return to the com(m)unity

Celebra sintagma provine fara indoiala din biologie. Orice organism este construit din celule, nu-i asa, adevarate celule vii (bla, bla, bla). La fel si societatea, acest organism social viu, format la randul lui din “celule” (bla, bla, bla). Reflectam zilele trecute la un alt inteles al celebrei sintagme: celula ca un spatiu care limiteaza libertatea individului. Celula ca un spatiu care intareste influenta socialului asupra individualului, ca o solutie a speciei la problema continuarii ei prin niveluri cat mai reduse ale violentei intraspecie. Sa nu uitam ca specia noastra este caracterizata de cel mai ridicat nivel de violenta sistematica intre membrii ei. Pana nu de mult (anii 70) se credea ca este si singura. Atunci s-a descoperit insa ca si gorilele si urangutanii practica anumite forme de razboi intre grupuri sociale. Am gasit intr-o carte pe care o recomand tuturor prietenilor (”The Moral Animal”) cateva ipoteze si explicatii extrem de provocatoare despre originile si explicatiile “naturale” pentru cele mai profunde si “morale” emotii, sentimente si comportamente individuale si sociale ale oamenilor. Including dragostea materna, iubirea platonica, gelozie, casatorie samd. Celula de baza a societatii a fost inventata de specia noastra (in opinia autorului) ca solutie pentru reducerea violentei intraspecie. Iar dintre acestea celula monogamia este cea mai eficienta. Masculii arondati unei astfel de formule sociale nu isi mai orienteaza agresivitatea (strans legata de altfel de sexualitate si comportamentele de curtare) asupra altora, intr-o competitie dictata de biologie. Sunt comparate societatile monogame cu cele poligame. In acestea din urma, nivelul de violenta este semnificativ mai ridicat decat in cele monogame. O observatie mi-a atras atentia in mod deosebit: monogania nu este integrala. Este mai degraba o poligamie longitudinala si nu transversala, compusa din perioade de monogamie succesiva.

Ma opresc aici. Daca intreseaza subiectul pun link la carte. Hrana pentru minte. Oricum intr-o celula nu ai prea multe de facut..

http://www.amazon.com/Moral-Animal-Science-Evolutionary-Psychology/dp/0679763996/ref=pd_bbs_2/104-2705110-8084717?ie=UTF8&s=books&qid=1180598744&sr=1-2

In minivacanta de 1 mai muncitoresc am decis sa petrec non muncitoreste. Adica sa zac linistit in Bucuresti, sa merg la sauna, sa ma intalnesc cu prieteni, sa vad filme si sa citesc. Asa ca am o tolba plina cu recomandari. Privilegiati ca intotdeauna, fratii intru fantezie. In primul rand si cu adanc respect Amber (primele doua carti din seria de 10) de Roger Zelazny,a paruta la editura Tritonic (felicitari Bogdan, aveam mare nevoie de astfel de carti). Eu sunt fan Zelazny, pe care il iubesc pentru aceasta serie. Absolut superba, o risipa generoasa de idei bolnav de creative si descrieri de un colorit exotic. Amber, singura lume reala..toate celelalte simple umbre. Including ours..Am citit toata seria in engleza si m-am cam pierdut pe la volumul 5 si cred ca 9 si 10 la unele pasaje cu descrieri. Nu mi-am imaginat niciodata ca limba engleza are atat de multe adjective, pe care pidgin-ul meu de agentia nu le cuprindea. Abia astept sa o recitesc in romana, fara dictionar alaturi care sa imi intrerupa placerea pura a unei actiuni superb construite. O carte manifest pentru FF. Gloria anilor 70 din plin. Nu o ratati.

Ca sa continui cu FF, la aceiasi editura Neil Gaiman (noul val) cu Pulbere de Stele. Vine foarte curand si filmul, asa ca grabiti-va sa cititi mai intai cartea. O poveste pentru oameni mari si mici la varsta si la stat, dar cu suflet. O parabola superba, filmul este bine realizat, efecte speciale si emotie. Din nou mic dejunul campionilor cu suflet.

