Data stelara 25.05.2013

sunt la Cluj. iubesc acest oras mai mult decat pe oamenii pe care-i tine in burta. dar asta doar pentru ca iubesc mai mult lucrurile fara sau cu prea multa viata decat oamenii. de dincolo de geam o zi superba se uita neutru la mine. n-o bag in seama. mi-am terminat rutina de dimineata si zac intelept in mijlocul patului. vreau sa scriu si realizez cu teama ca sindromul „prea mult, prea putin” imi este deja prea bun prieten. daca trec mai mult de cateva zile fara sa scriu catre lume, se strang prea multe si nu o mai fac deloc. iar cand in cele din urma rusinea si jena de a recunoaste fata de ceilalti ca imi este mai bine singur decat cu ei imi tarasc pupilele pe ecran si lipesc degetele pe taste, efortul de a alege ce este corect politic sau asteptabil social (pardon my French) este deja atat de mare incat abandonul ramane din nou facila recompensa a resemnarii. m-am bucurat pervers cand facebook-ul a preluat prin ne simtire controlul asupra blogurilor. triumful celor 15 secunde de faima epidermica asupra gandurilor. al pixelilor asupra caracterelor. al ski-ului fata de alpinism. toata lumea isi poate baga sub fund una sau mai multe placi ca sa si-l lase fericit la vale sa-i fie mangaiat de gravitatia privirii celorlalti. e mult mai greu sa te tragi singur de el in sus. m-am bucurat cand traficul acestui loc a inceput sa scada odata cu urcarea facebook-ului. pe care il respect pentru ca mi-a dat ce nu as fi avut altfel niciodata: zeci de hublouri catre viata altora. pe contul meu de facebook am peste 2000 de prieteni. si practic in continuare acceptul indiscriminant. aici intra de zeci de ori mai putini oameni. and guess what. that makes me happy. selectie spontana. de aceea nici nu mi-am legat blogul de profilul de fb. ma gandesc cu groaza ce comment-uri as avea daca as face asta. de exemplu la aceste ganduri.

dar sa revin la nimic si aberatii libere. ce naiba din ce am trait in ultimele zile pot sa las sa plece catre lume fara sa blow my cover? cat si ce din ceea ce a fost pentru o vreme prin fluxul constiintei as putea sa las sa iasa fara ca asta sa provoace daune atat de mari incat doar Asia sa ma ascunda? cand am pornit acest blog am facut-o ca inteleg fenomenul pentru ca il traiesc si pentru a lasa cuvintele ce trec prin mine sa ia cu ele o parte din. acum am inteles iar cuvintele trecute prin what if-uri nu ma mai ajuta. m-am gandit sa imi fac un alt blog. fara identitate. unde sa spun cum nu pot face aici. dupa rularea succesiva a scenariului am ajuns la concluzia ca mai mult de un an nu as putea sa ma ascund. apoi as fi fost fucked. proper fucked. totally fucked. so, I got back to Aes Sedai. acuma ploo. continui sa n-o bag in seama.

so, ce am facut in saptamana asta in universul in care living is the final frontier? am facut ce fac de obicei la cele patru job-uri ale mele. am mimat atentie si preocupare sincera fata de cei dragi. am evaluat oameni si am rezistat tentatiei de a le spune tot. am visat cu ochii in hd pentru a n-a oara ca The Dude abides in continuare. undeva. poate si in mine. ca voi gasi si eu candva the rug that tided my room together. am mai urcat tot pentru a n-a oara raul Nung in PBR Erebus (tot hd) sa vad the horror. m-am hotarat sa recunosc fata de mine si de ceilalti ca ma casatoresc, desi inca nu stiu cum o sa fac asta. am petrecut cateva zile vorbind ore in sir cu unul dintre cei trei oameni din viata mea cu care pot vorbi orice fara sa fiu judecat in vreun fel. mai bine decat cu orice psihanalist. ultimul cu care am stat de vorba m-a intrerupt la un moment dat sa imi spuna ca nu mai intelege nimic din ce ii spun si ca e cazul sa fiu sincer. I fucking am i-am spus. mi-a replicat cu modele din cartile pe care le-am citit si eu. fuck you man, I just need peace. actually it was a her. poate si d’asta ruta asta inca imi este inchisa. m-am hotarat sa fiu mai sincer dar si mai non inteligibil. decat atat. the final frontier is there still.

4 gânduri despre “Data stelara 25.05.2013

  1. Stiu senzatia. Vrei sa spui ceva si dupa ce iti iei hotararea, te trezesti in fata momentul in care trebuie sa incepti actiunea. E inevitabil sa vrei sa amani momentul. Initial, poate pentru cateva minute, ore, zile, dupa care iti dai seama ca trebuie totusi sa o faci. Am invatat ca cel mai bine e sa pleci cu gandul de acasa si sa o faci la prima interactiune pentru a evita aceea senzatie de stanjenire si implicit esecul!

  2. Don’t freak out! O sa fie bine. Si chiar daca n-o sa am dreptate – tot o sa gasesti metode de evadare/ tuneluri pana la tine-tu-insuti🙂 [sunt alaturi de tine (cu un gând scurt de 2 minute) in procesul de „sinceralizare”:p]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s