cum m-am refugiat in Real-itate

acum ceva vreme am participat la un evenment organizat de Centrul de Informare ONU in Romania. fiind – cum bine ma stiti deja de pe acest blog – adeptul unui comunism bioetic stiintifico informational de dreapta cu tendinte mistico buddhiste, sprijin de principiu orice initativa care ar putea conduce la construirea s(t)atului planetar. ONU mi se pare o intiativa politica generoasa (desi nascuta de la inceput fara cojones) care poate iesi la un moment dat din co(co)nul de umbra in care este tinut de marile puteri (ce inca isi exerseaza muschiul puterii in speranta ca vor fi la un moment dat nucleul de cristalizare al viitorului imperiu planetar) ca sa devina ce se viseaza in SF-urile pe care le consum intens. probabil dupa prima Apocalipsa. 2012 sau 2014. cred..dar sa mai avem putintica rabdare pana atunci. nu mai este mult. apropos de criza, ultima mea idee de a iesi din aceasta criza planetara este sa „se” genereze o isterie colectiva pe baza de Apocalipsa. sa relansam economia mondiala prin revigorarea unor industrii strategice: (1) turism – ex. „vizitati pentru ultima oara in viata aceasta minunatele manastiri din Bucovina!”, „numai in Gradina Carpatilor mai castigati 50 de ani de viata!”; (2) entertainment – aici completati voi, ca eu nu am voie sa amintesc decat de filme si muzica ;), (3) alimentara – ma gandesc deja sa inregistrez brandul de rachiu din pufoaica patata cu gainat de pasare bolnava de gripa porcina intitulat sugestiv si previzibil „Ultimul Pahar”, (4) de constructii – ma gandesc la orase intregi de garsoniere subterane antiatomice/antiexplozii solare/antiinundatii etc.; (5) de transporturi – „acum pentru ultima oara aveti posibilitatea unei calatorii dus cu avionul in jurul supervulcanului Yellowstone chiar in timp ce erupe! gabiti-va! locurile sunt limitate!” samd. sa nu uitam industria de advertising. cineva trebuie sa ambaleze frumos toate aceste evenimente neplacute, nu-i asha?

dar pana atunci, sa ne refugiem la oile noastre. deci evenimentul „Ziua internationala a drepturilor omului”. sarbatorita la noi printr-un experiment de comunicare si interactiune intre emigranti de diverse rase si etnii (afro-romani, asiatici, euro-romani) si romani neaosi aflati in una dintre cele mai reprezentative impostaze ale lor din ultimii 10 ani: cea de consumatori. derulat in Real Vitan. voluntarii emigranti se ofereau sa ii ajute pe romanii aflati la casele de marcat sa isi bage cele cumparate in sacose. ii provocau la discutii, interactiune fizica samd. totul observat participativ si pitulat de la o distanta sigura de un alt grup de voluntari. de data aceasta studenti romani. de la FCRP/SNSPA si Sociologie/Unibuc. spun studenti ca sa fiu corect politic. pentru ca ca la facultatile de acest tip sunt max 17% persoane de gen masculin 😉

a fost frumos si am tras si cateva concluzii profund biasate de designul metodologic al experimentului de interactiune 🙂 mai intai ca putem inca „Sa Sperati Bine!”. tinerii studenti care au participat au fost seriosi, curati la suflet, plini de entuziasm si foarte deschisi la a se imprieteni cu emigrantii. speranta mea de viata a crescut brusc cu inca 5 ani pentru ca m-am hotarat sa mai traiesc 20 ca sa ii vad ca ajung in pozitii sociale importante. oare ei sa fie oare generatia profetita de Brucan? (fie ca Marx sa il odihneasca in pace..). apoi ca seniorii peste 55 de ani (remarcati va rog corectitudinea politica de care dau dovada in acest post, da?) sunt cei mai deschisi catre a interactiona si comunica cu strainezii. sa fi vazut cum discutau intre ei plini de prietenie pana ii dureau mainile..copiii sunt de departe cei mai curiosi si mai prietenosi. una doua sa puna mana pe emigrant sa vada daca este adevarat..cei mai indiferenti si/sau suspiciosi au fost tinerii si adultii. mult mai preocupati de siguranta cumparaturilor si apasati de incertitudinile zilei de maine. sau poate mai informati de filmele americane ca exista si alti oameni pe lumea asta in afara de baietii de cartier. concluzia finala este ca cel mai important este sa cunosti limba. si/sau sa ai o personalitate extraverta 🙂

iata si cateva poze

voluntarii de dincolo

voluntarii lor cu voluntarii nostri. ai lor au fost foarte incantati de mixtura interaciala 😉 orice asemanare cu termeni de specialitate este absolut intamplatoare!

