Romania, tara lui „du-te peste ei”

Apropos de insight-uri, iata unul de tip social. De cand am postat materialul cu insight-uri, m-am apucat sa le colectez pe cele pe care le descoperim in munca noastra de research, sau simpla observare empatica a „consumatorilor”. Din pacate 98% dintre ele sunt proprietatea clientilor, pentru ca noi derulam in cea mai mare parte cercetari ad hoc si special tailored pe problemele lor. Si nu am voie sa le fac publice 😦 deja am primit unele semnale elegante ca am spus putin cam mult in postul respectiv.
Dar pot sa vorbesc despre unul social. Sunt acum prin tara cu Turkish intr-un „turneu” cu proiect social/politic. Voi scrie si despre asta, dar dupa ce ma intorc. Mi-am uitat cablurile de transfer atat de la tel, cat si la aparatul foto. Si am cateva foto care merita impartasite. In lungile ore de drum de la un oras la altul (avem zile in care petrecem si 10 ore in masina) vorbim despre toate tampeniile imaginabile. El isi extrage idei pentru articolul din Top Gear, iar eu pentru blog. El este mai castigat, scrie intr-un glossy cu o mai mare audienta decat blogul meu 😦 Deci sanse mai mari sa fie haituit de admiratoare prin trafic 🙂

Dar sa revin. Insight-ul acesta este despre romani in general si atitudinea dominanta a unor segmente largi: „du-te peste el”. Modalitatea principala de rezolvare a problemelor cu care se confrunta, sau chiar de relationare este una directa, rapida, brutala si insistenta. „Daca te da afara pe usa, intra pe geam”. „Trebuie sa te descurci”. „Nu exista sa nu reusesti. Mai insista”. Pentru mine este extrem de relavanta ascensiunea conceptului de „tupeu” in cultura noastra populara din ultimii ani. De la comportamentul in trafic, la cel al capsunarilor din Barcelona sau din metroul londonez. Avem tupeu, insistam si ne descurcam noi cumva pana la urma. Romanul reuseste oriunde se duce. Respectul si naturaletea cu care se vorbeste in mass media despre acest tupeu social arata ca avem de-a face cu o realitate care a intrat in cotidian. Imi aduc aminte comentariile oficiale din timpul meciului Steaua-Real Madrid: „Trebuie sa avem mai mult tupeu”, „Banel nu trebuie sa se lase intimidat de Beckham. Trebuie sa atace cu tupeu”. Sau de povestile din traficul bucurestean: „depaseste-i cu tupeu pe fraieri”, „n-ai tupeu daca nu intri pe interzis”, „moshule, daca n-ai tupeu, nu te descurci in Bucuresti”. Sau de studentii care ma suna pe telefonul personal/de business sau chiar vin la sediul firmei pentru care lucrez din senin si fara sa ma anunte ca sa imi lase proiectele pe care nu le-au predat atunci cand trebuiau sa o faca (in incercarea mea zadarnica de a le explica teoretic si practic importanta conceptului de deadline in aceasta industrie). Cu explicatia dezarmanta: „ce era sa fac? Trebuia sa dau de dumneavostra. Nu aveam nota..”

Urasc acest tupeu, o forma degenerata si meschina de curaj mic, expresia unei nevoi disperate de a reusi, indiferent de costurile simbolice ale actiunii respective. Sau de principii. Dar nu pot sa nu il inteleg si sa ii accept unele din cauzele lui sociale. Cred ca este o forma de a „rezolva pe plan local”, la nivelul fiecarui individ frustarea izvorata din neputinta de a face ceva mare, de a se simti parte dintr-un proiect social care sa ii dea un sens in viata. Dezamagirea fata de situatia sociala si politica din tara (si mai ales de liderii politici din ultimii 17 ani) este atat de mare, incat oamenii s-au refugiat in rezolvarea pe cont propriu a problemelor cu care se confrunta.
Dincolo de expresia baietilor de cartier, conceptul „Respect” a devenit surprinzator de important pentru foarte multi romani. Iar brandurile si oamenii politici vor fi nevoiti in cele din urma sa le acorde consumatorilor romani respectul pe care si-l doresc atat de mult. Si pe care acum si-l iau singuri, grabiti si intr-o maniera primitiva. Dar cu eficienta trista si meschina a perseverentei presupusa de mica „descurcare”. Du-te peste ei.. Macar stii ca ai facut tot ce tinea de tine.
„Respectul” si „A face” sunt doua din secretele simple dar mortal de eficiente ale presedintelui Basescu. Care a inteles intuitiv sau la recomandarea foarte competenta a vreunui consilier nevoia romanilor de respect si sens.

