A(u)topia

dupa ce ca am terminat de citit tot ce a scris Hugh Howey (despre care am mai scris, dar mai am), m-am apucat sa citesc si din recomandarile lui. si uite asa am ajuns la Atopia Chronicles. nu ca nu as fi gasit-o fara sa imi fi dorit asta pe vremurile cand inca imi mai  cautam Utopia. Atopia este o colectie de povestiri scrise in paralel din perspectiva mai multor personaje. care mai de care mai ciudate. atat povestirile cat si personajele. dar mai intai sa ne oprim pentru cateva ganduri la jocul de glezne mentale din titlu: atopie. adica nici ascensional (utopie), nici scoborator (distopie). orizontal si de aceea cu atat mai inspaimantator pentru ca este mai plauzibil. particularitatea aici este ca cele sase povestiri se petrec simultan (sidequels) si fiecare prezinta o latura a povestii unui taram ultra mega giga terra tehnologizat: o insula artificiala, un stat independent. Atopia. actiunea este plasata intr-un univers distopic, post razboi planetar pentru resurse naturale („razboaiele climaterice”). Atopia este un refugiu pentru supravietuitorii cu bani si resurse intelectuale. un vis frumos, un mic paradis, care poate fi asta doar pentru este tot timpul in miscare pe oceanele patriei si are forta militara pentru a se apara. prima povestire mi-a placut cel mai mult pentru ca este scrisa pentru oameni de marketing si comunicare. o proiectie a ceea ce ar putea fi acestea daca tehnologia actuala ar avea doua generatii in plus. cea de-a sasea poveste le integreaza pe toate celelalte si te face sa crezi ca ai inteles despre ce este vorba. umanista si nostalgic analogica si de aceea nu trebuie ratata 🙂 iar intre ele? nebunia mintii. care mai este. realitate virtuala dusa far, far away. de exemplu copii virtuali de proba, cu rata de crestere ce poate fi decisa de parinti. multiple personalitati virtuale (splinters) pentru fiecare cetatean al atopiei. cat de multe te tine constiinta si puterea de procesare. nu iti place de cineva? nimic mai simplu. delete la stratul de realitate care il contine. nu iti place advertisingul? nimic mai simplu. delete la strat. and so on. nanoparticule inteligente (smarticles). retele sociale duse pana la consecinte extreme. o generatie de supra copii (pssi kids) care  sunt conectati de la nastere la realitatea virtuala si cresc cu ea ca o a doua natura. un amestec de Philip K. Dick (Do Androids Dream of Electric Sheep?) si William Gibson (Neuromancer) pe un fond de tehnologie digitala extrema. eu zic sa da, ca sa ne obisnuim de pe acum cu viitorul. era sa uit. este SF 😉

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s