return to the com(m)unity

Dupa o indelunga chibzuinta asupra subiectului „in cautarea linistii pierdute”, m-am decis ca in mini vacanta dintre Paste sa vad cum este si in Delta. Ca despre Valea Prahovei, Litoral si Bran m-am lamurit de mult. Asa ca am purces catre un loc unde se ajunge doar cu barca, fie ea mai mare sau mai mica, mai lenta sau mai rapida. Iar internet-ul si telecom-ul ajung mai greu, si de regula cu intarziere.

Natura este superba, iar liniste cat cuprinde. Drumurile auto sunt libere, iar canalele inca nu s-au aglomerat. Un mare punct in plus pentru mine, care a compensat excesul de peste din meniu. Pana si la micul dejun existau icre..Cred ca de la ei a pornit vorba de duh cu „cea mai buna leguma e ceafa de peste..” Daca cereai legume oameni iti aduceau senini plachie cu mamaliga.

Am constatat cu aceasta ocazie ca este foarte dificil sa faci fotografii din mersul barcii. Chiar daca mi-am luat un obiectiv Canon 70-300 cu stabilizator de imagine din State. Pana la urma, tot trebuie respectate regulile de baza ale fotografiei. Respectiv ca macar aparatul sa fie fix, daca subiectul este in miscare si foarte interesat sa se indeparteze rapid de tine. Mi-au iesit tehnic cam 60% din fotografii, dintre care cam 20% sunt faine. Un procent onorabil pentru un amator care paraseste pentru prima oara stabilitatea solului.

La intoarcere, ca subiect de legatura pentru posturile urmatoare, cateva „monstre” de comunicare electorala, surprinse in doua importante urbe (sau urbii, ca nici sa vorbeste bine romaneste nu mai stiu..): Galati si Braila.

Braila: „Multi vorbesc, el realizeaza!” si clasicul dar mereu tanarul „Omul care ne trebuie”.

Dar cel mai tare vine din Galati: „Tare pentru tine, Tare pentru Galati”. Tare, nu?

Inchei cu doua citate de duh despre politica, primite de la psihologii lui Dragos din America:

„We would all like to vote for the best man but he is never a candidate..” - Frank McKinney Hubbard

„The word ‘politics’ is derived from the word ‘poly’, meaning ‘many’, and the word ‘ticks’, meaning ‘blood sucking parasites’” - Larry Hardiman

Si acum, hanbal:

pasari

cai

furtuna

ape si plante

traditii

the blue bird

Oameni buni, nu stiu ce alte urari sincere si traite pot fi facute la un astfel de moment sacru din an. Asa ca va spun acum si in aceasta forma ca va doresc un Paste fericit si linistit.

Am sa renunt din acest an la obiceiul stresant si gol de orice continut al urarilor prin sms, eventual pentru tot adress book-ul Ne auzim pe telefon, sau folosim telepatia. Asa ca fiti pe faza.

Si pentru ca este unul din putinele momente din an in care putem macar pentru o vreme sa ne iertam unii pe altii, faceti acest lucru daca v-am suparat cu ceva. Am sa fac si eu acest lucru retragand un post in care atasam CV-urile unor studenti care s-au dovedit profund lipsiti de seriozitate si implicare in proiectul training-urilor Interact si nepublicarii CV-urilor celor care au fost la fel de neseriosi la ultima editie (cand eu  si Afrodita am fost plecati in State).

