return to the com(m)unity

astazi am primit un mail de la un om de research pe care il respect mult (mi-a fost si profesor la un moment dat). Mircea Kivu. care a forward-at la tot adress book-ul un mail primit de la cineva din industrie, victima unei “scheme” de tip asigurare. de data aceasta este vorba de o companie neaosa: Omniasig.

constat din nou ca acest instrument de comunicare, folosit de regula pentru “mass damage”, este unul dintre cele mai eficiente cand vine vorba de sanctiuni. toata lumea intelege, pentru a fost macar odata pana acum victima unei nesimtiri a vreunui brand. iar unii dau si ei mai departe. altii pun mana pe bloguri.

pana cand reusim sa avem o asociatie pentru protectia consumatorului care sa ne apere cu adevarat drepturile, facem si noi ce putem. vigilantism. tot pana atunci, din suflet, traditionalul “drop dead”.

iata povestea:

“Dragi prieteni,

stire mentionata in treacat pe la unele stiri si emisiuni de revista presei. Metroul Bucuresti si RATBoul se unesc. sub inteleapta si vizionara conducere a Guvernoiului. adica probabil Ministrul Transporturilor. in lupta seaca a liberalilor pentru a castiga primaria bucurestilor s-a aruncat singura arma pe care o mai avea ilustrul Sica in ranita de ministru. anuntata discret de Taricelu cu cateva zile inainte prin mentiunea ca oricine promite rezolvarea traficului din bucuresti minte. o miscare ca un anus impotriva naturii traficului din acest oras condamnat de nesimtirea si incompetenta manageriala a politicienilor la o perpetua debandada. invers decat stau lucrurile in toate capitalele civilizate in care traficul exista. cum ar fi Barcelona cu B mare. sau Londra cu L mare. cat de disperat trebuie sa fii ca sa iei transportul public din subordinea entitatii care, oricat de incompetenta ar fi, este totusi mai in masura sa aiba sub ochi toate aspectele orasului? cat de prost trebuie sa fii, sau cat de prosti trebuie sa ne crezi, ca sa iti inchipui ca transportul public si traficul in general sunt rupte de celelalte probleme ale orasului? cum ar cele de urbanism? oricat de putine cunosc despre urbanism, macar atata lucru stiu: un oras este o intreaga ecologie. urbana. nu te apuci sa incrucisezi genetic un mamut cu o balena si sa crezi ca noua creatura isi va duce viata linistita alaturi de celalalte specii. si ca un nou dinozaur comunist care se misca cu viteza unui limax mustind de mucusul incompetentei si nesimtirii statale poate sa faca altceva “decat” sa intazie si sa incurce. un nou razboi intre palatul primariei si cel al sinei si rotii se prefigureaza, sustinut de spinarile noastre de ierbivore placide care alergam in trafic cu 10km/h si ne aflam la baza lantului trofic urban, care are in varf carnivorus nesimtitus spagasus.

domnule Tribun Vadim, de ce nu candidati la primaria urbei noastre? daca imi promiteti ca ii adunati pe toti pe stadionul Lia Manoliu si le dati o lovitura de pedeapsa de la 9 mm, va votez perpetuuu. as vrea ca traditionala urare “drop dead” pe care o adresez guvernoiului si libereilor sa coboare din metafora in traficul sordidului.

hai liberare!

Atasez la postul despre consumatorul suparat dovada ca macheta aceea a aparut pe bune in Cotidianul din 04.03.08. Multumesc Costin!

_cotidianul.pdf

In sfarsit un first adevarat in peisajul nostru publicitar. Un consumator s-a hotarat sa isi ia nemultumirea fata de un brand de servicii in propriile maini si vorbe, si sa isi faca singur dreptate. Publicand un info ad (ca nu pot sa ii spun advertorial) in care isi spune pasul in Cotidianul (am uitat sa va spun ca in fiecare zi citesc doua ziare generaliste, aflate la extremele scalei cu care eu judec piata media de pe la noi: Cotidianul si Libertatea). Scotand din buzunar bani ca orice publicitor normal, la rate card, cu sau fara discount de volum.

