am urmarit si eu cu ochii mari derularea ostilitatilor. la o distanta sigura, din camera tactica. cu un ochi pe laptop si altul pe televizor am fost inca o data incantat de competenta absurda cu care tot felul de comentatori si consultanti de profesie abereaza stupid. si foarte departe de orice. dar fac si ei ceva bine. zgomot de fond. care te poate ajuta sa te intrebi mai bine ce se intampla. am fost insa pentru prima oara incantat de trecerea la fapte.

dar sa lasam pentru cateva ore strada deoparte. pentru ca “strada te face la ochi”. adevaratul razboi se duce in spatele pixelilor. care si ei “te fac la ochi”. dar altfel. am avut privilegiul de a vedea in direct emisiunea in care marele carmaci l-a calcat in picioare pe bietul si fidelul arafat, salvatorul de serviciu de 20 ani incoace. cred ca despre asta se va scrie in cartile de istorie. ca despre unul din momentele in care oamenii s-au revoltat in fata nedreptatii. vazand cum cel mai puternic om tarii ia la suturi mediatice un Saint Bernard mare si bland. a carui singura vina a fost ca a latrat atunci cand stapanul a vrut sa ii inlocuiasca snapsul din butoiasul de la gat cu apa chioara. si dupa aceea sa il inlocuiasca integral. cu o ceata de pechinezi. salvatori si ei. cat de surprins trebuie sa fi fost prezidentul cand s-a prins ca susanul tocmai a devenit capsa pirotehnica a bombei sociale cu malai pe care topaim cu totii de ceva vreme. romanii s-au enervat in cele din urma cand arhetipul “Salvatorul cu ambulanta mica” isi ia picioare in gura de la arhetipul “Barbarul cu gura mare”. iar asta dupa ce a fost mai intai barbateste pus la pamant.

dar cea mai mare concluzie pe care eu am tras-o este alta. mai profunda si mai structurala decat lupta dintre eroul civilizator si cel cuceritor (ghici ghicitoare mea cine-i care..). este despre conflictul dintre generatii. despre lupta dintre trecut & pasiv (televiziune) si viitor & actiune (digital). este despre viata in/cu/prin Internet. despre cum digitalul a reusit sa scoata pe unii dintre noi din mioriteala pasiva. tinerii crescuti cu netu’ de gat au trecut de mult de la “a privi” la “a actiona”. sunt formatati sa fie interactivi. si sa isi spuna opiniile scurt, abrupt si colorat. iar daca nu primesc ce vor sau ce considera ca li se cuvine, se enerveaza. si fac lucruri. unele on line, altele off line. flash mob-uri in dinti si facebook-uri in cap.

din pacate in aceasta mini primavara araba romaneasca va fi plina de murdarii. iar lupta abia ce a inceput. dincolo de toate acestea eu sunt bucuros. pentru ca tinerii au iesit de sub blana mirositoare a Mioritei si incep sa faca lucruri. orice este mai bine decat nimic. cu siguranta la inceput va fi haos. cu siguranta la inceput vor fi violente. dar pretul pentru reteta noii mamaligi merita platit. chiar daca pentru inceput avem ca toping doar susan.

a..era sa uit. samafoare rupte? masini incendiate? bancute vandalizate? pentru toate astea exista Mastercard. spectacolul? priceles..

sa revoltati bine!

Stephen Hawking, plin de radiatia cu acelasi nume (dah..) mai ceva ca o gaura neagra de exotic, ne mai acorda (in virtutea Legii conservarii informatiei, validata de razboiul gaurilor negre, castigat de Susskind de curand la siret..) maximum 1000 de ani inainte de a ne da cu nuclearii in fasole. eu personal sunt mult mai pesimist si cred ca ne vom incorda din rasputeri si o vom face mai devreme. cel mai probabil social. pana atunci, ne mai tragem insa o vreme de stringuri cu Universul. preventiv, ne putem inspira pentru cum ar arata viata in aceasta ipoteza din Tarmurile Pustiile ale Apocalipsei (foarte tare. merita citita). eu am invatat din ea aproape la fel de multe ca din SAS Survival Handbook. basically, important este (doar) sa ai noroc. sa fii in locul potrivit, la locul potrivit. a..si sa ai arma mai mare decat celalalt. dar pana atunci, vesti bune de pe frontul stiintei (foste) fantastice. a fost dezvoltata aplicatia practica  a invizibilitatii. cu prima aplicatie, bineinteles, in domeniul militar. speaking of, daca punem mana pe arme si navalim pe militari in numele pacii, se mai cheama ca mai suntem pacifisti?!?

