Ad’Or-ul vazut de la peluza

Si a fost Ad’Or-ul 2007.. Pentru prima oara am stat in picioare pe toata durata galei. Plasat strategic langa frigiderul sponsorului. Unde la intervale periodice membrii breslei publicitare poposeau periodic pentru realimentare. La un moment dat, pe masura ce tensiunea crestea, unii si-au abandonat pozitiile oficiale din sala pentru a parca langa refrigerator si a comenta cu cei doi mosnegi Muppets (Dan Petre si Victor Dobre) derularea evenimentului. Ii stiti, cei doi care scot o poanta la sfarsitul show-ului. De regula critica si neconstructiva..A fost o experienta extrem de interesanta in urma careia as putea spune lucruri foarte picante🙂 Dar stupoare.. Nu o voi face!

Am simtit nevoia sa imi limpezesc impresiile si gandurile inainte de a scrie ceva despre acest subiect. Am ramas cu un sentiment dominant de confuzie. In primul rand organizarea. Mi s-a parut foarte EFFIE-zata, cu un accent mult mai mare pe proces decat pe event. Se pare ca experienta comuna a BMG pentru ambele festivaluri ale industriei isi spune cuvantul. Lucrul care m-a scos din sarite in ceea ce priveste organizarea nu a fost lipsa scaunelor si nici lipsa de diversitate a brandurilor de bere (ma asteptam ca Interbrew sa sponsorizeze nu numai cu Bergenbier, ci si cu Stella Artois🙂 ). A fost ceva mai simplu: brosura cu nominalizari. Eu fac parte din categoria de spectatori constiinciosi ai acestor evenimente. Urmaresc si imi notez nominalizarile si premiile si incerc sa anticipez rezultatul final. La aceasta gala nu am reusit absolut deloc. Dupa primele trei categorii am abandonat. Confuzie maxima in catalogul respectiv.

M-a surprins placut faptul ca organizatorii au rupt traditionala gandire romaneasca in doua locuri: (1) sfanta treime si (2) adoratia pentru aur. Romanii sunt obisnuiti sa gandeasca in triada: locul I, II si III si sa considere aurul metalul suprem, expresia superlativului si succesului (vezi cazul populatiei minoritare si a prospetilor imbogatiti). Sa ne gandim la numele festivalului: publicitate de aur🙂 Ideea americaneasca de a sparge triada locurilor castigatoare si de a extinde plaja metalelor pretioase a fost surprinzatoare. Imi aduc aminte pauza stupefiata a incintei (ca nu pot sa ii spun sala..) cand a fost anuntata agentia care a castigat aur-ul (GMP) si soaptele nedumerite: „si Leo?!?”. Chiar si liderul agentiei GMP a avut un moment de ezitare in discursul de pe scena.

In rest, cronica unei victorii anuntate. Leo a fost platinum, adica agentia anului. Si a unui razboi publicitar civil intre internationalisti (cu varf de lance Leo Burnett) si localisti (cu varf de lance GMP si back up consistent din partea altora). Si ca orice razboi civil care se respecta, a devenit murdar si sangeros. Si se va face chiar si mai murdar si mai sangeros. M-a intristat din nou prezenta replicilor acide si a atacurilor explicite dintre reprezentantii celor doua tabere. Deja am ajuns la un conflict traditional precum cel din Orientul Mijlociu, in care nu se mai stie si nici nu mai conteaza cine a inceput primul. Sau cine are dreptate. S-a ajuns in situatia in care chiar si pozitiile neutre inseamna apartenenta la cealalta tabara. Razboiul a intrat intr-o bucla de autoalimentare. Pacat. Pe termen lung industria are mult de pierdut. In ultimul AdMarket a existat un capitol despre etica de business a industriei si felul in care percep clientii agentiilor conflictul dintre acestea si castigarea pitch-urilor. Concluzia a fost clara si puternica: aceasta framantare continua aduce deservicii pe termen lung tuturor actorilor industriei, indiferent daca sunt sau nu implicati in acest conflict. Si mai ales liderilor de categorie (Leo si McCann). Dar intr-o industrie atat de pasionala si avida dupa recunoastere simbolica este foarte greu sa nu te implici, convins ca ai dreptate. Cu dovezi solide si credibile. A fost relevant pentru mine faptul ca pentru prima oara de cand il cunosc, si in puternica disonanta cu stilul sau elegant si britanic, presedintele UAPR (Adrian Dura) a adoptat un ton aspru in discursul de deschidere a galei.

Dincolo de toate minusurile si imperfectiunile festivalului, eu cred in competitia sportiva. Cred ca regulile pot fi facute in asa fel incat si criticii festivalului sa fie impacati. Si ca acestia ar trebui sa participe la competitie. Chiar daca Jocurile Olimpice au avut editii politice, ele au continuat. Este mai usor sa imbunatatesti si mai eficient din teren decat din peluza. Chiar daca arbitrul este impotriva ta. Imi aduc aminte de „Drumul spre victorie” cu Pele si Silvester Stalone..Si de Basescu, care a facut un gest de mare eleganta venind la acest festival, fara indoiala la invitatia lui Felix Tataru (directorul GMP si presedintele IAA). Care a luptat intr-o competitie in care toate regulile si toti arbitrii erau impotriva sa. Si a castigat.

Pentru toti cei care pun mai presus de orice jocul de dragul jocului si nu victoria cu orice pret, un singur cuvant: Respect. Poti sa ii injuri, sa ii lovesti, sa ii vorbesti de rau, sa incerci sa ii distrugi. Dar nu poti sa nu ii respecti.

4 gânduri despre “Ad’Or-ul vazut de la peluza

  1. Dan, doar daca citim fluxul M&A de ieri (22 mai) putem vedea semne clare ca razboiul a inceput si, dupa cum bine spui, probabil ca va lua amploare in viitorul apropiat.
    Apropo, ce spui de decizia Leo de a nu mai participa la editia din 2008 „pentru a stimula agentiile ambitioase din piata sa lupte pentru titlu”?🙂

  2. o fac pentru a isi respecta promisiunea, dar acest lucru va avea efecte consistente asupra festivalului, daca acesta nu isi schimba regulile la editia viitoare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s