oceanul de la incecapatul drumului

Image

imi place sa citesc sambata noapte. oamenii sunt mai plecati de langa sufletele lor decat de obicei. alungati de datoria de a se distra. iar lumea linistii este mai linistita decat de obicei.

Neil Gaiman, oceanul de la capatul aleii. il iubesc pe omul asta. fiecare dintre cartile lui mi-a spus cate-o multime de povesti. oceanul de la capatul aleii este o carte pentru noptile in care nu poti visa singur. pentru cand nu mai stii unde se termina adultul si incepe copilul. pentru copiii peste. care nu vorbesc, pentru ca deja stiu totul. are fraze lungi, puncte putine, cuvinte care nu isi iau locul usor unele langa altele.

daca ar fi sa va spun in cuvinte putine despre ce este aceasta carte, le-as folosi chiar pe ale ei:

„stiam unde se afla Oul, unde incepea Universul, catre sunetul vocilor necreate care cantau in vid, si stiam unde se afla Roza, cuta aceea bizara de spatiu peste spatiu, in dimensiuni care se indoaie ca hartia de origami si infloreste ca niste orhidee stranii, si care marcheaza ultima perioada buna inainte de sfarsitul tuturor lucrurilor si de urmatorul Big Bang, care avea sa fie, stiam acum, fara asemanare cu ceea ce fusese”.

am folosit coperta editiei originale. asimptotic mai apropiata de esenta ei decat cea a editiei noastre. sa visati frumos.

looky but no touchy

Image
de vreo trei ani si trei tablete citesc in disperare pe format digital. l-am explorat in toate formele lui. legale sau ilegale. cu DRM-uri sau fara. cu imagini sau fara. cu torente, pdf-uri sau epub-uri. sunt membru intr-o kindle biblioteca comunista cu cativa prieteni. in care avem aproape 200 de carti. am devenit expert in Calibre, scoaterea de drm-uri si transformarea dintr-un format in altul. dar ma doare sufletul. asa cum nu ma durea pe vremuri la karma sa cumpar haine sau lucruri furate de dincolo de baietii din cartierul in care locuiam atunci cu mandrie. as vrea sa fac totul legal by the book ca sa ajut domeniul asta tot mai putin populat. sau sa pot recunoaste (macar) prin bani meritele unor oameni care gandesc lucruri frumoase. dar cu rusine marturisesc ca viciul acesta frumos ma face sa merg mai des decat mi-as dori in ilegalitate. principalul motiv este timpul. cand vreau sa citesc ceva, apoi as vrea sa o fac atunci. I am a binge reader. nu am chef sa astept sase luni pana ce cartea trece prin toate fazele ciclului de marketing ca sa naufragieze in cele din urma in format digital legal.  al doilea este pretul. chiar si cand apare repede sau de la inceput in digital, pretul este aproape la fel de mare ca pentru editia tiparita. iar asta ma enerveaza rau de tot. al treilea este ca salvez spatiu. deja nu mai am loc in casa sau bagaje pentru carti, iar in curand nici la prieteni. asa ca sunt in situatia paradoxala in care as vrea sa fiu cinstit, dar nu pot sau nu merita sa fac acest efort. in cazul in care deja am fost inteles gresit, nu sunt un militant pentru capitalism. nici macar pentru fairness. cand vine vorba de cunoastere, eu cred in comunism. cred ca ar trebui sa folosim un alt sistem economic prin care sa ii recompensam pe cei care produc cunoastere adevarata. sau macar utila.
dar sentimentul pe care il traiesc cand atipesc intr-o dupa amiaza cu soare cu o carte de hartie in mana nu mi-l da inca niciun device. yes Mr. Jobs, not even your ipad. parca ma simt mai destept, mai intelept sau macar mai cu rost cand tin o carte intre maini. citesc mai incet si ma bucur mai mult de cuvinte. actul fizic al trecerii paginii prin degete, limba si ochi ma implica mai mult. imi flexeaza mai multi muschi de emotii sau ganduri. in fata ecranului ai tentatia de a trece mai repede peste pasajele care te plictisesc. si slava domnului ca orice carte le are. poate ca este de la varsta si inevitabila degenerare a functiilor cognitive superioare. sau poate de la intelepciune. care te face sa iti accepti zambind defectele, stiind ca oricum nu mai ai timp sa le depaseti. si poate nici rost. dar eu de cand citesc preponderent pe tableta ma simt mai prost. gandesc mai superficial. traiesc mai mult in viitor decat in prezent. in dorinta si lacomia de a trece mai repede la una din celelalte carti care ma asteapta deja la un deget distanta. simt ca intre cartea digitala si cea tiparita este o relatie similara ca cea dintre film si serial. cea de-al doilea este mai mult si mai superficial. asa ca m-am decis sa aplic legea lui Pareto in lecturile mele: 80% digital si 20% pe hartie. sa ma duc din nou la targuri de carte. sa imi petrec din nou dupa amieze de we in ceaibrarii rasafoind carti, uitandu-ma pe furis la oameni si dezbatand cu unii dintre mine ce si cat vom duce in acea seara spre casa.

