return to the com(m)unity

Saptamana trecuta a fost Summit-ul IAA. Un important eveniment de politics in ceea ce priveste comunicarea. Pentru un eveniment de politics a fost surptinzator de tehnic, iar pentru unul ne-tehnic, surprinzator de interesant. Mai ales in prima parte a primei zile, la sectiunea communication planning si cea de a doua zi (csr). Pentru mine a fost un prilej bun de a mai invata cateva lectii de viata. Mai ales ca a trebuit sa fiu acolo in calitate “oficiala”. Nu am avut mare lucru de facut (Victor, Diana si Razvan erau in control), cat pentru a imi indeplini ca si Brad Pitt cea mai importanta sarcina ca membru al boardului: “sa taca si sa zambeasca” (referirea la Bradd vine pe fondul ultimei declaratii a Angelinei si nu unui orgoliu absurd de a ma compara cu the mighty Ahile ) . Asa ca am zambit la invitati, strans maini, si tacut.

M-a impresionat mult faptul ca invitatii de “dincolo” sunt oameni extrem de amabili si de prietenosi. Vorbesc cu drag cu tine, iti raspund la orice intrebari si sunt singurii dispusi sa interactioneze cu artistii (chiar sa zigzagagheze..). Pun suflet in prezentarile lor si si le pregatesc din vreme. In general sunt ca orice actor profesionist: fac tot ce le spune impresarul lor (in cazul acesta organizatorii). Si o fac bine.

M-a impresionat din nou Wally Ollins. Inteleg de fiecare data cand il vad conferentiind de ce i se spune The Branding Guru. Cu accent pe Guru. La noi conceptul a fost devaluat de catre guru Bivolaru. La indieni insa, si pe filiera imperiului si la englezi, guru inseamna un invatator respectat de catre toti. Care nu transmite doar informatii, ci experienta si intelepciune de viata. Ollins are cu certitudine charisma si metoda. Este un produs clasic al scolii britanice. A reusit din nou sa produca reactii entuziaste, pe o tema generala si filosofica.

M-a impresionat faptul ca o buna parte din comunitatea noastra nu a raspuns la invitatie si nu a fost prezenta. Principalul motiv pe care am reusit sa il smulg de la unii dintre ei: “nu este ceva suficient de tehnic ca sa merite prezenta mea acolo. Lucrurile aste le stiu deja, de ce sa mai dau bani sa le mai aud o data?” Eu zic ca la un astfel de eveniment conteaza dimensiunea lui politica, prezenta Bucurestiului/Romaniei pe harta mentala a celor mai grei oameni de comunicare din Europa si chiar din lume (ex. reprezentantul Detsun). Iar prezenta noastra entuziasta acolo este un semn de respect pentru noi si pentru ceea ce facem ca si comunitate. Care isi sprijina initiativele cu bataie pe termen lung, nu numai interesele pe termens scurt. Asa cum am vazut la sectiunea de CRS, mult mai interesanta si mai tehnica decat ma asteptam initial.

M-a impresionat placut faptul ca a venit Basescu la deschidere si ca a stat peste 40 de minute. Si m-a intristat cum au prezentat N24 si Antena 1 la stiri acest lucru. Ca ar fi adormit la discursul presedintelui IAA Worlwide. O minciuna trista si murdara. Am fost acolo, pe randul doi, la 100 cm in spatele si stanga locului unde a stat Basescu. Si am stat cu ochii pe el si pe reporteri tot timpul (imi uitasem sacoul pe un rand obisnuit si cand am fost adus cu forta la randul vip in virtutea statutului de membru al boardului nu am apucat sa mi-l mai iau. eram singurul in camasa casual de acolo, asa ca eram atent sa evit camerele, sa nu ma fac de ras ). Nu a atipit nicio clipa. Isi tinea ochii in jos pt ca isi citea discursul scris pe un suport si pentru ca are trasaturile mai asiatice, pare ca doarme. Ma asteptam sa vad televiziunile vorbind cu generozitate si implicare despre summit, ca doar toate sunt membre in comunitate. In cel mai bun caz au vorbit neutru si 30 de secunde. Din pacate mai avem pana vom dezvolta o constiinta de breasla.

