la atlasul norilor am sezut si-am plans

incep abrupt. fix pe fix pe invers de cum este acest film Atlasul Norilor. rotund ca un Uroboros care isi poate baga singur capul in fund. mie mi-a placut filmul asta. este ca un post pe Facebook dupa miezul noptii unei zile de betie, ca un multitasking a trois, ca un vis lucid metempsihotic, ca un orgasm fantascient, ca o conferinta a lui Feynman despre inmultirea pisicilor de Schrodinger, ca o Metallica incrucisata cu Marco Antonio Solis, ca un copil de Bodhisattva si BerryAna Cosanzeana, ca un Forrest Gump care alearga dupa o stea. deci mi-a placut, deci. pentru un junkie de fantasy, SF si procrastinare ca mine, a fost ca un spectacol de artificii orientale in piata primariei din Alabama. imaginile sunt superbe. actorii sunt putini, dar platiti dupa numarul de scene in care joaca. unii joaca bine de tot. distopie, utopie, realitopie. este o colectie de prequels, sequels si sidequels din urzeala panzei aruncata intr-o doara pe sevaletul pe care Creatotul s-a proiectat candva pe sine in joaca, doar pentru ca s-a plictisit de propria-i perfectiune. cele mai nostine creaturi pictate vreodata acolo fiind fara indoiala oamenii.

dar cel mai frumos dintre toate din acea seara a fost faptul ca mi-a oferit o experienta protomi(s)tica: un deja lire. pana nu am ajuns inapoi acasa nu mi-am dat seama ca citisem acum de mult si cartea cu acelasi nume. care este atat de cuantica incat am nu am mai stiut daca eu am fost Zhuangzi-ul care  visat ca a citit-o sau ea cea care a visat ca l-a scris pe Zhuangzi. deci cartea, deci, chiar ca mi-a placut mai mult.

mesajul filmului? Karma rules. so, beware of the Big Indiferent Karma. mind tricks don’t work on Her. only karmical money 🙂 Namaste.

Reclame

the next immediate past business

in acest moment cel mai eficient business din lume este despre gratis. Google este cel mai bun exemplu in aceasta categorie. sau Facebook. dar ca orice lucru gratis, este de fapt cel mai scump. platim in valute pe care le simtim mai putin in portofel, dar mai mult in suflet. mai mult peste o vreme si mai putin imediat. platim cu picaturi de informatie despre personalitatea noastra, despre valorile si lucrurile care ne plac ori conteaza pentru noi, despre pasiuni, despre aspiratii, despre lucrurile care ne pun in miscare. despre cine suntem de fapt si despre ce este viata noastra. platim cu puncte de contact dintre noi si infosfera, the cloud, the network, whatever. puterea de calcul creste galopant catre momentul de singularitate prognozat in 2020 cand capacitatea de procesare a masinilor o va depasi pe cea creierului uman. iar puterea de calcul taraste in urma ei pe asfaltul lumii capacitatea de predictie. foarte putini oameni inteleg la ce nivel de precizie au ajuns modelele predictive despre grupuri mari de oameni. sau modelele de comunicare/advertising facilitate de tehnologie. dar ei devin din ce in ce mai multi.

am o intuitie apasatoare ca viitorul mare business va fi despre privacy. cred ca tot mai multi dintre noi vom fi dispusi sa platim pentru a invata cum sa zburam under the social radar. despre cum sa ne steargem urmele din infosfera. in special cele pe care le producem cu inconstienta generozitate chiar acum. despre cum sa ne reducem punctele de contact dintre noi si lumea digitala, augumentata, virtuala, whatever. linistea, tacerea, retragerea sau simpla si inteleapta lene vor fi cumparabile cu tot felul de valute forte. money included. iar stalkeri analogici, jockei digitali, guru informationali, pseudo life coachers, whatever vor incepe sa infloreasca precum ciupercile dupa o ploaie pe niste picioare de lemn. ma consoleaza „decat” faptul ca am aflat despre toate acestea acum multi multi ani. de la niste profeti. iar semnul cel mai puternic ca sunt pe drumul cel bun, cu suierul doplerian al inevitabilitatii in plete, este zambetul neincrezator si bland al celor dragi, cu care am din cand in cand curaj sa ies din mine si sa vorbesc. care imi soptesc tandru din pupile „te-ai ticnit” atunci cand le spun ca stiu de acum multi ani de vreo ultima descoperire tehnologica. so, recomandarea saptamanii: Prophets of Science Fiction. eu zic sa incepeti cu cei post apocaliptici. long live Lo Teks warriors.

