O mantie de stele asternuta peste povesti de dragoste

Mantia de stele” a lui Milorad Pavic este o carte inselatoare. Sub pretextul urmaririi istoriilor de dragoste ale unui suflet autorul vorbeste despre altceva decat ma asteptam. Am crezut ca va fi despre metempsihoza (precum Pelerinul Kamanita al lui Karl Gjellerup) si/sau astrologie psihologizata (precum Zodiacul lui Andre Barbault). Ma asteptam la o serie de 12 povesti cu zodii scrise a la Cartarescu, poetic, cu multe emotii si metafore. Am gasit insa povesti despre natura umana, scrise postmodern intr-o plaja mare de registre. Unele dintre ele reale si triste. Ca in realitatea vietii imaginare.

Toate s-au invartit pentru mine in jurul dragostei dintre o peste ascendata in echilibru si un scorpion din doua ori zabovit pentru o vreme la marginea unei cuspide. O atractie dureros de intensa, pornita neasteptat si abrupt la indemnul unor instante mai mari decat ei. Ea cerand pentru prima oara “ce am nevoie” in loc de “ce mi-as dori”, el in continua cautare a momentelor fulgurante pe care a avut apasatoarea sansa de a le trai cu o intensitate mai mare decat este dat, impleticindu-se adesea sub povara unei cunoasteri mai mari decat poate purta. Amandoi ascunzandu-se aproape perfect in spatele zambetului normalitatii. Partea frumoasa este ca amandoi au primit ce cautau. Ea cufundarea pentru o vreme a focului in adancurile vindecatoare ale apelor primordiale, iar el acele momente mai pretioase decat ani intregi. Partea trista este ca pretul pentru momentele magice s-a masurat cu masuri mari. Si ca lumea de aici, mereu invidioasa pe cea de dincolo, si-a cerut si primit tainul “the right thing”-ului. Platit cu apasarea intelegerii sunetului inevitabilitatii (“You hear that Mr. Anderson?… That is the sound of inevitability..”). Dar povestile frumoase isi extrag forta din ne-implinire (“We’ll always have Paris”) si din plecarea departe de “cum se cade”. De aceea uneori singura solutie de a gasi puterea de a merge mai departe este sa crezi in intelepciunea strazii fictionale: “Multumeste-te cu ce primesti. Iar cateodata asta ar trebui sa fie deajuns”. Si tot ele mai au un dar ciudat de a se ascunde cu incapatanare sub cenusi, asteptand rabdatoare o pala de viata. Ticaloasele isi permit sa aiba rabdare. Stiu ca doar ele ne raman alaturi in ultimele clipe dinainte de tunel, pentru a ne sopti tandru: “Say goodbye to Dystopia..”

Anunțuri

5 gânduri despre “O mantie de stele asternuta peste povesti de dragoste

  1. Nu exista limite intre lumea noastra si cea a fantastica. O fiinta libera inlatura limitele dintre aceste doua lumi. Cred ca cel mai important la un scriitor este sa atinga acel punct in care realul si fantasticul se intalnesc. Textele lui Pavic reflecta cel mai bine intalnirea dintre magic si real, dintre poveste si anti-poveste. Excentric si misterios, autorul isi presara traseul literar cu „indicii-cheie” prin care-si va conduce cititorul catre centrul acelui univers in care limitele dintre real si imaginar sunt anulate. „Mantia de stele. Ghid astrologic de ghicit”, propune o noua aventura in magica lume pe care o reprezinta cartile lui Pavic. „Timpul este creatia Satanei. Vesnicia este creatia lui Dumnezeu. Viata este punctul unde Timpul si Vesnicia se intersecteaza. Prezentul este momentul in care Timpul se opreste pentru a primi binecuvantarea Vesniciei. In istoria universului exista zone unde Timpul nu se intalneste niciodata cu Eternitatea. Acolo viata nu exista. Viata exista doar in prezent.” Si fiecare dintre cartile celui supranumit „o Seherezada a secolului XX” devine o incercare de a surprinde momentul in care Timpul si Vesnicia se intersecteaza. Construit ca o enigma literara, „Mantia de stele” propune o complicata formula literara, in care cititorul parcurge un traseu magic.

    Cartile mele sunt scrise pentru cititori, dotati cu inteligenta si talent”, marturisea Pavic, „

  2. ella,
    multumesc pentru extensia generoasa de text.
    mie mi-a placut mult trimiterea la indicii, prezenta enigmelor si discretia cu care face sugestii de interpretare. din cartea aceasta am mai invatat ceva. am incercat sa pun acest ceva in Opera.
    am un reflex format de la o varsta frageda: nu citesc (citeste ma feresc ca Drq de tamaie) cronici inainte de a citi o carte. o fac de regula dupa, ca sa vad ce/daca am inteles. am intalnit pana acum foarte putini oameni care scriu cronci de carte pe gustul meu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s