Nicio fapta buna nu poate si nu trebuie lasata nepedepsita

Am uitat sa impartasesc cu voi un eveniment in acelasi timp nostim si trist. M-am hotarat sa o fac odata cu inaugurarea unei noi categorii de posturi. Cu povesti reale din viata mea. Unele nostime, unele banale, iar altele triste. Halci mai groase sau mai subtiri de viata.

Luna aceasta am aflat ca mi s-a taiat 30% din salariul de la facultate pentru cateva luni (minim 3). Pentru ca nu am completat o baza de date cu activitatile mele academice. Lucru de care nu am aflat pentru ca nu folosesc cordonul ombilical al adresei de mail de pe comunicare.ro si nu petrec timp administrativ la scoala (mai ales ca nu exista birou sau laborator pentru disciplina mea). Si daca nu esti in acea baza de date, inseamna ca nu ai facut nimic. Iar salariul trebuie sa reflecte activitatea academica, nu? Cand mi s-a comunicat subiectul am crezut initial este o modalitate ultimativa de a se atrage atentia ca trebuie sa intru in legalitate, altfel..Dar vai (poor Yorick..), masura intrase deja in vigoare, inainte de mi se oferi prilejul de a repara situatia. Ca doar ma stiti, abia astept un cat de mic prilej pentru a-mi manifesta reaua credinta si intentiile dolosive🙂 In aceeasi situatie au mai fost alti doi colegi, dar in urma identificarii unor circumstante atenuante s-a revenit asupra deciziei in cazul lor. Si cum eu nu am putut beneficia de astfel de circumstante (sunt tanar, sanatos, cu putere de munca, am recunoscut ca nu stiu despre ce este vorba) am ajuns singurul in aceasta situatie. Rusine, tovarase Petre! Nu stiam ca mai exista astfel de masuri punitive in arsenalul organizatiilor de la noi din tara, dar parca as fi preferat votul de blam sau mustrarea scrisa cu avertisment. Nu as fi ratat oportunitatea de a-mi face autocritica in fata colectivului de oameni ai muncii sau de a  pleca „de bunavoie” sa raspandesc lumina Revolutiei Culturale in vreun sat din Guangdong😉

Cand am povestit prietenilor si colegilor s-au strambat de ras. Mai ales ca mai devreme cu cateva saptamani inapoiasem la „caserie” niste bani pe care ii primisem ca „foloase necuvenite”. Replicile incurajatoare nu au incetat sa apara si sa ma bantuie din acel moment: „Daca nu ai fost cuminte..asa iti trebuie”, „Daca nu-ti faci treaba..”, „Mai pune si tu mana pe treaba, da..”, „Iar ai lipsit 3 ore din firma. Vezi ca iar iti taiem 10% din salariu!”, „Nu mai minti ca muncesti, ca iar te prind si trebuie sa dai inapoi banii care nu ti se cuvin..”. De fiecare data cand ma duc pe la cate un eveniment/conferinta ma gandesc cu teama ca poate ma trezesc ca mi se taie si de la firma din salariu pentru ca intarzii..Si ca am sa aflu abia cand primesc plicul cu bani si fluturasul tiparit la imprimanta cu ace..

Este pentru prima oara in viata mea de salariat cand primesc un mesaj atat de puternic ca am alunecat pe panta indisciplinei, incompetentei si ineficientei. Asa ca, dupa o matura chibzuinta, m-am decis sa adopt linia de eficienta a facultatii, sa intru in randul profesorilor tacuti si sa abandonez „the evil ways”. Cu deosebire cele care tin de constructie institutionala si racordare la realitatile industriei de comunicare.

