italian job [3]

Siena

Piata centrala

mars d’aici!

hai hui

domul din Siena

„tot ce este sus este si jos”

s-a mai tandarit un idol

Academia Catavencu, fosta Catavencu, actuala Academia. libera de contract prenuptial. mi-a fost aproape in momente de restriste si framantari stomacale, in blocajele de trafic si in diminetile cu mic dejun inclus in pretul camerei. m-a ajutat de multe ori sa par mai destept decat sunt. de fapt. fie si numai prin faptul ca le puteam tine minte glumele si traduce in vorbe caricaturile. pagina trei m-a ajutat sa inteleg mai mult despre oameni importanti si legaturile lor periculoase. cele trei urechi s-au dovedit adesea adevarate. i-am urmat consecvent si dupa ce au nascut un copil cam mikaze la cap. un amestec de structura editoriala stabilizata dupa multe incercari si erori, si o echipa de oameni de bine. dar acum am ajuns la momentul dureros al despartirii. fuck you blood sucking poli ticks, cu manutzele voastre roz cu luminitze intinse catre noi. ma mut pe net in Cuba. v-am pupat.

wow.. technology ruleaza

dupa cativa ani in care m-am incapatanat sa fiu lotech cu o clapa n-am mai putut si m-am sucit catre hitech. mi-am luat cel mai smartdoi phone: Samsung Galaxy 2. mult mai destept decat mine. mi-e si frica sa il pun la munca. la ce IQ tehnologic are ma astept oricand sa cheme o gasca de HTC-uri sa ma bata daca voi comenta vreodata la ceva. sau sa ma dea in judecata.. de pe care scriu acum in direct de la gala EFFIE 2011. de la Atheneul Roman. o mare premiera pentru mine. adica doo: prezenta in acest stabiliment de cultura (oops..parca dupa stabiliment era alt cuvant decat cultura..) si live-ul. dupa o jurizare intensa din care mi-am improspatat wa-ul si cunoasterea pe multe categorii, a venit si momentul adevarurilor. bursa zvonurilor da ca si castigatori Rom tricolor si Timisoreana. Eu pariez pe Timisoreana. si pana la urma a iesit Dedeman 🙂 lasa ca nu-i nimic. important este sa fie ai nostri. anul acesta mai multe cazuri, dar mult mai puţine date de vanzari. ma enerveaza din ceee in ceee mai tare ca nu poti sa verifici daca obiectivele initiale sunt pe bune. lucru foarte important de altfel, in conditiile in care graficele colorate cu cresterile abuzive trebuie sa porneasca si ele de la ceva, nu? am vazut tot felul de indicatori de brand fantezisti si ai naiba de potriviti pentru cazul respectiv. parca ar fi fost pusi cu mana printr-un retrofit mai ceva ca  Mike dupa Nike. eu nu am intalnit niciodata in viata normala astfel de indicatori. am vazut din nou cazuri din aceeasi categorie cu cifre de research care se bateau putin cap in cap. in fine, important este ca mergem inainte. cred..hai ateneala!

nici casatoria nu mai e ce-a fost odata..

in 2010 numarul de casatorii din SUA a fost sub 50%. aici stirea. iar trendul continua. cred ca este timpul ca aceasta sacra institutie sociala sa se adapteze la noile realitati sociale. parerea mea 😉

efectele razelor metodologice asupra audientelor radio

asa cum razele gama au tot felul de efecte asupra craitelor, tot astfel si schimbarea metodologiei de culegere a datelor de audienta pentru radiouri. de la fata in fata la telefonic. via pagina de media. asa dupa cum anticipa cu spume anul trecut Dobro ca „suntem mai multi”, iata ca guerilleros s-au dublat si au ajuns la 66.000. parca ma simteam mai bine anul trecut stiind ca fac parte doar din 29.000 de oameni, dar asta este. macar sa creasca. manelele ZUmzaie in continuare santieristic si autobazic pe primul loc. rockerii de la Rock FM sunt tot cam pe langa razboinicii de gherila. eu suspectez ca sunt aceiasi. ma bucur ca inca mai fac parte dintr-un segment de nisa ca ascultator de city: doar 2600 de oameni. wow..eu sunt fixat intr-o grila simpla si onesta, intre care fac switch in functie de play list: Guerilla, Rock FM si City FM. cand merg la drum lung sau sunt langa o ora fixa mut putin si pe Europa FM.

si daca tot v-am trimis la pagina de media, inca una. s-a vandut Catavencu. l-a luat Buscu. Doru Buscu. in sensul de brand, ca de content o faceau de mult 😉 ii urmaresc in continuare cu atentie. deocamdata inca imi plac mai mult decat razboinicii vantului divin. parca sunt mai echilibrati in calitatea contentului. aialalti au varfuri. in ambele directii. sa citim si sa auzim de bine!