m-am hotarat sa devin post

Image

acest post este un contract intre mine si lume. pentru ca odata scoase din degete, cuvintele nu se mai pot intoarce in tine la fel cum au plecat. acum multi ani am citit o carte. mi-a placut atat de mult, incat m-am hotarat (si eu, ca multi altii) sa devin prost. m-am apucat cu atata seriozitate de treaba, incat nici nu mi-am dat seama decat acum ca am reusit. citesc mai mult digital decat pe hartie, petrec mai multe ore pe net decat meditand, stapanesc mai bine brb-urile si fluxurile si refluxurile facebook-ului decat pe ale mele. asa ca, incurajat de acest succes personal, m-am decis sa devin si serios. caci ce poate fi mai datator de speranta pentru ceilalti decat sa le ai pe amandoua? si cat de greu poate fi asta? este suficient sa te incapatanezi sa faci lucrurile pana la capatul planului cu care ai inceput. mult mai usor decat sa iti traiesti viata ca pe o alergare in zig zaguri aleatorii printre gloantele lucrurilor, oamenilor sau normelor. mult mai usor sa tii minte decat sa te lupti sa stapanesti arta magica a uitarii. asa ca de astazi am sters toate link-urile acestui blog, i-am schimbat lay-out-ul, subiectele si felul in care voi scrie. ma incurajeaza faptul ca voi, cei care intrati din cand in cand aici, sunteti putini. si intelegatori. pentru ca cea mai grea lectie pe care o am de invatat este sa incep sa spun nu. pentru ca oricat de mult ai vrea sa ii ajuti pe ceilalti, nu ai ce sau cu ce pentru toti. or not just yet.

de(saga) unei fete

niciodata nu am fost fan carti sau jocuri in care eroul principal este o femeie. o fi socializarea in valorile masculine ale cartierelor intunecate ale Bucurestiului prin care am copilarit. cand eram mic. o fi ceva twisted in my mind. I don’t know. and I don’t care anymore. poate de aceea nu mi-a placut Tomb Rider nici macar atunci cand devenise un joc cult. sau Jocurile Foamei. in acelasi timp sunt doar o idee mai sensibil la produsele (sub)culturii young adult. dar nu foarte mult. de aceea am fost stupefiat cand am terminat pe nerasuflate o serie pentru adolescenti. cu o femeie in rolul principal. si fara sa emit spontan la tigara de dupa inabusite comentarii misogine. dar asta chiar s-a intamplat. o fi varsta. o fi ceva contra twisted in my mind. o fi autorul. I don’t know.

so, let me introduce to you seria Molly Fyde (The Bern Saga). patru volume. le gasiti pe Amazon la super pret in format ebook. eu am descoperit-o dupa ce am citit seria Wool (Silo Series) a lui Hugh Howey. despre care am scris aici acum ceva vreme. de atunci am citit tot ce a scris omul asta. pe care il iubesc ca un underground-er pe bune ce este. ma bucur enorm ca nu a fost descoperit inca de Miscarea Hipstereasca pentru Integrare in Mainstream. si transformat in lider de lectura. inca. il respect pe omul asta nu numai pentru felul fabulous de frumos si sufletist in care scrie. ci mai ales pentru ca lupta pentru un nou model de marketing in business-ul de carte. publica doar in format electronic si vinde direct pe amazon. fara sa mai treaca prin edituri. care ma enerveaza din ce in ce mai tare pentru lacomia de a pune acelasi pret formatul ebook ca si cel tiparit. kill the middle book. power to the digital people 🙂