clash of the titans

Buni, uite..

de cealalta parte a baricadei

balul de absolvire a pacatelor. sau invers 🙂 remarcati pozitia de meditatie buddhista si zambetul de paradisul de apus 😉

pupitresque

hmmm..oare cand aduc gustarile?!?

Reclame

mda..

in ultima vreme nu am mai avut dispozitia interioara pentru a scrie. as fi fost mult prea trist si depresiv. nu vreau sa transmit si catre voi aceste stari care nu fac decat sa creasca si mai mult nivelul de entropie al universului. stari pe care le respect nu numai pentru ca definesc acea „insuportabila usuratate a fiintei” de care te poti agata (cand vrei sa pari destept) precum pipa de masea, dar mai ales pentru ca sunt mai profunde decat bucuria si fericirea. nu ma intelegeti gresit. si acestea din urma isi au rostul lor. De egzemplu a straluci supernovic pentru doar cateva milionimi de secunda mai puternic decat toate stelele dintr-o galaxie la un loc si la un timp. dar si ele o fac „against a black background”. care se pare (din ce in ce mai mult) ca este panza pe care ne este pictat 3d universul in care ne jucam pentru o vreme.

o fi astenia de toamna. o fi vreunul din capitolele dsm iv in care ma tot regasesc de cand am facut greseala sa il rasfoiesc. o fi lipsa de vitamina de. o fi lipsa de speranta ca se mai poate schimba ceva in bine in jurul meu. incidentul cu cascavotorii rasului (ii stiti, aia prosti care voteaza dupa cum le dicteaza degetul. si nici macar ala care trebuie si pe care li-l arat inca o data si pe aceasta cale..) m-a lasat cu un sentiment de zadarnicie acuta. pentru prima oara dupa gloriosii ani ’90 am inceput sa ma joc cu ideea de a parasi pasunile patriei. simt in oase ca ne indreptam cu pasi marunti si repezi catre ceva nashpa rau. ceva portocaliu intunecat si rece precum o iarna la kremlin. doar ca fara gaze. ma simt ca broasca din experimentul de biologie (din scoala generala), cufundat intr-o oala sociala a carei apa isi mareste temperatura incet, incet, pana atinge unghiul de ’90 la care incepe sa fiarba. imi este teama ca am sa ma prind de asta doar cand am sa vad bulele de aer ridicandu-se in jurul meu. si cand am sa-l aud pe „Profesorul” de biologie si navigatie sociala spunandu-mi pe un ton ferm si tatucos ca sunt un prost. pentru ca nu inteleg ca apa care deja fierbe are doar 50 de grade. si ca de la anul se va raci. si va fi bine pentru toate broscutele cuminti si cu gura mica. morala: nu fi broscuta cu gura mare. o stiti, e aia care si-o ia in fiecare banc. chiar si in acela in care moare cu barza de gat. sau invers.

asa ca am ca schimb pentru o vreme cuvintele cu imaginile. macar pana imi revin. si iarba iar imi place, iar gura nu-mi mai tace 🙂

pana atunci, ce sa va ma spun..doua saptamani rodnice pe ogoarele patriei. permiteti sa raportez o productie record la hectar. s-a lansat un nou modul I al Scolii IAA. cu numarul VI. o realizare mai mare decat pare de la un monitor distanta intr-o perioada in care industria de marcom autohtona sufera in continuare contractii dramatice. aceeasi numita scoala a mai punctat o realizare. atat de mare incat va beneficia de o conferinta de presa dedicata. nu este frumos sa anunt eu inainte asa ca mai astept.