Ca si carte serioasa Michel Houellebecq, Particulele elementare, editura Polirom. Grea si serioasa, chiar daca este plina de umor. Profunda si clatinatoare, scrisa in mai multe straturi. Mi-a placut mult, dar m-a si enervat cumplit. Daca nu aveti deja sistemul de valori si credinte bine structurat, mai bine nu o cititi. Pe mine m-a pus serios pe ganduri si inca nu m-am hotarat definitiv ce sa fac cu ea. Loveste la radacina multor credinte, inclusiv crestinism si pozitivism, dar victima ei copioasa este new age-ul. De citit cu sticla, partenerul de tantra sau duhovnicul alaturi. Poate intrebat cartile de tarot inainte, ori I Ching-ul. Oricum insa, nu o cititi daca sunteti intr-o perioada cu intrebari existentiale. Nu ofera raspunsuri si le vaneaza si pe cele putine pe care le avem. Deci merita citita

M-am apucat si de una de specialitate (branding). Merge mai greu dar dupa ce termin impartasesc impresii de calatorie. Apropos, la Brandbuilders Paco Underhill, Chemarea mall-ului. Supermarfa, la reducere. Ce cauta in mall si daca parintii nostri “stie” (Adriana, este sub control ) ce facem..

Fiind plecat, am putut sa citesc in voie si alte carti in afara celor de specialitate si a articolelor tematice. Mi-am luat cu mine un vraf de carti, din care am reusit sa dovedesc vre-o patru. Toate fac parte din colectia Romane Psy de la editura Trei. Una dintre ele este exceptionala, iar celelalte trei, scrise de acelasi autor, la cealalta extrema. M-am enervat atat de tare, incat pe acestea din urma le-am citit plin de curiozitate morbida: pana unde poate sa mearga autorul?
Dar sa le luam pe rand. Prima se numeste Omul zar de Luke Rhinehart. Mi-a placut atat de mult cand am citit-o acum un an si jumatat cand a aparut, incat am simtit nevoia sa o recitesc. Cred cu convingere ca a citi inseamna de fapt a reciti. De aceea astept cu nerabdare urmatorul pachet de sf-uri de pe amazon Nu vreau sa spun nimic despre aceasta carte, cred ca intra in categoria take it or leave it. Ori iti place foarte mult, ori ti se pare o porcarie. Mie mi-a placut..Este despre lipsa de sens a existentei si despre cum psihanaliza occidentala (pleonasm, bineinteles..) nu poate sa rezolve aceasta problema fundamentala decat la un nivel superficial. Este o carte despre cautarea sensului si rostului si despre posibile solutii: 3:1, 4:6, 5:1 etc. Nu m-am dumirit inca daca este o carte foarte profunda, cu un mesaj de-a dreptul mistic ascuns ca orice bucatica de intelepciune sub valurile lui Isis, sau doar un scrisa cu umor penru amuzamentul si imbogatirea autorului. Eu fac parte dintre cei care la sfarsitul filmului K Pax a plecat convins din sala ca acesta era extraterestru. Dovezile erau acolo, in fata tuturor. Asa cum altii au plecat convinsi ca regizorul a przentat un caz clasic de retragere din realitate, iar simptomele pot fi gasite de oricine in DSM IV. Pana la urma, fiecare este liber sa isi aleaga tufisul vorbitor. Cartea are o pagina absolut memorabila, in care psihanalistul erou principal face o critica academica si plina de substanta a acestei noi religii laice. Care ma fascineaza, o respect si fug de ea. Cred cu fiecare fibra miocardica in faptul ca geniul nu poate izvora decat din contorsiune interioara. Daca aveti timp si o pereche de zaruri, nu o ocoliti: “aceasta carte inca iti poate schimba viata”.
Celelalte trei carti sunt ale autorului Marc Levi (In alta viata, Si daca e adevarat si Te voi revedea). Nu le diferentiez, toate au fost la fel. Un francez care incearca sa scrie americaneste si o traducere ingrozitoare, in care barbarismele proveneau atat din engleza, franceza, cat mai ales din combinatia frantuzita a acestora (calculatorul era ordinator, dar clatitele erau pancakes..). In fine, o combinatie intre new age si orientalism, totul intr-o abordare americana cu frazare scurta si adeseori confuza datorita manierei telegrafice. La un moment dat eram atat de plictisit, incat am inceput sa fac diverse jocuri: sa incerc sa vad ce se intampla pe pagina urmatoare, sa imi dau seama cum are sa fie sfarsitul pe antepenultima pagina, cate sfarsituri are cartea, sa fac exercitii de citire rapida etc. (de cele clasice cum ar fi soarta personajelor trecusem de mult). In fine, poate sunt eu prea pornit si nu am intrat in rezonanta cu subiectele sau scriitura. Am inteles ca sunt bine vandute, pentru una Spielberg a cumparat drepturile de ecranizare, ca au recomandarea revistei tabu etc. Nu m-am lamurit inca daca sunt carti pentru target feminin, si atunci comentariile mele sunt nule si neavenite din ratiuni de tipul “nu faci parte din target”, sau sunt pentru toata lumea si atunci mai am o scuza. Anyway, recomandarea mea este sa realocati timpul. Eventual pentru Murakami sau Palahniuk..

