data stelara 21.07.2013: I’m going home

am lipsit cu un motiv foarte intemeiat. m-am casatorit. iar asta mi-a ocupat tot timpul. exterior, dar mai ales interior. si pentru ca orice as fi scris in aceasta perioada ar fi iesit prost pentru mine, am ales „cea mai solutie” inteleapta: sa tac. mi-am promis ca aici voi fi intotdeauna sincer. chiar daca adesea adevarul a fost mic si indelung incolacit in juru-i cu intelesuri din cuvinte, nu l-am scos niciodata dintre noi. dar sunt impacat cu asta. un om este facut si din taceri. va spun un singur lucru. organizarea este un cosmar. am ajuns la concluzia ca intreaga organizare sociala a speciei s-a strans candva in jurul unui foc si a decis ca viata unui barbat trebuie sa fie atat de ingrozitoare inainte de acel ritual, incat cea care urmeaza dupa sa i se para oarecum suportabila pana la sfarsitul vietii. care oricum nu era lunga. cam pe la 25 de ani. cam daca erai groaznic de norocos sau bun la vanatoare sau la fuga. am ajuns la multe concluzii. cea mai benigna este aceea ca daca vrei sa cunosti cu adevarat o comunitate, intelege mai intai relatiile de imperechere si pe cele de proprietate. dar stiu si ca sunt groaznic de plictisitori cei care fac asta. si enervanti daca extind acest drept catre a-i informa pe altii de profunzelile lor. aici pe mine ma salveaza universul: sunt o persoana lipsita de importanta, dintr-o specie lipsita de intelepciune, de pe o planeta fragila, dintr-un sistem solar periferic, dintr-o galaxie banala (care de altfel va fi inghitita de Andromeda peste 2,5 miliarde ani), dintr-o regiune nici tanara nici batrana a universului, despre care oricum nici macar nu stim ca nu stim absolut nimic. energie neagra. materie neagra. hmph..le-a fost jena sa le spuna „habar nu avem ce naiba e asta, asa ca ii spunem neagra pentru ca black is black. you know..”

dar mai bine sa vorbim de altceva. ma pregatesc sa plec la unul din locurile mele cele mai de suflet: Borobudur. unul din primele locuri care m-am facut sa plec pe drumul care m-a facut ce sunt acum. demult, atat demult incat nici nu mai stiu bine daca eram eu sau nu, ma intorceam ingandurat si plictisit de la un chiul scolar. era un inceput de dupamiaza de inceput de vara. groaznic de cald. groaznic de plictiseala. mi-am aruncat scarbit geanta intr-un colt, am luat o bere intr-o mana si o telecomanda in alta si m-am aruncat incaltat de-a curmezisul pe fotoliu. am zapat printre putinele canale si m-am oprit fara motiv pe un documentar la tvr. probabil pentru ca era ceva cu verde. cand colo, ce sa vezi frate..era despre Borobudur. m-am trezit dupa o vreme cu sticla calda si plina intr-o mana si lacrimi in cealalta. si stiti cat este de greu sa ii tii unui adolescent o bere rece departe de dantura. nu stiu cat ar fi putut dura o astfel de emisiune. poate o ora. poate douazeci de minute. nu stiu cand si cum a trecut, dar ce am vazut si auzit atunci sunt cu mine oricand inchid ochii si le scot din cutiuta cu margelele de sticla. a fost a doua mea transa majora din aceasta viata. Borobudur este un templu buddhist din insula Java, Indonezia. crescut de oameni cu o fata catre un vulcan inconjurat de jungla, alta catre rasarit si alta catre un apus. the apus. un loc care spune povestea lui Buddha si a filosofie sale in piatra si efort de a merge si a intelege pe masura ce urci. este o piramida care il trece pe cel care trece pe acolo prin trei lumi. de la cea a lumii obisnuite (kamadhatu – lumea dorintelor), prin cea a lucrurilor si fiintelor cu forme (rupadhatu), la cea fara forme (arupadhatu). sus de tot, pe platforma finala, un loc care transmite senzatia de gol (sunyata sau vid, dar nu are sens sa mergem mai departe). am vazut cum apune soarele din locul acela si am simtit ca sunt acolo. m-au lovit si acel loc si povestea lui atat de tare, incat am simtit cum centrul meu de greutate se misca cu cateva degete intr-o parte. atunci cand m-am dezmeticit si mi-am dat seama ca nu am bani nici macar de un bilet de tren pana la mare, mi-am jurat cu incrancenarea aroganta a adolescentei ca voi ajunge intr-o buna zi acolo. astazi, cand aroganta s-a plictisit de mult de mine iar eu am reusit sa imi agat cateva franghii de rufe de kamadhatu, ma pregatesc sa plec acolo. sunt respectuos, fericit si cu o umbra de intelepciune in suflet. m-am impachetat alaturi de aparatul foto cel nou, trepied si blitz si trepidez de asteptare. cred ca voi gasi puterea de a ma intoarce.

plecare

3 gânduri despre “data stelara 21.07.2013: I’m going home

  1. Organizarea e un cosmar daca nu alegi tu totul dupa sufletul tau cred.. 🙂 Daca faci lucruri pentru ca „trebuie” sau „asa vrea x”… sunt si eu acum la o saptamana distanta de eveniment, dar e frumos… nu facem decat ce ne place 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s