so, despre ce este vorba in aceasta serie? space saga. un gen tot mai sarac in ultimii ani. cu military SF. alt gen tot mai gen ruda de la tara. poveste foarte bine construita. care te ia ostatic direct de pe tableta si te face sa traiesti intens Sindromul Stokholm varianta cu intelectuali. o gashca de personaje tinere si tonice. tehnologie Pussy Galore (long live James Blond), teorii din fizica new age. o nava cu personalitate, ca un cal arab intr-un film cu cowboys (vorbeste fratee..). final ascendant. din ce in ce mai multe carti sau filme nu reusesc sa se incheie la naiba frumos. daca tot am investit timp, macar da-mi si mie o bombonica la final. loosers..totul in jurul unei personajha feminina, la trecerea dintre adolescenta si ce naiba spun cartile de psihologie ca vine dupa. nu as fi crezut ca ma va prinde de ochi si de suflet o astfel de carte. dar a reusit. iar fair play-ul de cartier ma obliga sa inclin paharul in directia. comparatia cu Jocurile Foamei? none.

la atlasul norilor am sezut si-am plans

incep abrupt. fix pe fix pe invers de cum este acest film Atlasul Norilor. rotund ca un Uroboros care isi poate baga singur capul in fund. mie mi-a placut filmul asta. este ca un post pe Facebook dupa miezul noptii unei zile de betie, ca un multitasking a trois, ca un vis lucid metempsihotic, ca un orgasm fantascient, ca o conferinta a lui Feynman despre inmultirea pisicilor de Schrodinger, ca o Metallica incrucisata cu Marco Antonio Solis, ca un copil de Bodhisattva si BerryAna Cosanzeana, ca un Forrest Gump care alearga dupa o stea. deci mi-a placut, deci. pentru un junkie de fantasy, SF si procrastinare ca mine, a fost ca un spectacol de artificii orientale in piata primariei din Alabama. imaginile sunt superbe. actorii sunt putini, dar platiti dupa numarul de scene in care joaca. unii joaca bine de tot. distopie, utopie, realitopie. este o colectie de prequels, sequels si sidequels din urzeala panzei aruncata intr-o doara pe sevaletul pe care Creatotul s-a proiectat candva pe sine in joaca, doar pentru ca s-a plictisit de propria-i perfectiune. cele mai nostine creaturi pictate vreodata acolo fiind fara indoiala oamenii.

dar cel mai frumos dintre toate din acea seara a fost faptul ca mi-a oferit o experienta protomi(s)tica: un deja lire. pana nu am ajuns inapoi acasa nu mi-am dat seama ca citisem acum de mult si cartea cu acelasi nume. care este atat de cuantica incat am nu am mai stiut daca eu am fost Zhuangzi-ul care  visat ca a citit-o sau ea cea care a visat ca l-a scris pe Zhuangzi. deci cartea, deci, chiar ca mi-a placut mai mult.

mesajul filmului? Karma rules. so, beware of the Big Indiferent Karma. mind tricks don’t work on Her. only karmical money 🙂 Namaste.

