greva civica sau cum mi-a schimbat „nu l-as mai Videanu” VALS-urile

ultimele borduri care mi-au umplut paharul rabdarii au fost turnate de Videanu. sunt literalmente silit sa imi schimb stilul de viata ca sa pot rezista problemei transportului in Bucuresti. lucru care pentru mine este un issue foarte important, tinand cont de faptul ca fac multe drumuri in fiecare zi. zona Lacul Tei/Floreasca este sub asediu, aparata de transee adanci, pe care nu le poti trece cu masina. iar singurele cai de acces dinspre apartamentul meu muncitoresc din Balta Alba trec musai prin trei puncte la fel de blocate: centru, Obor sau Colentina. iar scoala o am la polizu, calea victoriei si schit. am ajuns ca fiecare drum cu masina sa dureze peste 90-120 min/buc. asa ca am inceput sa merg cu metroul si pe jos. macar asa sunt in miscare si nu imi fac karma negativa cu ganduri ucigase. am ajuns in ultimele saptamani sa vad in fata ochilor doar scene din Falling Down cu Michael Douglas care o ia razna de la un blocaj in trafic.

in consecinta m-am hotarat ca din acest moment sa intru in greva civica. nu mai merg la vot si nu mai reactionez la niciun mesaj politic pana oamenii politici nu inteleg ca au depasit orice fel de limita. sau macar pana incompetentul teleormavidean nu isi da demisia de supravietuire. am sa mai merg doar la referendum in favoarea sistemului uninominal extrem, ca sa ii pot sanctiona sau recompensa personal pe cei care vor votul meu. dar nu si la europarlamentare (am sa ma prapadesc de ras daca prezenta la referendum are sa fie mai mare decat cea la europarlamentare). iar daca se creaza o masa critica suficient de mare, as fi dispus sa merg pana la a refuza sa imi platesc impozitele catre primaria bucuresti. singurul primar pe care l-as vota chiar presedinte al Bucurestiului este cel de la sectorul 3 (Liviu Negoita). dar atata vreme cat locuiesc in acest sector nu l-as trimite in alta parte. poate doar la presedintie, peste 6 ani.

am ajuns sa cred ca pana nu o ia unul razna si omoara cativa primari de secctor, sau doamne ajuta, chiar pe videanu si/sau cativa constructori de la drumuri nu are sa se faca nimic. cateodata regret ca nu avem organizatii anarhiste sau chiar mai „hotarate”.

pana atunci, tuturor celor responsabili de aceasta situatie le urez in spiritul sarbatorilor crestine pe care le vom petrece in urlete de claxoane si coruri ingeresti de injuraturi, traditionala urare: drop dead. cu bonus de fidelitate: right beep now.

Reclame

Ruga pentru sanatatea mea psihica si succesul demersurilor studentesti

Datorita unei avalanse fara precedent de telefoane/apeluri pe tel. meu mobil (personal&job) de la studenti am ajuns sa nu mai pot lucra nimic decat daca il inchid. ceea ce imi afecteaza comunicarea cu colegi/parteneri de business. de aceea, sunt nevoit sa adopt cateva rezolutii. probabil apropierea deadline-ului pentru inscrierea la licenta a catalizat interesul.

Mai intai cateva precizari:

  1. nu predau/desfasor niciun fel de activitate didactica la forma de invatamant id din cadrul snspa. de aceasta se ocupa colegul si prietenul meu Rares Mocanu. Va rog ca pentru orice fel de nedumerire legata de acest domeniu sa va adresati exclusiv lui pe canalele pe care vi le indica la curs. eu nu va pot da coordonatele fara acordul lui direct.
  2. nu coordonez lucrari de licenta la forma de invatamant id. ma concentrez exclusiv (din motivele enuntate mai sus) asupra masteratului de publicitate si invatamantului universitar.
  3. locurile pe care le am pentru sesiunile din februarie si iulie 2008 sunt deja ocupate inca din iulie 2007. cu primele personae care au venit la mine cu teme interesante. nu am timp si resurse sa coordonez mai multi (intalnirile sunt face to face cu toata echipa, feedback-ul este direct si nu prin mail etc.). de aceea va rog sa intelegeti si sa cautati un alt professor. nu am cum sa extend aceasta lista, ea este deja la limita resurselor mele biologice (la somn nu am reusit inca sa pot renunta)
  4. nu folosesc adresa de pe comunicare.ro. am deja patru alte adrese si nu le pot gestiona. in plus, colcaie de spam-uri. pentru orice problema folositi adresa de mail data la curs. daca nu o stiti inca, inseamna ca nu ati trecut pe acolo si deja am un semn major de intrebare