De multa vreme asteptam acest lucru, pe care il salut respectuos, ca si pe cel care a avut initiativa. Eu am o teorie personala, pe care insa nu am curaj sa o fac publica (audienta acestui blog imi permite sa consider ca ceea ce spun acum nu reprezinta o opinie publica ). Anume ca pana cand nu depasim starea amorfa a mamaligii care ne curge prin vene, nu suntem de fapt structurati ca societate. Pana nu depasim stadiul “mamaligii care nu explodeaza” nu suntem in lumea buna. Nici macar teroristi decenti nu avem (dragi securisti, pls. nu ma intelegeti gresit. nu fac apologia acestui sport international de masa). Un amarat cu caca la cap care a aruncat o grenada de exercitiu intr-un parc sau un liceu din Bucuresti (nici asta nu mai tin minte exact) si un “islamist” “anagramat”, pictat si pus cu mana, care chipurile a vrut sa arunce in aer langa o statie de tramvai din centrul Timisoarei o dacie jegoasa. Iar explozibilul era o butelie de aragaz. Astia nu sunt teroristi. Mi-e jena..Ce draq, oameni rai, ca doar avem filme americane la liber inca din anii 90?!?

Dar sa revin. Am constatat de-a lungul timpului ca singurul instrument eficient de negociere pe care l-am avut cu branduri de produse si servicii care m-au inselat/dezamagit/batjocorit/ignorat a fost ADRESS BOOK-ul. La toate demersurile mele civilizate, izvorate din cartile de marketing, advertising, PR si branding pe care le-am citit, mi s-a raspuns cum va spuneam mai sus. Doar cand ma enervam si ii amenintam ca am sa scriu un mail in care sa descriu “brand experience” pe care mi l-au facilitat pe care sa il trimit la tot adress book-ul meu si ca am sa ii dau exemplu de bad practice pe unde apuc lucrurile se schimbau. Brusc. Ca printr-o minune romaneasca lucrurile se rezolvau, sau macar primeam o mangaiere piaristica pe crestet. Care de obicei ma potoleste, ca sunt un suflet degraba iertatoriu. Turkish mereu imi spune intelept si hatru la fiecare incident de acest fel (din pacate, atat de dese..): “Ba, Dane. Asculta-ma pe mine. Mai intai tipi la ei, si dup’aia le spui despre ce este vorba”. Din pacate are atat de multa dreptate..

In concluzie, catre brandul AIG Life, prin procura, drop dead. Pentru curajosul care a deschis acest drum, “long live the warriors!”. Respect. Poate ne strangem mai multi, facem rost de fonduri, si pornim un sfant Jihad publicitar.

cotidianul.pdf

Am lipsit din peisajul publicistic digital cateva zile din cauza unei probleme de sanatate, care m-a convins inca o data ca privarea de somn este o forma extrem de eficienta de tortura, chiar daca administratia “celei mai democratice natiuni din lume” o catalogheaza benign si eufemistic ca “forma alternativa de interogare” (alaturi de deprivarea senzoriala, simularea inecarii, socuri emotionale si alte delicii de acest tip).