Săptămâna aceasta a fost una foarte grea pentru mine aşa că nu am avut prea mult timp la dispoziţie pentru a citi şi în general pentru a face ceva pentru mine. Ca să folosesc o replică (producţie proprie) la întrebarea unui prieten care m-a sunt duminică în jurul prânzului („Ce faci, citeşti?”), am răspuns, „Din păcate nu citesc. Scriu..” După ce termin acest proiect care mi-a devorat 6 săptămâni din viaţă, unul dintre cele la care regret profund faptul că m-am implicat (faimoasa carte How advertsing works, din reteaua IAA, adaptare si adesea si traducere..) am să revin în forţă. Singurul lucru care mai mă ţine în faţa calculatorului este promisiunea şoptită în barbă că îmi voi lua un we prelungit la munte unde am să citesc o carte dimineaţa şi alta seara..
Deci săptămâna aceasta este mai săracă. Am să vă recomand însă o combinaţie de film şi carte, ambele cu acelaşi nume: Magicienii (The Prestige pe numele original). Filmul este pe ecrane, iar cartea în librării (Nemira). Am fost plăcut surprins de film, citisem cronici amestecate şi mai degrabă negativ spre neutre despre el. Iar cartea am citit-o după ce am văzut filmul. Şi mi-a plăcut. De regulă nu reuşesc să mă mai bucur de o carte la fel de mult după ce văd filmul, imaginile îmi sugerează cursul percepţiilor şi îmi limitează imaginaţia. O singură dată în viaţă am trecut printr-un ciclu complet şi ascendent piesă de teatru, film şi carte: Zbor deasupra unui cuib de cuci.
Cartea a câştigat World Fantasy Award şi este bine documentată şi mai ales scrisă cu suflet. Mi-a plăcut la film sfârşitul deschis (pentru mine) şi distribuţia impresionantă, iar la carte felul în care este scrisă şi de asemenea sfârşitul. Mă bucur mult că editurile noastre au început în sfârşit să publice şi fantasy, nu numai SF. Este un semn că piaţa noastră de carte (sau de lectură) începe să devină sofisticată şi să conteze pentru editori, aşa cum mi-a explicat cu ani în urmă o prietenă care cunoaşte această lume ca pe propriile buzunare pline cu nisip din vama veche.