Dar sa inchei intr-o nota optimista: petrecerile au fost faine, mancarea buna, iar bautura gratis. Traiasca sponsorii! Care au dat un exemplu de eleganta de business prin sprijinirea impreuna a evenimentului sau petrecerilor (de regula nu se baga decat daca sunt sponsori exclusivi). Respect.

Am ajuns si la televiziune. Este drept, un post mai mic si mai putin faimos decat Pro Tv, la o emisiune mult mai putin spectaculoasa decat “Stirile de la ora 5″. Este in schimb al unui produs editorial al industriei, pe care “il stiu de cand era atata..” si care a crescut foarte frumos in ultimii ani: The Marketer. Prin pasiunea si efortul uneori sisific al unui pasionat pe bune de industria noastra: Alexandru Raducanu.

Tema: despre bloguri si motivele pentru care “m-am bagat si in acest ..ahat” cum ma intreaba cu tandrete si compasiune unii prieteni, sau “mi-ai promis ca ai sa scrii numai la servici pe blog ” cum imi reproseaza pe un ton “elegant” prietena mea. Sau cu uimire reactioneaza unii din colegii seniori din corpul profesoral al facultatii de comunicare la care predau: “v-ati facut si dumneavoastra blog, domnule profesor?!? am intalnit deunazi intr-o carte a unui autor francez o definitie a fenomenului blogging: <groapa de gunoi a comunicarii>..” Deh, domnule profesor, i-am raspuns unuia dintre ei, lotusul are radacina in namol (cum ne invata o superba parabola buddhista).

In fine, nu mai conteaza: “I’ on tv!”

Zilele trecute am primit invitatia de a scrie cateva cuvinte despre responsabilitate sociala, pornind de la cateva topicuri care ii interesau pe oamenii aceia (de fapt unul singur, Marius Balaci). Ele vor fi sa apara pe site-ul www.responsabilitatesociala.ro. Conform principiului meu de a posta materialul respectiv si pe blog, il aveti in continuare. Este foarte lung pentru un post, dar “WTF, I feel lucky today..”. Am vrut initial sa ma iau tare de responsabilitistii nostri care sunt in “forma fara fond”, dar pana la urma intelepciunea corectitudinii politice (m-)a invins..

Intrebarile erau:

“in ce masura exista un trand in privinta asteptarilor pe care le are publicul in legatura cu responsabilitatea sociala a companiilor?
in ce masura exista instrumente sociologice prin care o companie sa afle care sunt ingrijorarile publicului legat de activitatea companiei / industriei din care face parte compania? ce trebuie sa urmaresti cand faci un astfel de demers?
in ce masura conteaza pentru romani ca un produs e “verde”?
e pregatit romanul sa schimbe un produs pe care il folosea cu un altul similar, dar care este verde?”

iar raspunsurile mele:

