Exista viata dupa EFFIE?

De cateva zile am inceput usor, usor, sa ma reintegrez in vietile sociala si personala. Bulversate structural de editia din acest an a iubitului nostru festival de eficienta in marcom, intitulat sugestiv EFFIE 2009. Pentru prima oara am facut parte din comitetul de organizare, dupa ce am fost jurat la editiile precedente. Well, mi-a fost infinit mai greu acum decat ca jurat. In aceasta ipostaza nu trebuia “decat” sa imi folosesc “cea mai buna judecata profesionala” din dotare, sa inteleg datele de research si sa analizez comparativ input-ul (marketing challenge-ul) versus output-ul (evidence of results). Ma simteam confortabil si protejat stiind ca sub toate salturile trapezoidale ale trupei de jurati se afla intinsa plasa lui Gauss, inteleapta practica internationala de a exclude din setul de note al fiecarei categorii cele doua extreme (min si max) si sprijinul simbolic al diviziei de spec ops a marcomului autohton (“the best of the best of the best”, “this is my rifle. there are many of it, but this is mine..” samd). Ca membru al comitetului ai de luat decizii ce determina consecinte importante (descalificari, re-incadrari etc.). Iar anul acesta comitetul a operat sub mandatul militar hotarat de adunarea comuna a celor doua organizatii sora sau frate (IAA si UAPR). Cu reguli inflexibile care au functionat in anumite cazuri ca un pat de campanie al lui Procust. Cum ar fi faptul ca acum toate deciziile comitetului s-au comunicat dupa Gala si nu inainte de jurizare. Si au fost cateva decizii foarte dificile. Despre unele dintre ele cititi acum in presa.

Stiu ca de regula ecourile care se rasfrang asupra membrilor comitetului EFFIE sunt critice. Si ca toti ne-am asumat la prima intalnire din lunga si obositoarea serie care a urmat ca vom aplica regulamentul festivalului si regulile hotarate in adunarea comuna IAA-UAPR indiferent de consecintele asupra imaginii personale. De aceea ma simt dator sa fiu poate singurul cronicar ce recunoaste nu atat efortul cuantificat in moneda cea mai pretioasa (ore de viata personala) al acestor oameni, cat incapatanarea lor de a fi nemti pana la ultima intalnire. Cu rugamintea de a mi se ierta incalcarea intimitatii comitetului si reducerea barbara a complexitatii lor la cateva cuvinte palide. Si poate chiar nepotrivite. Sper sa imi inteleaga presiunea acumulata in atatea zile lipsite de comunicarea cu lumea. Prin comparatie cu ce se intampla sub valul confidentialitatii festivalului orice alt subiect palea si il abandonam rapid.

Afrodita Blasius a facut o munca extraordinara in decodificarea si structurarea materialelor explicative si a fost prezenta pe plantatia cu trestie marketingala de dimineata pana noaptea. Narcis Horhoianu a fost si leader si manager de echipa impecabili. I-am invidiat echilibrul cu care poate sa isi asume si comunice prietenos opiniile, chiar si pe cele critice. Paul Markovits si-a adus cu el experienta aspra de marketer in categorii dure, sutele de kile de research prin care a trecut de-a lungul timpului si obisnuinta intalnirilor de 30 de minute (conduse de el, bineinteles . Alexandra Olaru a fost un mix savuros de comunicator corporat si marketer ce a frazat impecabil argumentatia la care echipa ajungea in cele din urma prin consens. Stefan Iordache a fost sufletul bun (da, are asa ceva..) si aparatorul oropsitilor, iar Victor Dobre a fost liantul si integratorul vesel al echipei, la curent cu toate ce se intampla in urbea noastra mica. Mihai Ghyka elegant, rafinat si minte limpede in toate, iar presedintele de onoare Mihail Vartosu un diplomat rafinat ce a implementat cu umor eteral si rigoare prusaca litera legilor scrise si nescrise. Cu Sorin Blaga acum m-am cunoscut. Politicos si ferm, a adus cu el detasarea superioara a unui brand cu altitudine si greutate. Dar si umor si prietenie. Alina Alexandrescu si echipa Millenium au fost impecabile si au reactionat in milisecunde la toate solicitarile noastre sucite.

A fost o oportunitate rara de a invata de la si alaturi de profesionisti. Am simtit cum mi-a mutat cu cateva grade punctul de perspectiva.

Feel free to shoot the piano player. He’s back online