Pleaca omul, dar mai si vine acasa. Dupa o calatorie rodnica, care a adus industriei de comunicare din tara noastre trei realizari frumoase (Cel mai activ Chapter IAA, Best Practice Award pentru Scoala IAA si primul vicepresedinte IAA Worldwide roman - Felix Tataru) ne-am intors acasa. Nu stiu daca mai intelepti, dar mai incarcati de experiente, de cunoastere si de bagaje de tot felul, sigur. Iar eu si cu o raceala zdravana datorata unei defectiuni la sistemul de aer conditionat al avionului. Dar vorba lui Turkish, „zi mersi ca asta a fost singura defectiune..”.
Dupa plecarea intempestiva din Washington catre New York datorata unei vizite de ultima ultima ora la Capitoliu (un fel de Casa Poporului a lor, dar mai mica, mai veche si care arata mult mai bine decat a noastra) am plecat spre “marele mar care nu doarme niciodata” in ceea ce am hotarat dinainte sa fie un team building al boardului IAA. Si chiar un teambuilding a fost. Un exercitiu proiectiv al carui rost nu este, asa cum isi imagineaza cei mai multi oameni in urma celor la care au participat pana acum, un simplu prilej pentru a se imbata pe gratis si a incerca cateva mari cu degetul. Rostul lui este de a pune oamenii in situatii cat mai diverse pentru a le permite sa isi manifeste sau sa isi scoata la suprafata si alte fatete ale personalitatii, pe langa cele de interactiune sociala. Iar cand acestea sunt suficient de diverse sau de neasteptate, oamenii se folosesc si de alte eu-ri pentru a le gestiona. Iar daca sunt suficient de inteligenti sau de intuitivi, inteleg ca totul a fost un pretext prin care viata le-a aratat inca o data ca suntem foarte diferiti unii de ceilalti si ca pentru a duce la bun sfarsit o sarcina comuna trebuie ca macar pe durata acesteia sa ne intelegem diversitatea, sa ne acceptam distantele si sa ne modelam. Din aceasta perspectiva, pentru mine acest team building a fost plin de experiente si situatii din care am invatat despre ceilalti si despre mine. Dar aceasta cunoastere nu imi apartine doar mie, si nu am dreptul sa o impartasesc. Va spun doar ca am fost surprins de forta cu care am reactionat cand am vizitat-o pe Romanita la spital dupa operatia pe care a suferit-o. De apasarea enorma pe care un spital de top din NY a pus-o asupra mea, desi am vazut atatea episoade din House si am crezut ca am depasit fobia pe care o am fata de spitalele din Romania. Paradoxul a fost ca profesionalismul aseptic care mustea in toti peretii si medicii de acolo mi-a adus aminte de Foucault (A supraveghea si a pedepsi si Nasterea clinicii) si mi s-a parut mai apasator si mai impersonal decat mica tiganiada obositoare dar mustind de viata din spitalele noastre. Macar la noi ai la cine sa strigi, fata de cine sa te revolti, cu cine sa lupti. La ei stii ca cei mai buni lupta cu cele mai bune arme pentru tine. Si ca daca iti vor spune cu calm si detasare ca nu mai este nimic de facut, asa si este.
Dar sa revin. Am strans atat de multe ganduri si imagini in cela 10 zile de America incat in saptamana ce a urmat intoarcerii m-am framantat precum magarul lui Buridan intre imagini si vorbe, nestiind pe care sa le aleg pentru a le impartasi. Si ca intotdeauna solutia pentru a nu muri de foamea filosifica este sa alegi in cele din urma gramada de vorbe sau cea de imagini (aproape 2GB de foto). Am ales in cele din urma vorbele.
Am insa in incheiere cateva imagini si promisiunea ca voi mai povesti despre America. Inca nu m-am hotarat daca mi-a placut sau nu, dar cu certitudine m-a pus pe ganduri. Chiar este o alta lume.

Pe scena, cu steagurile fluturand

Cu noul presedinte IAA Worldwide, la petrecerea de dupa

Cu ambasadorul Romaniei la Washington. Foarte amabil, prietenos si sincer interesat in branding-ul de tara. Discutii de lucru si foto oficiala in sala de receptie.

Birourile parlamentarilor “lor”. Unde chiar se tin audiente. Uimitor..

NY de la peluza

Times Square

Un semn pe care vreau sa il adopt si eu in Bucuresti..

Road Runner rules

Snatch live!

Washington-ul are un avantaj special: toate muzeele sunt free. Si are o multime. Iar organizatorii Congresului IAA au avut o idee frumoasa: sa organizeze toate receptiile de seara in locatii culturale. Prima receptie de lansare a avut loc intr-un muzeu care nu a fost inca inaugurat: Newseum (se deschide pe 11 aprilie). In care invitatii au avut la dispozitie doar doua etaje din cele sase, dar asta nu a impiedicat ca spiritul intreprinzator romanesc sa se manifeste din plin (va povestesc cand ma intorc, cu imagini). Mi-a placut mult faptul ca este construit interactiv si au gandit solutii pentru ca orice vizitator sa poata fi jurnalist pentru cateva ore. Ca are prima pagina a fiecarui ziar important din statele americane tiparita in format mare si expusa. Ca am putut admira in format mare toate fotografiile ce au luat premiul Pulitzer de cand acesta a fost infiintat. O experienta deosebita pentru un amator pasionat de fotografie. Sau pentru un student la jurnalism care poate sa ia decizii etice, sa fie fotoreporter pentru evenimente speciale, sa conduca redactia unui ziar, sau sa transmita live din fata Casei Albe. Cum am facut si eu, cu o multime de greseli, justificate de faptul ca atrebuit sa ajut sea food-ul japonez oferit de gazda petrecerii (Detsun, cea mai mare agentie de publicitate din lume) cu vin alb. Ma puteti vedea cum am reporterizat in hall of fame-ul lor, alaturi de cativa copii care se disteraza. Va rog sa nu faceti nicio asociere spontana :) 

