return to the com(m)unity

Mi-a placut. Pentru copilul din tine, ca si toate cartile lui Neil Gaiman pe care le-am citit pana acum. Duceti-va cu prietena, are sa se uite intrun fel ciudat la voi dupa ce se aprind luminile in sala. Faceti-va ca intelegeti.

Am acceptat nevinovat si senin sa fac parte din juriul de la Internetics, sectiunea web promo (daca ma insel scuzati-ma, ca sunt dupa postul cu videoproiectorul. si am si fost operat cand eram mic. si am impresia ca sunt si negru..). Daca stiam, intelept ramaneam. Ce ma asteptam sa fie “galop de sanatate”, 2 ore pe net intre alte activitati, s-a transformat pana acum in 4 sedinte de cate 2 ore. Si abia ce am trecut de jumatate. Au fost 150 de lucrari inscrise. Asta arata ca in sfarsit ne miscam si noi mai cu talent si basculam creatii web. Ma bucur tare, chiar daca inseamna mult de lucru. O fac cu bucurie si ma simt onorat ca am fost invitat in juriu. Fiind prima oara, stau mai mult la fiecare lcurare si am tendinta de a da note mai mici. Dupa care mi se pare ca sunt prea mici si ma mai uit o data. Si le fac putin mai mari. Dupa care vad o alta sectiune. Dar parca totusi, era mai bine inainte..

P.S. Daca aveti lucrari inscrise la web promo (stiu ca veti gasi rapid acest post), va anunt ca inca nu am reusit sa fac rost de bilete la concertul Led Zeppelin de la sfarsitul lui noiembrie si care va avea loc la Londra. O singura data. Ring a bell?!?

P.P.S. Glumeam la P.S. Biletele se dau prin tragere la sorti. 20.000 bilete la peste 2 mil de inscrisi la loterie..daca ajunge cineva din Romania, sa ne povesteasca si noua cum a fost..

As fi vrut sa va impartasesc ganduri pline de entuziasm odata cu inceperea anului universitar la facultatea de care “apartin”. Facultatea de Comunicare si Relatii Publice din SNSPA. As fi vrut sa va povestesc despre cat de intens si de frumos este sentimentul unui “nou inceput”, de orice fel ar fi acesta. Dar din pacate nu pot sa fac asta. Ba chiar din contra. Am inceput anul cu o senzatie de tristete si zadarnicie. Nu mai am putere nici sa ma revolt. Din nou, la fel ca in ultimii 4 ani, nu am minimul de dotari tehnice pentru a face un curs de publicitate. Adica macar un videoproiector. Nu mai vorbesc de o sala dotata (nu vreti sa vedeti sala actuala), sau (visul unei nopti de vara..) un laborator de comunicare cu computere si conexiuni broadband, statie pt editare de imagine, camere de filmat (2 beta si 2 digitale, va rog) si masa de montaj. Cum sa tii un curs care prin natura sa se bazeaza pe vizual? Povestind oamenilor despre “ati vazut reclama cu tipul care se ridica de la masa sa ia pentru o tipa care il certa pe prietenul ei ca nu i-a luat nimic de “ziua cuplului lor” si pentru ca ala era distrus s-a dus si i-a luat tipei un ursulet si un buchet de flori?” care este pozitionarea brandului? cum este definit teritoriul de pozitionare? cum se diferentiaza de celelalte? emotional sau functional? Cum sa arati prezentari, campanii si spoturi?

V-ati dat seama, erau intrebari retorice de melodrame ieftine. Chiar nu se poate.

