A plecare japoneza

De mult nu am mai vazut un film care sa imi atinga sufletul cum a facut-o acesta. Cu atata simplitate. Acea simplitate care este primul semn al perfectiunii. O meditatie poetica despre moarte. Despre iertare. Despre datoria de a ne face datoria pana la capat. Despre singuratatea si lipsa de sens din fiecare. Cele doua jivine de care fugim cu disperare toata viata. Pana ce in cele din urma ne lovim de oglinda care ne cojeste pleoapele pana atunci deschise si ne sileste sa le privim. Dupa care ne iau de mana sufletului si ne pleaca.

Un film facut in straturi. Poti sa il alegi pe cel al riturilor sociale. Poti sa il alegi pe cel al nevoii de a face orice bine, precis si pana la capat. Poti sa alegi poezia sau muzica. Poti sa alegi iertarea. Poti sa alegi imaginea batranului maestru imbalsamator care citeste imperturbabil in timp ce alaturi tanarul imbalsamator si femeia vinovata incearca sa inteleaga cu voci ridicate si spirite infierbantate ce inseamna iertarea. Sau poti sa alegi sa privesti mai devreme de vreme in oglinda.

Okuribito tuturor.

3 gânduri despre “A plecare japoneza

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s