oceanul de la incecapatul drumului

Image

imi place sa citesc sambata noapte. oamenii sunt mai plecati de langa sufletele lor decat de obicei. alungati de datoria de a se distra. iar lumea linistii este mai linistita decat de obicei.

Neil Gaiman, oceanul de la capatul aleii. il iubesc pe omul asta. fiecare dintre cartile lui mi-a spus cate-o multime de povesti. oceanul de la capatul aleii este o carte pentru noptile in care nu poti visa singur. pentru cand nu mai stii unde se termina adultul si incepe copilul. pentru copiii peste. care nu vorbesc, pentru ca deja stiu totul. are fraze lungi, puncte putine, cuvinte care nu isi iau locul usor unele langa altele.

daca ar fi sa va spun in cuvinte putine despre ce este aceasta carte, le-as folosi chiar pe ale ei:

„stiam unde se afla Oul, unde incepea Universul, catre sunetul vocilor necreate care cantau in vid, si stiam unde se afla Roza, cuta aceea bizara de spatiu peste spatiu, in dimensiuni care se indoaie ca hartia de origami si infloreste ca niste orhidee stranii, si care marcheaza ultima perioada buna inainte de sfarsitul tuturor lucrurilor si de urmatorul Big Bang, care avea sa fie, stiam acum, fara asemanare cu ceea ce fusese”.

am folosit coperta editiei originale. asimptotic mai apropiata de esenta ei decat cea a editiei noastre. sa visati frumos.

Anunțuri

looky but no touchy

Image
de vreo trei ani si trei tablete citesc in disperare pe format digital. l-am explorat in toate formele lui. legale sau ilegale. cu DRM-uri sau fara. cu imagini sau fara. cu torente, pdf-uri sau epub-uri. sunt membru intr-o kindle biblioteca comunista cu cativa prieteni. in care avem aproape 200 de carti. am devenit expert in Calibre, scoaterea de drm-uri si transformarea dintr-un format in altul. dar ma doare sufletul. asa cum nu ma durea pe vremuri la karma sa cumpar haine sau lucruri furate de dincolo de baietii din cartierul in care locuiam atunci cu mandrie. as vrea sa fac totul legal by the book ca sa ajut domeniul asta tot mai putin populat. sau sa pot recunoaste (macar) prin bani meritele unor oameni care gandesc lucruri frumoase. dar cu rusine marturisesc ca viciul acesta frumos ma face sa merg mai des decat mi-as dori in ilegalitate. principalul motiv este timpul. cand vreau sa citesc ceva, apoi as vrea sa o fac atunci. I am a binge reader. nu am chef sa astept sase luni pana ce cartea trece prin toate fazele ciclului de marketing ca sa naufragieze in cele din urma in format digital legal.  al doilea este pretul. chiar si cand apare repede sau de la inceput in digital, pretul este aproape la fel de mare ca pentru editia tiparita. iar asta ma enerveaza rau de tot. al treilea este ca salvez spatiu. deja nu mai am loc in casa sau bagaje pentru carti, iar in curand nici la prieteni. asa ca sunt in situatia paradoxala in care as vrea sa fiu cinstit, dar nu pot sau nu merita sa fac acest efort. in cazul in care deja am fost inteles gresit, nu sunt un militant pentru capitalism. nici macar pentru fairness. cand vine vorba de cunoastere, eu cred in comunism. cred ca ar trebui sa folosim un alt sistem economic prin care sa ii recompensam pe cei care produc cunoastere adevarata. sau macar utila.
dar sentimentul pe care il traiesc cand atipesc intr-o dupa amiaza cu soare cu o carte de hartie in mana nu mi-l da inca niciun device. yes Mr. Jobs, not even your ipad. parca ma simt mai destept, mai intelept sau macar mai cu rost cand tin o carte intre maini. citesc mai incet si ma bucur mai mult de cuvinte. actul fizic al trecerii paginii prin degete, limba si ochi ma implica mai mult. imi flexeaza mai multi muschi de emotii sau ganduri. in fata ecranului ai tentatia de a trece mai repede peste pasajele care te plictisesc. si slava domnului ca orice carte le are. poate ca este de la varsta si inevitabila degenerare a functiilor cognitive superioare. sau poate de la intelepciune. care te face sa iti accepti zambind defectele, stiind ca oricum nu mai ai timp sa le depaseti. si poate nici rost. dar eu de cand citesc preponderent pe tableta ma simt mai prost. gandesc mai superficial. traiesc mai mult in viitor decat in prezent. in dorinta si lacomia de a trece mai repede la una din celelalte carti care ma asteapta deja la un deget distanta. simt ca intre cartea digitala si cea tiparita este o relatie similara ca cea dintre film si serial. cea de-al doilea este mai mult si mai superficial. asa ca m-am decis sa aplic legea lui Pareto in lecturile mele: 80% digital si 20% pe hartie. sa ma duc din nou la targuri de carte. sa imi petrec din nou dupa amieze de we in ceaibrarii rasafoind carti, uitandu-ma pe furis la oameni si dezbatand cu unii dintre mine ce si cat vom duce in acea seara spre casa.

