incercand sa inteleg daca nu cumva “nu sunt in target”. Pana la urma am ajuns la concluzia ca iar nu sunt..Dar am apreciat ochii verzi ai fetei (”fata verde cu ochii padure..”).
Apropos de banci, iar nu am inteles nimic din campaniile pentru fondurile private de pensii. Si de data asta sunt in target. Si am facut si research pe tema asta. Din care a iesit ca principala nevoie a consumatorilor in acest moment este de informare. Si ca vor ca ea sa le fie acoperita functional si nu emotional. Adica mai intai de toate vor sa stie ce este cu chestia asta. Si atunci de ce tooaate campaniile din acest moment sunt emotionale?!? Ori este un shit mult mai deep decat am reusit eu sa observ, ori oamenii care le fac au mai multe informatii decat mine. Probabil “de dincolo”. Sau, din nou, am iesit si din acest target..Eu nu am sa imbatranesc niciodata?! Si am sa cumpar nepotilor biciclete cu reactie dintr-o singura pensie?! C’mon!