 Rezolutii:

  1. orice solicitare de la un student facuta prin intermediul tel mobil, fara acordul meu prealabil (direct sau mail) este de principiu refuzata. refuzul poate sa fie unul politicos si amabil, dar va fi un refuz. sunt foarte deschis si prietenos la intalniri directe la scoala, cand am ore sau in pauze. raspund si la mailul personal in functie de timpul pe care il pot dedica comunicarii personale. mai ma gasiti pe la adbreak-uri si evenimente ale industriei
  2. am sa imi cumpar un alt telefon, al carui numar il voi folosi exclusiv pentru business. am inceput deja prospectarea pentru un smartphone/pda/palmtop or else..

 Rugaminti:

  1. nu ma cautati pe mobil decat in situatii umanitare, singurele pe care le pot intelege si accepta
  2. cautati-ma la ore sau pe mailul personal (nu pe cel de la job)

 multumesc pentru intelegere si scuze anticipate celor care nu sunt in aceasta situatie (dar citesc acest mesaj)

„Isi face cineva pomana” cu un video proiector?

As fi vrut sa va impartasesc ganduri pline de entuziasm odata cu inceperea anului universitar la facultatea de care „apartin”. Facultatea de Comunicare si Relatii Publice din SNSPA. As fi vrut sa va povestesc despre cat de intens si de frumos este sentimentul unui „nou inceput”, de orice fel ar fi acesta. Dar din pacate nu pot sa fac asta. Ba chiar din contra. Am inceput anul cu o senzatie de tristete si zadarnicie. Nu mai am putere nici sa ma revolt. Din nou, la fel ca in ultimii 4 ani, nu am minimul de dotari tehnice pentru a face un curs de publicitate. Adica macar un videoproiector. Nu mai vorbesc de o sala dotata (nu vreti sa vedeti sala actuala), sau (visul unei nopti de vara..) un laborator de comunicare cu computere si conexiuni broadband, statie pt editare de imagine, camere de filmat (2 beta si 2 digitale, va rog) si masa de montaj. Cum sa tii un curs care prin natura sa se bazeaza pe vizual? Povestind oamenilor despre „ati vazut reclama cu tipul care se ridica de la masa sa ia pentru o tipa care il certa pe prietenul ei ca nu i-a luat nimic de „ziua cuplului lor” si pentru ca ala era distrus s-a dus si i-a luat tipei un ursulet si un buchet de flori?” care este pozitionarea brandului? cum este definit teritoriul de pozitionare? cum se diferentiaza de celelalte? emotional sau functional? Cum sa arati prezentari, campanii si spoturi?

V-ati dat seama, erau intrebari retorice de melodrame ieftine. Chiar nu se poate.

Avem discursuri sforaitoare despre „sperantele acestei tari”, „voi sunteti viitorul”, „cursuri performante” and crap. Dar nu avem capacitatea logistica de a asigura minimul de „supravietuire”. Ca in fiecare an, sarabanda telefoanelor date in orele de dinaintea cursului ca sa te milogesti la oricine ar putea sa te ajute cu un videoproiector (desi ar trebui sa te duci linistit si tonic intr-o sala unde te asteapta totul la cheie), a reinceput. Aceleasi raspunsuri condescendente si chiar usor uimite la cerearea ta umila: „de ce oare ma suni pe mine? chiar nu stii ca de asta se ocupa X?”. care la randul lui te trimite la Y, care te trimite la Z. „Nu stii ca nu a aprobat rectoratul?” (un razboi civil universitar din care ca in orice razboi de acest fel cel mai mult pierd studentii, ultimii in lantul trofic universitar). „Nu am nici-un aparat. La mine figurezi ca unul e deja la tine. Vezi sa nu-l fi pierdut” (care btw, deja „s-a pierdut” sau „s-a stricat”).