“Fără îndoială în acest moment aşteptările românilor în ceea ce priveşte responsabilitatea socială a companiilor sunt în creştere. Aceasta se petrece pe de o parte datorită expunerii lor la realităţile din occident, şi implicit a nivelului lor de familiarizare cu aspecte ce ţin de cultura comunicaţională, iar pe de alta datorită intensificării activităţilor de tip CSR ale companiilor care activează în România. Cred însă că acestea sunt la nivelul întregii populaţii mai degrabă confuze şi nestructurate. Excepţie fac unele segmente/categorii de populaţie care prin valorie şi stilurile lor de viaţă sunt mai sensibile la aceste aspecte (educaţie şi venituri superioare, „alfabetizaţi” în cultura comunicaţională etc.). Dincolo de acestea, problema cea mai presantă o reprezintă însă profunda lipsă de încredere a românilor (în general sau ca şi consumatori) în sinceritatea şi onestitatea demersurilor făcute de companii pentru a le demonstra că sunt cetăţeni corporatişti responsabili. În condiţiile în care lipsa de familiarizare a populaţiei cu concepte fundamentale de comunicare şi marketing este larg răspândită (ex. pentru mulţi români Relaţiile Publice încă sunt „publicitate mascată”), acţiunile de CSR sunt de cele mai multe ori privite cu reticenţă. Cei mai mulţi se întreabă care sunt motivele reale pentru care companiile respective se implică în viaţa lor, într-un fel sau altul. Societatea românească are un grad mai redus de structurare şi coeziune decât cele în care a luat naştere conceptul de CSR, care se bazează pe sprijinul reciproc acordat companiei/brandurilor de către comunitate şi viceversa. Fără îndoială, acest sprijin este fundamentat pe atingerea unor interese distincte, dar care devin comune în anumite circumstanţe şi pentru anumite perioade de timp. De aceea este important ca atât companiile să desluşească şi să ţină seama în demersurile lor de CSR de nevoile şi preocupările reale ale comunităţilor/segmentelor de populaţie cărora li se adresează, cât şi ca aceste din urmă să le crediteze cu încredere şi sinceritate. Din păcate, încrederea se construieşte în timp şi se manifestă doar după ce brandurile companiilor au trecut prin toate etapele fireşti de dezvoltare. Iar în România suntem foarte departe de îndeplinirea acestor premise. În condiţiile în care companiile/brandurile sunt adesea puternic deficitare la dimensiunea „servicii” şi „satisfacţie”, este de înţeles reticenţa cu care consumatorii întâmpină aceste activităţi.

Instrumentele sociologice prin care o companie poate afla care sunt nevoile şi aşteptările reale ale unor comunităţi/segmente de populaţie nu sunt nici noi şi nici spectaculoase. Ele sunt folosite de multă vreme în marketingul politic sau în relaţiile publice. Cel mai cunoscut exemplu îl reprezintă combinaţia între sondajul de opinie (cercetare cantitativă) şi focus grupuri sau interviuri pentru a identifica „agenda populaţiei”. Aceasta reprezintă cel mai important element ale celebrei treimi de agende ale marketingului politic: agenda populaţiei, agenda mass media şi agenda clasei politice. Problema cercetării pentru activităţile de responsabilitate socială nu rezidă în complexitatea metodelor de cercetare sociologică, ci în „voinţa politică” de realizare a lor. Şi în această situaţie, „the usual suspects” sunt autosuficienţa şi atotcunoaşterea. Este greu de acceptat alocarea unor sume importante, care adesea sunt apropiate de cele necesare pentru derularea propriu zisă a proiectului de responsabilitate socială, în schimb este mult mai uşor de pornit de la ideea că aşteptările publicului sunt uşor de intuit (sau chiar evidente pentru toată lumea). Realitatea ne arată însă cu ocazia fiecărui moment politic important (ex. cele electorale) că între cele trei agende există fracturi colosale, iar aceasta în condiţiile în care pentru acestea se alocă sume spectaculoase pentru cercetare. Una din temele cele mai sensibile ale cercetărilor de acest tip o reprezintă trecerea de nivelul declarativ al primelor opinii ale respondenţilor şi identificarea nevoilor şi aşteptărilor lor reale. Accentul decisiv este pus pe „reale” şi nu pe „declarate”.