ma pregateam sa impartasesc cu Universul ultima concluzie axiomatica la care am ajuns in incercarea disperata si futila de a intelege cealalta jumatate de specie. ea suna asa: “cel mai important lucru pentru o femeie este sa primeasca atentie”. dupa ce am vazut la ce concluzie a ajuns acelasi Hawking despre femei (cred ca omul in viata pe care il respect cel mai mult in acest moment) am dat delete si am luat-o de la inceput. asta este. never stop learning

deci. urarea mea pentru 2012 este : “la multi ani”. de acum inainte

urmatorul post este despre Melancholia. asta daca intre timp nu ma decid sa imi las venele mai lungi

The Graveyard Book incepe taios: “There was a hand in the darkness, and it held a knife”. si se incheie rotunjor ca o gutuie: “But between now and then, there was Life; and Bod walked into it with his eyes and his heart wide open”. si tot ce este intre inceput si sfarsit poate fi condensat in: “It takes a graveyard to raise a child”. poate ca ar trebui sa ma ingrijorez pentru ca m-a emotionat o carte pentru copii. pentru ca m-a facut atat de usor sa ma simt din nou ca atunci. poate ca oboseala acestui an a subtiat tesatura supraeului pana la firele albastre ale copilariei. poate pentru ca am plans in noaptea zilei in care un copil de patru ani m-a intrebat uitandu-se de jos in sus ce imi doresc eu de la Mosul. m-am aplecat atunci ca sa ma uit sfatos si intelept in ochii ei. bucuros ca nu ma aude vreun adult si convins ca nu va intelege absolut nimic din ce ii voi spune, m-am grabit sa imi descarc sufletul. si sa depun o parte din povara ultimilor ani la picioarele a ceea ce poate fi vazut, din cand in cand, dincolo de ochii unui copil. a ascultat cu atentie cuvintele mele serioase. si chiar a dat din cap de cateva ori aprobator. iar cand am terminat mi-a luat capul in maini si mi-a pus serioasa o intrebare care mi-a clatinat universul foarte atent configurat. “Dar jucarie, Dan? Ce jucarie vrei?!?” pauza. panica. stupoare. liniste. niciun raspuns. priceless.. sau poate mi-a placut cartea doar pentru ca acest om scrie minunat. nu va dau niciun link la ea. noroc ca din nou, gratie unui obicei deprins demult, tare demult, citesc despre o carte doar dupa ce o termin. toate cronicile pe care le-am gasit dezvaluie nepermis si nesimtit de mult. chiar daca insa faceti greseala aceasta, nu va ingrijorati. inca nu este totul pierdut. ea merita citita doar pentru emotia plina de tomorrow-uri pe care te face sa o simti. mi-au placut la nebunie cantecele si poeziile din ea. mi-a placut doamna de pe calul gri, pe care vom merge fiecare dintre noi candva, la pas sau in galop. mi-a placut dansul macabree. mi-a placut cantecul de leagan (“sleep my little boy/sleep until you waken/when you wake you’ll see the world/if I’m not mistaken/kiss a lover/dance a measure/find your name and burried treasure../face your life, it’s pain and pleasure..). mi-a placut cum curg cuvintele ca romul din Insula Comorilor. “Fifteen men on a dead man’s chest/Yo ho ho and a bottle of rum..”. pic, pic, pic..unul dupa altul, pana cand adormi. si, daca ai noroc, poti sa si uiti. mi-au placut personajele. mi-a placut pentru m-a facut sa inteleg cine sunt prietenii imaginari si de ce inca sunt alaturi de unii dintre noi. mi-a placut pentru cum mi-a adus aminte de Kim. si de Mowgli. dar mai mult decat toate mi-a placut ce am simtit cand am terminat-o. pentru 40 de minute Realitatea s-a estompat pana la spuma cuantica. si am fost din nou copil. priceless.. deci nu uitati: “read it with your eyes and heart open”. it’s Cristmas.. cu o jucarie, toti suntem datori

deci. o carte de popularizare a psihologiei. cu sute de exemple de studii si experimente. cu date statistice. concluzii dureroase. daca vreti sa mai credeti in mosi craciuni, nu o cititi.