intr-o vineri am fost alaturi de colega mea de board IAA Cristina Simion intr-un moment important: sustinerea lucrarii de doctorat. cu o teza muncita si interesanta despre leadership in industriile nestandardizate in general si cele de presa in particular.

intr-o joi a avut loc un alt eveniment marca Young Professionals: “ce inseamna creatie buna?”. cu trei creativi foarte faini: Capanescu, Rusu si Tripsa. in care s-au proiectat spoturile de la Cannes si s-a comentat din belsug pe marginea lor. cu sens. audienta a fost numeroasa si a parut interesata. de data asta am adus camera de filmat din dotare si am imortalizat momentul. dupa ce imi gasesc putin timp sa prelucrez brutul va pun cateva minute de fun 🙂

intr-un we a avut loc la Cluj conferinta PR Trend 2010. am fost si eu si m-am simtit bine. ma bucur cand vad ca se pot aduce la un singur loc profesori din toate centrele universitare din Romania care sa vorbeasca frumos despre ce au mai facut bun. sau chiar despre ceilalti colegi (uau!!!). sufletul acestei petreceri este de cinci ani Delia Balaban. o adevarata muza a publicitatii academice clujene, a reusit sa se imprieteneasca cu noi pe bune si sa ne faca sa venim, desi relatiile institutionale dintre plantatiile universitare pe care trudim cu totii sunt mai degraba politicos rezervate. romanian style. acolo am incercat sa fac un bine tarii si sa ii conving pe bastinasi clujeni sa isi ia inapoi cel mai dezastruos produs de export pe care l-a dat vreodata urbea lor: Emirul Boc. au refuzat cu indarjire. cu un argument de mare putere: de la Bucuresti isi imparte cantitatea impresionanta de incompetenta la un numar mult mai mare de oameni (20.000.000 suflete). daca s-ar intoarce la Cluj ar imparti-o doar la 400.000 de ardeleni. m-au rugat sa inteleg aceasta artimetica simpla (1:200) si sa accept situatia. daca aceasta abundenta bocitoreasca s-ar revarsa doar asupra lor, ar fi nevoiti sa emigreze cu totii la Bucuresti. si stiti cat de reluctanti sunt clujenii (cei mai viteji si mai drepti dintre traci..) la ideea de mutare in Miticia 🙂

intr-o marti mi-am dat cu parerea despre angajatul viitorului pe walstreet.ro. habar nu aveau oamenii in ce se baga daca ma intreaba pe mine. la cate sf-uri citesc intr-un an, le spun ce se va intampla si peste 150 de ani, nu doar peste 5 🙂

in rest am mai reflectat asupra conceptului de incompetenta. o fi ceva intunecat care se adauga la abilitatile unui individ? sau ceva care se scade din suma acestora? inclin catre prima varianta. cu cat oamenii sunt mai incompetenti, cu atat se zbat sa ocupe un volum mai mare 🙂

v-am pupat. sa va incalziti bine!