Era prea mult de spus despre acest subiect, cu multe lucruri care intra sub incidenta legilor nescrise ale discretiei. Asa ca va trimit la site-ul IAA pentru detalii oficiale (premii, castigatori, fotografii frumoase si profesionale). Eu am sa ma limitez la a va arata cateva fotografii profane din timpul repetitiilor si evenimentului. Care a iesit surprinzator de ok pentru “prima oara”. Ma asteptam sa fie mai animat dupa, de vreme ce canta o trupa for free si berea era din belsug si “gratisa”. Pana la urma tot veteranii au ramas pe baricade.

Cristina si microfoanele

Cristinei i-a iesit cum trebuie

bai tata, chiar nu intelegi?

singur pe faza

indicatii

4 intr-o barca

Felix si sfanta Cola

si totusi victorie lipana

unde plang “chitarile”

multi

de la peluza

neclintit si cool

emotionata si diafana

ba, SUA e sor’mea!

stefan si paznicoolul

Boddhisatva berii

UNL si PNG

ati vandut 5% din cat vindem noi?!?

veteranii razboaielor bericide

una dintre cele mai frumoase surprize din week end-ul acestui sfarsit de saptamana a fost ultimul numar din revista National Geografic (martie 2008). care se afla pe lista revistelor “glosi” pe care le citesc cu fidelitate, alaturi de cele de specialitate (FHM, Top Gear, Playboy si Maxim). de data asta a avut doua articole superbe: unul despre cum gandesc animalele, iar celalalt despre unul dintre cei mai dragi mie poeti: Basho. acesta din urma ilustrat superb, de catre Michael Yamashita, care a parcurs cu aparatul foto in suflet pasii fizici pe care i-a facut Maestrul Basho in 1689 prin Japonia, intr-o calatorie ramasa legendara (“Drum ingust spre o provincie indepartata”). definita chiar de Maestru prin cuvintele: “fiecare zi e o calatorie, iar calatoria in sine ne e casa”. superba tensiunea dintre cele doua extreme ale naturii umane prin care m-a trecut revista, citita pe un vant ce mi-o smulgea din mana: animalul si poetul sfant. foto reportajul reuseste sa prinda in imagini cateva din kaiku-urile sale. extrem de rara performanta. mi-am adus aminte cum pana tarziu in viata asta, meseria pe care mi-am dorit-o cel mai mult a fost cea de foto reporter la National Geografic. una din ideile de reportaje pe care imi doream sa le fac era de felul asta. ma bucur ca altcineva a avut sansa si curajul de a face acest lucru. bine si cu suflet. respect.

nu pot sa inchei fara una din poeziile lui, cu care in minte, am incercat adesea sa nu mai gandesc

“Splendoare a lunii!

Noroc ca trece cate un nor

sa ne mai odihnim privirea”

stire mentionata in treacat pe la unele stiri si emisiuni de revista presei. Metroul Bucuresti si RATBoul se unesc. sub inteleapta si vizionara conducere a Guvernoiului. adica probabil Ministrul Transporturilor. in lupta seaca a liberalilor pentru a castiga primaria bucurestilor s-a aruncat singura arma pe care o mai avea ilustrul Sica in ranita de ministru. anuntata discret de Taricelu cu cateva zile inainte prin mentiunea ca oricine promite rezolvarea traficului din bucuresti minte. o miscare ca un anus impotriva naturii traficului din acest oras condamnat de nesimtirea si incompetenta manageriala a politicienilor la o perpetua debandada. invers decat stau lucrurile in toate capitalele civilizate in care traficul exista. cum ar fi Barcelona cu B mare. sau Londra cu L mare. cat de disperat trebuie sa fii ca sa iei transportul public din subordinea entitatii care, oricat de incompetenta ar fi, este totusi mai in masura sa aiba sub ochi toate aspectele orasului? cat de prost trebuie sa fii, sau cat de prosti trebuie sa ne crezi, ca sa iti inchipui ca transportul public si traficul in general sunt rupte de celelalte probleme ale orasului? cum ar cele de urbanism? oricat de putine cunosc despre urbanism, macar atata lucru stiu: un oras este o intreaga ecologie. urbana. nu te apuci sa incrucisezi genetic un mamut cu o balena si sa crezi ca noua creatura isi va duce viata linistita alaturi de celalalte specii. si ca un nou dinozaur comunist care se misca cu viteza unui limax mustind de mucusul incompetentei si nesimtirii statale poate sa faca altceva “decat” sa intazie si sa incurce. un nou razboi intre palatul primariei si cel al sinei si rotii se prefigureaza, sustinut de spinarile noastre de ierbivore placide care alergam in trafic cu 10km/h si ne aflam la baza lantului trofic urban, care are in varf carnivorus nesimtitus spagasus.

