return to the com(m)unity

Nu m-am retras din blogosfera, “decat” nu am avut timp sa imi pun gandurile in ordine si sa gasesc 40 de minute legate in care sa mi le articulez in posturile mele mult prea lungi pentru acest medium de comunicare

Nu m-am oprit insa din citit, desi am primit ca directiva principala de la oameni specializati intr-o disciplina pe care o respect (medicina) sa ma culc la ora 22:00 si sa plec in we-uri la munte..Asa ca va recomand cateva din cartile citite in ultimele saptamani.

Mai intai de toate calibrul greu: Himera Credintei in Dumnezeu. Richard Dawkins. Pentru mine unii dintre autorii de suflet in psihobiologie, alaturi de Robert Wright (The Moral Animal). Tema este foarte provocatoare: radacinile religiei si existenta lui Dumnezeu. Cu atat mai provocatoare, cu cat sunt o persoana cu convingeri religioase, sau macar foarte prin apropiere. Dificila pentru ca te sileste dupa ce o termini sa iti construiesti un nou esafodaj care cuprinda si sa explice in acelasi loc ambele paradigme. And believe me ca este greu. Este ca si cum ai incerca sa iti justifici ca se poate ca o femeie sa ramana doar “putin insarcinata” (no offence). Este genul de carte love or hate. Dincolo de stilul scriiturii extrem de placut, tonic si accesibil, chiar “popularizator” (vezi Gena Egoista), Dawkins mai face ceva deosebit: ofera foarte multe exemple si isi asuma curajul de a analiza din pozitia unui grup de stiinte pana nu de mult contestate si chiar condamnate public prin arderea lucrarilor, o tema ca o rana deschisa. Si reuseste sa te puna pe ganduri. I-am apreciat comentariile si mai ales exemplele si argumentele. Multe dintre ele elaborate la nivelul miturilor urbane, decodificandu-le si folosite ca punct de plecare catre concluzia finala: Dumnezeu nu exista. Dupa mine este o carte la care comentariile literare sau “datul cu parerea” sunt sacrilegii. Nu vreau sa rapesc niciunuia dintre voi bucuria sau tristetea de a descoperi singuri ce spune acest om. Spun doar ca este o carte care te sileste sa schimbi ceva, fie sa respingi, fie sa iti largesti constructul in care traiai pana sa o termini. Poate ca Dumnezeu ne incearca. Imi aduc aminte de bucuria pe care am avut-o cand am descoperit un sistem filosofic care explica universul, viata and everything (remember Douglas Adams, raspunsul este 42) ca fiind opera unui Dumnezeu care se plictisea in perfectiunea lui si s-a hotarat sa se joace. A fost momentul in care mi-am linistit constiinta cu privire la umorul cinic de care am suferit din frageda adolescenta. Asha ca o recomand, chiar daca unii dintre voi ma veti injura dupa.

Celelalte sunt, bineinteles, SF-uri. So, prima surpriza placuta: Antologiile Gardner Dozois 2007. De mult am renuntat la a mai citi antologii, la a mai absobi perspectiva cuiva asupra unui gen atat de personal si de creativ. Dar aceasta este onesta si echilibrata. Merita.

Cea de a doua este Spectrul lui Phlebas a lui Iain M. Banks. Supercarte. Era pe lista mea din februarie de la Amazon. Prima din seria Cultura a autorului britanic, multi premiat si foarte recunoscut de comunitate si de fani. Sper din tot sufletul ca Nemira sa nu ma mai dezamageasca ca in anii 90 cand a abandonat cateva serii de autor. Mai ales ca aceasta este una lunga (peste 8-9 titluri). Foarte faina, usor space opera, dar nu prea mult, actiune, tehnologie etc. Merita.

Cea de-a treia este una pe care nu am inteles-o. Asta ca sa fiu elegant si politicos si sa nu spun ca nu mi-a placut. Greg Egan: Scara lui Schild. Fizica cuantica, biologie dusa la extrem, constiinta pe suport IT etc. Nu m-a prins deloc, desi am citit-o pana la ultima pagina in speranta ca se salveaza la final. Dar asta este, nu poti sa iti placa toate.