Andaluxia de vara

in vara asta am reusit (silit de presiuni emotionale) sa imi inving disapora fobia si sa merg in sudul Spaniei. Andalucia. incep prin a va spune ca in cele zece zile de haladuit prin zona nu am auzit decat o singura data vorbindu-se romaneste. si intr-un context civilizat. era plin insa de turisti francezi si americani. formula cea mai rewarding pentru noi este de ceva vreme turismul hand made. in acest caz Madrid cateva zile, inchiriat masina, amplasat tabara intr-un punct central al Andaluciei si plecat de aici in incursiuni de o zi catre zone frumoase. locatia centrala a fost Granada. o alegere foarte inspirata deoarece este un orasel cu o zona veche superba. chiar si dealurile pline de pesteri in care isi duceau acum 100 de ani traiul de azi pe noapte tzgitanii au ajuns acum zona culturala protejata de Unesco, cu preturi pe metrul patrat care rivalizeaza cu cele din Dorobanti. mi-a placut atat de mult orasul incat as fi zacut impacat imbalsamat in sangria toata vacanta doar aici. stradute aglomerate, cladiri frumoase, locuri superbe de mancat si de omorat timpul, castele, catedrale, bazaruri, culori, ceva-uri de vazut din care te intorci cu stari si poze frumoase. strada de la poalele Alhambrei de unde poti vedea castelul luminat noaptea este superba. din Granada poti face incursiuni in toata zona de sud. cele mai importante sunt Cordoba, Sevilla si Gibraltar. drumuri excelente. autostrazi adica. sanse acute sa redescoperi placerea de a conduce. sunt atat de multe impresii, incat sistematizarea lor ar presupune un mare efort. atat de mare incat lenea mea structurala a decis sa suspende procesul. mai bine va spun cateva concluzii si las cateva fotografii sa vorbeasca in locul meu. oricum o fac mai bine. primul learning: aeroportul din Madrid este un orasel in sine. am mers 40 min. in jurul lui, incercand sa intru. abia, abia am reusit. trebuie gestionat cu multa rabdare, atentie si harti. beware of the big bad aero woolf. al doilea: daca stai in Madrid doar 2-3 zile, mai bine te concentrezi pe exterior, parcuri si shopping. daca apuci sa intri in muzee esti pierdut. si le faci in graba. mai bine le lasi pentru un citybreak. este unul din orasele in care merita sa incepi cu bus-ul turistic ca sa poti construi un short list realist de locuri de vizitat. mancare excelenta. am auzit vorbindu-se mult in romana. beware of the little bad wallet collecting people (asa este, v-ati prins deja, politic incorectilor ..). al treilea: inchiriati o masina de mici dimensiuni. dificultati majore cu locurile de parcare. plus 15-20 eur/zi. al patraulea: va amintiti ideea ca musulmanii sunt o ceata de salbatici care vor sa distruga civilizatia in general si cea occidentala in particular? (intalnita in special in filmele americane). dupa ce am vazut cu ochii mei cate ceva din cultura maura, cred ca asta este doar propaganda. moscheia din Cordoba, transformata in catedrala crestina este amazing. iar cand iesi din partea maura a castelului Alhambra si treci prin cele cateva camarute amarate si strambe adaugate de crestini la 50-100 ani dupa recucerire, comparatia este si mai acuta. au facut si crestinii mult mai tarziu niste catedrale gotice de te trec fiori (cea din Sevilla este extraterestra si te intrebi ce naiba caut eu in ortodoxia mea, cand crestinismul poate fi atat de spectaculos in catolicism. a, da. mi-am adus aminte. noi am stat pavaza Europei in timp ce ei le construiau 🙂 nici cu cea din Granada nu mi-ar fi rusine sa ma reprezint in fata lui Dumnezeu. cinci si ma opresc aici: intre copilarie si balciuri exista o legatura nemuritoare. m-am bucurat ca un Mihail copil de balci la zilele orasului Almeria: tiribombe, calusei, mancare facuta pe loc, mustind de ulei incins si calorii, exces de culoare, maree de oameni, costume populare, haite de copii urland si hapaind la vata pe bat si inghetate, margele colorate pentru papuasi, bere, ieftineala, brilliance. sase: cel mai bun restaurant este piata. ce am mancat in piata din Madrid nu am gasit la niciun restaurant. concluzia concluziilor? it’s time for Asia. pe care am evitat-o pana acum de teama ca daca ajung aici, nu ma mai intorc de buna voie 🙂

intre traditie si calitate, „barbatii e porci”

cel mai bun restaurant e piata

Flamengo away

„sa moara, sa facaaa..” (partea I)

„sa moara, sa facaaa..” (partea II)

before Flamenco

after Flamenco

„ce-i fata, Flamingo asta?!?