A(u)topia

dupa ce ca am terminat de citit tot ce a scris Hugh Howey (despre care am mai scris, dar mai am), m-am apucat sa citesc si din recomandarile lui. si uite asa am ajuns la Atopia Chronicles. nu ca nu as fi gasit-o fara sa imi fi dorit asta pe vremurile cand inca imi mai  cautam Utopia. Atopia este o colectie de povestiri scrise in paralel din perspectiva mai multor personaje. care mai de care mai ciudate. atat povestirile cat si personajele. dar mai intai sa ne oprim pentru cateva ganduri la jocul de glezne mentale din titlu: atopie. adica nici ascensional (utopie), nici scoborator (distopie). orizontal si de aceea cu atat mai inspaimantator pentru ca este mai plauzibil. particularitatea aici este ca cele sase povestiri se petrec simultan (sidequels) si fiecare prezinta o latura a povestii unui taram ultra mega giga terra tehnologizat: o insula artificiala, un stat independent. Atopia. actiunea este plasata intr-un univers distopic, post razboi planetar pentru resurse naturale („razboaiele climaterice”). Atopia este un refugiu pentru supravietuitorii cu bani si resurse intelectuale. un vis frumos, un mic paradis, care poate fi asta doar pentru este tot timpul in miscare pe oceanele patriei si are forta militara pentru a se apara. prima povestire mi-a placut cel mai mult pentru ca este scrisa pentru oameni de marketing si comunicare. o proiectie a ceea ce ar putea fi acestea daca tehnologia actuala ar avea doua generatii in plus. cea de-a sasea poveste le integreaza pe toate celelalte si te face sa crezi ca ai inteles despre ce este vorba. umanista si nostalgic analogica si de aceea nu trebuie ratata 🙂 iar intre ele? nebunia mintii. care mai este. realitate virtuala dusa far, far away. de exemplu copii virtuali de proba, cu rata de crestere ce poate fi decisa de parinti. multiple personalitati virtuale (splinters) pentru fiecare cetatean al atopiei. cat de multe te tine constiinta si puterea de procesare. nu iti place de cineva? nimic mai simplu. delete la stratul de realitate care il contine. nu iti place advertisingul? nimic mai simplu. delete la strat. and so on. nanoparticule inteligente (smarticles). retele sociale duse pana la consecinte extreme. o generatie de supra copii (pssi kids) care  sunt conectati de la nastere la realitatea virtuala si cresc cu ea ca o a doua natura. un amestec de Philip K. Dick (Do Androids Dream of Electric Sheep?) si William Gibson (Neuromancer) pe un fond de tehnologie digitala extrema. eu zic sa da, ca sa ne obisnuim de pe acum cu viitorul. era sa uit. este SF 😉

 

aspra si calda este lana sufletului

dap. viata este mai bogata in subsoluri. mai fertila si mai adevarata. mai murdara si mai mirositoare decat la suprafata. dar cu mai putin bullshit la suflet. asta merge la culturile hidroponice si este al naiba de pretios ca sa il irosesti in vorbe.

cautarile mele plictisite pe amazonul cartilor (din timpul unei sedinte) m-au dus nu de mult catre un autor underground de SF:  Hugh Howey. am inceput oarecum neutru sa citesc seria Wool (cinci bucati si mai urmeaza, format digital kindle). m-am trezit dupa cateva zile cu ea terminata. in sevraj. mi-a placut enorm. eu zic ca merita si ca vom citi multe despre aceasta lume peste cativa ani. prin comparatie cu Hunger Games nu exista comparatie 🙂 mai spun doar ca Ridley Scott a cumparat deja drepturile de ecranizare. care are acum o emisiune profetica pe Descopery Science. despre parintii fondatori ai SF-ului.

Hugh Howey acesta s-a apucat de scris acum un an. iar acum este in top 5 indie SF pe amazon. fracking impressive. scrie si marketeaza ce scrie ca un dealer cu experienta. prima doza este foarte ieftina. stie ca este suficient sa incerci o singura data ca sa te intorci apoi cu tableta intinsa cersind inca una. si inca una. scrie superb. descrieri lungi dar care cumva, nu stiu cum naiba, te tin in brate fara sa te plictiseasca sau sa dea cu tine de pamant. intri in universul seriei repede si printr-o gaura foarte, foarte mica. si te trezesti la final ingropat in poveste la sute de etaje sub un event horizon-ul care se intinde brusc, salivand dupa o continuare. m-a prins atat de mult, incat ajunsesem sa citesc in trafic. I know, I know..scrie cu suflet, foarte cald. foarte noir. si foarte depresiv (binecuvantarea si blestemul celor alesi).  omul duce conceptul de underground la un alt nivel in minus (veti intelege cand ajungeti acolo). contextul este post apocaliptic/post nuclear iar actiunea se petrece intr-un bunker. are la un moment dat o metafora superba: oameni ca seminte puse la pastrat in siloz pentru a incolti in vremuri mai bune. mult focus pe relatiile interumane in spatii mici si inchise. actiunea se construieste incet, incet, dar o ia razna fara sa te prinzi. m-am simtit adesea ca o broasca bagata la fiert (cu tableta in mana) in apa rece, care moare fara sa ii treca prin cap ca poate oricand sari din oala. nu pot sa scriu mai mult despre actiune fara sa stric bucuria celor care vor citi aceasta serie. asa ca ma opresc aici. greu dar frumos este lungul drum de la indian la mainstrimar. frumos model de business. long live the Resistance!