in rest, ce sa va mai spun?!? un cocktail de peyotl cu LSD si seminte de zorele, amestecate de o ceata de samani in putza goala si livrate direct in nervul optic de’un descantec. povestea este simpla. de altfel singurul lucru simplu din tot filmul. cautarea de sine. cu finalizare (constienta, iluminare, stuff like that). toate celelalte cadre, din secunda unul pana in cea de pe urma, sunt nebunia mintii. mistica, alchimie, religii, referinte culturale, cai spirituale, yoga, buddhism, taoism, crestinism, tarot, arta, suprarealism, puteri paranormale, zen. carele de foc au de data asta intre haturi alchimia si astrologia. in rest, cerul a fost limita. alte chestii cool? a fost facut pe banii lui John Lennon. care era de altfel sa si joace rolul principal, daca nu se speria de scena in care trebuia sa isi arate fundul. pe care trebuia sa scoata ceva, dar asta e doar un mic detaliu. in timpul filmarilor din Mexic a reusit sa enerveze atat de tare Armata si Biserica, incat insasi ministrul apararii acestei minunate tari i-a spus ca daca nu pleaca chiar atunci din tara, nu numai ca nu il mai protejeaza de cei care il amenintau cu moartea, ci o va face chiar el cu propriile maini..actorii au consumat la greu droguri psihedelice pe toata durata turnarii filmului. nu au stiut cum se va incheia, dar cand s-au prins, si mai ales ca ala e funalul, au vrut sa ii traga o mama de bataie. este un film care a vrut sa Ilumineze intreaga planeta. poate de aceea a si platit orgoliul unui obiectiv utopic prin 30 ani de intuneric in underground. Satori este un animal cuantic sperios, care se decide daca exista-non exista doar atunci cand te uiti sau nu te uiti dupa el ca prostul, in loc sa iti mananci orezul si sa iti bei ceaiul, sau sa il pandesti cu bata pe ilustrul Buddha. mai nehotarat ca o corcitura de pisica Schrodinger cu una de Cheshire. si al naiba de razbunator..Deci, La buna vedere!

Ah..era sa uit..Filmul este Muntele Sacru. unii zic ca este “the weirdest film EVER”. Maestrul, actorul, regizorul, producatorul este Alejandro Jodorowsky. iar acum sa ne dam cu totii “Stop” la minte si sa le multumim cu totii in cor lui Jodorowsky, Ouspensky si Gurdjieff pentru frumoasele lor eneagrame colorate. si zburatoare?!?..shit, iar am calculat gresit..

deocamdata este ambalat ca un “experiment jurnalistic”. eu cred ca va fi retras foarte rapid din circuitul public, dupa reactii isteroide (“un experiment periculos” etc.). asa ca cititi cat mai puteti. viva la Rezistanz! astept cu interes profesional emisiunile fluviu de pe Zero TV. m-as baga si eu. poate ma face si pe mine Viitorul Presedinte al Tuturor Romanilor un ministrel, ceva. M-as baga la Ministerul Propagandei ooff Brazil, Brazilul meu..

cand nu ai despre ce vorbi, sau cand ai prea multe pe suflet, este mai intelept sa nu o faci. mai bine sa pedalezi si sa incerci sa ramai calare pe situatie (omagiu celor trei pe o bicicleta). viata mi se pare din ce in ce mai mult si mai des ca o imensa pata Rorsachach, scuipata de un zeu cu astm. sa luam de pilda mersul pe bicicleta. pleci dintr-un loc. iti iei avant, incercand sa ajungi in altul. pe cat posibil fara a mai da si din picioare. daca mergi prea incet, iti pierzi echilibrul si cazi. daca mergi nici repede nici incet, te plictisesti. daca mergi repede, nu vezi peisajul sau nu poti vorbi cu ceilalti biciclisti. iar daca mergi prea repede, risti sa pierzi controlul directiei. cel mai greu lucru ramane, ca si in viata, sa te opresti in loc o vreme fara sa cazi. sau sa te sprijini pe nimic. poate de aceea iubesc eu buddhismul. nu se bazeaza pe nimic.