Avem discursuri sforaitoare despre “sperantele acestei tari”, “voi sunteti viitorul”, “cursuri performante” and crap. Dar nu avem capacitatea logistica de a asigura minimul de “supravietuire”. Ca in fiecare an, sarabanda telefoanelor date in orele de dinaintea cursului ca sa te milogesti la oricine ar putea sa te ajute cu un videoproiector (desi ar trebui sa te duci linistit si tonic intr-o sala unde te asteapta totul la cheie), a reinceput. Aceleasi raspunsuri condescendente si chiar usor uimite la cerearea ta umila: “de ce oare ma suni pe mine? chiar nu stii ca de asta se ocupa X?”. care la randul lui te trimite la Y, care te trimite la Z. “Nu stii ca nu a aprobat rectoratul?” (un razboi civil universitar din care ca in orice razboi de acest fel cel mai mult pierd studentii, ultimii in lantul trofic universitar). “Nu am nici-un aparat. La mine figurezi ca unul e deja la tine. Vezi sa nu-l fi pierdut” (care btw, deja “s-a pierdut” sau “s-a stricat”).

Si in final te intrebi prostit daca nu cumva ai nimerit la Primarie. sau la Posta. sau la Administratia Financiara. sau la Politie. Si de ce ti-ai dedicat doua zile din viata ta de business in care puteai sa faci bani si proiecte comerciale pentru a discuta personal cu 90 de oameni care vor sa invete cate ceva despre publicitate si din care ai ales numai 50? Ore de munca pe care a trebuit sa le recuperezi in noptile din saptamana urmatoare? cand ai fi putut sa faci lucruri mult mai aducatoare de satisfactii (la carti ma refer, obsedatilor..) Da, stiu, ca sa te milogesti cand incep orele dupa un videoproiector, doua boxe (pentru laptop-ul tau de la firma) si o solutie mobila pentru Internet (ca poate vorbesti si tu la un moment dat despre digital, comunitati virtuale, web 2.0 si alte aberatii tehnice). Si ca sa iti crape obrazul de rusine in fata unor oameni care asteapta ceva interesant de la tine. Pe care il ai in geanta si nu poti sa il impartasesti. Foarte motivant. Nu?

Asa ca am inceput sa ma gandesc la solutii concrete de rezolvare a problemei (sperante de la scoala nu mai am). Cu scuze pentru creativitatea exprimata printre dinti, va cer ajutorul:

1. studentii de la masterul de publicitate (OMFG, ca iar ma enervez: este vorba de un curs de masterat!!!!) sa dea bani la “fondul clasei”, din care sa achizitionam cel mai ieftin si penal videoproiector pe care sa il aduca cineva tot timpul cu el la scoala. Am zis ca dau exemplu si pun si eu 1 mil. Formula trebuie adoptata si de masteratul de comunicare si relatii publice si de studentii de la zi. acestia din urma sunt mai norocosi, sunt multi si nu are sa se simta greu la buzunar. dau si ei de 4 beri si vad reclame faine. promit ca le pun “d’alea cu sex”. si cu masini.

2. sa gasim un sponsor care sa ne ajute cu un astfel de aparat contra expunere (evenimente si pe acest blog, desi nu are mare audienta). poate construim un program de CSR pentru invatamantul romanesc.

3. sa ii cerem lui Becali sa ne dea si noua macar 800 de euro. ii dam in schimb idei de campanie (facem un seminar pe teme de publicitate electorala) si “posturi favorabile” pe acest blog. deja va jur ca el este salvarea Romaniei..pe partea economica..
4. sa “isi faca pomana” o agentie sau un client cu un aparat pe care l-a dat la casat ca e prea mare sau i s-a tocit lampa si nu mai da bine in intalniri

Pentru toate acestea, rog sa primiti scuzele mele (desi o vaga consolare). La acestea se adauga urarea traditionala de “drop dead bitch” plus superoferta “beep cu 50% mai multa prospetzime” celor in cauza. Stiu ca acest mesaj va ajunge rapid in atentia factorilor de raspundere si ca din nou voi fi chemat la o sedinta de autocritica (poate cu aceasta ocazie odata cu castanele primesc si echipamentul). Si mi se va cere din nou sa scot acest post pentru ca “dauneaza imaginii”. Gratie, multumita, datorita colegilor care ma iubesc, ma respecta si ma ajuta in momente dificile (semnaland ereziile comunicationale de pe acest blog). De data asta nu am sa il retrag. Si in armata daca as fi, as avea dreptul moral sa ma revolt cand sunt trimis sa lupt cu mainile goale impotriva mitralierelor. Pentru ca generalul este plecat la training in strainatate, iar coloneii de la intendenta n-au marmite. Daca tot este mor agitand frustrat din pumni si “proliferand injurii” catre navala de 7.69, macar sa imi indrept “The Finger” catre ceruri.