speaking of, seria aceasta mi-a adus aminte de Paolo Bacigalupi. alt sufletist noir al genului post apocaliptic. imaginea unei planete post razboi biologic, in care nu mai exista combustibili fosili si nici suficienta diversitate genetica pentru mancare, energia este masurata in raportul jouli-calorii, cele mai puternice corporatii sunt cele agricole, America este fucked up iar Thailanda rulez mi s-a parut geniala. mi-au placut foarte mult The Windup Girl (thay food is the best in wwworld. ca si muay thay), Ship Breaker si Pump Six and Other Stories (cred ca de aici s-a inspirat Idiocracy). care Windup Girl mi-a adus aminte de Hugo, care este un film superb, care m-a facut sa plang ca un copil. care mi-a adus aminte de Cinema Paradiso. care mi-a adus aminte ca unii oameni spun ca pun atatea link-uri ca sa ma dau mare. care mi-a a dus aminte ca intelepciunea este mai presus de orice capacitatea de a nu rata oportunitatile in care pot sa tac.

so, lecturi usoare, in asteptarea Apocalipsei 2012. sa supravietuiti bine! don’t forget to write!

from Russia. with brains and soul

am terminat de curand seria „Watch”. are patru carti: 1. Night Watch, 2. Day Watch, 3. The Twilight Watch si 4. The Last Watch. scrisa de un rus: Lukyanenko. am ajuns la ea la recomandarea unui prieten si am citit-o pe tableta. am pornit foarte sceptic la drum. mai ales dupa ce am citit cateva comentarii excesiv de prietenoase pe amazon. propaganda rusa, mi-am zis eu din strafundurile paranoiei. dar mi-am schimbat repede parerea. in bine.

in primul rand nu poti sa o mai lasi din mana dupa ce o incepi. mai ales cand o citesti in format ebook, unde indelunga obisnuinta de a citi pagini web te face sa citesti mai repede decat in print. m-am surprins de multe ori incecand sa dau pagina mai repede doar din lacomie pentru actiune. sa simti din nou the thrill pentru un fantasy dupa ce ai citit atat de multe incat pana si demonul plictiselii s-a plictisit de mult de tine? priceless.. pentru toate celelalte te ajuta cardurile. cu conditia sa fie pline, bineinteles.

in al doilea rand, este foaaarte bine scrisa. cu miez, cu nerv, cu profunzime si in multe locuri cu intelepciune. nu am inteles de ce decat dupa ce am aflat la finalul ultimei carti din serie ca domnul Lukyanenko este psihiatru. probabil meseria i-a fost o sursa consistenta de inspiratie pentru serie. mai ales pentru ca este populata din belsug cu tot felul de creaturi de vis sau de cosmar. nu ca ar fi vreo diferenta, bineinteles. deci prin comparatie cu felul in care scriu americanii, este altceva. mult mai creativ si mai sarac in stereotipuri. cu mai multe descrieri, mai mult timp pentru constructia personajelor si a lumii lor interioare. mereu m-am intrebat cum ar fi aratat Stapanul Inelelor scrisa de Tolstoi. acum imi este mai usor sa imi imaginez.

doar pentru ca nu este politicos sa inchei fara sa zici ceva despre structura si actiune nu ma opresc in acest punct. desi as face-o cu recomandarea militanta de a o citi, fara sa mai dati inainte tura de rigoare pe la critici savante sau comentarii descriptive. doar atunci cand intalnesti din cand in cand carti sau filme de genul asta te prinzi (pentru cateva zile) ca traim intr-0 cutie de hartie si pixeli pe care ne-a livrat-o acum multi ani un mind delivery boy pe a carei salopeta scria cu litere mici de avocati „hollywood inc.”.