Si in final te intrebi prostit daca nu cumva ai nimerit la Primarie. sau la Posta. sau la Administratia Financiara. sau la Politie. Si de ce ti-ai dedicat doua zile din viata ta de business in care puteai sa faci bani si proiecte comerciale pentru a discuta personal cu 90 de oameni care vor sa invete cate ceva despre publicitate si din care ai ales numai 50? Ore de munca pe care a trebuit sa le recuperezi in noptile din saptamana urmatoare? cand ai fi putut sa faci lucruri mult mai aducatoare de satisfactii (la carti ma refer, obsedatilor..) Da, stiu, ca sa te milogesti cand incep orele dupa un videoproiector, doua boxe (pentru laptop-ul tau de la firma) si o solutie mobila pentru Internet (ca poate vorbesti si tu la un moment dat despre digital, comunitati virtuale, web 2.0 si alte aberatii tehnice). Si ca sa iti crape obrazul de rusine in fata unor oameni care asteapta ceva interesant de la tine. Pe care il ai in geanta si nu poti sa il impartasesti. Foarte motivant. Nu?

Asa ca am inceput sa ma gandesc la solutii concrete de rezolvare a problemei (sperante de la scoala nu mai am). Cu scuze pentru creativitatea exprimata printre dinti, va cer ajutorul:

1. studentii de la masterul de publicitate (OMFG, ca iar ma enervez: este vorba de un curs de masterat!!!!) sa dea bani la „fondul clasei”, din care sa achizitionam cel mai ieftin si penal videoproiector pe care sa il aduca cineva tot timpul cu el la scoala. Am zis ca dau exemplu si pun si eu 1 mil. Formula trebuie adoptata si de masteratul de comunicare si relatii publice si de studentii de la zi. acestia din urma sunt mai norocosi, sunt multi si nu are sa se simta greu la buzunar. dau si ei de 4 beri si vad reclame faine. promit ca le pun „d’alea cu sex”. si cu masini.

2. sa gasim un sponsor care sa ne ajute cu un astfel de aparat contra expunere (evenimente si pe acest blog, desi nu are mare audienta). poate construim un program de CSR pentru invatamantul romanesc.

3. sa ii cerem lui Becali sa ne dea si noua macar 800 de euro. ii dam in schimb idei de campanie (facem un seminar pe teme de publicitate electorala) si „posturi favorabile” pe acest blog. deja va jur ca el este salvarea Romaniei..pe partea economica..
4. sa „isi faca pomana” o agentie sau un client cu un aparat pe care l-a dat la casat ca e prea mare sau i s-a tocit lampa si nu mai da bine in intalniri

Pentru toate acestea, rog sa primiti scuzele mele (desi o vaga consolare). La acestea se adauga urarea traditionala de „drop dead bitch” plus superoferta „beep cu 50% mai multa prospetzime” celor in cauza. Stiu ca acest mesaj va ajunge rapid in atentia factorilor de raspundere si ca din nou voi fi chemat la o sedinta de autocritica (poate cu aceasta ocazie odata cu castanele primesc si echipamentul). Si mi se va cere din nou sa scot acest post pentru ca „dauneaza imaginii”. Gratie, multumita, datorita colegilor care ma iubesc, ma respecta si ma ajuta in momente dificile (semnaland ereziile comunicationale de pe acest blog). De data asta nu am sa il retrag. Si in armata daca as fi, as avea dreptul moral sa ma revolt cand sunt trimis sa lupt cu mainile goale impotriva mitralierelor. Pentru ca generalul este plecat la training in strainatate, iar coloneii de la intendenta n-au marmite. Daca tot este mor agitand frustrat din pumni si „proliferand injurii” catre navala de 7.69, macar sa imi indrept „The Finger” catre ceruri.