Pentru ca tot vorbeam zilele trecute de pensiile private, sunt foarte atent in aceasta perioada la ce se mai intampla, incercand sa inteleg atat cat pot fenomenul. Si astfel o stire strecurata printre dinti de o frumoasa si senina prezentatoare mi-a atras atentia. Autoritatea nationala care supravegheaza activitatea fondurilor de pensii private vrea sa scoata de la loteria intarziatilor/naucilor primii doi clasati (ING si Alianz). Aceasta este ultima etapa din planul atat de minutios pregatit de statul roman pentru a arunca din povara pensiilor pe umerii altor entitati financiare, care stiu si pot gestiona cu mai multa eficienta bani. Cei care nu s-au inscris pena la 15 ian in unul din fondurile de pensii acceptate, vor fi alocati aleatoriu catre acestea. Iar statul romanesc, ce mi ti se gandeste, vazand statistica pe care o comentaram zilele trecute? Ca la ceas de seara, daca piata cunoaste o polarizare atat de puternica, atunci primii clasati trebuie scosi din lotul fondurilor care participa la loterie. Adicatelea, daca muncesti mult, iti faci treaba bine si iesi pe primele locuri, ales de foarte multi cetateni care au luat decizia ca prostii, esti sanctionat prin scoaterea din concurs. Ca ar trebui sa se infrupte si altii din cascavalul pentru care tu ai muncit. Statistic, scoaterea din loterie a actorilor care au 55% din piata, inseamna o redistribuire zdravana a locurilor din parlamentul pensiilor pentru minoritatile financiare. Ce semnal transmiti oare comunitatii de business in felul acesta? Hmm..Incredibil si atat de tipic romaneste, nesimtirea de a schimba regulile jocului economic la pauza ma scoate din sistem. Daca intr-adevar te preocupa controlul monopolurilor (in cazul acesta dipol), te gandesti de la inceput si anunti/descrii conditiile in care se poate face acest lucru. Astfel incat ele sa fie cunoscute si asumate de la inceput de toti cei care intra pe teren. Dar nu, eu sunt arbitrul suprem si pot sa schimb ce vreau, cand vreau, pentru ca oricum nu aveti ce face. Prostimilor, eu stiu mai bine decat voi ce este bine pentru voi. Aceasta reminiscenta atavica a statului comunist care are dreptul by default de a interveni in viata entitatilor care il compun si il fac sa existe, este dupa mine cauza fundamentala pentru care ne confruntam in acesti ultimi ani cu valurile de hoarde migratoare ale nesimtirii, tupeului si “las’ ca ne descurcam noi la fata locului”. Daca acolo sus (oameni politici si guvernanti) se intampa asta, noi de ce nu am face la fel? isi zic probabil fara sa constientizeze prea bine acest gand, membrii hoardelor mai sus mentionate. Si de aceea m-am enervat si eu cand au vrut sa il demita pe Basescu. Urasc schimbarile de plan la mijlocul actiunii. Sunt reteta cea mai sigura pentu ca operatiunea sa esueze cu succes.

De aceea inchei cu traditionalul “drop dead” Statule!

Titlul acestui post este dintr-un material pe care l-a primit Dragos de la prietenii/colegii lui psihologi din State care ne ajuta pe noi sa ne imbogatim colectia de citate care se schimba zilnic la noi pe site.

Este o afirmatie care descrie perfect opinia mea despre alegerile la care am asistat “calm si superior” (una din mantrele pe care le folosesc in trafic, cand incep sa vad intro-ul de la filmul War Lord). M-am cutremurat de nesimtirea si tupeul politicienilor care au prezentat rezultatele ca pe succese directe ale partidului lor. Consecinte firesti si indreptatite ale competentei lor politice. Puah..Sunt calm si superior, sunt calm si superior, sunt calm si superior..

Eu cred ca rezultatele arata esecul actualei clase politice si nici pe departe succesul ei. De la vladica Berbecalli si pana la marinelul Basescu, via premiantul Taricelul, toti au primit un mesaj tacut, de la cei care nu au mers la vot: beep! Nu ma astept sa inteleaga. Asa ca il vor primi si data viitoare. Atunci s-ar putea sa fie mult mai motivati sa ne invite..

ultimele borduri care mi-au umplut paharul rabdarii au fost turnate de Videanu. sunt literalmente silit sa imi schimb stilul de viata ca sa pot rezista problemei transportului in Bucuresti. lucru care pentru mine este un issue foarte important, tinand cont de faptul ca fac multe drumuri in fiecare zi. zona Lacul Tei/Floreasca este sub asediu, aparata de transee adanci, pe care nu le poti trece cu masina. iar singurele cai de acces dinspre apartamentul meu muncitoresc din Balta Alba trec musai prin trei puncte la fel de blocate: centru, Obor sau Colentina. iar scoala o am la polizu, calea victoriei si schit. am ajuns ca fiecare drum cu masina sa dureze peste 90-120 min/buc. asa ca am inceput sa merg cu metroul si pe jos. macar asa sunt in miscare si nu imi fac karma negativa cu ganduri ucigase. am ajuns in ultimele saptamani sa vad in fata ochilor doar scene din Falling Down cu Michael Douglas care o ia razna de la un blocaj in trafic.