so, iata despre ce este vorba. adica ce am inteles eu..avem nemuritorul conflict dintre Lumina si Intuneric, iar intre ele un no man’s land: The Twightlight. magie alba contra magie neagra. conflict purtat aici de niste trupe speciale si servicii de informatii oculte formate din oameni cu abilitati speciale (The Others). The Night Watch sunt the good guys, iar The Day Watch sunt the bad guys. ele se lupta pentru a pastra echilibrul asupra influentei oamenilor obisnuiti. seria este scrisa in jurul personajului Anton Gorodetsky, un magician din Moscova care devine tot mai puternic si mai intelept pe masura ce supravietuieste multor situatii ciudate (not a nine to five job ;). doar este o carte fantastica, nu? populata din belsug cu personaje mitologice, care de care mai ciudate si mai inzestrate cu puteri de tot felul (magicieni, vrajitoare, varcolaci, vampiri, golemi, shapeshifter-i etc.). plina de referinte culturale din diverse zone ale lumii. cum ar fi Tibet si Asia Centrala. are, e drept, si un strop de propaganda culturala ruseasca. dar pot intelege asta, dupa atatia ani de hollywood. cu intrebari despre sensul vietii. si intelesuri despre cat de fragile si permeabile sunt categoriile si aliantele, atunci cand vine vorba despre lumina si despre intuneric. pana la urma diferentele sunt date doar de felul in care se foloseste energia. pentru cunoscatori, principiile, tehnicile si procedeele magice sunt in conformitate cu cele mai competente scoli de magie 😉

ultracreativa, scrisa ruseste si plina de referinte culturale. cu tendinte underground, versuri ale unor trupe punk etc. eu am fost incantat, „ceea ce va doresc si dumneavoastra” 🙂

jocurile foamei m-au lasat flamand

am citit toate cele trei carti din trilogia Jocurile Foamei (1. The Hunger Games; 2. Catching Fire; 3. Mockingjay). erau mocca, pe contul comun de kindle (courtesy of Turkish). si cum obisnuintele indelung exersate mor greu (ex. conferinte de presa, coctail-uri, petreceri etc.), consum tot ce este mocca. din respect 🙂 apoi am vazut si filmul. din pacate, oricat as incerca sa fiu prietenos, nu m-a convins aceasta franciza. stilul mi se pare prea feminin, iar  ideile si actiunea cam reincalzite. le-am mai vazut in cel putin trei filme de serie B. un viitor distopic. bineinteles, in America. democratia inlocuita de totalitarism ultratehnologizat in urma unui razboi atomic, exploatare a oamenilor muncii de catre niste birocrati imbuibati si mai ales degenerati. o tanara speranta care spulbera orice asteptare in niste jocuri romane cu gladiatori copii. bla, bla, bla.. si curba este descendenta. prima este mai buna decat cea de-a doua, care este mai buna decat ultima. iar finalul finalului este lame. filmul este bine facut, efecte speciale din belsug si decoruri spectaculoase. castingul insa nu m-a convins. in fine, nu mai dezvolt. ati prins ideea. franciza asta ori este pentru fete, ori pentru adolescenti metrosexuali. dar macar filmul este entertaining 🙂

niste tarani.. cu virusi, arme si inventii

Virusi, arme si otel” este o carte. despre arme, virusi si inventii. pana aici suna spectaculos. lucrurile devin insa foarte serioase doar cand citesti si subtitul: „Soarta societatilor umane”. este o carte care mie mi-a cam mutat Centrul cu cateva unitati sufletesti. mai sus si mai la stanga. o carte pe care acum o pun pe acelasi nivel cu alta care mi-a schimbat felul in care priveam lumea (“Cum functioneaza mintea”). este cartea care m-a facut in sfarsit sa ii respect pe agricultori (pana acum ii respectam doar pe Bear Grylls-ii care mananca rahat de urs si isi beau urina tinuta intr-un sarpe mort. in cinstea lor mi-am achizitionat de altfel acum doi ani o sulita SOG. pe care nu am folosit-o. inca mai astept sfarsitul lumii). sufeream pana la aceasta carte de superioritatea parazitului intelectual care ia de la sine inteles faptul ca hrana vine de undeva, nu conteaza de unde, iar el isi merita blidul cu o fiertura mai dulce decat a altora doar pentru ca produce ceva mai valoros. si ii apelam curajos (dar totusi in gand) pe manelisti cu tandrele cuvinte “niste tarani #!%#$*&”. well, acum respectul meu pentru tarani a crescut dramatic. dar destul cu filosofia ieftina de cafenea analogica. sa trecem la povestiri digitale. desi inca nu stiu cum am sa acoper in doar cateva paragrafe o carte de 450 de pagini scrise cu miez. probabil ca de obicei, adica prost.