In euforia isterica a analizei/comentariilor pe tema caltabosilor si palincii liberale care au dat inca o data masura agriculturii romanesti, o stire a trecut neobservata. (Ar trebui macar sa apreciem ironia fina si involuntara a concordantei intre forma spagii si activitatea oficialului. Ma intreb cu groaza ce spaga ar primi ministrul industriilor (un baraj cu tot cu lacul de acumulare, un santier naval etc.) sau cel al apararii (poate cu ocazia asta capata si Romania un portavion)). Dar sa revin. Stirea este despre cum onorabilii parlamentari au hotarat si legiferat sa nu mai fie facute publice sondajele de opinie politice cu o luna inainte de data alegerilor, de orice fel ar fi acestea. Nu este o stire foarte importanta, dar aceasta hotarare va avea influente importante asupra modului in care se fac campaniile electorale si se comunica in acestea. Ar fi meritat o dezbatere publica, sau macar consultarea comunitatii de cercetare. Nimic de genul acesta. “Alesii” stiu mai bine ce este bine pentru noi. Imi declar oficial cu aceasta ocazie disponibilitatea de a posta pe acest blog rezultatele oricaror sondaje “oneste”, facute de companii de research din comunitate. Si de a fi citat ca sursa. Sunt tare curios in ce categorie publicistica includ istetzii nostri blogurile. Si cum televiziunile vor prelua nevinovate contentul acestora, suntand legea cu pricina. Doamne, cat de fraieri sunt. Oare chiar ii meritam?!?

Ascetul dorintei, Sudhir Kakar, Editura 3. Am inceput sa citesc aceasta carte cu o “rezerva mentala”. Inca o carte despre Kama Sutra?!? Iar textul de pe coperta 4 m-a descurajat si mai mult (fac cel putin un pas inapoi la carti care au luat premii de la publicatii). M-am inselat insa, si de aceea m-am bucurat cu atat mai mult. Ma asteptam la descrieri de pozitii, comentarii “psihanalitice” la acestea etc. In schimb, am gasit o parcurgere romantica a vietii celui mai cunoscut autor al unei carti despre sexualitate. Vatasayana. Si din cand in cand, pasaje de o profunzime neasteptata. Si cateva ipoteze surprinzatoare despre relatia dintre dorinta, pasiune si spiritualitate (o alta interpretare a celebrului episod dintre Shiva - domnul spiritului si Kama - domnul dorintei). Asezonata din plin cu o multime de culori locale, franturi din viata acelor vremuri si un final buddhist, cu un zambet trist in coltul gurii. Not another Kama Sutra.

Am fost si eu speaker la “un panelas” din prima zi a evenimentului MasterPlan. Despre relatia planning si cercetare. Alaturi de Sorin Psata (Graffitti BBDO), Elena Ionita (Leo Burnett) si Stefan Stroe (Starcom). Le-am dat numele oficiale, ca sa nu se supere ca sunt prea familiar. Cred ca una peste alta a fost ok. Eu si Stefan am aberat pe marginea relatie dintre cele doua entitati (sper sa nu fi fost prea generali sau “belle tristi”), iar Sorin a dat-o pe zen. Cred ca i-a lasat in prag de satori pe auditori. In masura in care stiu cum este cu Buddha. Daca nu, “kharma, neh?” Am incercat la un moment dat sa fac duet cu Costin Radu (ex. planner Leo si actual mahar la IQads) pe marginea unui proiect comun. Nu stiu daca ne-a iesit, nu am avut timp de repetitie. Deja am cateva learning-uri personale: text mai putin pe slide, font mai mare, continut mai putin tehnic, musai un studiu de caz, glumitze si entertaining cu participantii. Daca mai sunt “critici constructive”, stiti unde sa ma gasiti (aici).