Anunțuri

32 de gânduri despre “Romania, tara lui „du-te peste ei”

  1. http://www.lafoggie.blogspot.com
    m-am hotarat sa scriu pe blog despre tara lui „du-te peste ei”. Desi in unele aspecte mentionate te aprob, am senzatia ca totusi nu trebuie confundat tupeul meschin ( = lipsa de bun simt ) cu acea atitudine si acel curaj care te imping sa faci lucruri noi si sa crezi in ceea ce faci.

  2. Tupeul ne-a intrat in sange, cred eu. Si cei mai multi(sau Cei Multi) considera lipsa acestuia(sau bunul simt) PROSTIE. Ca orice cuvant nou, a carui sens e in formare, poate defini un comportament pozitiv sau negativ. La fel cum poate fi considerat postul anterior mie, care isi cam face publicitate sau care prezinta o parere destul de documentata despre TUPEU. Nu stiu cat de serios ai fost referitor la basescu, dar eu consider ca Presedintele are forma cea mai josnica de tupeu pur instinctual.

  3. eu cred ca ne deranjeaza tupeul „celor multi” – cand e vorba de noi, „hai sa vb cu clientul sa-i facem o prezentare poate-poate”, „hai sa scoatem pe cutare manager la cafea” etc. nu consideram/constientizam ca e vb de tupeu, desi tot cam asta e, doar ca ii spunem business development sau initiativa, termeni pozitivi

    subscriu comment-ului lui foggie – tupeul asta bine manageruit impreuna cu atitudinea necesara fac lucrurile sa mearga inainte.

    dar oare e valabil doar in Romania?…

  4. Domnule Profesor,
    In ceea ce priveste termenul limita al predarii proiectelor de la S.A.S., pot spune ca ati fost mai mult decat clar.
    De vina suntem noi, studentii, pentru ca problemele administrative la fiecare domeniu de specialitate sunt stabilite inca de la inceputul fiecarui semestru.
    Dar face cum face si studentul tot „sub presiune” ajunge si daca mai este si caminist, „frumusetea” de pe lume, cand crede si el ca sub presiune termina ce si-a propus, vecinul de alaturi se hotaraste sa dea muzica la maximum, ca vorba aceea, toate intrebarile existentiale il cuprind in sesiune: „la ce imi foloseste sa invat asta?, viata e mult prea scurta, etc”.
    Mergi eventual prin facultate si inveti, te incuie si sari pe geam, asta in cazul in care nu preferi sa dormi pe banci.
    Ajungi in camera si colega ta si cu prietenul ei se cearta de mama focului ca le-ai pierdut tu, al lor pisic-odor, normal, pe cine poate cadea, decat pe tine. Pleci in pijama:)prin Regie, dormi prin vecini, dar TOTUSI te duci a doua zi la facultate sa PREDAI PROIECTUL CA E ULTIMA ZI si la urma urmei de fiecare proiect depinde si obtinerea unei eventuale burse sau a unui loc de camin bun pentru urmatorul an universitar.
    Vii acasa, verifici mailul si ce sa vezi- mail extraterestru: „cand trebuie predat proiectul la materia x?”, dupa ce deja s-au predat proiectele, ca doar se vorbise pe de-a-ntregul semestru de termenul limita, adica ultima ora din curs”.
    Pe motive de genul, am fost ocupat cu serviciul, m-a parasit prietena (ul), nu era bun proiectul si m-am gandit sa il mai aman ca doar ma pricep sa manipulez si cea mai grava problema e fobia de a vorbi in public (o colega chiar a picat toate examenele orale din cauza acestei temeri, pur si simplu nu a scos niciun cuvant).
    Si sfarsesti prin a da vina fie pe tine- daca esti internalist, fie pe ceilalti, pe imprejurarile vitrege- daca esti externalist sau sa invoci falsul sentiment al liberului arbitru.
    Eu zic ca la noi, studentii, este problema.

    P.S.- Imi cer scuze pentru mesajele lungi, cred ca e un defect al filologiei mele 🙂
    And now back to my license. 😦

  5. pot intelege rational tupeul ca atitudine si comportament, dar nu pot sa il si accept. raman la opinia pe care mi-am exprimat-o anterior. poate ca este afinitatea mea cu alte spatii culturale si alte valori decat cele autohtone, dar cu aceasta forma de curaj degenerat nu pot sa rezonez emotional. ii accept cauzele si motivatiile, dar nu ma pot abtine sa nu il privesc cu retinere. este diferenta dintre marketingul intruziv si cel cu permisiune, dintre un spam si un mail de prim contact..