Sniff’em all!

de unde naiba sa incep acest post?!? am sa o fac de la „overall experience with the brand”. daca ar fi sa pun aceasta experienta medicala (deviatie de sept) pe o scala de la 1 la 10 unde 1 este „foarte nashpa, n-ar fi oare mai bine sa amani pana te omoara alta boala inainte?” si 10 este „ingrozitor, nu mai bine iti tragi singur un glonte in cap ca sa te chinui mai putin?”, nota mea onesta ar fi un 7. brusc respectul meu pentru modelinele dorobantiste care isi fac astfel de interventii frecvent si din propria intiativa a unui sugar daddy a crescut brusc la cote inimaginabile pana acum cateva zile. este una dintre cele mai neplacute operatii datorita efectelor de dupa. for starters am reusit sa imi depasesc recordul personal de lipsa de somn. atins undeva la inceputul anilor 2000 cand am fost in stare de veghe continua 3 zile si 2 nopti. contexul era insa diferit. si mult mai placut. moment important in viata mea, pentru ca atunci am luat decizia sa nu mai conduc vreodata in timp ce dorm. de data aceasta am reusit sa fiu trez 4 zile si 3 nopti. si acum ma intreb cum naiba am reusit. cel mai probabil adrenalina este drogul care functioneza cel mai bine asupra mea. nu ca mi-as fi dorit asta, bineinteles. dar cu cate doua fesi indesate in fiecare nara pana la contactul cu lobul prefrontal ai asigurata o presiune intercraniana de cel putin o atmosfera. o atmosfera sumbra si apasatoare, care te face sa vezi lumea cu alti ochi. in primul rand mult mai mari (bonus cel putin 50%) si mult mai greu de focalizat. apropos. ati auzit de celebrul somnifer Diazepam (popularizat de Hollywood drept Valium)? nu l-am incercat pana acum, din dorinta de a imi pastra experienta „vodca cu diazepam” pentru ultimul an de viata. sau minut.. well..nu merge. mi-au dat oamenii aia cate un diazepam in fiecare seara. inclusiv in cea dinainte de operatie. niciun efect. parca rontaiam tic trac. am stat cu ochii in tavan mai alert decat puiul care traversa autostrada. inca un mit mi-a fost spulberat cu brutalitate de Realitate. cred ca am sa il schimb cu xanax. vodca ramane Absolut. mi-a placut in schimb cocktailul de substante anestezice. va ziceam ca am ales varianta anestezie locala, nu generala. te fac docil, prietenos si amnezic. probabil provin din glorioasa mostenire a programului MK Ultra. desi mi-am propus cu indarjire, nu imi aduc aminte decat franturi. doar cand m-am urcat pe masa, faptul ca am raspuns la niste intrebari, momentul in care medicul chirurg mi-a cerut politicos sa imi tin capul mai bine, pentru ca dalta sa aiba un punct de sprijin mai ferm si momentul in care asistenta mi-a oferit oportunitatea de a imi alege si pastra ca suvenir una din bucatelele de os. am refuzat, dar nu imi mai aduc aminte de ce, sau cu ce argumente. ocazie cu care am devenit constient ca am vorbit destul de mult. l-am rugat dupa aceea pe medic sa imi spuna daca am vorbit prostii in timpul operatiei (ex. mentionat agentii dubli romani de la Casa Alba, codurile rachetelor noastre nucleare sau intrarea secreta in pestera de sub Sfinx, care duce spre sherpilieni). m-a privit ciudat si m-a asigurat ca si in meseria ei exista secrete profesionale. si ca ele vor fi ingropate odata cu mine. sau parca era altceva..inca le incurc..

era sa uit.. mai exista un moment de climax. cand ti se scot fesile. datorita contactului prelungit cu lobul prefrontal, acestea fac sinapse cu cateva manunchiuri de neuroni. care ies curiosi odata cu acestea sa vada cum este lumea despre care tot vad si aud lucruri prin intermediari. unii oameni sunt intelepti si hotarasc sa dea un general shutdown la sistem. eu m-am incapatant sa raman constient. bad decision..

