Ochiul si Pumnul

Acum ceva vreme mi s-a facut dor sa vad niste filme de arte martiale. Clasice, oneste, honcongheze. Am inceput cu unul japonez de suflet: Judo Saga/Sugata Sanshiro – versiunea 1965. Cateva scene sunt absolut fabuloase. Pe mine m-a miscat momentul de satori, imaginea arhetipala a lotusului si lectia de intelepciune a maestrului de judo/ju jutsu. Vedeti ca sunt mai multe versiuni, iar cea mai celebra este cea din 1943 regizata de nemuritorul Kurosawa. Imi aduc aminte cu nostalgie cum l-am vazut prima oara la mijlocul anilor ’90 intr-o integrala Kurosawa, pe vremea cand singurul loc unde puteai vedea filme de arta era Cinemateca. Cum pentru o saptamana de noiembrie mi-am abandonat toate obligatiile sociale (scoala, job, prietena, familie, prieteni, carti, SF-uri) si m-am mutat cu arme si bagaje la Cinemateca. Cel mai frumos cadou de ziua mea pe care mi l-am oferit vreodata.  Era pe vremea cand dublarea inca se mai facea prin traducere in timp real. Imi aduc aminte cum m-am incapatanat sa raman in sala ca sa vad Kumonosu-jo dublat in poloneza peste japoneza. Iar asta la 10 dimineata intr-o zi cu ploaie de noiembrie si fara traducatorul care „s-a imbolnavit” (probabil nu isi revenise inca din betie). Eram doar 10-12 zanateci in sala, care se zgaiau ca englezul la Borobudur si nu intelegeau nimic din Macbeth in versiune japoneza. Dar nu paraseau incinta 🙂

Am continuat apoi cu omagiul honconghezilor la Judo Saga:  Yau doh lung fu bong. Aka Throw Down. Si asta dublat in franceza peste chineza si fara subtitrare intr-o limba inteligibila (english, that is). M-am simtit din nou in sala de care va vorbeam. Si din nou m-am incapatanat pana la sfarsit. De data asta in confortul propriei incinte 🙂 Foarte interesanta viziunea si mai ales neasteptata de la un popor crescut cu Fratii Shaw Brothers injectati direct in vena culturala. Un luptator cazut in dulcile si fertilele pacate ale alcoolului si lipsei de responsabilitate, un cautator indraznet si incapatanat al tehnicii care gaseste in cele din urma calea mintii si a sufletului, o fata frumoasa, dulce si degraba cantatoare, mafioti mici, multi si negriciosi, actiune alerta. Scena bataii generalizate din club cu zeci de mafiotzei zburatacind in toate cele patru zari in urma aplicarii procedeelor de judo este iconica in tarantinoismul ei asiatic. Sau invers, ca nu mai stiu cine a fost primul: tarantinul sau manga-nezul? Ca iti vine sa-l omori pe Kill Bill instantaneu.

Am trecut apoi la muay thai. Respectul meu fata de aceasta arta a crescut exponential dupa ce am studiat mai multe despre artele martiale in ultima vreme. Iar actorul Tony Jaa este spectaculos. O combinatie intre Bruce Lee si Jackie Chan pe fundal traditional. Toate puse la lucru in trei filme cu acelasi substrat cultural: Ong Bak, Ong Bak 2 si The Protector. Regia si executia scenelor de lupta este deosebita. A se avea in vedere ca sunt turnate fara dubluri si cascadori. Old school. Oamenii aia nu au bani pentru astfel de prostii. O lectie romantata de muay thai taditional. Respect. Mai ales Ong Bak 2. Scene istorice, costume traditionale, dansuri sacre thai/indiene, scene de lupta din mai multe stiluri. O incantare pentru ochi. Si daca insistati suficient de mult, si pentru pumn. Ca doar dintotdeauna aceste doua organe au fost foarte apropiate 😉 Sa (mai) vedeti bine!

P.S. Multumesc Mintii Omului pentru conversatia imaginara din timpul scrierii acestui post.

Anunțuri

2 gânduri despre “Ochiul si Pumnul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s