haiducii lui sapte psihopati sau cum l-am iertat pe Colin Farrel

de mult nu m-am mai bucurat asa de mult de un film ca la cei sapte psihopati (si’un caine). cam o saptamana. de la Savages al lui Oliver Stones (care mie mi-a placut foarte mult, dar am sa il pomenesc cu poate data viitoare). as vrea sa spun ca am ras in hohote de psihopati, dar cand m-am uitat inapoi, am vazut ca nu am facut-o nici macar o data. dar am avut un zambet sincer atarnat tandru pe la colturi de la inceput si pana la sfarsit. si bucurie in suflet. cam tot atat de mult. este un film de copy. replicile, dialogurile, monologurile si in general cam toate cuvintele din el sunt geniale. bineinteles, pentru oameni obisnuiti, ca mine. care s-ar uita mai degraba cu respectuoasa curiozitate la un psihopat in carne si oase, decat cu revolta indreptatita a normalului la cap. dar si imaginile sunt foarte aproape de calcaiele cuvintelor. mai ales in ultimele zeci de minute. si mai ales scenele din desert. sau cimitir. un film cu actori pe care eu ii  iubesc. „gen” Cristopher Walken,  gen. care este dupa mine unul dintre cei mai under rated actori. desi are o fata naturala de psihopat, inca de la o varsta frageda. dintotdeauna, mai precis. o stiti, fata aia de Charles Bronson, sifonata si obosita, expresiva prin lipsa de expresie. deci actiune alerta, umor cand negru cand absurd, dialoguri halucinante. si mai ales o coloana sonora absolut superba. pe care abia astept sa o caut pe torentele patriei. o lume frumos dezechilibrata intre pulp (fiction), manga/BD (SM) si copy de advertising. care surprinde perfect principala trasatura a universului psihopat: aberantul asumat senin. o tesatura de povesti absurde sau grotesti, dar puse atat de frumos in cuvinte si imagini incat devin calde.

aveti dreptate. ajuns aici m-am intrebat si eu acelasi lucru. cat de aproape sunt eu oare de acest univers, de vreme ce am rezonat cu el atat de puternic. dupa unele criterii de profilare socio psihografica (si chiar comportamentala, imi tot spun in ultima vreme unele persoane apropiate care interpreteaza gresit entuziasmul meu nevinovat de a pune in practica ce invat la sala), m-as incadra confortabil in una sau chiar doua tipologii de criminali in serie. dar sa ne intoarcem la farrel-ii nostri. am fost constant dezamagit de Colin Alexander Farrel. pana cand l-am vazut in Bruges. ce film superb.. l-am vazut deja de trei ori din mai anul trecut. pentru mine un film de atmosfera si de copy, construit in pas de turist handicapat catre un final halucinant. replici superbe de la gangsteri cu principii si profunzimi emotionale, actori mari, decor oniric intr-un orasel de turta dulce. Bruges. un film superb in care asasinul irlandez incepator joaca atat de tare, incat am fost nevoit sa-i dau un colt in viata mea. dar in cele din urma scriitorul/regizorul irlandez alcoolic si ratat  (scuze pentru oximoron) care se se impleticeste nevinovat printre picioarele a sapte psihopati a fost cel care m-a convins definitiv. chiar daca nu mai scoate nimic bun de acum inainte, eu l-am iertat de pe acum pe Alexander the Blonde. anticipat. eu zic sa le vedeti pe astea doua. merita. sa psihopatizati frumos! 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s