unul pe o bicicleta

a trecut ceva vreme de cand am scris. cateodata este atat de greu.. mai ales cand citesti mult. si vezi cum altii o fac atat de bine. mi-ar fi placut sa incep un post cu aceleasi cuvinte precum Nail Gaiman incepe The Graveyard Book: „There was a hand in the darkness, and it held a knife”. mi-ar fi placut sa il inteleg cu adevarat pe Ray Bradbury in Zen in the Art of Writting. dar nu merge asa usor. pana la urma, nu-i asa, „o dorinta ramane o simpla dorinta..”. long live Daigoro..

cand nu ai despre ce vorbi, sau cand ai prea multe pe suflet, este mai intelept sa nu o faci. mai bine sa pedalezi si sa incerci sa ramai calare pe situatie (omagiu celor trei pe o bicicleta). viata mi se pare din ce in ce mai mult si mai des ca o imensa pata Rorsachach, scuipata de un zeu cu astm. sa luam de pilda mersul pe bicicleta. pleci dintr-un loc. iti iei avant, incercand sa ajungi in altul. pe cat posibil fara a mai da si din picioare. daca mergi prea incet, iti pierzi echilibrul si cazi. daca mergi nici repede nici incet, te plictisesti. daca mergi repede, nu vezi peisajul sau nu poti vorbi cu ceilalti biciclisti. iar daca mergi prea repede, risti sa pierzi controlul directiei. cel mai greu lucru ramane, ca si in viata, sa te opresti in loc o vreme fara sa cazi. sau sa te sprijini pe nimic. poate de aceea iubesc eu buddhismul. nu se bazeaza pe nimic.

nu citesc de obicei cuvantul inainte de la nicio carte. sunt foarte putini cei care reusesc sa scrie fara sa iti dezvaluie despre ce va fi vorba mai departe. pe acestia ii si urasc cu pasiune si dispret. dar din cand in cand este bine sa te mai inseli. cum mi s-a intamplat cu introducerea la una din cartile lui Philip K Dick. eram in avion si nu mai aveam o alta carte in afara de ea. numarul de pagini nu imi ajungea pana la sfarsitul calatoriei, asa ca m-am decis sa citesc si introducerea. si iata ce pasaj minunat dintr-o enciclopedie a filosofiei am gasit acolo: „the buddhis idealists used various arguments to show that perception does not yield knowledge of external objects distinct from the percipient. the external world supposedly consists of a number of different objects, but they can be known as different only because there are different sorts of experiences of them. yet, if the experiences are thus distinguishable, there is no need to hold the superfluous hypothesis of external objects.” deep shit man, deep shit..iar gandurile lui P.K. Dick sunt pe masura: „push philosophy and theology to their ultimate and what do you wind up with? nothing..nothing exists. there is only one way out: seeing it all as ultimately funny. Kabir saw dancing and joy and love as ways out too; and he wrote about „the sound of the ankles on the feet of an insect as it walks”. I would like to hear that sound; perhaps if I could my anger and fear, and my high blood preasure, would go away”.

the stream of consciousness se buluceste de obicei intrun sfincter magic, ce scoate pe gura numai lucruri funny. dar din cand in cand magia se relaxeaza si lasa si altele sa iasa.

„if you have not lived through something, it is not true”. Tot KabirSSDD, here I come.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s