In aceasta perioada apasatoare am simtit si mai acut nevoia de evadare si am mai citit o trilogie SF (ca nu ii mai satura Dumnezeu, scriu de la 3 buc in sus; s-au dus vremurile oneste si simple cand o carte era o carte..). John C. Wright: The Golden Age, The Phoenix Exultant si The Golden Transcendence. Foarte atipice. Desi pe structura unei space opera, actiunea este orientata foarte mult catre interior. Autorul construieste un viitor foarte atipic, ducand pana la extrem cautarea interioara a individului si demersurile marilor religii. Toate mixate din belsug cu inteligenta artificiala, putere de calcul si nanotehnologie. Un viitor in care moneda de schimb este secunda de calcul, moartea nu mai exista decat daca individul vrea sa se sinucida, ingineria planetara se face la scara sistemului solar, iar scopul vietii celor mai multi dintre oameni este de a compune opere de arta. Un paradis, o epoca de aur, o utopie care a prins viata cu ajutorul masinariilor. Dar ca in orice paradis, ai de platit o taxa de intrare: stagnarea. Rationamentul este simplu: “traim intr-o epoca de aur in care libertatea individului este nelimitata, drepturile sale inimaginabile, iar siguranta totala (moartea a fost depasita). Atunci orice schimbare nu poate fi decat o greseala, pentru ca ne-ar scoate din aceasta epoca. Deci trebuie sa renuntam la schimbare, oricare ar fi aceasta”. Mi-a placut cum autorul a dus la extremul extremului directiile actuale, de la crestinism, zen si new age pana la ecologie si inginerie. Mi-a placut ca la multe dintre ideile lui nu m-am gandit pana acum, indiferent de cat de alterata imi era strarea de constiinta. Exista si un erou solar, iar structura mitica veche de cand umanitatea este una de rezistenta. Final de senzatie si o scriitura frumos adusa din condei, cu inflorescente victoriene, mai ales la formulele de adresare. Altceva, dar fain. Eu zic ca merita.

Una din seriile SF pe care le-am citit in vacanta de iarna este Hyperion, de Dan Simmons. Are 4 parti: Hyperion, The Fall of Hyperion, Endymion si The Rise of Endymion. Citesc de multa vreme SF&FF si ma entuziasmez destul de greu, dar de data asta am facut-o (din nou..). Este o serie superba, o space saga cu toate ingredientele genului, fara a face insa abuz de ele (cum o face dupa mine P. Hamilton in seria Steaua Pandorei si cele care ii urmeaza): calatorii spatiale, calatorii in timp in ambele sensuri, actiune care se intinde pe mai multe secole, supertehnologie, eternele drame umane, genetica, evolutionism, supercomputere, AI-uri, extraterestri and more… Un tuseu de eleganta il da trimiterea consistenta la filosofie si literatura clasica. De data asta mult din buddhism (calea celor 8 nobile adevaruri, vidul care uneste, compasiune), catolicism (desi in ultimele doua volume in aspectele sale intunecate a la evul mediu si rugurile inchizitiei) si poezie. Unul din personajele importante ale seriei este o AI (Artificial Inteligence) care emuleaza personalitatea poetului romantic englez John Keats, prilej de prezentare a unora din poeziile sale. Care dau de altfel si numele cele mai importante ale seriei: Hyperion si Endymion. Umor atat cat trebuie, scriitura eleganta si momente de intrebare si sensibilitate. Surprinzator de multa trimitere la literatura clasica. A meritat, v-o recomand cu convingere. Mie mi-a placut, dovada ca ma pregatesc sa cumpar si alte doua carti din alta serie: Illium si Olympos, care se inspira din cultura greaca. Un fel de Legendele Olimpului in varianta hard SF. Carte care de altfel mi-a incantat copilaria si se numara printre primele care mi-au aprins imaginatia.

Nemira a tiparit primul volum din A Song of Ice and Fire de George R.R. Martin. Sub titlul poetic “Urzeala tronurilor“. Daca nu ati citit inca seria in original, acum este un moment bun sa o cititi in romana. Este deosebita (am mai scris de ea in toamna), desi destul de grea. Dar merita. Pentru mine prima carte “noua” pe care o scoate Nemira dupa masiva republicare a titlurilor din anii 90. Doamne, cat i-am urat dupa ce ne-au abandonat la sfarsitul acelor ani. Si cum am continuat cand au reintrat in business cu republicari pe care le aveam deja. Ca sa nu mai vorbesc de seriile lasate neterminate (Lumea Fluviului, Jocul lui Ender etc.). Poate dupa 10-20 de titluri am sa ii iert.