cartea are ca pretext o intrebare simpla (“intrebarea lui Yali”): cum au ajuns unele societati umane sa fie mult mai dezvoltate decat altele, desi toate au pornit la fel (negre si in fundul gol) si din acelasi loc (adica Africa)? si mai ales cum a ajuns civilizatia europeana sa cucereasca, de fiecare data prin distrugere completa, celelalte civilizatii cu care a intrat in contact (citeste cucerit)? de ce nu au ajuns mai intai incasii in Europa ca sa mi ti-l ia de barba pe Columb si sa-l arunce leoparzilor flamanzi, sau sa il joace in copitele lamelor?

m-am cutremurat inca o data afland ca la finalul colonizarii complete a celor doua continente americane mai era in viata doar 4% din cei care le locuiau inainte de sosirea europenilor. restul de 96% din populatia indigena a fost eradicata. spulberata. cea mai mare parte datorita virusilor pentru care nu aveau imunitate. m-am revoltat inca o data la gandul ca europenii si-au exportat cu atata brutala eficienta cultura si stilurile de viata de-a lungul timpului in detrimentul atator alte civilizatii. cum au facut in Austraia, de exemplu. asa ca am incercat sa inteleg. autorul lasa in urma inca din primele pagini explicatia facila si rasista a superioritatii genetice sau intelectuale a rasei albe. nu exista asa ceva. si ceilalti sunt la fel de prosti. basically (apropos, am inteles cu aceasta ocazie si de ce vom vorbi din ce in ce mai multi engleza sau chineza in anii urmatori) motivul este foarte simplu: diferentele de mediu din fiecare continent au modelat diferit oamenii si civilizatiile aparute pe acesta. autorul propune patru motive pentru a explica aceasta situatie.

primul este reprezentat de diferentele dintre speciile salbatice de plante si animale disponibile pentru domesticire la inceputurile inceputurilor. Eurasia a beneficiat de cea mai mare bogatie de plante cu seminte mari si bogate in proteine (in special cereale) si de cele mai multe specii de animale cu talie mare ce au putut fi domesticie. asta a dus la producerea de volume mai mari de hrana, ceea ce a dus la acumulari de hrana ce au putut suporta ulterior populatii numeroase, aglomerate in spatii mici (orase) si sustinerea de specialisti neproducatori directi de hrana (paraziti intelectuali). asa au aparut de altfel si primii politicieni. a urmat centralizarea si expansiunea. de aici lucrurile au devenit simple si practic neschimbate de atunci. culturile care aveau mai multa hrana, mai multi oameni (soldati), arme mai bune (inventate de parazitii neproducatori de hrana) si organizare mai eficienta (de regula prin religii care au reusit sa ii convinga pe unii mai fraieri ca e mai cool sa moara in lupta decat sa manance pe degeaba hrana cetatii) au cucerit pe cele care aveau mai putin din una sau mai multe din cele de mai inainte.

al doilea consta in ratele diferite de difuzie a populatiilor si inventiilor de-a latul sau de-a lungul continentelor. cum Eurasia este cel mai “pe lat” dintre ele, asta inseamna variatii mai mici de clima de-a lungul ei. in plus, are bariere naturale mai usor de trecut dintr-o parte in alta decat celelalte continente. Americile sunt „pe lung”, de la polul sud la polul nord (sau invers). deci inca o data, hai noroc cu mediul.

al treilea a fost difuzia dintre continente. si aici Eurasia a tras lozul castigator. celelalte au fost mai izolate si se ajungea mai usor catre ele decat invers.