In rest, mancare buna, socializare, am stat la povesti cu Cristi Manafu despre comunitatea de bloggeri si l-am cunoscut pe Zoso. Am dat mana cu el, m-am ferit de cateva ori din calea aparatului cu obiectiv care surprindea alert scene de prin zona si schimbat cateva cuvinte sociale. Parea baiat bun. Oameni din comunitatea de IT si e-everything, gadget-uri, telefoane, smart lap top-uri, cuvinte din jargonul tehnic. As mai fi stat, dar mai aveam x intalniri in ziua aia. Pe care datorita locatiei (Mariott) si traficului am reusit sa le termin pe la 19:15. Ingrozitor. Haideti sa trecem cu totii la videoconferinte. Ce ziceti? Poate isi deschide unul dintre voi un business cu servicii si echipamente de videoconferinte. Noi ne-am baga. Cel putin pana incep sa se comercializeze kit-urile reactive individuale si se publica codul rutier aerian.

Luni seara a fost festivitatea/ceremonia/evenimentea de deschidere a cursurilor de la SNSPA. Palatul Parlamentului, discursuri, promisiuni, toate cele in varianta clasica. De obicei la acest eveniment “traditional” rolul meu era de “VJ publicitar”. Trebuia sa aleg un numar de spoturi, suficient de atractive pentru studentii din sala, dar si suficient de cuminti pentru a nu incalca corectitudinea politica a corpului profesoral. Si bineinteles, sa le comentez. Foarte greu. De anul trecut am scapat de aceasta sarcina ingrata pentru ca am trecut la practica “evenimente”. Atunci am anuntat parteneriatul dintre masterat si IAA. Toata lumea fericita. Anul acesta am mai facut un pas. Gratie, multumita si datorita pasiunii Afroditei (va aduceti aminte: Blasius, compania Bridge Communications, Boardul IAA si multe alte activitati) s-a copt un proiect foarte frumos de parteneriat public-privat. Un pachet de 9 sesiuni de training-uri de marketing oferite de compania de training Interact gratie/multumita/datorita sponsorizarii companiei Nestle. 3 buc anul acesta pentru masteranzi si 6 anul viitor pentru universitari. Invatamant zi. Cu ID-ul nu avem treaba. Trainingul este foarte fain, se numeste “Business Simulation - Consumer Marketing Today”, dureaza mult (3 zile), este extrem de interactiv (simulare de situatie de business tip war games/game board) si mai ales este sponsorizat. La care se adauga expertiza Afroditei, care este parte din pachet. Superbonus, in conditiile in care impartaseste direct din know how-ul cursului de marketing pe care il tine la Scoala IAA (cursul care a luat cele mai mari note la evaluari!) si lucreaza cot la cot cu participantii. Adica mai pre limba romaneasca coaching. Iar Afrodita chiar stie marketing. Si este foarte discreta in a afisa acest lucru. Ma bucur mult ca am putut porni acest proiect. Sper din tot sufletul ca si SNSPA ca institutie si studentii care vor fi acceptati (nu participa oricine: doar 20 de buc. per sesiune) sa se ridice la ce se asteapta de la ei. Mai ales la capitolul “bun simt de business”.