Ma bucur mult ca au inceput sa se publice si la noi seriile importante ale genului (Zelazny, Robert Jordan, Terry Brooks - s-a mai scos una din seria Shannara). Imi aduc aminte cum acum cativa ani o persoana foarte conectata in lumea publicatiilor de carte imi raspunde la intrebarea (ultragiata) “de ce nu se publica Fantasy si in limba romana”: “nu avem inca nivelul de trai necesar pentru asa ceva”. Ulterior am cautat si am dat peste niste studii care arata corelatii intre accesul la resurse (materiale, simbolice, sociale etc.) si genuri literare. Editurile din tarile “educate” fac periodic astfel de studii si isi fundamenteaza politicile editoriale dupa trend-uri. Sa nu va imaginati ca se apuca sa scoata titluri dupa ureche. nu, nu, nu. Si acesta este un business care se bazeaza pe research

Pentru mine este un semn bun. Din categoria semne discrete si reale, ne-trambitate la televizor de politicieni cu gura plina. Ca in sfarsit, cresterea economica se muta de pe hartie in buzunarele unor segmente de consumatori. Pana la urma nu poti visa daca nu ai burta si mintea plina Blestemul lui Maslow ne bantuie in continuare.

P.S. Urmariti biografiile. Teoria spune ca si acest gen infloreste daca o ducem bine (ati vazut cartile lui Trump?)

Ascetul dorintei, Sudhir Kakar, Editura 3. Am inceput sa citesc aceasta carte cu o “rezerva mentala”. Inca o carte despre Kama Sutra?!? Iar textul de pe coperta 4 m-a descurajat si mai mult (fac cel putin un pas inapoi la carti care au luat premii de la publicatii). M-am inselat insa, si de aceea m-am bucurat cu atat mai mult. Ma asteptam la descrieri de pozitii, comentarii “psihanalitice” la acestea etc. In schimb, am gasit o parcurgere romantica a vietii celui mai cunoscut autor al unei carti despre sexualitate. Vatasayana. Si din cand in cand, pasaje de o profunzime neasteptata. Si cateva ipoteze surprinzatoare despre relatia dintre dorinta, pasiune si spiritualitate (o alta interpretare a celebrului episod dintre Shiva - domnul spiritului si Kama - domnul dorintei). Asezonata din plin cu o multime de culori locale, franturi din viata acelor vremuri si un final buddhist, cu un zambet trist in coltul gurii. Not another Kama Sutra.

La vizita in mall-ul din Iasi (Iulis Mall) am ajuns inevitabil si la carti (Diverta). Conform unui vechi principiu de a cumpara macar o carte din orice librarie in care intru, mi-am luat Nicaieri de Neil Gaiman, aparuta la Tritonic. Il stiam pe Neil din cartile care i-au fost deja traduse la noi, tot de catre Tritonic. Si care mi-au placut mult. Asta s-a intamplat pe seara. Iar a doua zi pe la ora 14 o terminasem. Ajutat, e drept, de faptul ca am avut dimineata oarecum libera. Dar daca nu o aveam, inventam ceva ca sa mi-o fac. Cartea a fost o surpriza extrem de placuta: are un stil poetic si cald, si iti vine greu sa o lasi din mana. La inceput am inaintat cu circumspectie si incercand sa intuiesc ce va urma, mai ales ca se anunta o actiune clasica. Din nou, ca si la American Gods, Stardust si Anansi Boys, Gaiman m-a surprins. No wonder ca este noul wonder boy al fantasy-ului britanic (a luat de curand si un Nebula sau Hugo). Iar finalul este superb. Ce alegem intre normalitatea care inseamna siguranta si aventura care inseamna riscul deplin? Daca va pasioneaza fantasy-ul, merita citita. O evadare in imaginar pornind de la harta Londrei, un fel de Misterele Parisului dar in Londra, o incursiune in maruntaiele pline de metrouri ale acesteia. Eu n-am putut sa o las din mana decat cand mi-a cazut.

Si daca tot vorbim de Gaiman, cititi cat mai repede Pulbere de stele ca vine filmul. In cateva saptamani ajunge in cinematografe. Si daca il vedeti mai inainte de a citi cartea, o pierdeti. Si e pacat. Pentru mine combinatia carte citita cu cateva zile-saptamani inainte de film + film este o delicatesa rara, care merita savurata pe indelete.

