return to the com(m)unity

Am asistat stupefiat la iesirea spumoasa a presedintelui din seara aceasta. Cu atat mai surprinzatoare cu cat in toate cartile de comunicare politica pe care le-am citit sunt mentionate printre axiomele pentru politicienii de top doua lucruri: (1) nu te certi niciodata cu presa si (2) nu iti pierzi niciodata cumpatul in public. Acum presedintele le-a incalcat pe amandoua in incercarea disperata a unui tata de a isi apara fata deloc inzestrata pentru politica. O fata pe care tot el a aruncat-o in mlastina politicii dambovitene. Si in care ea si-a murdarit rapid cositele in lupta cu limba romana. Cu propriile-i cuvinte.

Tare imi este teama ca Basescu a facut o greseala decisiva. Pacat.

Am incercat in ultima vreme sa ma abtin de la comentarii pe teme politice. Dar congresul tinerilor peledei si postul Realitatea m-au scos din saritele duminicale si mi-au clatinat silentia. Nu puteam sa nu consemnez cel mai prost eveniment politic al saptamanii, si poate unul dintre cele mai proaste ale anului. Si asta pentru ca am intrat intr-un an politic iar politiceii nostri nu ne vor dezamagi. In directia prostiilor, bineinteles.

Dar sa revin. Tanara Basescuta a fost aleasa sefa tinerilor peledei. In unanimitate, dupa cum cu inteligenta specifica prezentarilor de moda a declarat domnita la sesiunea foto si baia de ziaristi de dupa aflarea vestii (desi au fost “decat” 6 ciudati care au votat impotriva ei, tot “unanimitate” se cheama). Nu comentez pantofii albi cui la costumul “deo pies” de business, ca nu este elegant din partea unei persoane civilizate ca mine. Dar pot sa comentez despre discursul de dinaintea votului si atmosfera congresului. Am crezut ca m-am intors in timp. Cam 19 ani. Discursul a fost atat de prost, incat  sigur a fost scris de ea. Glumesc, sigur a fost facut de un destept din staff-ul taticului. Iar aplauzele care insoteau fiecare pauza retorica dintre propozitii m-au lasat cu gura cascata. Va marturisesc ca pana in ultima clipa am fost prada bolii profesionale comune printre oamenii de strategie si care se numeste “supra-rationalizare”. Ea poate fi descrisa pe scurt astfel: unii oameni, obisnuiti sa caute sau sa construiasca planuri si strategii, se asteapta sa gaseasca strategii in alte strategii in spatele oricarui eveniment. Desi adesea acolo se afla doar briciul lui Ocam versiunea Romania: “daca un lucru poate fi explicat prin simpla prostie, atunci despre prostie este vorba”. Am crezut pana in ultima clipa ca este vorba de un plan briliant: Basescuta joaca tare ca sa atraga atentia asupra ei capitalizand pe numele taticului, contra candidatul ei se declara “persecutat”, iar in final ea pierde elegant, demonstrand ca in acel partid nu exista nepotism. Si ca isi construieste o cariera pe termen lung, aratand ca poate prin forte proprii. Well, I was wrong. A castigat detasat. O dinastie politica a luat nastere.

Sa fiti votati intre voi, ca tot sunteti atat de multi. Si de Ocami.

Evenimentul care m-a surprins pozitiv a fost revenirea lui Nastase ca primadona politica. O revenire datorata intr-o proportie decisiva felului in care a comunicat. Am avut un post acum ceva vreme in care semnalam liniile de forta ale comunicarii lui Nastase. L-am urmarit cu mare atentie si nu pot spune decat ca il respect pe cel/cea care i-a construit campania de “rasturnare de imagine”. Aproape text book. Ma indoiesc ca este tanara Alexandrescu, cea care l-a bagat in mormantul politic acum un an jumatate prin geniala idee de a deschide usile muzeului Nastase opincarilor inculti ca noi (via Pro Tv si antene).  Oricine ai fi, respect. Ca membru al comunitatii de bloggeri, nu pot sa nu ma bucur vazand o campanie de comunicare politica ce a folosit blogul ca nava amiral. Cred ca este un “prima oara” in Romanica si ca vom asista in continuare la o ploaie de bloguri politice. De abia astept sa isi faca Videanu blog, odata cu candidatura lui la Primaria Bucurestilor. Voi fi un cititor fidel. Si voi vota cu Vanghelie.

Vorbeam intr-un post mai vechi despre situatia politica recenta si cum PNL-ul si-a erodat pozitionarea (cel mai de pret asset al unui brand) iar PD-ul a devenit mostenitorul matusii Alianta. Ultimele studii (atat publicate - Imas, cat si nepublicate) arata ca PNL-ul este undeva la 12-14% cu o tendinta ampla de scadere, in timp ce PD-ul este la 30-35% cu usoara tendinta de ascensiune dar apropiindu-se de platou. Basescu este in ascensiune (peste 65% intentie de vot si 50 % incredere ), ca si octava sa inferioara Gigi Becali (cu un uluitor 12-15% la PNG si incredere peste 35%). PSD-ul este cam tot pe unde era si la inceput (in jur de 20%), cu o usoara tendinta de ascensiune. Ma doare sufletul de PNL, dar are sanse majore sa ajunga PNLCD, cu efecte dezastruase pentru ideea de dreapta. Pana la urma PD-ul este un partid de stanga, populat cu intreprinzatori cu comportament de dreapta..

Ceea ce ma uluieste insa pana peste poate este lipsa de atentie pe care cei mai multi dintre actorii politici inclestati acum in aceasta titanica lupta de orgolii o acorda agendei populatiei (sau poporului, cum este pompos si umed numita aceasta cand vine vorba despre vot). Lucru care se vede in mesajele din aceasta campanie. Nu am vazut vreodata dupa 89 o discrepanta mai mare intre cele trei agende standard pe baza carora este construita o campanie politica: agenda populatiei, agenta mass media si agenda clasei politice. Si nu reusesc sa imi explic acest lucru, nu atat prin prisma traditionalei noastre lipse de incredere si respect fata de politicienii care ne trateaza ca pe o turma proasta, cat prin cea a strategiilor de campanie. Am I missing something?!?

Daca nu se mai intampla evenimente spectaculoase (ex. i se descopera lui Basescu cate o amanta in Amsterdam, Rio de Janeiro si Pireu - ceea ce i-ar creste spectaculos nivelul de incredere pe modelul Constantinescu - Rona Hartner) vorbim despre cronica unei victorii anuntate. Problemele vor incepe abia dupa. Oricum, asteptati-va la un an extrem de agitat dpdv. politic/electoral. Paine avem (crestere economica peste 6%), deci circul va fi binevenit.