Machiavellian mi-a dat leapsa pe subiectul de mai sus (prima parte). In amintirea unui spot Nike pe care l-am iubit mult la vremea lui, raspund cu drag. Cu rugamintea de a intelege faptul ca nivelul meu familiarizare “cu cultura noastra culta” este la un nivel mediocru. Inca de pe bancile scolii generale eram mai fascinat de alte culturi. Imi aduc aminte de o intamplare nostima. Primele mele carti “grele” au fost cele din seria de capa si spada “Cavalerii Pardaillan”. Pe care le-am descoperit si citit in clasa a III-a. Si care m-au prins atat de mult, incat le citeam pe furis in banca. Stiti sistemul, tii cartea deschisa in banca si cand se ridica proful de la catedra, o impingi delicat inauntru si te prefaci interesat de ce spune. Cam cum se copiaza acum direct din carte La un moment dat actiunea m-a prins atat de tare (nu intelegeam eu chiar tot, mai ales pasajele de istorie a Frantei si de multe ori reciteam pasaje incercand sa ma dumiresc de ce se omorau intre ei atat de des. am inteles mult mai tarziu din Regii Blestemati ) incat nu am auzit-o pe profa de romana cum se ridica si vine catre clasa. Bineinteles ca nu m-am prins pana cand m-a intrebat rastit ce fac de nu sunt atent. Din reflex am impins cartea la locul ei si m-am aratat surprins de intrebare: “nu fac nimic doamna profesoara. sunt foarte atent!”. In speranta ca ma prinde cu reviste desuchiate de la acea varsta (marturisesc cu rusine ca le-am descoperit mult mai tarziu ) a bagat mana si a scos triumfatoare cartea cu pricina. Si a pus o frana brusca. Ii era greu sa ma certe ca citesc in conditiile in care ne freca ridichea sa citim cat mai mult. E drept, literatura romaneasca. Si uite asa am ramas cu acest obicei nesanatos de la o varsta frageda..

Minunile mele sunt mai mult meritul locurilor pe care le populam decat culturii noastre:

1. peisajele: muntii si delta si cum nu exploatam turistic mina de aur pe care stam cu mainile bagate sub/in fund

2. frumusetea romancelor si caldura lor (toti strainii barbati sub 70 de ani care vin in Romania sunt uluiti)

3. fenomenul “sa moara capra vecinului”

4. operele lui Brancusi

5. manastirile din Bucovina

Si ma opresc aici. Am stat peste 15 min. sa ma gandesc ce as mai putea adauga sa iasa 7 la numar dar nu pot. La mine sunt doar 5.

In tren timpul curge foarte altfel de cum o face in masina. Mai lent si mai cleios. Mai monoton si mai confuz. Dar si mai interiorizat. Una din activitatile de tren este bineinteles cititul. O fi fost faptul ca am citit mai pe indelete in tren, o fi fost faptul ca are doua numere in unul, o fi fost in padure..Nu stiu, dar acest numar mi s-a parut mult mai interesant fata de altele.

Mi-a placut ideea de a vedea care sunt brandurile romanesti la care tin publicitarii nostri, scoase la iveala de o situatie extrema: emigrarea. Care ar fi brandurile romanesti de care le-ar fi dor daca ar pleca? Iar raspunsurile lor, citite transversal, sunt foarte mult aceleasi: prieteni, colegi, stari emotionale, profesie, fotbal. Aproape deloc branduri comerciale (cu mici exceptii). Asta ne arata multe.

Mi-a placut interviul Danielei Knecht despre lucrurile de care ai nevoie pentru a lucra in publicitate. O excelenta colectie de sfaturi pentru aspiranti, pe care am de gand sa o folosesc si eu in recomandarile catre studenti.

Mi-a atras atentia si m-a pus serios pe ganduri articolul despre piata de evenimente de specialitate. Feedback-uri foarte utile pentru mine, in conditiile in care la multe dintre acestea am fost si eu invitat sa vorbesc. M-a determinat sa iau hotararea ca in urmatorul an sa nu mai merg decat la cele ale APG Romania sau IAA. Simt ca este momentul ca speakerii romani sa faca un pas in spate, iar organizatorii sa se orienteze catre cei din afara. Ma bucur mult ca vocea participantilor incepe sa se faca auzita si cred ca organizatorii trebuie sa tina seama de ceea ce vor acestia. Ma bucur ca oamenii au inceput sa vorbeasca cu sinceritate despre ce li se ofera si despre ce isi doresc cu adevarat. Despre segmentarea reala a participantilor in functie de nivelul lor de familiarizare cu subiectul. Si despre nevoia speakerilor de a vorbi cu onestitate si sinceritate doar daca chiar au ceva util si interesant de spus despre tema. Eu am sa fac un pas inapoi si am sa ma duc doar daca chiar voi avea ceva de acest tip.