in consecinta m-am hotarat ca din acest moment sa intru in greva civica. nu mai merg la vot si nu mai reactionez la niciun mesaj politic pana oamenii politici nu inteleg ca au depasit orice fel de limita. sau macar pana incompetentul teleormavidean nu isi da demisia de supravietuire. am sa mai merg doar la referendum in favoarea sistemului uninominal extrem, ca sa ii pot sanctiona sau recompensa personal pe cei care vor votul meu. dar nu si la europarlamentare (am sa ma prapadesc de ras daca prezenta la referendum are sa fie mai mare decat cea la europarlamentare). iar daca se creaza o masa critica suficient de mare, as fi dispus sa merg pana la a refuza sa imi platesc impozitele catre primaria bucuresti. singurul primar pe care l-as vota chiar presedinte al Bucurestiului este cel de la sectorul 3 (Liviu Negoita). dar atata vreme cat locuiesc in acest sector nu l-as trimite in alta parte. poate doar la presedintie, peste 6 ani.

am ajuns sa cred ca pana nu o ia unul razna si omoara cativa primari de secctor, sau doamne ajuta, chiar pe videanu si/sau cativa constructori de la drumuri nu are sa se faca nimic. cateodata regret ca nu avem organizatii anarhiste sau chiar mai “hotarate”.

pana atunci, tuturor celor responsabili de aceasta situatie le urez in spiritul sarbatorilor crestine pe care le vom petrece in urlete de claxoane si coruri ingeresti de injuraturi, traditionala urare: drop dead. cu bonus de fidelitate: right beep now.

Datorita unei avalanse fara precedent de telefoane/apeluri pe tel. meu mobil (personal&job) de la studenti am ajuns sa nu mai pot lucra nimic decat daca il inchid. ceea ce imi afecteaza comunicarea cu colegi/parteneri de business. de aceea, sunt nevoit sa adopt cateva rezolutii. probabil apropierea deadline-ului pentru inscrierea la licenta a catalizat interesul.

Mai intai cateva precizari:

1. nu predau/desfasor niciun fel de activitate didactica la forma de invatamant id din cadrul snspa. de aceasta se ocupa colegul si prietenul meu Rares Mocanu. Va rog ca pentru orice fel de nedumerire legata de acest domeniu sa va adresati exclusiv lui pe canalele pe care vi le indica la curs. eu nu va pot da coordonatele fara acordul lui direct.
2. nu coordonez lucrari de licenta la forma de invatamant id. ma concentrez exclusiv (din motivele enuntate mai sus) asupra masteratului de publicitate si invatamantului universitar.
3. locurile pe care le am pentru sesiunile din februarie si iulie 2008 sunt deja ocupate inca din iulie 2007. cu primele personae care au venit la mine cu teme interesante. nu am timp si resurse sa coordonez mai multi (intalnirile sunt face to face cu toata echipa, feedback-ul este direct si nu prin mail etc.). de aceea va rog sa intelegeti si sa cautati un alt professor. nu am cum sa extend aceasta lista, ea este deja la limita resurselor mele biologice (la somn nu am reusit inca sa pot renunta)
4. nu folosesc adresa de pe comunicare.ro. am deja patru alte adrese si nu le pot gestiona. in plus, colcaie de spam-uri. pentru orice problema folositi adresa de mail data la curs. daca nu o stiti inca, inseamna ca nu ati trecut pe acolo si deja am un semn major de intrebare

 Rezolutii:

1. orice solicitare de la un student facuta prin intermediul tel mobil, fara acordul meu prealabil (direct sau mail) este de principiu refuzata. refuzul poate sa fie unul politicos si amabil, dar va fi un refuz. sunt foarte deschis si prietenos la intalniri directe la scoala, cand am ore sau in pauze. raspund si la mailul personal in functie de timpul pe care il pot dedica comunicarii personale. mai ma gasiti pe la adbreak-uri si evenimente ale industriei
2. am sa imi cumpar un alt telefon, al carui numar il voi folosi exclusiv pentru business. am inceput deja prospectarea pentru un smartphone/pda/palmtop or else..