  6. alice,
    foarte nobila pledoaria ta pentru colegii tai. sper sa culegi macar pe lumea cealalta (sau intr-o viata ulterioara, depinde de optiunile tale religioase) fructele acestui tip de atitudine. pe/in aceasta ma indoiesc profund..poate doar daca le ceri „cu tupeu”, pentru ca „meriti” 🙂

  7. daca-mi este permis, haideti sa presupunem ca intr-un anumit cadru va intalniti cu o persoana a carei munca o respectati si cu care v-ar placea sa discutati anumite chestiuni, indiferent de locul unde acesta munceste. Sa spunem ca aceasta persoana este foarte cunoscuta si apreciata mai ales in domeniul dvs de activitate. Respectul dvs pentru munca lui va impiedica intr-un fel sa-l abordati. Ezitati, dar totusi ii faceti o invitatie la o cafea. Considerati ca aceasta invitatie este o forma de tupeu si curaj mic manifestat de romani cu precadere ?

  8. nu sunt de acord sa invelim tupeul in calduroasa paturica numita curaj. tupeul nu este altceva decat un mix de curaj cu atitudine obraznica si incalcarea unor limite. ii inteleg si pe cei care sunt tupeisti pentru ca imi dau seama ca nu sunt capabili de mai mult dar nu pot spune ca nu ma deranjeaza atitudinea lor.
    chiar ieri dimineata, in timp spre serviciu, un „smart guy” a intors de pe contrasens fix pe banda intai. unde? pe bd. unirii unde stim cu totii cum se circula dimineata.
    asta este doar un exemplu dintr-o multitudine de situatii pe care le-am observat. si nu numai in trafic 😦

  9. Carmen, sunt perfect de acord cu ceea ce spui. Nici eu nu aprob acel tupeu care tine practic de nesimtire si lipsa de educatie. Il recunoastem pe acesta. Si nu e confortabil pentru nimeni care trebuie sa se confrunte cu situatii asemanatoare celo din exemplul dat de tine.
    Insa, mie mi-a ramas in cap exemplul lui Dan Petre . Cel in care spunea despre Banel si Bechkam. Nu mi se pare ca era vorba despre un curaj degenerat. Sau despre acel tupeu de care ne ferim cu totii.
    Din punctul meu de vedere, tupeul meschin imbraca alte forme.

  10. Domnule Profesor,
    Imaginatia mea sociologica ma face sa ma gandesc si la probabilitatea de a avea o structura bazata pe mostenirile spirituale (probabil de atunci va stiu, 🙂 glumesc, domnule profesor).
    Sunt ortodoxa, dar eu cred ca in acelasi timp cu noi, micii creatori, se autoperfectioneaza si Marele Creator, descoperind prin noi. Crestinismul m-a invatat prin „detensionarea” istorica sa ma responsabilizez si totusi, sper sa primesc in viata aceasta fructele atitudinilor mele, fara a spune vreodata pentru ca „merit”. As prefera de mii de ori sa zica acest lucru despre mine alte persoane. Vise, nu?

    Mi-a placut raspunsul dvs., m-a facut sa ma trezesc la realitate si m-am gandit cat de departe de raspunsurile studentilor care v-au cautat la telefon, trebuie sa ma fi aflat…
    Cu privire la aceasta tema a acestei trasaturi caracteriale, tupeul, ma gandesc cat de ciudat este cand vad un introvertit manifestand acest comportament. E adevarat ca tupeul, nu tine de temperament, insa felul cum subiectul isi dobandeste si manifesta tupeul se afla sub influenta temperamentului. Probabil unul din raspunsuri, este compania extravertitilor, care il agaseaza pe introvertit. Sau nu exista introvertit tupeist?
    Domnule Profesor, va rog frumos sa ma corectati ori de cate ori gresesc.

    Am uitat sa va spun ca in momentul de fata, postul acesta este preferatul meu.

  11. Daniela, ai facut lumina:) cred ca pana la urma problema tupeului trebuia privita din doua unghiuri diferite, care au fost oarecum confundate….in orice caz, felicitari pentru initiativa!:)

  12. cred ca Dan se referea la „2peu”
    nu la indrazneala sau curaj sau cutezanta 🙂

    ci la tupeul in a carui compozitie intra intotdeauna 55,7% nesimtire si 22,7% prostie lenesa.

