Cateva carti despre himere

Nu m-am retras din blogosfera, „decat” nu am avut timp sa imi pun gandurile in ordine si sa gasesc 40 de minute legate in care sa mi le articulez in posturile mele mult prea lungi pentru acest medium de comunicare 🙂

Nu m-am oprit insa din citit, desi am primit ca directiva principala de la oameni specializati intr-o disciplina pe care o respect (medicina) sa ma culc la ora 22:00 si sa plec in we-uri la munte..Asa ca va recomand cateva din cartile citite in ultimele saptamani.

Mai intai de toate calibrul greu: Himera Credintei in Dumnezeu. Richard Dawkins. Pentru mine unii dintre autorii de suflet in psihobiologie, alaturi de Robert Wright (The Moral Animal). Tema este foarte provocatoare: radacinile religiei si existenta lui Dumnezeu. Cu atat mai provocatoare, cu cat sunt o persoana cu convingeri religioase, sau macar foarte prin apropiere. Dificila pentru ca te sileste dupa ce o termini sa iti construiesti un nou esafodaj care cuprinda si sa explice in acelasi loc ambele paradigme. And believe me ca este greu. Este ca si cum ai incerca sa iti justifici ca se poate ca o femeie sa ramana doar „putin insarcinata” (no offence). Este genul de carte love or hate. Dincolo de stilul scriiturii extrem de placut, tonic si accesibil, chiar „popularizator” (vezi Gena Egoista), Dawkins mai face ceva deosebit: ofera foarte multe exemple si isi asuma curajul de a analiza din pozitia unui grup de stiinte pana nu de mult contestate si chiar condamnate public prin arderea lucrarilor, o tema ca o rana deschisa. Si reuseste sa te puna pe ganduri. I-am apreciat comentariile si mai ales exemplele si argumentele. Multe dintre ele elaborate la nivelul miturilor urbane, decodificandu-le si folosite ca punct de plecare catre concluzia finala: Dumnezeu nu exista. Dupa mine este o carte la care comentariile literare sau „datul cu parerea” sunt sacrilegii. Nu vreau sa rapesc niciunuia dintre voi bucuria sau tristetea de a descoperi singuri ce spune acest om. Spun doar ca este o carte care te sileste sa schimbi ceva, fie sa respingi, fie sa iti largesti constructul in care traiai pana sa o termini. Poate ca Dumnezeu ne incearca. Imi aduc aminte de bucuria pe care am avut-o cand am descoperit un sistem filosofic care explica universul, viata and everything (remember Douglas Adams, raspunsul este 42) ca fiind opera unui Dumnezeu care se plictisea in perfectiunea lui si s-a hotarat sa se joace. A fost momentul in care mi-am linistit constiinta cu privire la umorul cinic de care am suferit din frageda adolescenta. Asha ca o recomand, chiar daca unii dintre voi ma veti injura dupa.

Celelalte sunt, bineinteles, SF-uri. So, prima surpriza placuta: Antologiile Gardner Dozois 2007. De mult am renuntat la a mai citi antologii, la a mai absobi perspectiva cuiva asupra unui gen atat de personal si de creativ. Dar aceasta este onesta si echilibrata. Merita.

Cea de a doua este Spectrul lui Phlebas a lui Iain M. Banks. Supercarte. Era pe lista mea din februarie de la Amazon. Prima din seria Cultura a autorului britanic, multi premiat si foarte recunoscut de comunitate si de fani. Sper din tot sufletul ca Nemira sa nu ma mai dezamageasca ca in anii 90 cand a abandonat cateva serii de autor. Mai ales ca aceasta este una lunga (peste 8-9 titluri). Foarte faina, usor space opera, dar nu prea mult, actiune, tehnologie etc. Merita.

Cea de-a treia este una pe care nu am inteles-o. Asta ca sa fiu elegant si politicos si sa nu spun ca nu mi-a placut. Greg Egan: Scara lui Schild. Fizica cuantica, biologie dusa la extrem, constiinta pe suport IT etc. Nu m-a prins deloc, desi am citit-o pana la ultima pagina in speranta ca se salveaza la final. Dar asta este, nu poti sa iti placa toate.

Anunțuri

9 gânduri despre “Cateva carti despre himere

  1. @ Dane,

    Mi-ai luat o IMENSA piatra de pe suflet!!! Mai am 30 de pagini din Scara lui Schild si am acelasi sentiment ca si tine. A devenit un act de vointa s-o termin. E ceva de gen „care pe care”.

    Acum e bine. Stiu ca nu sunt singur pe lume. Multumesc! 🙂

  2. sorin,
    eu am adormit cam 4 nopti pe ultimele 30 de pagini. si m-am intors cu incapatanare, pentru a nu intelege nimic. nu esti singur.
    btw. cine i-a facut campania de „recuperare” lui Nastase? Alexandreasca sau cineva mai „discret”? thx.

  3. @ Dane,

    Pai asta este o chestie care o stie toata lumea: campania lui Nastase a facut-o Adrian Nastase! Ai intalnit tu vreun singur politician mioritic care sa nu-si fi facut singur campania? 😉

    Btw: din cate stiu eu, nu Anca a avut mirobolanta idee cu „ziua portilor deschise”… Insa, a fost, a trecut, ce mai conteaza?