Faptul că un anumit produs este „verde” nu contează în acest moment decât pentru cateva segmente foarte rarefiate de consumatori autohtoni. Criteriile de achiziţie care ţin de responsabilitatea socială au o pondere foarte redusă în totalul acestora, prin comparaţie cu cele ce ţin de beneficiile funcţionale ale produsului. O dovadă paradoxală în această direcţie o reprezintă faptul că, deşi la nivel declarativ un procent important din consumatorii români de produse alimentare sunt deosebit de sensibili la tema aditivilor alimentari (celebrele şi infamele E-uri), în mod real comportamentele lor de consum nu sunt influenţate într-o manieră decisivă de acest aspect. De aceea cred că răspunsul la întrebarea dacă românii sunt pregătiţi să schimbe produsele pe care le folosesc în acest moment cu unele similare, dar „verzi”, este în acest moment unul negativ (la nivelul mediei, şi nu al unor segmente izolate şi slab populate). Germenii interesului faţă de aceste teme, care vor conduce în timp la schimbările spectaculoase, dar adesea de neînţeles în acest moment pentru cea mai mare parte a consumatorilor români, rezidă în opinia mea în acumularea de informaţii şi experienţe. Iar acesta este un proces care cere timp, şi în acre arderea etapelor nu poate fi realizată decât prin eforturi considerabile din partea companiilor/brandurilor pentru a recupera decalajele (încă) considerabile faţă de situaţia din ţări cu tradiţie. Există multe exemple de acest tip, dar corectitudinea politică mă împiedică să menţionez nume de branduri şi companii. Cred că pentru a câştiga încrederea consumatorilor români şi implicarea lor în activităţi de responsabilitate socială, companiile/brandurile trebuie să facă primul pas prin a le arăta acestora că îi Respectă prin tot ceea ce fac (contactul direct, shopping experience, servicii post achiziţie etc.).”

In sfarsit APG Romania goes to Hollywood. Adica face un eveniment public important, dimpreuna cu Evensys. Se numeste Masterplan. Daca aveti fie si tangential legatura cu domeniul merita sa veniti. Cred ca pentru mine are sa fie primul eveniment din acest an la care sunt speaker la care am sa merg cu placere si din pasiune. Nu am putut sa merg la celalalt eveniment Evensys de saptamana viitoare (despre shoppermarketing) pentru ca plec din localitate, dar la acesta pot si vin cu placere. Ma bucur ca specia plannerilor a aparut si pe insula noastra de competente mioritice. Ca sa nu fiu acuzat de “publicitate mascata” marturisesc de la inceput ca sunt si eu membru in aceasta organizatie si ca o sprijin cat pot de mult atat informal, cat si din pozitiile oficiale pe care vremelnic le ocup. Am informatii “din interior” ca traseul APG Romania se anunta a fi unul spectaculos si ca va fi sprijinit de celelalte organizatii profesionale. Industriile noastre au mare nevoie de acesti oameni. Cele mai de succes proiecte de research calitativ le-am facut cu planneri. Fara stres, cu brief clar de la inceput, fara prezentarea rezultatelor, fara traducerea lor in alte dimensiuni. Si mai ales cu incredere si respect reciproc. Ma bucur pentru initiativa Evensys si APG. Sa fie intr-un ceas bun.

Duminica este pentru bloggeri sau feedback-erii lor un fel de luni pentru artisti. Isi mai trag si ei sufletul digital, se mai intalnesc cu oameni in carne si oase, ies afara pe terase, beau o bere, vad ca femeile se masoara si in priviri, nu numai in Mb

Iti multumim Doamne pentru ca nu te-ai suparat pe senatorul american care te-a dat in judecata mai deunazi si pentru ca ne-ai dat Duminica. Ca sa ne odihnim mintile si sa mai traim si analogic. E atata liniste duminica, incat stai si te intrebi. Ce ne intrebam? Ce poate fiecare..Eu m-am intrebat ce este linistea si cu ce unitate se masoara