Flamenco was here

in Mauria we trust

in women we trust

Gradinile Paradisului

from Catedralia with love

„like a bird on a wire, like a drunk in a midnight choir, I have tried in my way to be free”



castele de nisip









chipurile lucrurile ar sta cam asa

patate fresca

L.A. Balci

un taran la curtea regilor mauri

Fiat de lux

la revedere, cetate draga..

am hotarat cu ocazia ultimelor evenimente politice ca participarea mea la viata civica a cetatii va tinde asimptotic catre zero. asa ca de acum inainte voi sta linistit pe marginea facebook-ului sau in poiana lui Blogan, imi voi rasuci mahoarce si voi barfi taranii politici care se vor duce placizi la camp la chemarea sefului de CAP. intre timp astept cu nerabdare sa vad cu ce mesaj de propaganda vor incerca sa ma convinga inginerii sociali ai celebrei celule de criza sa mai particip vreodata la votare. nu ca opinia a contat sau va conta candva. din pacate nu pot pleca din tara pentru ca m-am specializat tot mai mult intr-un domeniu tot mai restrans in ultima vreme: consumatorul roman. asa ca m-am resemnat ca sunt legat de glie si spun lumii repica finala din bancul cu piticul: „v-am sunat ca sa va spun sa nu (mai) contati pe mine”. din aceasta clipa nu voi mai simti pentru viata cetatii nicio alta emotie in afara umorului superficial. „Goodbye Cruel World/I’m leaving you today” 😦

so, surplusul de energie pe care il dedicam pana acum cetatii va fi realocat. catre activitati care presupun datul de pamant. cu altii, cu mine, cu cine voi apuca. vezi postul urmator 🙂

 

democratura vura

de cand a inceput incaierarea din curtea scolii am tacut malc si am dezbatut doar cu celelalte-mi personalitati. lucru care mi-a ocupat atat de multa putere de procesare, incat nu am mai avut nimic inteligent de spus. dar am ajuns cu totii/toatele intr-un final la o concluzie. de fapt am de ales intre doua democraturi (combinatie originala intre democratie si dictatura). una ruseasca si una sud americana.

rusoaica s-a coagulat organic in jurul unui presedinte bataus si degraba varsatoriu de pahare, palme si cuvinte grele. totul, bineinteles, in numele unui „greater good”. cunoscut numai de dansul. in numele caruia batausul din curtea scolii a abuzat-o in liniste timp de opt ani de zile pe biata Constitutzica (fosta Miss „Fata de la Tara”). cum o prindea in curtea scolii, cum ii ridica poalele in cap hahaind cu gura pana la urechi si o zmotocea cu voinicie. din cand in cand isi chema la vizionare gasca de golani cu tricouri portocalii si cravate violete al carui singur rost era sa preamareasca performantele sexuale ale sefului. toate astea in chicotelile complice ale colegilor din clasele mai mici, iesiti si ei in pauza de la gandire. dar a facut-o respectand regulile formale ale jocului. pe indelete si cu grija la detalii. fara sa lase urme biologice. si doar atunci cand doamna profesoara Europa era cu spatele la geam verificand absente si dand note bune la purtare. profitand de complicitatea tutorilor virginitatii bietei fete, niste batranei in rochii si peruci pudrate. care au ales cu intelepciune mioritica sa pupe cu reverenta muschiul incordat discret si sa inchida ochii la gemetele ei ambigui. „pentru armonie in familie. daca tot s-au cunoscut deja si o sa avem un nepotel..mai bine o lasam asa..” pe margine, colegii mai mici filmau de zor cu telesmartele si comentau pe facebook „decat” cu jumatati de gura (unii cu dintii pe batista, altii invers) cand despre „cum se zbate proasta..”, cand despre cat de in forma este vigurantul. dar printre ei pandeau perversi dupa un xerox doi ratati. un tocilar cu ochelari si copiute si un lenes frumusel si guraliv. asteaptand cu nerabdare momentul in care batausul in sfarsit va obosi de dat capete in gura si le va intoarce spatele pentru o clipa. iar cand in sfarsit suficient de multi dintre „nouveau braves” de pe margine au inceput sa maraie cand nu au mai primit cornul si laptele, au crezut ca momentul detronarii a sosit. si au sarit amandoi barbateste la bataie. pe la spate. si dai si lupta. dar bataia din curtea scolii nu este tot una cu ce scrie in copiutele dupa cartile in care (doar) se vorbeste de bataie. no siree. aici este cu golaneala. cu scuipat in ochi, capete in gura si genunchi in oo. cu perverse ca pe Targu Ocna. cu tipat ca din gura de sarpe dupa ajutor la doamna educatoare daca ajungi jos si incepi sa iti iei picioare in dinti. sau in ficatul obosit de nopti pierdute (sau castigate) cu bautura, femei si planuri pentru demascarea tocilarilor. ce trist moment pentru un browler politic acela in care, disperat ca tocilarii l-au pus jos si ii baga pe gat cu forta acelasi medicament pe care si el l-a administrat cu darnicie tuturor, incepe sa zbiere ca meciul este aranjat. refuza cu indarjire sa se urce in ring cu huliganii si cere insistent sa vina doamna profesoara sa-l opreasca. pai ori suntem golani, ori nu mai suntem?!? se pare ca suntem doar atunci cand ceilalti sunt mai mici ca noi. cand dam de un adversar pe masura, chiar daca este o gasca si nu un individ, cum ne ascundem dupa fusta doamnei profesoare si zbieram „rusine, domnule Varanescu..”