Reflexia pe marginea acestui subiect vine pe fondul prezentei mele la MasterPlan, evenimentul facut de Evensys si APG Romania. Ma tot gandesc ce sa prezint si am avut de ales intre trei subiecte. Despre unul am vorbit anul trecut la IdeaForum: abordari recente in cercetarea creativa. Subiect la fel de futurist acum, ca si anul trecut. De atunci si pana acum din avalansa de proiecte care a venit peste noi, doar 3 au fost cu adevarat creative si toate au venit de la planneri. Dar prezentarea a fost anul trecut si carcotasii pot spune: “asta a mai tinut odata prezentarea asta. de ce beep ne mai plictiseste si acum tot cu ea?” Asa ca am renuntat la idee, desi o simt mai actuala si mai importanta ca oricand. Problema evenimentelor noastre este ca temele trebuie sa fie fashionable si nu reale si oneste. Si ca nu primesti acordul clientului pentru a prezenta proiectul pe care l-ai facut pentru el. Doar a platit pentru asta si vrea sa isi pastreze avantajul strategic fata de concurenta. Asa sa te dai de ceasul mortii incerand sa faci o prezentare suficient de interesanta si de „la moda”, dar si bazata pe un studiu de caz real. Si te framanti si aloci foarte mult timp pentru asta.

Si de aceea m-am hotarat sa vorbesc cu incorectitudine politica despre relatia dintre planner si researcher. Si sa explic de ce iubesc plannerii. Iar daca mai am timp, sa le arat oamenilor unul dintre cele 3 proiecte. Sper ca la acest eveniment sa vorbim cu onestitate despre ce se intampla in planning, cu bune si cu rele. Sper sa fie cat mai putini clienti.

Era sa uit: paginile cu „noi reclame” romanesti (tv). M-am speriat cand am vazut ca nu am vazut inca 20-30% dintre ele. Unde au fost difuzate?! La ce ore? De ce nu le-am vazut, in conditiile in care sunt un consumator care cauta activ sa se expuna la publicitate? Am ajuns sa le caut pe Iqads sau Youtube si nu in calupurile de la televizor. Ce se intampla, doctore?!?

P.S. Nici Zapp-ul de calatorie nu a avut acoperire intre Iasi si Cluj. Un fel de „trenul foamei” care arata groaznic inclusiv la clasa I. Asa ca fara telefon mobil (pe Orange) si conexiune la net am citit si m-am uitat la peisaje. Sunt nevoit sa las Amazonul pentru drumul de intoarcere

Da. Imi place Iasiul. Aseara am avut mai mult timp la dispozitie si am vizitat pedestru cartierul studentesc, copoul, teiul lui Eminescu, gradina botanica, palatul de cultura si zona prefecturii. M-am simtit bine si m-am bucurat de plimbare, desi seara am ajuns cam obosit. Am facut si poze, dar in graba (mai aveam atat de multe de vazut) si nu vreau sa va stric impresia pozitiva a cuvintelor. Dupa ce ma intorc, le studiez si prelucrez, vad care se califica si le postez. Deci da. Arhitectura calda si oameni prietenosi. M-a amuzat sa vad cu cata relaxare se vorbeste cu accent. In Bucuresti accentul moldovenesc este ascuns pentru ca “nu da bine”. Aici este ceva firesc. Mi-a luat insa cateva ore pana sa ma obisnuiesc

Am sa incerc ca data viitoare cand vin sa raman si peste week end, sa il vad pe indelete. Acum macar stiu unde sa merg si ce sa caut.

Cu trenurile stau insa mai prost. Sunt in cel catre Cluj si Timisoara. Clasa I intr-un vagon din anii ‘50. Groaznic. Coafura rezista..Iar Orange sta prost la acoperirea pe aceasta ruta. Chiar foarte prost.