m-am hotarat sa devin post

Image

acest post este un contract intre mine si lume. pentru ca odata scoase din degete, cuvintele nu se mai pot intoarce in tine la fel cum au plecat. acum multi ani am citit o carte. mi-a placut atat de mult, incat m-am hotarat (si eu, ca multi altii) sa devin prost. m-am apucat cu atata seriozitate de treaba, incat nici nu mi-am dat seama decat acum ca am reusit. citesc mai mult digital decat pe hartie, petrec mai multe ore pe net decat meditand, stapanesc mai bine brb-urile si fluxurile si refluxurile facebook-ului decat pe ale mele. asa ca, incurajat de acest succes personal, m-am decis sa devin si serios. caci ce poate fi mai datator de speranta pentru ceilalti decat sa le ai pe amandoua? si cat de greu poate fi asta? este suficient sa te incapatanezi sa faci lucrurile pana la capatul planului cu care ai inceput. mult mai usor decat sa iti traiesti viata ca pe o alergare in zig zaguri aleatorii printre gloantele lucrurilor, oamenilor sau normelor. mult mai usor sa tii minte decat sa te lupti sa stapanesti arta magica a uitarii. asa ca de astazi am sters toate link-urile acestui blog, i-am schimbat lay-out-ul, subiectele si felul in care voi scrie. ma incurajeaza faptul ca voi, cei care intrati din cand in cand aici, sunteti putini. si intelegatori. pentru ca cea mai grea lectie pe care o am de invatat este sa incep sa spun nu. pentru ca oricat de mult ai vrea sa ii ajuti pe ceilalti, nu ai ce sau cu ce pentru toti. or not just yet.

de(saga) unei fete

niciodata nu am fost fan carti sau jocuri in care eroul principal este o femeie. o fi socializarea in valorile masculine ale cartierelor intunecate ale Bucurestiului prin care am copilarit. cand eram mic. o fi ceva twisted in my mind. I don’t know. and I don’t care anymore. poate de aceea nu mi-a placut Tomb Rider nici macar atunci cand devenise un joc cult. sau Jocurile Foamei. in acelasi timp sunt doar o idee mai sensibil la produsele (sub)culturii young adult. dar nu foarte mult. de aceea am fost stupefiat cand am terminat pe nerasuflate o serie pentru adolescenti. cu o femeie in rolul principal. si fara sa emit spontan la tigara de dupa inabusite comentarii misogine. dar asta chiar s-a intamplat. o fi varsta. o fi ceva contra twisted in my mind. o fi autorul. I don’t know.

so, let me introduce to you seria Molly Fyde (The Bern Saga). patru volume. le gasiti pe Amazon la super pret in format ebook. eu am descoperit-o dupa ce am citit seria Wool (Silo Series) a lui Hugh Howey. despre care am scris aici acum ceva vreme. de atunci am citit tot ce a scris omul asta. pe care il iubesc ca un underground-er pe bune ce este. ma bucur enorm ca nu a fost descoperit inca de Miscarea Hipstereasca pentru Integrare in Mainstream. si transformat in lider de lectura. inca. il respect pe omul asta nu numai pentru felul fabulous de frumos si sufletist in care scrie. ci mai ales pentru ca lupta pentru un nou model de marketing in business-ul de carte. publica doar in format electronic si vinde direct pe amazon. fara sa mai treaca prin edituri. care ma enerveaza din ce in ce mai tare pentru lacomia de a pune acelasi pret formatul ebook ca si cel tiparit. kill the middle book. power to the digital people 🙂

so, despre ce este vorba in aceasta serie? space saga. un gen tot mai sarac in ultimii ani. cu military SF. alt gen tot mai gen ruda de la tara. poveste foarte bine construita. care te ia ostatic direct de pe tableta si te face sa traiesti intens Sindromul Stokholm varianta cu intelectuali. o gashca de personaje tinere si tonice. tehnologie Pussy Galore (long live James Blond), teorii din fizica new age. o nava cu personalitate, ca un cal arab intr-un film cu cowboys (vorbeste fratee..). final ascendant. din ce in ce mai multe carti sau filme nu reusesc sa se incheie la naiba frumos. daca tot am investit timp, macar da-mi si mie o bombonica la final. loosers..totul in jurul unei personajha feminina, la trecerea dintre adolescenta si ce naiba spun cartile de psihologie ca vine dupa. nu as fi crezut ca ma va prinde de ochi si de suflet o astfel de carte. dar a reusit. iar fair play-ul de cartier ma obliga sa inclin paharul in directia. comparatia cu Jocurile Foamei? none.