  4. sorin,
    asa este, el si-a facut-o. my bad.. 🙂
    despre ziua muzeelor deschise eu aveam inside info ca ea a fost. dar am avut doar doua surse, si pana cand nu ai trei sa le incrucisezi intre ele pana se naste adevarul, nu pot baga mana in foc 🙂
    am vazut ca ai info politice „acurate” (ca sa folosesc un cuvant de lemn) pe blogul tau si de asta te-am intrebat

  5. Citind acest post mi se naste putin dorinta de a impartasi cateva cuvinte:
    citind despre Richard Dawkins si cum incearca el de pe pozitii psihobiologice, decodificand mituri urbane, sa demonstreze inexistenta lui Dumnezeu, imi vine in minte imaginea cuiva care plasandu-se intr-un punct incearca sa demonstreze ca nu mai exista nici plan, nici alte dimensiuni:). psihobiologia nu este decat un punct, chiar daca ne-o putem reprezenta ca fiind la intersectia unor linii (psihologia, biologie, neurologie etc.)

    o femeie poate ramane putin insarcinata, si anume pana in momentul in care face un avort. Eu cred ca daca instinctul de mama ar fi ceva atat de puternic incat sa depaseasca orice alceva, ar depasi si orice ratiune care duce la acest act deliberat din partea mamei. Apoi acum exista si aceasta boala moderna numita sarcina extrauterina, in care practic embrionul nu are niciodata sansa sa devina un om. Poti numi o asemenea femeie ca e insarcinata? Poate doar putin insarcinata. Din nefericire (si zic nefericire cand e vorba despre acest aspect al nasterii de copii), omul are niste „nivele” in plus fata de animale, are ratiunea. Daca animalele ar fi avut ratiune comparabila cu cea umana, sigur pana acuma ar fi ajuns sa aiba motivatii de genul: am toata viata in fata, sa ma mai distrez putin, n-am inca o situatie materiala sa imi intretin puii etc. etc.

    daca ma apuca intr-o zi dorinta de a face alpinism pe niste stanci abrupte, si in orice moment as risca sa cad in niste prapastii adanci, pot eu sa gandesc ca Dumnezeu ma incearca pe mine, atat timp cat singura ma expun acestor pericole, si atata timp cat exista si carari sigure si ferite care duc spre inaltimi? Aici actioneaza propriile mele acte facute prin libera mea vointa. De buna seama ca este la fel si in teritoriul cunoasterii, pe anumite drumuri, „incitante” de multe ori, poti ajunge sa cazi in abisurile necunoasterii de altfel.

    un Dumnezeu perfect care se plictiseste nu cumva este o contradictie in termeni? perfectiunea divina poate admite ca atribut plictiseala? de asemenea perfectiunea la un nivel al divinitatii, nu intra cumva in contradictie cu ideea de joaca, in care hazardul si lipsa unei finalitati bazate pe o ratiune foarte bine conturata, indeplinita printr-un act de vointa si prin puterea de a infaptui lipseste.
    in teologia patristica (care este mult deasupra oricarui sistem filosofic, „inventat” de o singura persoana) Dumnezeu nu este cunoscut ca perfect, ci ca Sfant.

  6. am uitat sa adaug, nu fac parte din categoria celora care simt nevoia sa va injure pentru nici un fel de motiv:) insa cred ca acest gen de lecturi, mai ales pentru audienta foarte tanara, cum ar fi studentii pana in 25 de ani, si chiar si dupa, cand ei nu au fixata foarte bine o scara a valorilor si nici nu au dezvoltata o detasare critica fata de diversele „sisteme” cu care ei vin in contact, poate sa nu le fie deloc benefic. Daca tot e sa fie „servita”, acest gen de literatura trebuie sa fie servita neaparat cu o literatura alternativa, care aduce cu totul alte perspective asupra lumii si omului, ca tinerii sa poata sa compare, sa aleaga, sa invete si sa se formeze ca oameni si ca profesionisti. Acuma simplul fapt ca un anumit gen de lucrari erau pur si simplu arse in public nu poate constitui o garantie a valorii lor. Acest aspect poate fi folosit doar pentru a atrage simpatia si solidaritatea publicului pentru o minoritate victimizata.

  7. manuela,
    eu sunt de principiu pentru libertatea de gandire si de expresie si de aceea sunt deschis catre orice puncte de vedere. cred ca orice voce trebuie sa aiba o sansa la spatiul public. ce fac ascultatorii dupa ce se expun la ea, tine doar de ei. cred ca tinerii au dreptul de a se hotara singuri daca cred in ceva, sau in ce cred, indiferent de varsta sau de istorie personala. sa hotarasca singuri ce este benefic pentru ei.
    in sistemul meu de valori libertatea este una fundamentala. de ex. cred in dreptul fiecarui om de a isi lua viata, daca asa considera de cuviinta. e dreptul lui, chiar daca eu cred ca este o prostie. si de aceea nu as interveni in acest proces decat cu acordul lui.
    si mai cred ca Dumnezeu este un artist care a facut lumea pentru ca nu putea sa pastreze doar pentru el atata frumusete.
    anyway, ai deschis o linie de discutie foarte delicata..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s