al patrulea se leaga din nou de marime (acum abia am inteles si eu de ce americanii, niste europeni care s-au retras la tara, tin asa de mult la principiul “a mea este mai mare”). suprafata mai mare inseamna populatie mai mare. adica un numar mai mare de gazde primitoare (inca nu se inventasera sapunul si antibioticele. si in general igiena) pentru tot felul de virusuri, pe care i-am luat cu arme si bagaje de la turmele de animale cu care in acea vreme traiam in case. supravietuitorii dezvoltau imunitate, pe care o transmiteau urmasilor. si tot asa. si aici Eurasia avea in bocceluta cu care s-a dus in vizita in America sau Australia cateva boli foarte competente (ciuma, varsatul, sifilisul, tuberculoza samd). inseamna apoi un numar mai mare de potentiali inventatori, care pot da mai multe inventii la hectar, disponibile pentru adoptare pentru toata lumea. mai multe societati aflate in competitie, inseamna apoi presiune mai mare pentru a dezvolta sau prelua inventii care sa le ajute sa cucereasca sau sa se apere de celelalte. cu accent pe „sa cucereasca”.

concluzia principala aici este ca vechea axioma a geopoliticii germane, (preluata prompt si de cea rusa) “Cine stapaneste Eurasia stapaneste lumea”, are un fundament antropologic si evolutionist profund. asta ma face sa urmaresc cu si mai mare interes pariul geopoliticii americane (“Cine stapaneste Pacificul, stapaneste lumea”). sau pe cel al chinezilor („Cine stapaneste Luna, stapaneste lumea”).

in incheiere, cate ceva despre sectiunea cea mai utila in aceasta fertila perioada electorala. cum am trecut de la egalitarism (grupurile de vanatori culegatori care am fost cu totii la inceputul inceputurilor au organizare foarte plata) la cleptocratie (organizare tribala, statala etc. in care unii fura/”redistribuie” ce produc altii). in momentul in care ne-am strans in grupuri de cateva mii de oameni pe care nu ii mai cunosteam direct sau nu mai aveam legaturi de rudenie cu ei (ca sa ne fie rusine daca il omoram pe unchiu’), a trebuit sa invatam cum sa traim alaturi de straini fara sa incercam sa ii omoram din prima. singura solutie pe care am gasit-o atunci ca specie, a fost sa dam cu totii cuiva monopolul utilizarii fortei. din pacate si acum tot asa stau lucrurile. si brusc asa a aparut „Presedintele”. sau “Marele Om”. doar el avea dreptul de a lua deciziile administrative si de a pedepsi si oferi recompense. si de aici totul s-a dus pe canal in jos. cei care conduceau nu mai aveau timp sa mai munceasca, deci trebuiau intretinuti de cei care o faceau. ei aveau nevoie de toate resursele comunitatii ca sa faca lucrari importante pe care nimeni nu le putea face de unul singur (ex. monumente funerare care sa le proslaveasca gloria si maretia, cum ar fi Taj Mahal, piramidele egiptene, Casa Poporului etc.). si tot asa. concluzia autorului este simpla si apasatoare. toti oamenii politici sunt paraziti care nu fac nimic productiv, sunt intretinuti de cei care muncesc, afiseaza insemne ale pozitiei superioare si mai ales pastreaza pentru ei si cei apropiati o parte din tributul (taxele) pe care chipurile trebuie sa le redistribuie. deci si cel mai ingrozitor dictator si cel mai umanist reprezentant al unei democratii folosesc acelasi principiu de guvernare. diferenta o da doar procentul pe care il pastreaza pentru el si al lui din taxele pe care le gestioneaza. si uite asa te indragostesti de anarhism..sau punk..

dar sa incheiem aici, pana nu ma salta vreo institutie pentru instigare la gandire.  deci “Virusi, arme si otel” este o carte de antropologie culturala. sau evolutionism cultural. pe unii ii va enerva rau de tot(de ex. pe cei care mai cred in diverse cauzesau “isme”). pe m-a facut sa las pentru cateva saptamani tableta si sa mai pun naiba mana pe o carte 😉 sa anarhizati bine!