la atlasul norilor am sezut si-am plans

incep abrupt. fix pe fix pe invers de cum este acest film Atlasul Norilor. rotund ca un Uroboros care isi poate baga singur capul in fund. mie mi-a placut filmul asta. este ca un post pe Facebook dupa miezul noptii unei zile de betie, ca un multitasking a trois, ca un vis lucid metempsihotic, ca un orgasm fantascient, ca o conferinta a lui Feynman despre inmultirea pisicilor de Schrodinger, ca o Metallica incrucisata cu Marco Antonio Solis, ca un copil de Bodhisattva si BerryAna Cosanzeana, ca un Forrest Gump care alearga dupa o stea. deci mi-a placut, deci. pentru un junkie de fantasy, SF si procrastinare ca mine, a fost ca un spectacol de artificii orientale in piata primariei din Alabama. imaginile sunt superbe. actorii sunt putini, dar platiti dupa numarul de scene in care joaca. unii joaca bine de tot. distopie, utopie, realitopie. este o colectie de prequels, sequels si sidequels din urzeala panzei aruncata intr-o doara pe sevaletul pe care Creatotul s-a proiectat candva pe sine in joaca, doar pentru ca s-a plictisit de propria-i perfectiune. cele mai nostine creaturi pictate vreodata acolo fiind fara indoiala oamenii.

dar cel mai frumos dintre toate din acea seara a fost faptul ca mi-a oferit o experienta protomi(s)tica: un deja lire. pana nu am ajuns inapoi acasa nu mi-am dat seama ca citisem acum de mult si cartea cu acelasi nume. care este atat de cuantica incat am nu am mai stiut daca eu am fost Zhuangzi-ul care  visat ca a citit-o sau ea cea care a visat ca l-a scris pe Zhuangzi. deci cartea, deci, chiar ca mi-a placut mai mult.

mesajul filmului? Karma rules. so, beware of the Big Indiferent Karma. mind tricks don’t work on Her. only karmical money 🙂 Namaste.

A(u)topia

dupa ce ca am terminat de citit tot ce a scris Hugh Howey (despre care am mai scris, dar mai am), m-am apucat sa citesc si din recomandarile lui. si uite asa am ajuns la Atopia Chronicles. nu ca nu as fi gasit-o fara sa imi fi dorit asta pe vremurile cand inca imi mai  cautam Utopia. Atopia este o colectie de povestiri scrise in paralel din perspectiva mai multor personaje. care mai de care mai ciudate. atat povestirile cat si personajele. dar mai intai sa ne oprim pentru cateva ganduri la jocul de glezne mentale din titlu: atopie. adica nici ascensional (utopie), nici scoborator (distopie). orizontal si de aceea cu atat mai inspaimantator pentru ca este mai plauzibil. particularitatea aici este ca cele sase povestiri se petrec simultan (sidequels) si fiecare prezinta o latura a povestii unui taram ultra mega giga terra tehnologizat: o insula artificiala, un stat independent. Atopia. actiunea este plasata intr-un univers distopic, post razboi planetar pentru resurse naturale („razboaiele climaterice”). Atopia este un refugiu pentru supravietuitorii cu bani si resurse intelectuale. un vis frumos, un mic paradis, care poate fi asta doar pentru este tot timpul in miscare pe oceanele patriei si are forta militara pentru a se apara. prima povestire mi-a placut cel mai mult pentru ca este scrisa pentru oameni de marketing si comunicare. o proiectie a ceea ce ar putea fi acestea daca tehnologia actuala ar avea doua generatii in plus. cea de-a sasea poveste le integreaza pe toate celelalte si te face sa crezi ca ai inteles despre ce este vorba. umanista si nostalgic analogica si de aceea nu trebuie ratata 🙂 iar intre ele? nebunia mintii. care mai este. realitate virtuala dusa far, far away. de exemplu copii virtuali de proba, cu rata de crestere ce poate fi decisa de parinti. multiple personalitati virtuale (splinters) pentru fiecare cetatean al atopiei. cat de multe te tine constiinta si puterea de procesare. nu iti place de cineva? nimic mai simplu. delete la stratul de realitate care il contine. nu iti place advertisingul? nimic mai simplu. delete la strat. and so on. nanoparticule inteligente (smarticles). retele sociale duse pana la consecinte extreme. o generatie de supra copii (pssi kids) care  sunt conectati de la nastere la realitatea virtuala si cresc cu ea ca o a doua natura. un amestec de Philip K. Dick (Do Androids Dream of Electric Sheep?) si William Gibson (Neuromancer) pe un fond de tehnologie digitala extrema. eu zic sa da, ca sa ne obisnuim de pe acum cu viitorul. era sa uit. este SF 😉