Joi si vineri am fost de dimneatza pana seara la admiterea de la masterul de publicitate. Nu am avut curaj sa imi citesc e-mailurile de la distanta, asa ca luni stiu deja ce am de facut jumatate de zi..Telefonul l-am avut inchis, dar in momentele in care il deschideam sa sun la firma sa vad daca a aparut o urgenta suna atat de disperat, incat l-am dat pe silent si am uitat de el. Daca m-ati cautat (si bombanit) zilele acelea si nu am raspuns, am o scuza Am reusit in cele din urma sa alegem 50 de voinici/e si din oct. ne apucam de treaba. Sunt insa putin ingrijorat, pentru ca nivelurile celor care au fost acceptati sunt foarte diferite, de unii care stiu mai multe decat mine despre anumite domenii (m-am amuzat teribil cand am intrebat-o din inertie pe Ana Militaru de la IQAds daca a auzit de spoof-uri si pana sa ma dezmeticesc deja imi turuia despre concursul pe care deja il deruleaza pentru AdFel), pana la unii care nu stiu nimic concret/procedural despre advertising, dar sunt “mobilati” intelectual si foarte motivati. Multi oameni din afara Bucurestiului si de la ASE-ul nostru. Sper sa reusim sa gasim melanjul potrivit pentru toti. Asa ca feedback-ul direct este mai mult decat bine venit.

Sunt ca de obicei uluit si confuzat de ceea ce se petrece in viata noastra politica. Nu comentez nimic, pentru ca este “vanare de vant”. Imi reiterez insa dorinta secreta de a reforma intreaga noastra clasa noastra politica cu foarte mare viteza (peste 500m/s). In baleierea fara sens a stirilor, am observat un fenomen interesant, care merita urmarit. Incercarea lui A. Nastase de a reveni in viata politica in general, si cea din PSD in particular. Adica un demers de re-branding. Acum un an de zile as fi spus ca acest demers este lipsit de orice sorti de izbanda. Acum cred ca sansele sale au mai crescut, prin simpla comparatie cu tampeniile monumentale pe care le fac ceilalti. Nu sunt fan PSD sau A. Nastase, dar nu pot sa nu recunosc faptul ca macar incearca sa schimbe ceva. Poate chiar este “pe bune”. Si ca a inceput sa curteze alte target-uri decat cele “traditionale” ale partidului care l-a consacrat: tinerii. Ca si-a facut blog. Ma amuza teribil cand aud prezentatoarele gomoase de la emisiunile de stiri cum spun “a declarat Nastase pe blogul lui”. Ca si coleg de locatie de gazduire (wordpress) ii tin pumnii. Poate reuseste sa isi spele greseala de imagine colosala si inexplicabila pe care a facut-o prin expunerea publica a “muzeului” Nastase. Poate maine, poimaine, purtat de avantul prezentei in spatiul virtual, are sa fie poreclit “Nastase, patru bloguri”, “Nastase, 4 case virtuale”, “Nastase, 4 sms-uri”, sau “Nastase, 4 spoof-uri”. Sunt tare curios daca va reusi.

Cu scuze pentru ca nu am gasit pe nicaieri in spatiul virtual din 3 incercari (cum fac de obicei..) iar nu ma pot abtine si mai carcotesc pe marginea subiectului pensii private. De data aceasta este vorba de BRD. Am vazut macheta la banca, cand am fost sa rezolv unele lucruri. Trebuie vazuta: doi tineri fericiti si “cuplaniti” se uita zambitori si cu incredere la tine. Baiatul tine in mana un borcan de exponate biologice (va aduceti aminte de scoala generala, cele in care se tineau broaste disecate..) care contine doua proteze extrem de apetisante. iar una din ele are un dinte cu diamant. Cat am asteptat sa ma bage cineva in seama, m-am uitat pe indelete la macheta. Si tot nu am inteles mesajul creativ. Am inteles mesajul strategic, care face sens (tu vezi-ti de treaba ta, ca de pensie si batranete ne ocupam noi. sau cam asa ceva..). Si iarasi sunt in target..Cred am sa optez pentru un brand care comunica clasic cu mine. Pana la urma ce ma intereseaza cel mai mult este ca entitatea respectiva sa mai fie activa si cand am eu 60 de ani.