The Cronicles of Thomas Covenant

M-am apucat de această serie pentru că am găsit-o pe short list-urile de recomandări ale mai multor pasionaţi de SF&FF. Ştiţi şi voi cum este când vrei să îţi cumperi o carte de pe Amazon. La sfârşitul paginii îţi arată ce alte cărţi au mai cumpărat cei care au achiziţionat cartea pe care o vrei şi tu, dacă rămâi pe topic mai mult de două pagini îţi apar câteva liste de recomandări, după ce citeşti 5-6 astfel de liste vezi că anumite titluri sau autori se repetă.. Şi uite aşa te trezeşti cu short list-ul tău de cărţi pe care (îţi spui că) trebuie să le citeşti..
Cam aşa am ajuns să aflu de seria Cronicile lui Thomas Covenant. M-am dat pe alte site-uri de pasionaţi, am văzut ce note a luat, că a „suferit” şi o continuare după ceva vreme, am pus-o pe aşteptare şi mi-am văzut de ale mele. Dar când am găsit-o întâmplător în biblioteca unui bun prieten (printată şi legată artizanal) mi-am spus că Dumnezeul cărţilor îmi trimite un semn şi m-am apucat gospodăreşte de treabă.
Nu mi-a plăcut, dar nici nu mi-a displăcut puternic. O carte călduţă. Primul semn de întrebare l-am avut când am citit că autorul a scris cea de-a doua serie la ceva vreme după ce a cunoscut succesul cu prima. Mi-am adus instantaneu aminte de Ursula K. LeGuin şi seria Earthsea Saga. Primele trei volume excepţionale, în timp ce vol.4, scris la mulţi ani după şi o masivă infuzie de feminism şi corectitudine politică canadiene (sau canadiane, tot aia..) a fost o cruntă dezamăgire. Rar am văzut un personaj mai despuiat de atributele şi puterile sale câştigate prin eforturi supraomeneşti în primele volume şi mai „coborât în jos” într-o umanitate „militant banală”.
Dar să revin.
Construcţia este interesantă, trecerea dintre cele două planuri (real şi oniric, bineînţeles) frumoasă, personaje clare, acţiune suficient de alertă pentru un fantasy. Ce nu ţi-a plăcut atunci? (poate vă întrebaţi..  ) Ei bine (ca să citez toţi prezentatorii emisiunilor informative din Romanica), nu mi-a plăcut fibra morală a personajului principal. Frământările lui interioare mi s-au părut îndepărtate şi fără legătură cu acţiunea. Nu mi-a plăcut nici pentru că am avut aşteptări mai mari de la deznodământ. Mă aşteptam la o rezolvare magică, cu infuzie substanţială de mistică indiană (autorul a copilărit în India şi a fost în contact direct cu cultura ei). Construcţia raportului dintre lumea reală şi cea onirică părea construită după liniile de forţă ale misticii indiene: lumea ca o iluzie (voalul Maya-ei care acoperă Realitatea şi ochii muritorilor), lumea ca un vis pe care îl visăm cu ochii deschişi (superba parabolă a lui Zuang Zi: într-o frumoasă după amiază de primăvară am adormit la poalele unui piersic alb în floare şi am visat că sunt un fluture care zboară. Când m-am trezit nu mai ştiam dacă Zuang Zi a visat că era un fluture, sau dacă fluturele a visat că era Zuang Zi..). In fine. Eram însă dispus să trec peste toate acestea, sunt un fan până la urmă..pot ierta aceste mici detalii. Dar când am văzut cu stupoare cum trei personaje malefice, locotenenţii bad guy-ului Tărâmului poartă trei denumiri sfinte pentru indieni (Moksa – Eliberare, echivalentul lui Nirvana în buddhism; Samadhy – transa mistică supremă şi Turya – cea de-a patra stare, după cele de veghe, vis şi somn profund fără vise, un alt tip de stare mistică profundă) m-am apucat cu mâinile de neuroni. Am aşteptat însă. Poate că este vorba de o lovitură de maestru, duşmanii visului sunt stările superioare lui, renunţarea la vis este Realizarea Supremă etc. Dar nu, erau doar simple nume..
Bref, este o serie suficient de frumoasă pentru cei care nu au aşteptări culturale sau ideatice ridicate, sau au curiozităţi despre universul interior al celor care suferă de lepră. Eu unul rămân la Tolkien, Zelazny, Weiss, George R.R. Martin şi Robert Jordan. Dar sunt deschis în continuare..am deja o listă proaspătă, iar de când am intrat in UE avem acces mai uşor la Amazon. Apropos, dacă ştie cineva o cale prin care să fentez SNSPA-ul ca să trec pe lista de achiziţii de carte de specialitate şi FF, just let me know..

Am uitat. Intre timp am mai citit o serie. De data asta SF. Nancy Kress, Luna Probabilistică, Soarele Probabilistic şi Spaţiul Probabilistic. Editura Lukmann. Le-am citi în patru nopţi, mai mult de nervi. Până la următoarea cronică de carte, pls. nu vă apucaţi de ele. Vă spun cât de curând de ce.