 Rugaminti:

1. nu ma cautati pe mobil decat in situatii umanitare, singurele pe care le pot intelege si accepta
2. cautati-ma la ore sau pe mailul personal (nu pe cel de la job)

 multumesc pentru intelegere si scuze anticipate celor care nu sunt in aceasta situatie (dar citesc acest mesaj)

As fi vrut sa va impartasesc ganduri pline de entuziasm odata cu inceperea anului universitar la facultatea de care “apartin”. Facultatea de Comunicare si Relatii Publice din SNSPA. As fi vrut sa va povestesc despre cat de intens si de frumos este sentimentul unui “nou inceput”, de orice fel ar fi acesta. Dar din pacate nu pot sa fac asta. Ba chiar din contra. Am inceput anul cu o senzatie de tristete si zadarnicie. Nu mai am putere nici sa ma revolt. Din nou, la fel ca in ultimii 4 ani, nu am minimul de dotari tehnice pentru a face un curs de publicitate. Adica macar un videoproiector. Nu mai vorbesc de o sala dotata (nu vreti sa vedeti sala actuala), sau (visul unei nopti de vara..) un laborator de comunicare cu computere si conexiuni broadband, statie pt editare de imagine, camere de filmat (2 beta si 2 digitale, va rog) si masa de montaj. Cum sa tii un curs care prin natura sa se bazeaza pe vizual? Povestind oamenilor despre “ati vazut reclama cu tipul care se ridica de la masa sa ia pentru o tipa care il certa pe prietenul ei ca nu i-a luat nimic de “ziua cuplului lor” si pentru ca ala era distrus s-a dus si i-a luat tipei un ursulet si un buchet de flori?” care este pozitionarea brandului? cum este definit teritoriul de pozitionare? cum se diferentiaza de celelalte? emotional sau functional? Cum sa arati prezentari, campanii si spoturi?

V-ati dat seama, erau intrebari retorice de melodrame ieftine. Chiar nu se poate.

Avem discursuri sforaitoare despre “sperantele acestei tari”, “voi sunteti viitorul”, “cursuri performante” and crap. Dar nu avem capacitatea logistica de a asigura minimul de “supravietuire”. Ca in fiecare an, sarabanda telefoanelor date in orele de dinaintea cursului ca sa te milogesti la oricine ar putea sa te ajute cu un videoproiector (desi ar trebui sa te duci linistit si tonic intr-o sala unde te asteapta totul la cheie), a reinceput. Aceleasi raspunsuri condescendente si chiar usor uimite la cerearea ta umila: “de ce oare ma suni pe mine? chiar nu stii ca de asta se ocupa X?”. care la randul lui te trimite la Y, care te trimite la Z. “Nu stii ca nu a aprobat rectoratul?” (un razboi civil universitar din care ca in orice razboi de acest fel cel mai mult pierd studentii, ultimii in lantul trofic universitar). “Nu am nici-un aparat. La mine figurezi ca unul e deja la tine. Vezi sa nu-l fi pierdut” (care btw, deja “s-a pierdut” sau “s-a stricat”).

Si in final te intrebi prostit daca nu cumva ai nimerit la Primarie. sau la Posta. sau la Administratia Financiara. sau la Politie. Si de ce ti-ai dedicat doua zile din viata ta de business in care puteai sa faci bani si proiecte comerciale pentru a discuta personal cu 90 de oameni care vor sa invete cate ceva despre publicitate si din care ai ales numai 50? Ore de munca pe care a trebuit sa le recuperezi in noptile din saptamana urmatoare? cand ai fi putut sa faci lucruri mult mai aducatoare de satisfactii (la carti ma refer, obsedatilor..) Da, stiu, ca sa te milogesti cand incep orele dupa un videoproiector, doua boxe (pentru laptop-ul tau de la firma) si o solutie mobila pentru Internet (ca poate vorbesti si tu la un moment dat despre digital, comunitati virtuale, web 2.0 si alte aberatii tehnice). Si ca sa iti crape obrazul de rusine in fata unor oameni care asteapta ceva interesant de la tine. Pe care il ai in geanta si nu poti sa il impartasesti. Foarte motivant. Nu?