Fata cu tot felul de lucruri. Including a dragon

Sunt pe cale sa simt ca vacanta s-a incheiat. Asa ca inainte de a ma intoarce la activitatile atat de putin interesante ale toamnei si muncii in general, am sa tot povestesc despre cartile si filmele cu care am combatut in aceasta vara marele dusman Plictiselu. Sau Plictisescu 😉 Posturile vor fi mai scurte deoarece ma doare in cot. Cel drept. In special cand bat. La tastatura. Solicitat putin peste cat putea accepta in conditii de pace de la un armbar. Dar sa revenim la cultura populara. In acest numar despre trilogia lui Stieg Larsson. Incep cu cartile: 1. Barbati care urasc femeile, 2. Fata care s-a jucat cu focul si 3. Castelul din nori s-a sfaramat. Am muncit ceva la ele, pentru ca sunt fooaarte luungi, dar in cele din urma le-am dovedit. Nu exista feluri usoare in a spune ceva neplacut, asa ca mai bine o spui repede sa scapi. Nu mi-au placut. Prea feminine. Si in terase descendente de la una la alta, mai ceva ca Matrix. Ca romane politiste sunt prea incarcate si complexe, personajele sunt foarte improbabile, iar ideologia mult prea explicita. Primul volum din serie mi-a placut cel mai mult, iar al doilea cel mai putin. Ca biet porc misogin si primitiv socializat in valorile simple, vesele si austere ale unor eroi care se exprima mai mult cu muschiul decat cu neuronul (precum Swartzeneger, Stallone, Van Damme, Brusc Willis, Chuck Norris, Dolph Lundgreen samd.) mi-a fost foarte greu sa ma integrez in universul feminin si suedez al acestor romane. Oricat de deschis sunt catre ce ne propun ca model social tarile nordice, o fata care este in acelasi timp cel mai tare hacker, cel mai tare boxeur din sala ei de cartier, cel mai bun la suflet psihopat si un investigator mai tare ca Allan Pinkerton pur si simplu nu pot sa diger. Macar Stalone este onest cu brandul personal pana la capat. Asa ca dupa ce le-am citit am dus experimentul mai departe si am vazut si filmele facute dupa cele trei carti: 1. The Girl with the Dragon Tatoo, 2. The Girl Who Played with Fire si 3. The Girl Who Kicked a Hornet Nest. Curios si surprinzator dragi telespectatori, ordinea preferintelor s-a pastrat la fel. Primul film este foarte bine construit si filmat. Din pacate personajele sunt exact ca in carte. Mult mai mult mi-a placut The Expandables. Onest si fara pretentii. Un sandwich de cafteala cu cateva cateva replici haioase. Maslinele de pe sandwich sunt vedetele. Din nou cafteala. End. M-am simtit din nou la varsta „aia” 🙂

Una langa alta insa, trilogia Millenium este un fenomen cultural popular si merita citita sau vazuta macar ca sa fim la curent cu trendurile nordice. Nu ca Romania s-ar indrepta catre acolo in urmatorii 3-5 ani. Nope. Noi marsaluim frumos aliniati cu mamaliga in mana si cureaua lata pe spinarea aplecata catre modelul „democratic” rusesc. Macar aia o fac cu stil. Si vodca. Hai liberare!

Ia canul meu si du-te!

Cealalta replica celebra cu care as fi putut incepe acest post ar fi fost „Dau regatul meu pentru un can!” Stiu..Previzibil, banal si lipsit de creativitate. Nu am insa nicio scuza. Nu sunt nici art, nici copy, nici grafician, nici dtpist. Nici macar student nu mai sunt 😦 Doar frustrarile ma mai imping din cand in cand la incercari futile in aceste zone 😉

Asha..Si acum mesajul. Grolsch (berea, nu domnul) face un experiment. Adica un concurs. Pentru designul noii cutii de bere pe care o va lansa in curand. Daca aveti competente, inspiratii sau doar impulsul de a experimenta, feel free sa intrati pe site la sectiunea gcanbattle si incordati-va muschii creativi. Dupa ce cititi bineinteles specificatiile tehnice si regulamentul de joc. Pe langa recompensa financiara (deloc neglijabila, cat pentru o vacanta in doi la Ibiza pentru doua saptamani cu stimulente la liber si fara incordari), ceea ce conteaza cu adevarat este gloria. Si accesul la oportunitatea de a demonstra ca poti. Ca profesionist sau amator (student, masterand, YP-ist etc.).

Am in posesie un six pack cu blank-uri. Dovada mai jos. Daca cineva dintre voi crede ca il poate ajuta o monstra goala pentru inspiratie 3D, dati un semn mai jos. Primii 5 haiduci interesati pot veni sa ia acasa (cu consimtamant..) pe una dintre ele. Pe a 6 o pastrez eu pentru activitati experimentale.

Make me proud of my six pack!