Ma pasioneaza domeniul branding-ului si sper ca atunci cand imi voi atinge nivelul de incompetenta sa ma pot refugia pe acest taram. Apropos, cred ca Principiul lui Peter (Intr-o organizatie orice angajat este promovat pana cand isi atinge nivelul de incompetenta) este la fel de inevitabil ca impozitele si moartea..
De aceea am sa mentionez una din cartile de branding care mi-au placut mult. Este vorba de The New Strategic Brand Management: Creating and Sustaining Brand Equity Long Term, scrisa de J.N. Kapferer. Kapferer se numara de altfel printre autorii mei de suflet, chiar daca este francez de origine, iar eu nu ma impac prea bine cu scriitura franceza in materie de advertising si marketing. Cred ca experienta americana l-a adus la un punct de echilibru intre profunzimea savanta a autorilor francezi si simplitatea eficienta si plina de miez a celor americani. Este de altfel (pentru mine) unul dintre putinii psiho-sociologi francezi care se ridica la nivelul scolii americane de psiho-sociologie. Primele experiente placute le-am avut cu Zvonurile si Caile Persuasiunii, despre care cred cu tarie ca se numara printre must-urile oricarui comunicator. Iar daca lucreaza in advertising, Caile Persuasiunii este cu deosebire de folos. Ea este folositoare si pentru viata de zi cu zi. Ca sa va motivez putin, va spun ca aceasta carte a fost printre primele traduse si predate pe indelete la inceputul anilor 90 in scoala noastra de spioni si contraspioni de catre profesorul Chelcea. Daca nu credeau sa le fie de folos, nu o predau ei, in detrimentul disciplinelor „operative”, care faceau apel la tehnici persuasive corporale..
Dar sa revin, cand am citit editia din 94, numita mai simplu Strategic Brand Management, am descoperit un model de brand foarte coerent, la acelasi nivel cu cele elaborate de Aaker si Keller. Mai profund si mai teoretic, dar in acelasi timp mai legat de realitatile psiho-sociologice, fara insa a pierde legatura cu marketing-ul si comunicarea. Am citit The New Strategic Brand Management cu placere, regasind din nou un echilibru frumos intre teorie si practica, cartea fiind asezonata din belsug cu studii de caz si exemple ale unor branduri mari. Mi-a placut de asemenea faptul ca scoate in evidenta o idee pe care o sustin si eu de ori cate ori am ocazia: managementul unui brand este mult mai mult decat comunicarea lui, iar momentul nasterii sale este extrem de important pentru ca isi pune o amprenta puternica asupra intregii sale vieti. Iar daca la un moment dat vrea sa opereze unele schimbari, originile au un cuvant foarte greu de spus. Poate imi mai place pentru ca regasesc trimiteri mai aprofundate la sociologie, pentru ca scoate mai tare in evidenta rolul asocierilor si reprezentarilor consumatorilor asupra brand equity-ului si pentru ca scrie mai academic. Singurul punct sensibil este numarul de pagini. Poate si numarul mare de date statistice, dar acestea sunt incomparabil mai mici si mai lipsite de importanta decat punctele tari ale acestei carti. Pe langa Keller si Aaker, cred ca Kapferer este o lectura esentiala pentru pasionatii de branding. In special pentru studentii care scriu lucrari de diploma pe teme de branding, care pot gasi in cartile lui Kapferer teorie fundamentale din belsug, pentru a multumi mai mult de o comisie. La asta se adauga avantajul ca pot „traduce” in limbajul academic conceptele branding-ului, mai putin familiare disciplinelor clasice.

In sfarsit un moment in care nu trebuie sa incep prin a raspunde la comment-uri Asa da, parca seamana cu ce imi imaginam ca arata un blog ;))
Mi-am propus sa va semnalez in fiece saptamana o carte. Eu sunt dependent de citit, la modul nevrotic. Daca nu citesc o carte pe saptamana, nu sunt om. Nu o luati ca pe o lauda, este o forma de retragere in lumi mai frumoase si mai bune decat cea in care ne aflam acum. Spun unii, altii sunt mult mai nuantati..Nuante la care ader si eu. Stati insa linistiti, daca va aflati in aceasta lume virtuala si nu va petreceti acest timp alaturi de con-sort/consoarta, dand de mancare la copii, vorbind cu parintii, sau cu semenii in carne si oase, nici voi nu va aflati prea departe..
Si pentru ca primul moment este intotdeauna foarte relevant, sa va vorbesc despre prima carte.
Este vorba de o carte eveniment pentru pasionatii de FF: Ochiul lumii, de Robert Jordan. A aparut la editura RAO in conditii foarte frumoase. Daca sunteti fani, sau macar simpatizanti, stiti despre ce vorbesc. Daca nu, si va plictisiti vre-o data, merita sa va apucati de aceasta serie. Da, este vorba de o serie, The Will of Time (WOT pt. connaiseurs) care a ajuns in acest moment la vol. 11. Pe cel de-al 12-lea, care trebuie sa incheie ciclul si sa duca la bun sfarsit sutele de plot-uri si idei geniale pe care autorul le-a deschis de-a lungul drumului, il asteptam o multime de oameni cu sufletul la gura. Nerabdare incordata si mai mult de faptul ca autorul sufera de o boala foarte rara si foarte grava, care il poate face sa plece catre lumile pe care le-a descoperit mai repede decat ar trebui, inainte de a termina ceea ce a inceput. Si ar fi tare trist. Ma gandesc doar la Herbert si geniala sa creatie care este ciclul Dune, intrerupt la apogeu, din nou, de moarte. Fiul lui, palid epigon, a mai scris cateva dezvoltari, de o jalnica mediocritate.
Dar sa revin, daca va pica in mana aceasta carte, si aveti rabdare sa asteptati pana cand editurile noastre lenese le scot pe toate, merita sa o cititi. Daca va prinde, puteti oricand sa le comandati de pe Amazon. Versiunea in engleza, bineinteles Primele trei volume sunt de exceptie. Pentru mine aceasta carte este pe acelasi “raft de sus” cu ciclul Amber al lui Zelazni, Death Gate al lui Weiss si toate cartile lui Tolkien. Inca nu am citit George R.R. Martin, dar este urmatorul pe lista dupa Cronicile lui Thomas Covenant, cu care ma ocup as we speak..