Partidul Automobilistilor din Bucuresti

Urasc Primaria Capitalei si Primariile de sector. Si primarii din Bucuresti, in frunte cu teleormaneanu’ Adriean. Cu o singura exceptie: sectorul 3 si Liviu Negoita, care chiar a facut lucruri care se vad.

As vrea sa ii vad in intersectii, dirijand traficul blocat de incompetenta lor structurala si inepta planificare a lucrarilor. Si cand ajung in dreptul lor sa imi aduc aminte de neanderthalul din mine. Ii urasc pentru nesimtirea si indolenta de care dau dovada, pentru suficienta superioritate cu care ne mint pe sticla ca nu se poate altfel si ca trebuie sa suferim mai intai, pentru ca mai apoi sa ne fie bine. Gresit. In alte orase, mult mai aglomerate decat Bucurestiul, se poate altfel. Se lucreaza noaptea, cu mai multe echipe. Se planifica lucrarile astfel incat traficul sa fie redirectionat pe rute alternative. Conceptul fundamental este PLANIFICARE. Nu se incepe simultan lucrul la 80 de artere importante din oras. Si nu se lucreaza pe acestea cu anii. Pentru toate acestea va doresc din tot sufletul sa drop dead. Pana atunci pot doar sa va anunt ca nu va voi vota ever incompetenta, indiferent de partidul din care faceti parte. Si ca daca cineva infiinteaza Partidul Automobilistilor din Bucuresti, sau macar un grup de lobby pe modelul american (unde grupurile de cetateni sau interese se pot organiza formal pentru a influenta decizii politice sau administrative) sunt on. Pna la urma, in Bucuresti sunt inregistrate peste 1 mil. de automobile. Adica de voturi.

Posta Romana, acest nou Romtelecom

Sunt unul dintre nefericitii care isi cumpara carti de pe amazon si de aceea trebuie sa interactioneze cu Posta Romana. Nu am avut nici macar un singur pachet preluat fara incidente si peripetii, de la ratacire si pana la interactiunea cu functionarii. Sau cu pensionarii care populeaza sediile postei ca pe piete. Mereu m-am intrebat: ce beep cauta oamenii astia la posta tot timpul acolo (am incercat toate strategiile imaginabile, toate palierele orare, zile din saptamana etc. nimic.). Sunt atat de multe incat as umple 3 pagini de povesti. Este ingrozitor sa lucrezi cu posta romana. Imi doresc din tot sufletul sa dea faliment. sau sa se privetizeze. sau pur si simplu sa dispara. Nu mai suport. Ultima intamplare a fost cu abonamentul pentru Cotidianul. Pe care l-am facut pentru cartile cu care vine. Pe adresa de la firma, in speranta ca ziarul vine in cursul diminetii si la adresa respectiva. Stupoare insa, vine la adresa sociala (de inregistrare a firmei) si dupa pranz. Cand oricum nu iti mai foloseste la nimic. Si unde nu sunt. Never ever nu voi mai face un abonament , oricat de drag mi-ar fi ziarul in cauza sau de tentanta mita promotionala. Pacat de Cotidianul, care imi raspunde dand din umeri: „noi am facut tot ce se putea, am vorbit cu posta. poate de pe 1 luna viitoare”.
Pana atunci, din tot sufletul pentru posta romana, traditionalul „drop dead bitch”.

BRD- Tot mai simplu?!?