acum sunt in sfarsit acasa, la inceputul unei perioade lungi de recuperare si torturi periodice denumite eufemistic „controale”. cel putin o saptamana fara bacterii, virusi, praf, efort si oameni. sunt fericit ca un urs polar ca am reusit sa dorm o noapte intreaga. acum ma simt aproape la 12% din potentialul fizic si intelectual. am si cateva poze, dar ezit sa la postez. daca ma recunosc prietenii din alte galaxii?!?

 

blogging sau bragging

cred ca la sfarsitul anului trecut mi-am facut si eu cont de facebook. in sfarsit, m-au complimentat unii prieteni. „era timpul sa intri in randul celor care chiar conteaza”, „daca nu esti pe facebook, nu existi”. samd. altii m-au luat peste picior. „ai ajuns la middle age crisis”, „vrei sa te dai la fete frumoase”, „sigur o sa faci/ai incurcaturi”. samd. motivele au fost – din pacate si aproape ca intotdeauna in viata – mult mai banale. trebuie sa cunosc din experienta directa un instrument de comunicare atat de influent. trebuie sa fiu la curent cu ultimele campanii de advertising. daca te dai pe trend watching-uri, primele doua canale folosite in ultimii ani de branduri sunt aplicatiile de smartphone-uri (android si iphone) si facebook. aceeasi presiune a onestitatii care ma impinge sa ies luna viitoare din asceza lotech in care m-am alintat in ultimii doi ani folosind un dambphone de tip clapeta (un Samsung care ma slujeste cu credinta si devotament fara cusur in continuare, desi l-am maltratat ca pe un irakin la abu graib). modelul cu clapa il asociez cu viitorul indepartat inca dinainte de a fi inventat Motorola primul telefon mobil. orice fan SF decent isi aduce aminte de comunicatorul cu clapa din Star Treck. ce ironie fina.. un device ultrasf in anii 60 devine realitate in anii 90 si este depasit in anii 2000. asa ca acum astept schimbarea de generatie din primavara si imi iau ultimul model de smartphone. cel mai probabil HTC. si o tableta. alt device profetit de un serial SF: Stargate Atlantis.  cel mai probabil tot HTC. si nu, acesta nu este un post de tip product placement 🙂 sunt deschis la sugestii si recomandari 🙂

este „decat” un post in care pot sa spun ca bloggingul imi este mai potrivit decat facebraggingul. mi se pare mai profund si cu o suprafata mai mare de expresie. amandoua iti mananca o multime de timp. dar facebookul il simt mult orientat spre entertainment si socializare usoara. este ca un spritz cocktail din sampanie cu lichior de cacao si un strop de vodca. cu umbrelutze colorate, brazilience sambalistice si baieti cu muschki unsi cu ulei de cocos care se lauda cat de bine joaca volei de plaja. in fotografii. imi aduce aminte de o povestire SF citita acum foarte multi ani in urma. cum un dispozitiv de inregistrat momente lua cu fiecare cadru un strop din viata celui prins in cadru. dar poate ca acesta este viitorul. deja cu un picior in fundul celor care nu cuvanta, si un altul pe grumazul celor care o fac prea mult. but what the hell..oricum nu mai avem mult de asteptat. facebookul mi-a adus si cativa oameni foarte speciali. si asta compenseaza tot. bloggingul imi aduce insa mai multe satisfactii. l-am neglijat in ultimele trei luni pentru ca in putinul timp disponibil nu aveam cum sa acopar ambele activitati. but now I’m back. in black 😉