    La acel lucru care-i determina pe mai mult de jumate dintre romani sa igore o coada undeva si sa se bage in fata „ca sa intrebe” inainte de a face cel mai mic efort sa citeasca informatiile scrise pe toti peretii sau chiar sa intrebe pe cineva de la coada respectiva.

    Una dintre manifestarile extreme – ca tot ma mentioneaza Dan ca si „glosiarist” auto – este bagatul in fata la stop, chiar si in conditiile in care nu sunt mai mult de 5 masini aliniate acolo.

    Cred ca asta se refera da si nu la curajul de a intreprinde.

  13. Bine punctat, Turkish!
    iar „bagatul in fata la coada” este un alt exemplu relevant de tupeu.
    la doctor, la semafor, la coada la institutiile statului sau oriunde este o coada.

  14. pt mine bagatul in fata la coada e un semnal pozitiv
    ma bucur!
    simplul fapt ca exista o coada si nu s-au bagat TOTZI in fatza dovedeste faptul ca tupeistii nu sunt (inca) majoritari :))

  15. craitzuc,
    sunt uimit si impresionat ca dupa atatia ani de advertising esti inca optimista! felicitari! stiu cat este de greu, si eu ma lupt in fiecare zi cu tentatia pesimismului 🙂

  16. foggie,
    in situatia descrisa de tine cred ca este vorba de indrazneala si pasiune profesionala si nu de tupeu. Pentru mine principala diferenta este data de atitudine si de intentie (deci intram pe nisipurile miscatoare ale moralei). Adica de fair play..
    Nu vreau sa deschid mai mult subiectul tarfic bucurestean pentru ca acesta imi consuma in fiecare zi rezerva de rabdare pe o saptamana..dar iti dau un alt exemplu. daca un student ma suna pe tel mobil de business si personal fara sa fi avut permisiunea mea prealabila de a o face, este tupeu. daca imi scrie mai intai un sms si ma intreaba daca poate sa ma sune este indrazneala cu bun simt. am libertatea de a lua o decizie.
    tupeul este pentru mine o forma de agresiune, un invers autohton al englezului „bullying”.

  17. Am inteles ce era cu tupeul ca forma de agresiune. Nici mie nu-mi place si in cazul asta, da, ai dreptate, suntem intr-un fel „tara lui du-te peste ei” . Sunt o multitudine de situatii care pot fi date ca exemple in acest caz. Si aici poate fi inclus si exemplul cu studentul indraznet si fara de bun simt.
    Singurul punct in care am simtit ca nu sunt de acord a fost cel cu privire la exemplul dat de tine cu Banel si Beckham, pe care nu l-am considerat neaparat o forma de tupeu meschin.
    In rest, perfect de acord. Nu sunt adepta acestui tupeu.
    Si, n-as vrea sa creada vreo cineva ca mesajele postate si faptul ca te-am contrazis sunt si ele o forma a acestui tupeu, pentru ca nu e asa. E doar curajul si placerea de a expune si a argumenta un punct de vedere. Faptul ca am scris pe blog despre acest tupeu si am si spus asta, nu a fost din motive de publicitate, ci pentru ca nu am vrut sa las un comment atat de lung precum postul respectiv.
    In orice caz, eu ma bucur pentru tot ce s-a spus in post si in comentariile de dupa, pentru ca asta inseamna ca reactionam:)
    Eu va multumesc.

  18. Apropo de studenti … hmmm… nu crezi ca ar trebui educat tupeul asta in facultate … doar esti profesor? nu?
    tupeul are si partea lui buna … putin slefuit… putin educat … putin” 7 ani de acasa” – si iese un tupe de om care o sa reuseasca sigur in viata… eu prefer oamenii care au tupeu sa deschida gura chiar daca spun o prostie … la mine la facultate ma rup in doua multimea de colegi „cuminti/inteligenti/de nota 10” care atunci cand le pui o intrebare „ce parere ai despre” se rusineaza/intimideaza .
    Eu trebuie sa recunosc timiditatea de care dadeam dovada in trecut … si sa spun sincer ca-mi educ o forma de tupeu … si doar aceasta forma de tupeu m-a scos la liman pana acum.

  19. foggie,
    orice comentariu prezent aici nu are cum sa fie expresia incriminatului „tupeu” de vreme ce are „permisiune” (precum in marketingul cu permisiune) si este expresia unor intentii constructive. eu iti multumesc pentru feedback.