Asa ca am inceput sa ma gandesc la solutii concrete de rezolvare a problemei (sperante de la scoala nu mai am). Cu scuze pentru creativitatea exprimata printre dinti, va cer ajutorul:

1. studentii de la masterul de publicitate (OMFG, ca iar ma enervez: este vorba de un curs de masterat!!!!) sa dea bani la “fondul clasei”, din care sa achizitionam cel mai ieftin si penal videoproiector pe care sa il aduca cineva tot timpul cu el la scoala. Am zis ca dau exemplu si pun si eu 1 mil. Formula trebuie adoptata si de masteratul de comunicare si relatii publice si de studentii de la zi. acestia din urma sunt mai norocosi, sunt multi si nu are sa se simta greu la buzunar. dau si ei de 4 beri si vad reclame faine. promit ca le pun “d’alea cu sex”. si cu masini.

2. sa gasim un sponsor care sa ne ajute cu un astfel de aparat contra expunere (evenimente si pe acest blog, desi nu are mare audienta). poate construim un program de CSR pentru invatamantul romanesc.

3. sa ii cerem lui Becali sa ne dea si noua macar 800 de euro. ii dam in schimb idei de campanie (facem un seminar pe teme de publicitate electorala) si “posturi favorabile” pe acest blog. deja va jur ca el este salvarea Romaniei..pe partea economica..
4. sa “isi faca pomana” o agentie sau un client cu un aparat pe care l-a dat la casat ca e prea mare sau i s-a tocit lampa si nu mai da bine in intalniri

Pentru toate acestea, rog sa primiti scuzele mele (desi o vaga consolare). La acestea se adauga urarea traditionala de “drop dead bitch” plus superoferta “beep cu 50% mai multa prospetzime” celor in cauza. Stiu ca acest mesaj va ajunge rapid in atentia factorilor de raspundere si ca din nou voi fi chemat la o sedinta de autocritica (poate cu aceasta ocazie odata cu castanele primesc si echipamentul). Si mi se va cere din nou sa scot acest post pentru ca “dauneaza imaginii”. Gratie, multumita, datorita colegilor care ma iubesc, ma respecta si ma ajuta in momente dificile (semnaland ereziile comunicationale de pe acest blog). De data asta nu am sa il retrag. Si in armata daca as fi, as avea dreptul moral sa ma revolt cand sunt trimis sa lupt cu mainile goale impotriva mitralierelor. Pentru ca generalul este plecat la training in strainatate, iar coloneii de la intendenta n-au marmite. Daca tot este mor agitand frustrat din pumni si “proliferand injurii” catre navala de 7.69, macar sa imi indrept “The Finger” catre ceruri.

Urasc Primaria Capitalei si Primariile de sector. Si primarii din Bucuresti, in frunte cu teleormaneanu’ Adriean. Cu o singura exceptie: sectorul 3 si Liviu Negoita, care chiar a facut lucruri care se vad.

As vrea sa ii vad in intersectii, dirijand traficul blocat de incompetenta lor structurala si inepta planificare a lucrarilor. Si cand ajung in dreptul lor sa imi aduc aminte de neanderthalul din mine. Ii urasc pentru nesimtirea si indolenta de care dau dovada, pentru suficienta superioritate cu care ne mint pe sticla ca nu se poate altfel si ca trebuie sa suferim mai intai, pentru ca mai apoi sa ne fie bine. Gresit. In alte orase, mult mai aglomerate decat Bucurestiul, se poate altfel. Se lucreaza noaptea, cu mai multe echipe. Se planifica lucrarile astfel incat traficul sa fie redirectionat pe rute alternative. Conceptul fundamental este PLANIFICARE. Nu se incepe simultan lucrul la 80 de artere importante din oras. Si nu se lucreaza pe acestea cu anii. Pentru toate acestea va doresc din tot sufletul sa drop dead. Pana atunci pot doar sa va anunt ca nu va voi vota ever incompetenta, indiferent de partidul din care faceti parte. Si ca daca cineva infiinteaza Partidul Automobilistilor din Bucuresti, sau macar un grup de lobby pe modelul american (unde grupurile de cetateni sau interese se pot organiza formal pentru a influenta decizii politice sau administrative) sunt on. Pna la urma, in Bucuresti sunt inregistrate peste 1 mil. de automobile. Adica de voturi.