Si daca tot veni vorba, a aparut The catch 22 la Rao. Pentru cunoscatori. Daca nu ati citit-o pana acum, fugiti sa o luati pana se prind ceilalti. Dar despre aceasta, in alta dimineata..

Am terminat de citit The Advertising Research Handbook si intr-adevar este o carte foarte utila pentru orice planner in advertising. Autorul este un monstru sacru in research-ul de advertising (a scris foarte mult si foarte bine, de multi ani). Daca dati search pe warc pe te miri ce tema conexa, gasiti la bibliografia articolelor si ceva de Charles E. Young. Este scrisa foarte accesibil, cu exemple si benchmark-uri din state. chiar si cu un font ceva mai mare decat de obicei iar pe spate are binecuvantarea mai multor planneri din agentii de renume. Eu zic ca merita, am invatat din ea cateva trucuri cu care sa le fac capul mare unor planneri

Intrucat unul din prietenii mei mi-a atras atentia asupra faptului ca scriu mai mult despre carti de F&FF (“d’alea, d’ale tale”) care nu sunt de un foarte mare interes, am zis sa va semnalez si unele carti “serioase”. Una dintre acestea, care mi-a fost alaturi in vacanta in incercarea de a gasi satisfactie si in afara muncii, este Satisfactia. De popularizare a uneia dintre directiile foarte la moda in psihologie in ultimii ani in tarile importante: biochimia creierului si influenta diverselor substante de pe acolo asupra starilor interioare si comportamentelor exterioare. Scrisa intr-un stil belletristic, cu povesti simple si reale, ea trateaza in fiecare capitol cate o tema mare (sursele satisfactiei, relatia placere durere etc.). Fara sa uite insa a prezenta cercetarile pe care se bazeaza ipotezele autorului. Si sa face trimiteri si citari din belsug. Omul trage cateva concluzii importante si foarte interesante. Nu vreau sa va lipsesc de bucuria de a le descoperi singuri. Nu ca ar fi foarte noi, dar sunt sustinute de argumente “hard”. Una singura, pentru ca nu ma pot abtine: fericirea/satisfactia este o stare interioara care depinde hotarator de cocktailul de stimuli la care ne lasam expusi. Si de aceea ea difera foarte, dar foarte mult de la un om la altul. Sexul, banii si pozitia sociala sunt importante, dar nu chiar atat pe cat ne-au invatat prietenele noastre sau domnitele blonde la talkshow-uri. Lucrurile se leaga si cu informatiile din alte domenii, de la infama psihiatrie la psihobiologie samd. O pleadoarie printre randuri pentru acceptarea diversitatii si tolerarea celorlalti, care sunt atat de altfel decat noi.

Si la cateva zile dupa ce m-am intors, am vazut pe birou la Afrodita o alta carte pe tema asta: Fericirea autentica. Ghid practic de psihologie pozitiva. Asa mi-am luat-o si pe asta. Este ok, dar mai militanta decat Satisfactia. Scrisa de pe pozitia unui psiholog genul terapeut/consilier. Foarte pozitiva si mobilizatoare. Cu incursiuni in sociologie. De asemenea de popularizare.

 Cred ca pentru cei care lucram in advertising a sti cat mai multe despre ce se afla in spatele fericirii/satisfactiei este foarte important. Nu numai pentru noi ca oameni, ci si ca profesionisti. Nu de alta, dar suntem in business-ul de vanare de vant..

Mi-a placut mult mai mult prima, dar cred ca merita servite la pachet. Sa aveti pofta.

M-am apucat sa scriu de carti si nu ma mai pot opri. In vacanta de vara am recitit ciclul A Song of Ice and Fire al lui George R. R. Martin (A Game of Thrones, A Clash of Kings, A Storm of Swords si A feast for Crows). Superba serie. Una din putinele care au reusit sa ma tina legat de carti. Literalmente. Am avut zile in care dorinta de a le citi a fost mai mare decat cea mai puternica dorinta in orice individ sanatos fizic si psihic (Buddha spune undeva foarte frumos ca daca ar fi avut de depasit o dorinta/tentatie mai mare decat cea sexuala nu ar fi realizat Nirvana). Iar fiecare volum are in jur de 1000 de pag. (in versiunea paperback). Ceea ce mi-a creat unele probleme. In primul rand mi-a perturbat indelungata rutina de a citi 2-3 carti in acelasi timp. Sau de a desfasura cat mai multe activitati placute intr-o zi de vacanta. Dar nu a contat. A fost o experienta minunata. M-a proiectat din nou in universul adolescentei, in perioada in care poti sa te dedici unei singure activitati care te pasioneaza oricat timp vrei. Pentru ca ai timp si dorinta de a experimenta.