domnule Tribun Vadim, de ce nu candidati la primaria urbei noastre? daca imi promiteti ca ii adunati pe toti pe stadionul Lia Manoliu si le dati o lovitura de pedeapsa de la 9 mm, va votez perpetuuu. as vrea ca traditionala urare “drop dead” pe care o adresez guvernoiului si libereilor sa coboare din metafora in traficul sordidului.

hai liberare!

Atasez la postul despre consumatorul suparat dovada ca macheta aceea a aparut pe bune in Cotidianul din 04.03.08. Multumesc Costin!

_cotidianul.pdf

In sfarsit un first adevarat in peisajul nostru publicitar. Un consumator s-a hotarat sa isi ia nemultumirea fata de un brand de servicii in propriile maini si vorbe, si sa isi faca singur dreptate. Publicand un info ad (ca nu pot sa ii spun advertorial) in care isi spune pasul in Cotidianul (am uitat sa va spun ca in fiecare zi citesc doua ziare generaliste, aflate la extremele scalei cu care eu judec piata media de pe la noi: Cotidianul si Libertatea). Scotand din buzunar bani ca orice publicitor normal, la rate card, cu sau fara discount de volum.

De multa vreme asteptam acest lucru, pe care il salut respectuos, ca si pe cel care a avut initiativa. Eu am o teorie personala, pe care insa nu am curaj sa o fac publica (audienta acestui blog imi permite sa consider ca ceea ce spun acum nu reprezinta o opinie publica ). Anume ca pana cand nu depasim starea amorfa a mamaligii care ne curge prin vene, nu suntem de fapt structurati ca societate. Pana nu depasim stadiul “mamaligii care nu explodeaza” nu suntem in lumea buna. Nici macar teroristi decenti nu avem (dragi securisti, pls. nu ma intelegeti gresit. nu fac apologia acestui sport international de masa). Un amarat cu caca la cap care a aruncat o grenada de exercitiu intr-un parc sau un liceu din Bucuresti (nici asta nu mai tin minte exact) si un “islamist” “anagramat”, pictat si pus cu mana, care chipurile a vrut sa arunce in aer langa o statie de tramvai din centrul Timisoarei o dacie jegoasa. Iar explozibilul era o butelie de aragaz. Astia nu sunt teroristi. Mi-e jena..Ce draq, oameni rai, ca doar avem filme americane la liber inca din anii 90?!?

Dar sa revin. Am constatat de-a lungul timpului ca singurul instrument eficient de negociere pe care l-am avut cu branduri de produse si servicii care m-au inselat/dezamagit/batjocorit/ignorat a fost ADRESS BOOK-ul. La toate demersurile mele civilizate, izvorate din cartile de marketing, advertising, PR si branding pe care le-am citit, mi s-a raspuns cum va spuneam mai sus. Doar cand ma enervam si ii amenintam ca am sa scriu un mail in care sa descriu “brand experience” pe care mi l-au facilitat pe care sa il trimit la tot adress book-ul meu si ca am sa ii dau exemplu de bad practice pe unde apuc lucrurile se schimbau. Brusc. Ca printr-o minune romaneasca lucrurile se rezolvau, sau macar primeam o mangaiere piaristica pe crestet. Care de obicei ma potoleste, ca sunt un suflet degraba iertatoriu. Turkish mereu imi spune intelept si hatru la fiecare incident de acest fel (din pacate, atat de dese..): “Ba, Dane. Asculta-ma pe mine. Mai intai tipi la ei, si dup’aia le spui despre ce este vorba”. Din pacate are atat de multa dreptate..

In concluzie, catre brandul AIG Life, prin procura, drop dead. Pentru curajosul care a deschis acest drum, “long live the warriors!”. Respect. Poate ne strangem mai multi, facem rost de fonduri, si pornim un sfant Jihad publicitar.

cotidianul.pdf