 

aspra si calda este lana sufletului

dap. viata este mai bogata in subsoluri. mai fertila si mai adevarata. mai murdara si mai mirositoare decat la suprafata. dar cu mai putin bullshit la suflet. asta merge la culturile hidroponice si este al naiba de pretios ca sa il irosesti in vorbe.

cautarile mele plictisite pe amazonul cartilor (din timpul unei sedinte) m-au dus nu de mult catre un autor underground de SF:  Hugh Howey. am inceput oarecum neutru sa citesc seria Wool (cinci bucati si mai urmeaza, format digital kindle). m-am trezit dupa cateva zile cu ea terminata. in sevraj. mi-a placut enorm. eu zic ca merita si ca vom citi multe despre aceasta lume peste cativa ani. prin comparatie cu Hunger Games nu exista comparatie 🙂 mai spun doar ca Ridley Scott a cumparat deja drepturile de ecranizare. care are acum o emisiune profetica pe Descopery Science. despre parintii fondatori ai SF-ului.

Hugh Howey acesta s-a apucat de scris acum un an. iar acum este in top 5 indie SF pe amazon. fracking impressive. scrie si marketeaza ce scrie ca un dealer cu experienta. prima doza este foarte ieftina. stie ca este suficient sa incerci o singura data ca sa te intorci apoi cu tableta intinsa cersind inca una. si inca una. scrie superb. descrieri lungi dar care cumva, nu stiu cum naiba, te tin in brate fara sa te plictiseasca sau sa dea cu tine de pamant. intri in universul seriei repede si printr-o gaura foarte, foarte mica. si te trezesti la final ingropat in poveste la sute de etaje sub un event horizon-ul care se intinde brusc, salivand dupa o continuare. m-a prins atat de mult, incat ajunsesem sa citesc in trafic. I know, I know..scrie cu suflet, foarte cald. foarte noir. si foarte depresiv (binecuvantarea si blestemul celor alesi).  omul duce conceptul de underground la un alt nivel in minus (veti intelege cand ajungeti acolo). contextul este post apocaliptic/post nuclear iar actiunea se petrece intr-un bunker. are la un moment dat o metafora superba: oameni ca seminte puse la pastrat in siloz pentru a incolti in vremuri mai bune. mult focus pe relatiile interumane in spatii mici si inchise. actiunea se construieste incet, incet, dar o ia razna fara sa te prinzi. m-am simtit adesea ca o broasca bagata la fiert (cu tableta in mana) in apa rece, care moare fara sa ii treca prin cap ca poate oricand sari din oala. nu pot sa scriu mai mult despre actiune fara sa stric bucuria celor care vor citi aceasta serie. asa ca ma opresc aici. greu dar frumos este lungul drum de la indian la mainstrimar. frumos model de business. long live the Resistance!

speaking of, seria aceasta mi-a adus aminte de Paolo Bacigalupi. alt sufletist noir al genului post apocaliptic. imaginea unei planete post razboi biologic, in care nu mai exista combustibili fosili si nici suficienta diversitate genetica pentru mancare, energia este masurata in raportul jouli-calorii, cele mai puternice corporatii sunt cele agricole, America este fucked up iar Thailanda rulez mi s-a parut geniala. mi-au placut foarte mult The Windup Girl (thay food is the best in wwworld. ca si muay thay), Ship Breaker si Pump Six and Other Stories (cred ca de aici s-a inspirat Idiocracy). care Windup Girl mi-a adus aminte de Hugo, care este un film superb, care m-a facut sa plang ca un copil. care mi-a adus aminte de Cinema Paradiso. care mi-a adus aminte ca unii oameni spun ca pun atatea link-uri ca sa ma dau mare. care mi-a a dus aminte ca intelepciunea este mai presus de orice capacitatea de a nu rata oportunitatile in care pot sa tac.

so, lecturi usoare, in asteptarea Apocalipsei 2012. sa supravietuiti bine! don’t forget to write!