Mare este Gradina Carpatilor! Sa speram ca multi turisti ii vor si sari gardul.. ;)

Presele vuiesc despre noul brand turistic de tara al Romaniei. Sub generosul semn al frunzei curentului „verde” conceptul/pozitionarea este „Explore the Carpathian garden”. Mai multe detalii aici. Pentru si mai multe detalii, amanunte si comentarii va fi suficient sa lasati televizoarele deschise in urmatoarele zile. Intuitia-mi „educata” imi spune ca vor curge rauri de pixeli pe malurile acestui subiect. Printre subiectele pe care le vad venind ca o moara pe Siret se numara: (1) relevanta mesaj per target (turisti straini vs. turisti autohtoni); (2) diferentiere fata de alte tari din regiune care au si ele bucati de Carpati pe teritoriul lor; (3) sustinerea promisiunii brandului de catre produs (gradina, verde, natura, puritate etc. ale brandului vs. caracteristicile functionale ale produsului „locatii turistice din Romania”); (4) ROI – Return of Investment (investitie in campanie vs. banii adusi de turistii atrasi de pozitionare, adica backpack-eri exploratori vs. familisti din clasa medie europeana sau bogatani arabi sau rusi); (5) diverse cestii de politichie (sinistresa Elena fata cu reactiunea); (6) buget si fonduri (origini, dimensiuni, alocare); (7) comparatie cu conceptele anterioare si pastrarea continuitatii (land of bad choice, mereu surprinzatoare etc.); (8) negativarea conceptului (misthouri, contestari etc.); (9) AOB-Any Other Business (procesul de selectie, elemente tehnice si procedurale etc.). Probabil vor fi mult mai multe. Dar oricum este vara si ne plictisim, n’asha? Deci sa insfacam six pack-ul intr-o mana si telecomanda in cealalta, sa ne lasam usurel pe spate in fotoliu pana ne intra arcurile in fund, sa ne scarpinam pe burta si sa dam pe canalul „Turismus: Green and Sand„. Una din micile mele placeri meschine si malevolente (de care imi este foarte rusine de fiecare data cand imi fac bilantul de starsit de an..) este sa urmaresc pletora de specialisti si comentatori avizati ai domeniului numit branding facand ceea ce stiu ei mai bine: „talk the talk” 🙂 Din acest punct de vedere am ajuns sa il respect pe Mazare Tomitanul. Pentru ca vorbeste simplu si clar ca un baiat de cartier din Cidade de Deus. Si pentru ca aduce in discursul public oficial o idee atat de subversiva si incorecta politic incat a fost expusa pana acum (chiar si pe acest blog, marturisesc cu rusine.. 😉 doar in gluma: utilizarea resurselor umane competente in turismul autohton!

Sa turistiti bine!

P.S. intre timp mai mai gasit dezvoltari ale subiectului. triste din pacate. bravo piticu.ro. multumim pentru semnalizare 😦

Duios Russia trecea

Iacata-ma ajuns si la Moscova. Cu bine. Si de unul singur. Am fost uimit si incantat de mine. Nu mi s-a mai intamplat de mult acest lucru. Ceea ce imi intareste inca o data convingerea ca psihologia evolutionista are dreptate: intr-o situatie de supravietuire animalul se adapteaza. Inca nu am depasit socul cultural. Foarte multe din stereotipurile despre rusi sunt adevarate. Aici totul este altfel. Aici totul exista in trei marimi: mare, foarte mare sau enorm. Incepand cu preturile si incheind cu numarul de branduri de lux. Barbatii se imbraca in costum si au fetze de trupe speciale dupa un mars de 40 clicks pe nisip in tinuta de lupta. In 240 min. si fara mic dejun. Iar femeile sunt multe, foarte multe sau enorm de multe. Frumoase, foarte frumoase sau “asa ceva nu exista”. Si imbracate intotdeauna de parca chiar atunci se duc sau vin de la Bolshoi Theatre. Louis Vuitton este uniforma obligatorie la pantofi cu toc de 10 cm si haine de branduri despre care doar am citit. Deocamdata atat. Inca incerc sa imi revin si sa imi structurez cateva ganduri mai articulate. Pana la urmatorul post “decat” doua dovezi ca sunt acolo, sanatos si in siguranta.

Century rain

Si am ajuns la ultima carte a lui Reynolds din lotul pe care mi l-am luat acum ceva vreme: Century Rain. Ocazie cu care am sa incep sa mai scriu si despre carti „serioase”. Mi-am propus sa aplic regula „dinte-pauza, dinte-pauza” 🙂 Adica un SF, o carte serioasa. Un SF, o carte serioasa. Filmele sunt bonus.