Pentru mine este una din seriile F&SF cele mai dragi din cele pe care le-am citit pana acum, alaturi de Robert Jordan si Zelazny. Foarte interesant scrisa. Nu atat de fiction precum te-ai astepta. Un stil denumit pompos “fanthystorical”, in care accentul este pus mai mult pe construirea unei lumi plauzibile, sustinuta si justificata de neschimbarea naturii umane. Un ev mediu realist, inspirat din istoria speciei noastre, intrigi de palat, personaje puternice, actiune alerta, descrieri colorate si mai ales no happy ending-uri. Si departe de imaginea edulcorata si infrumusetata a evului mediu din productiile holywoodiene. O perioada cu adevarat intunecata, extrem de violenta, in care speranta de viata era de 40 de ani. Este interesant faptul ca o multime de carti de aventura se petrec in feudalism. O leg de faptul ca exista voci care spun ca feudalismul este forma de organizare sociala cea mai stabila si mai specifica naturii umane. Eu sunt unul dintre cei care cred ca viitorul este mai degraba al unui feudalism corporatist supertehnologizat decat al democratiei. O veste buna este ca o editura romaneasca a cumparat drepturile de autor si ca in curand are sa apara si in limba noastra mioritica. Iar seriile lui Jordan (The Wheel of Time) si Zelazny (Amber) se publica in continuare la noi (una la RAO iar alta la Tritonic). Ma bucur ca in sfarsit Fantasy-ul incepe sa se dezvolte si la noi. Este un semn de dezvoltare economica, asa cum arata unele studii de specialitate din vest. Cand are sa apara, nu o ratati. Merita. Pana atunci, astept cu enervare sa apara urmatorul volum (A Dance with Dragons). Ca si vol. 13 din WOT. Singura solutie pana atunci este sa ma apuc de seria Dragon Lance. Are atat de multe volume incat asteptarea imi va fi mai usoara. Si ca sa inchei ca in serialele de duzina americanesti cu o pilda: nu uitati ca cel mai important lucru in viata unui om este sa aiba un tel/rost/scop in viata. Oricare ar fi acesta (preferabil totusi unul pozitiv). Asta ii poate prelungi considerabil viata. Ganditi-va la batranii in stadii terminale, pe patul de moarte, care refuzau sa treaca pragul pana nu vedeau ce s-a mai intamplat cu eroii preferati din Dallas sau Y&R. Ce motivatie mai frumoasa de a continua viata (guvernata de principiul fundamental “life is a bitch. and then you die.”) decat sa astepti o experienta placuta?

Cand am plecat in vacanta mi-am facut o provizie consistenta de carti. Fiind adept convins al relaxarii pasive prin zacere la soare cu o carte in mana ca principala metoda de recuperare dupa un an de munca, cartile mi-au fost inevitabil un ingredient activ pentru o vacanta reusita. Incep in ordine cronologica, cu una din categoria “mijloace de transport in comun” (metrou, avion, autocare etc.). Cartea Ignorantei, de la Nemira. O carte simpla, usor de citit si foarte interesanta. Un fel de hai sa iti arat ca nu esti atat de destept pe cat te crezi. Englezeasca, deci iti spune cu umor fin ca lucrurile sunt foarte altfel decat ai invatat la scoala. Excelenta pentru avion pentru ca te enervezi ca scoala generala si liceul sunt pline de lectii eronate si asta te face sa uiti de emotia decolarii sau aterizarii. Merita. Eu am ramas surprins de cate prostii am invatat in scoala si de cate lucruri de cultura generala imi lipsesc. Si inca ceva. Foarte utila pentru pick-up lines (ex. “Pissy, stii tu oare cate galaxii se vad cu ochiul liber? Sau cat de inalt este al noulea cer?” - in functie de moment) sau conversatii generale in care vrei sa transmiti cat de destept esti. Are si format redus, poti sa o tii in geanta si sa o consulti la baie. apoi sa te intorci casual la grupul in care un destept tocmai monopolizeaza conversatia si sa arunci in treacat: “Apropos, stiti cati ani din viata unui caine sunt echivalentul unui an din viata unui om?” sau “Ce efecte are alcoolul asupra neuronilor?”