  20. alexandru,
    inteleg ce spui si sunt total de acord. eu nu ii spun insa tupeu, ci adecvare la noile realitati ale pietei de munca. si indrazneaza constructiva si cu „permisiune”. concret si structutat nu am ce sa fac ca profesor. pot doar sa povestesc, sa descriu cum stau lucrurile in organizatiile care au activitati de comunicare si sa dau un tip de exemplu. putin. dar, asa cum am spus mai de mult, eu nu mai cred in solutii colective, ci in solutii individuale.

  21. alice,
    am uitat sa iti multumesc imediat dupa ce am citit comentariul tau pentru cuvintele frumoase si imi pare rau. o fac acum, cand am cateva minute in plus fata de acum cateva zile.

  22. Domnule Profesor,
    Eu nu pot avea decat cuvinte frumoase pentru oamenii de succes care au ramas modesti si aproape de ceilalti semeni.
    Credeam ca am reusit sa va supar si imi parea rau ca vroiam sa castig premiul pentru cea mai fidela cititoare :), dar cred ca eram doar stresata din cauza licentei si imi vine sa rad acum mai ales cand ma gandesc si la comparatia pe care o fac deseori studentii cand sunt in sesiune, daca nu stiti va zic eu: asemanarea dintre un caine si un student in sesiune este faptul ca amandoi se uita la tine si nu pot sa exprime nimic. 🙂
    Am invatat stand greceste, am inceput sa traduc in limba franceza ca sa tin mai bine minte 😛 si nimic. Mi-am zis „nu mai ai voie pe Internet si pe blog”. 😦 Asta a mers cel mai bine! 🙂
    A mai ramas sustinerea lucrarii, un sfat din partea dvs. mi-ar fi util!

  23. Vedeti Domnule profesor, observ ca toata lumea scrie frumos despre dvs. 🙂
    Ma straduiesc si eu, dar cum ziceam ma uit si nu pot sa exprim nimic:) , pentru ca ieri am avut examenul scris si cand ma gandesc ca joi intru si la ghilotina- la oral…
    Va multumesc mult de tot pentru sinceritatea mesajului si va doresc mult spor in tot ceea ce intreprindeti!

  24. Am luat 9 la licenta scris. Ma scuzati, nu ma laud, sunt doar beata de fericire. 🙂
    De cand mi-ati pus 10, vad ca totul imi merge bine.
    Sa speram ca o sa imi revina si maiestria comentariilor! 🙂
    Imi cer scuze sunt doar bucuroasa!

  25. alice,
    sfaturile mele pentru specificul vostru ca facultate sunt putine:
    1. tinuta sobra
    2. nu contrazici sau challenge nimic din ceea ce spune comisia
    3. trebuie sa ai neaparat un raspuns, chiar daca este de tip „castravete” (Caragiale). mai bine spui la nivel de bun simt.
    4. siguranta de sine, emotie afisata cat mai putina
    5. rugaciuni inainte sa nu fie in comisie profesorul Chelcea. daca da, atentie mare la concepte si autori. in orice situatie insa, trebuie sa stii macar la nivel de bun simt definitiile „academice” ale conceptelor.

    multumesc pentru cuvinte, dar nu sunt in comisie 🙂
    glumesc, bafta multa!

  26. Domnule Profesor,
    Vad ca functioneaza minunat comunitatea creata de dvs. Lumea intra, povesteste, se bucura, impartaseste amintiri. Eu am invatat o multime de lucruri bune de la dvs. si de la prietenii dvs. de pe blog.
    Numai eu am reusit sa fac teoria chibritului in comentariile mele, sa trimit mesaje picate din cer cand toata lumea dormea si eu de-abia aflasem notele la licenta, sa povestesc lucruri de-la-sine-intelesului…
    Am uitat sa va spun ca sfaturile dvs. le-am trimis mai departe catre fratele meu, care a absolvit cu foarte bine UPB. Eu o singura greseala am facut, la pct.5, trebuia sa ma rog mai mult. 🙂 🙂
    Si inca ceva, am scris ceva acum pe blogul meu de imagine:), si v-as invita daca aveti placerea sa cititi, o viziune feminina despre violenta verbala de pe bloguri. Sa imi ziceti daca am macar 15 % dreptate?
    Sa nu radeti, ca imi testez veleitatile profesionale, ca sa am incredere in mine la interviurile ce or sa vina. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s