Urasc Primaria Capitalei si Primariile de sector. Si primarii din Bucuresti, in frunte cu teleormaneanu’ Adriean. Cu o singura exceptie: sectorul 3 si Liviu Negoita, care chiar a facut lucruri care se vad.

As vrea sa ii vad in intersectii, dirijand traficul blocat de incompetenta lor structurala si inepta planificare a lucrarilor. Si cand ajung in dreptul lor sa imi aduc aminte de neanderthalul din mine. Ii urasc pentru nesimtirea si indolenta de care dau dovada, pentru suficienta superioritate cu care ne mint pe sticla ca nu se poate altfel si ca trebuie sa suferim mai intai, pentru ca mai apoi sa ne fie bine. Gresit. In alte orase, mult mai aglomerate decat Bucurestiul, se poate altfel. Se lucreaza noaptea, cu mai multe echipe. Se planifica lucrarile astfel incat traficul sa fie redirectionat pe rute alternative. Conceptul fundamental este PLANIFICARE. Nu se incepe simultan lucrul la 80 de artere importante din oras. Si nu se lucreaza pe acestea cu anii. Pentru toate acestea va doresc din tot sufletul sa drop dead. Pana atunci pot doar sa va anunt ca nu va voi vota ever incompetenta, indiferent de partidul din care faceti parte. Si ca daca cineva infiinteaza Partidul Automobilistilor din Bucuresti, sau macar un grup de lobby pe modelul american (unde grupurile de cetateni sau interese se pot organiza formal pentru a influenta decizii politice sau administrative) sunt on. Pna la urma, in Bucuresti sunt inregistrate peste 1 mil. de automobile. Adica de voturi.

Zilele trecute am constatat cu suprindere ca am purtat cu mine prin viata cateva calimari cu cerneala din vremea scolii generale. Le-am redescoperit cu ocazia primirii unui frumos instrument de scris (Mont Blanc - multumesc Super Nanny) cand am “rasfoit” cutia in care imi pastrez aceste ustensile, cumparate sau primite de-a lungul anilor (imi plac mult obiectele de papetarie si birou). Desi sunt bagat pana peste urechi in epoca digitala (am patru adrese de mail, cateva identitati, msn, grupuri, forumuri, telefoane mobile, 3 calculatoare la care lucrez zilnic - desk top job, desk top acasa si lap top in ambele, memorii de telefon, carduri de aparat foto etc. etc. etc.) obiectul de care sunt cel mai atasat si care imi este cel mai mult de folos ramane tot agenda. Si ea piesa de colectie si primita cadou (sunt sigur ca si astazi esti bine ). Cred ca in cascada de identitati si mijloace de comunicare simt nevoia unui triunghi de echilibru concret, pe care sa il am oricand la indemana. Agenda, stilou si telefon mobil.

Poate de aceea cred ca ideea/conceptul campaniei pentru Summit-ul IAA este putin fortata (consecinta extrema, cum au precizat chiar oamenii de la McCann). Eu cred ca niciun mijloc clasic de comunicare nu moare de tot. Asa cum sunt inca oameni care traiesc dupa regulile codului Hagakure (vezi Ghost Dog pentru popularizare), pensionari care trimit scrisori in plic, oameni care suna pe fix etc. tot astfel vor exista in continuare spoturile tv. sau radio. Chiar daca doar va fi doar “cult advertising”. Din cate imi amintesc eu din cartile de istorie a canalelor de comunicare de masa, niciunul nu a disparut total.

Nu stiu cum naiba am facut de le-am pastrat atat vreme, si nici unde. Si mai ales cum au supravietuit atata vreme, si nenumaratelor curatenii de sfarsit de an, momente de renuntat la junk-urile adunate peste an. Sau multelor mutari prin care am trecut. Sau cu ce le-am investit emotional de nu le-am vazut niciodata pana acum. Totally blank. Sau poate totally blue..