nu citesc de obicei cuvantul inainte de la nicio carte. sunt foarte putini cei care reusesc sa scrie fara sa iti dezvaluie despre ce va fi vorba mai departe. pe acestia ii si urasc cu pasiune si dispret. dar din cand in cand este bine sa te mai inseli. cum mi s-a intamplat cu introducerea la una din cartile lui Philip K Dick. eram in avion si nu mai aveam o alta carte in afara de ea. numarul de pagini nu imi ajungea pana la sfarsitul calatoriei, asa ca m-am decis sa citesc si introducerea. si iata ce pasaj minunat dintr-o enciclopedie a filosofiei am gasit acolo: “the buddhis idealists used various arguments to show that perception does not yield knowledge of external objects distinct from the percipient. the external world supposedly consists of a number of different objects, but they can be known as different only because there are different sorts of experiences of them. yet, if the experiences are thus distinguishable, there is no need to hold the superfluous hypothesis of external objects.” deep shit man, deep shit..iar gandurile lui P.K. Dick sunt pe masura: “push philosophy and theology to their ultimate and what do you wind up with? nothing..nothing exists. there is only one way out: seeing it all as ultimately funny. Kabir saw dancing and joy and love as ways out too; and he wrote about “the sound of the ankles on the feet of an insect as it walks”. I would like to hear that sound; perhaps if I could my anger and fear, and my high blood preasure, would go away”.

the stream of consciousness se buluceste de obicei intrun sfincter magic, ce scoate pe gura numai lucruri funny. dar din cand in cand magia se relaxeaza si lasa si altele sa iasa.

“if you have not lived through something, it is not true”. Tot Kabir. SSDD, here I come.

pentru ca acum trec printr-o perioada foarte aglomerata si dificila, fara sa imi dau seama am trecut la filme suprarealiste. nevoia de evadare este atat de mare, incat am trecut la droguri vizuale grele. suprarealismul, ultima statie. heroina vizuala. direct in vena opticava. in 3 minte ti-ai luat zborul. heavy stuff.

astazi despre o cadere. The Fall. actiunea este simpla. anii 2o, SUA ale Americii. o pustoaica/copila si un adult intr-un spital. ea romanca. se rostesc cuvinte in romana. WOW!!! ea emigranta si saraca. capsunara. scuze, portocalara. no disrespect intended la adresa capsunarilor (mai ales ca ei vor vota in 2012. prin corespondenta. cu cine “trebuie”. fuck. de ce?!? de ce?!?). venita cu mami la cules de portocale in California. el cascador sau actor. nu mai tin minte, de la inceputul filmului si pana s-a sfarsit s-au mai intamplat lucruri si le mai amestec. nu conteaza. el accidentat rau in urma unei cascadorii. cam spre dauna totala. ea doar cu mana in gips. el vrea sa moara. ea vrea sa descopere lucruri. basically stuff despre sensul vietii. nothing fancy. ei nu vor sa il lase sa moara. the bastards, they killed Kenny! ma enerveaza rau cei care incearca sa impiedice pe ceilalti sa moara cand au chef, in numele unor principii morale sau religioase. vezi Whose Life is it Anyway. de aici incolo incepe nebunia mintii. amestec impur de Imaginatie si Realitate. imaginile sunt superbissime. costumele halucinante. si muzica are cateva locuri unde te cutremura. risipa de spatiu si culoare. actiunea din lumea cealalta incarcata de simboluri sau pur si simplu de o frumusete vizuala dusa catre autoerotism (pana la urma, cine sa stie mai bine decat tine ce iti place?!? da Zmock, stiu, asta este boala..). multa Aaaaasia, adevaratul suflet al lumii de beep in care inca mai traim (din nefericire, nu pentru multa vreme..). nu mai stiu care este mesajul filmului, dar cred ca oricum nu are nicio importanta. un trip superb. vi-l recomand din tot sufletul meu pe care il am in mine. hai liberare!

in incheiere felia mea de nimic cu n mic: pentru a putea intelege o gluma proasta, ai nevoie de umor, nu gluma.umorul de calitate poate fi inteles de orice prost. pentru cel prost trebuie sa fii destept.

eu de fapt vroiam sa spun ca pauza s-a terminat si m-am intors in Pixelandia din United States of IReality..

gata. ma duc sa ma culc. am motait deja de cateva ori ca romanii dupa felul 13 de mancare, asteptand meniul principal la orgia de sambata seara. cu capul intr-o mana si intins pe-o parte. cealalta.