Deci sa revenim. O carte care iese din universul Revelation Space si introduce calatoriile cu viteze mai mari decat cea a luminii. Prin gauri de vierme. Ca de obicei, nu vreau sa dau prea mult detalii. Stiti doar ca nu cred in cronici de carte 🙂 Pamantul este distrus de catre vasnicii si avansatii nostri urmasi. Care traiesc acum in spatiu si pe alte planete. Tabere, politics, injuraturi de mama si pumni in gura, tot tacamul cu care ne-a obisnuit aceasta specie (era sa spun aceasta tara, dar savarseam o nedreptate genetica). Una din tabere descopera o retea de gauri de vierme si puncte de acces la acestea. Un fel de altfel de metrou. Iar una din statii este Pamantul 2. Incastrat intr-o bula cuantica. Un fel de The Truman Show (momentul din care Jim Carry incepe sa devina actor si se pregateste pentru Eternal Sunshine of the Spotless Mind). Pamant care a pornit pe un alt curs al istoriei din momentul in care ofensiva din Ardeni a Germaniei esueaza. Deci nu mai au WWII. Un what if pornind de aici. Nu mai sunt atrocitatile si milioanele de victime ale razboiului, dar nici produsele insangerate ale stiintei acestuia. Nema computere, astrofizica, sateliti, rachete, calatorii in spatiul cosmic, sex pe/prin/la Internet, nanotehnologie etc. Plus o poveste de dragoste a la Casablanca in Paris (cum bine puncta Dis la un post mai vechi). Nu este o carte spectaculoasa, dar este onesta. Am invatat din ea sa respect mai mult analogicul. Sa il pastrez si sa nu ma mai las dus total de entuziasmul digitalului (ma pregateam sa imi arunc toate cd-urile si sa imi mult toata muzica pe un media tank). Care este superb prin faptul ca permite ca multi oameni sa imparta acelasi lucru, fata de analogicul care permite unuia singur posesia unui bun. Dar care are un dezavantaj major: este mult mai vulnerabil. Un puls electromagnetic poate sterge toate memoriile magnetice. Sau arde toate procesoarele planetei. Iar aceasta ipoteza nu este atat de SF. Oricand putem avea un conflic nuclear generalizat. Sau sa fim in calea unui GRB (Gama Ray Burst) sau a unei magnetic flare a unui magnetar/stea neutronica pe care inca nu il/o vedem. Abia am inceput sa deschidem ochii catre Univers, gata sa ne luam un pumn in ei. Iar acesta este al naiba de indiferent la mica noastra sclipire de inteligenta. Apropos, a inceput o serie noua pe Descopery. Cu Stephen Hawkings. Omul pe care il respect cel mai mult dintre cei care sunt (inca) in viata. Buddha si Einstein sunt ceilalti doi. Si care are un punct de vedere transant despre inteligenta extraterestra. Este foarte probabil sa existe multe alte civilizatii in Univers. Dar ca ar fi o idee foarte proasta sa le cautam cu lumanarea. Este mult mai probabil sa fie mai degraba interesate in resursele planetei noastre decat in impartasirea de tehnologie si prietenie/sex intergalactice. Mai ales ca una dintre cele mai rare resurse din univers o reprezinta lichidele. Iar noi suntem o planeta care are din abundenta apa si prosti. Hidrogen avem in universul asta de sa ne bagam si in fundul ultimei rachete. Asteroizii gem de metale rare, grele si exotice. Iar despre gaz ce sa mai vorbim. Intregul univers este o imensa abureala. Dar lichidul maica..dar lichidul..O intreaga alta poveste. Ocazie cu care am renuntat la visul adolescentin de a ma urca pe prima farfurie zburatoare pe care o intalnesc si sa ma car de aici. Ma trezesc ca spal motoarele ca sa platesc biletul, ca un amarat de autostopist galactic. Asa ca lasati visele si cititi SF ca va tine mintea tanara si ocupata. Cand are sa vina viitorul peste noi (ca va veni, o, va veni..) macar vom putea sa ii zambim amar si arogant in fata si sa ii spunem printre dinti: „boule. d’astia ca tine mai am acasa o duzina. inca de acum 20 de ani. mars d’aici”. V-am pupat. Sa cititi bine!