Nu ezitati sa glumiti pe seama acestui incident. Autoironia si sentimentul ca as lasa balta niste oameni nevinovati sunt singurele fire care mai pot tine in frau explozia de entuziasm si pofta de munca care mi-a umplut viata profesionala de la aflarea vestii. Mai ales ca banii aia ii cheltuiam oricum pe prostii de la targul de obiecte de lux Gaudeamus😉

chitanta-sal-necuvenit-41

23 de gânduri despre “Nicio fapta buna nu poate si nu trebuie lasata nepedepsita

  1. pai e legal asa? nu trebuie sa primesti avertisment ceva prima data?

    asta inseamna ca nu mai primim cronici de carte sf?😦

    mai bine taie de la bugetul de carti academice, poate simti si un fel de payback asa🙂

  2. dane, ce te mai tine printre cretinoizii aia? sunt prea multi…
    cine are nevoie de expertiza ta in industrie stie unde sa te gaseasca; mai multa auto protectie

  3. pai e legal asa? nu trebuie un avertisment ceva prima data? ia vezi ce zice codul muncii🙂

    asta inseamna ca nu mai primim cronici de carte sf?😦

    mai bine taie din bugetul de carti academice, asta asa ca payback🙂

  4. Nu nu nu – …Asa ca, dupa o matura chibzuinta, m-am decis sa adopt linia de eficienta a facultatii, sa intru in randul profesorilor tacuti si sa abandonez “the evil ways”. Cu deosebire cele care tin de constructie institutionala si racordare la realitatile industriei de comunicare… Nu nu🙂

    Ca pana acum doar ca in plus, tinem minte sa completam si baza aia de date cu evidenta activitatilor…. doar pana se schimba fluturasul scos la imprimanta matriceala cu transferul bancar😀

  5. dis,
    am luat un brat de sf-uri de la targ. vin in cateva zile si cronici😉
    nu renunt la nimic. sunt o persoana atat de incapatanata, incat am fost nevoit sa imi educ flexibilitatea :))

  6. doresc sa infieresc si pe aceasta cale comportamentul reprobabil (adica carevasazica care e probabil sa se repete si pe viitor)

    huo!

    din cauza ta pleaca tinerii talenti din tara ca sa culeaga caca de pe marginea bailor italienilor!

    data viitoare cand se mai intampla o sa te puna la gazeta de perete.

  7. Daca este adevarat si ati pierdut atat de mult din salariu nu pot decat as va sfatuiesc sa imprumutati cartile si sa renuntati astfel la a le cumpara.

    Cred ca am citit articolul asta de vreo 3 ori pana scum si tot nu ma hotarasc daca sa cred sau nu.

  8. Lledrith,
    Tot ce am scrie ever in acest blog a fost adevarat. Iti multumesc pentru sfat si sprijin. Din fericire am suficiente resurse din activitatea de research ca imi pot sustine cea de-a doua mea mare pasiune fara sa fiu nevoit sa imprumut decat cartile pe care nu le gasesc de cumparat aici😉

  9. Pingback: Din vremea lui “inainte de ‘89″ « Ana.Placinta

  10. eu acum am vazut postul si inca nu imi vine sa cred.imi pare rau😦
    nu pot decat sa spun la altii si altii sa spuna la altii, poate asa se schimba ceva.
    poate intr-o zi cei putini vor fi cei multi.

  11. Eu am primit acum 2 ani, dupa o luna de la angajarea intr-o agentie de pub renumita, un avertisment oficial venit ca urmare a „neprezentarii dumneavoastra la sediul societatii din strada XYZ la ora de incepere a programului de lucru respectiv orele 9:00”.
    Urmatorul avertisment insemna – 10% la salariu si ultimul insemna desfacerea contractului individual de munca „pe motive disciplinare”:)).
    Asa ca am facut un memoriu catre conducere(scris pe la ora 21, in timp ce ma aflam la birou) si am cerut sa fiu penalizata cu 10% dina salariu pentru „depasirea orei de terminare a programului respectiv orele 18:00″…..Moment din care am venit la birou intre 9:30 si 10:00….Asa ca vad ca nu sunt singura in greaua incercare..!
    De pe insoritul versant al Bucegilor unde ma aflu acum, va urez un an minunat cu salarii consecutive si intregi!

  12. Nu ma bucur de raul dumneavoastra..dar foloase necuvenite” ati tras si in timp ce activati la FJSC.Vorba vine „activati”, ca la cursul de Id veneati deja la examene cu scuza ca ati uitat in ce zi aveati cursul cu noi.Bine ca nu uitati unde e casieria…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s