Ieri am avut oportunitatea de a trai o experienta de viata extrem de neplacuta. Am interactionat cu banca BRD. De regula eu nu am prilejul de a interactiona cu bancile, dar de aceasta data trebuia sa trimitem o suma importanta in valuta (drepturile de autor pe un an pentru mai multe teste psihologice si organizationale) unei companii partener al nostru din Canada si era important sa mearga unul dintre manageri. Sunt client si fan ING Self Banking pentru care sunt consumatorul tipic: dupa ora 21 la banca si oricand vreau pe internet.

A fost cumplit. Formulare foarte complicate si birocratie. Nu numai lipsa de ajutor din partea ofiterului de cont responsabil pentru compania la care lucrez, dar chiar un comportament proactiv catre a ma simti umilit (ex. pentru ca nu inteleg diferenta dintre codul SWIFT si cel ABA, lucru evident pentru oricine..). Aventura s-a petrecut la un ghiseu pe care scria persoane juridice, dar la care erau directionate si persoanele fizice. Asa incat am petrecut o jumatate de ora de cosmar, incercand sa completez un formular. La cererile mele politicoase si disperate de ajutor (de regula in astfel de situatii spun cu sinceritate ca nu ma pricep si solicit ajutor) mi se dadeau indicatii tehnice de tipul: nu ati completat rubrica xxx, ah! nici acolo nu este bine..trebuie sa il mai completati o data..Si toate acestea in fata unei cozi indignate de pensionari care venisera la banca sa isi plateasca telefonul si ma priveau cu disperarea omului pentru care fiecare minut intarziere de la intalnirea cu Marea Doamna este o inselaciune.
M-am enervat atat de tare, incat am binecuvantat faptul ca in Romania este interzisa posesia de arme de foc. Altfel ati fi citit maine in Libertatea despre un profesor care s-a sinucis dupa ce a luat ostatici angajatii BRD Obor pe care i-a terorizat punandu-i sa completeze pana la sosirea prompta a fortelor speciale (dupa 2 ore, fiind blocati in trafic pe Magheru) un singur formular.
Ma doare de fiecare data cand vad un program de branding sau rebranding (cum a fost cazul BRD) si o pozitionare generoasa („Tot mai simplu”) handicapate de lipsa de investitie in cea mai simpla si mai fundamentala actiune in cazul categoriei servicii financiare: interactiunea cu consumatorul. Ca o consecinta directa a acestei experiente traumatizante, ne gandim serios sa ne mutam conturile firmei la alta banca, mai prietenoasa, sau care macar are un ghiseu separat pentru firme si altul pentru plata telefoanelor mobile.
In incheiere, traditionalul Drop Dead BRD. Respectul meu pentru marketingul francez a mai urcat o nota 😦

O noua rubrica

Din nou Catzavencu mi-a luat-o inainte 🙂
Una din rubricile noi si foarte suculente ale publicatiei este cea a lui Istodor despre cine sa mai moara pentru ca merita. Din plin. De multa vreme ma gandeam la o astfel de categorie, dar nu am avut curajul sa deschid cutia pandorei, mai ales ca noi romanii avem in gena sociala critica. Iar apoi nu imi pot permite sa ma „cert” cu branduri care sunt fara indoiala influente.
Mi-a dat curaj faptul ca s-a mai gandit cineva la asta. Si faptul ca unele chiar merita.
O fac doar pentru privire uimite si pline de scepticism ale acelor oameni carora le vorbesc cu credinta si entuziasm ca preocuparea pentru CRM, CSR, loyalty si alte programe SF pentru branduri despre care citesc in cartile de branding sau de marketing se va regasila un moment dat si la noi. Ca managerii sau custozii brandurilor vor intelege ca valorile acelui brand sunt transmise si de ei, de organizatia lor, cei care le vand, de cei care le repara sau care le utilizeaza etc. Ca un brand inseamna mult mai mult decat vanzarea unui produs de care ai uitat dupa ce l-ai vandut. Consumatorul nu este numai o preafrumoasa domnita ce urmeaza sa fie cucerita, el este si nevasta brandului (asa cum bine ne invata Ogilvy: „The consumer isn’t a moron; she is your wife” 🙂 )