cea sud americana a inceput abrupt. pe repede inainte. sau inapoi. noii stapani ai curtii scolii au fost atat de grabiti sa il scoata in suturi pe batausul cu gura mare, incat nu au mai fost atenti la zbieretele ultragiate ale doamnei profesoare, revoltata de nerespectarea regulamentului scolar. bataia nu este permisa in curtea scolii, chiar daca este organizata impecabil de interlopi cu experienta si a vandut deja cateva milioane de bilete in primul rand unor cumparatori naivi. iar cand carlanii au facut greseala sa-i puna si ei putin mana pe fund bietei Constitutzii ca sa o convinga sa mai lungeasca putin meciul sau sa mangaie arbitrii pe la buzunare, deja era prea tarziu. camerele si microfoanele erau de mult pe ei, iar coana Europa alertata.

so, sunt in fata a doua dictaturi cu fata democratica. pe care credeti ca o voi alege? m-am saturat de urlete si pumni in gura. vreau si eu putina liniste, chiar daca ea este ticalosita. dap. ati ghicit. aleg democratura sud americana. macar asta este mai distractiva. si sigur se va schimba mai repede decat preconizeaza actuala hunta de carlani. daca se poate, prefer modelul brazilian. Se aude, domnu’ Mazare?!? Não estou nem aí!!

ooff..analizaa mea..

am urmarit cu o mare curiozitate sutele de analize si interpretari ale rezultatelor alegerilor locale. cele mai multe urechiste si mai ales partizane. din acest toptan doua mi s-au parut cu miez. una altfel facuta de sociologul Barbu Mateescu. pe hot news (suprinzator..). interesant mai ales pasajul despre Nicusor Dan. pentru mine un fel de Obama de Bucuresti sustinut de o miscare Occupy Centrul Vechi cu ajutorul Internautilor plecati in cautarea lanii de aur a retelelor de socializare. cealalta, stirile Pro Tv din seara rezultatelor. Cristian Tudor Popescu este in continuare patriarhul incontestabil al comunicanalizei politico-jurnalistice. are de la distanta cele mai puternice alonje stilistice si expresiile cele mai colorate si mai neconventionale (ex. „Traian Basescu este un animal politic foarte mare, dar un om politic foarte mic”). eu m-am plictisit groaznic la aceasta campanie electorala. noroc cu dezbaterile de dupa. si sloganul ppdd: „oftica-i pe ciocoi si voteaza-ne pe noi”. brilianta curata 🙂

Rome. second flush.

am mai comis o data Roma. de data asta pe relaxare. fara disperarea vizitarii locurilor care trebuie neaparat vazute. cu zabovit pe la terase, mancat in locuri mici si colorate si timp pentru chipurile oamenilor. daca este sa recomand doua restaurante mici si calde, acestea ar fi L`Archetto (in zona Fontana di Trevi. sute de feluri de paste) si La Tana de Noantri (in Trastevere. pestele este piesa de rezistenta). din nou, zonele unde am naufragiat cel mai des au fost Spanish Steps, Campo dei Fiori si Trastevere. frumos oras. cam ca prin centrul nostru vechi. „decat”cu 2000 de ani mai vechi. decat.

keep up the good picture

true colors. I’m kid you not.

pauza de masa

parcare supra etajata

spanish steps to nowhere

armani cop.

versace cop.

what am I doing here?!?

hey Mom, I’m on TV!

romani, va ordon: ocupati strazile!

ciao bella. wanna’ ride?

waiting for you in Trastevere

when in Rome, do as americans do

a walk in the history park

Harley is my middle name

spanish. on spanish steps.

love. the final frontier.

ceasul de la ora cinci.

Ciao, old chap.

Fahrenheit. 451.

my life was but the smoke of dreams

that’s all you need to know about life, my little one

atat. decat.