cum m-am refugiat in Real-itate

acum ceva vreme am participat la un evenment organizat de Centrul de Informare ONU in Romania. fiind – cum bine ma stiti deja de pe acest blog – adeptul unui comunism bioetic stiintifico informational de dreapta cu tendinte mistico buddhiste, sprijin de principiu orice initativa care ar putea conduce la construirea s(t)atului planetar. ONU mi se pare o intiativa politica generoasa (desi nascuta de la inceput fara cojones) care poate iesi la un moment dat din co(co)nul de umbra in care este tinut de marile puteri (ce inca isi exerseaza muschiul puterii in speranta ca vor fi la un moment dat nucleul de cristalizare al viitorului imperiu planetar) ca sa devina ce se viseaza in SF-urile pe care le consum intens. probabil dupa prima Apocalipsa. 2012 sau 2014. cred..dar sa mai avem putintica rabdare pana atunci. nu mai este mult. apropos de criza, ultima mea idee de a iesi din aceasta criza planetara este sa „se” genereze o isterie colectiva pe baza de Apocalipsa. sa relansam economia mondiala prin revigorarea unor industrii strategice: (1) turism – ex. „vizitati pentru ultima oara in viata aceasta minunatele manastiri din Bucovina!”, „numai in Gradina Carpatilor mai castigati 50 de ani de viata!”; (2) entertainment – aici completati voi, ca eu nu am voie sa amintesc decat de filme si muzica ;), (3) alimentara – ma gandesc deja sa inregistrez brandul de rachiu din pufoaica patata cu gainat de pasare bolnava de gripa porcina intitulat sugestiv si previzibil „Ultimul Pahar”, (4) de constructii – ma gandesc la orase intregi de garsoniere subterane antiatomice/antiexplozii solare/antiinundatii etc.; (5) de transporturi – „acum pentru ultima oara aveti posibilitatea unei calatorii dus cu avionul in jurul supervulcanului Yellowstone chiar in timp ce erupe! gabiti-va! locurile sunt limitate!” samd. sa nu uitam industria de advertising. cineva trebuie sa ambaleze frumos toate aceste evenimente neplacute, nu-i asha?

dar pana atunci, sa ne refugiem la oile noastre. deci evenimentul „Ziua internationala a drepturilor omului”. sarbatorita la noi printr-un experiment de comunicare si interactiune intre emigranti de diverse rase si etnii (afro-romani, asiatici, euro-romani) si romani neaosi aflati in una dintre cele mai reprezentative impostaze ale lor din ultimii 10 ani: cea de consumatori. derulat in Real Vitan. voluntarii emigranti se ofereau sa ii ajute pe romanii aflati la casele de marcat sa isi bage cele cumparate in sacose. ii provocau la discutii, interactiune fizica samd. totul observat participativ si pitulat de la o distanta sigura de un alt grup de voluntari. de data aceasta studenti romani. de la FCRP/SNSPA si Sociologie/Unibuc. spun studenti ca sa fiu corect politic. pentru ca ca la facultatile de acest tip sunt max 17% persoane de gen masculin 😉

a fost frumos si am tras si cateva concluzii profund biasate de designul metodologic al experimentului de interactiune 🙂 mai intai ca putem inca „Sa Sperati Bine!”. tinerii studenti care au participat au fost seriosi, curati la suflet, plini de entuziasm si foarte deschisi la a se imprieteni cu emigrantii. speranta mea de viata a crescut brusc cu inca 5 ani pentru ca m-am hotarat sa mai traiesc 20 ca sa ii vad ca ajung in pozitii sociale importante. oare ei sa fie oare generatia profetita de Brucan? (fie ca Marx sa il odihneasca in pace..). apoi ca seniorii peste 55 de ani (remarcati va rog corectitudinea politica de care dau dovada in acest post, da?) sunt cei mai deschisi catre a interactiona si comunica cu strainezii. sa fi vazut cum discutau intre ei plini de prietenie pana ii dureau mainile..copiii sunt de departe cei mai curiosi si mai prietenosi. una doua sa puna mana pe emigrant sa vada daca este adevarat..cei mai indiferenti si/sau suspiciosi au fost tinerii si adultii. mult mai preocupati de siguranta cumparaturilor si apasati de incertitudinile zilei de maine. sau poate mai informati de filmele americane ca exista si alti oameni pe lumea asta in afara de baietii de cartier. concluzia finala este ca cel mai important este sa cunosti limba. si/sau sa ai o personalitate extraverta 🙂

iata si cateva poze

voluntarii de dincolo

voluntarii lor cu voluntarii nostri. ai lor au fost foarte incantati de mixtura interaciala 😉 orice asemanare cu termeni de specialitate este absolut intamplatoare!

clash of the titans

Buni, uite..

de cealalta parte a baricadei

balul de absolvire a pacatelor. sau invers 🙂 remarcati pozitia de meditatie buddhista si zambetul de paradisul de apus 😉

pupitresque

hmmm..oare cand aduc gustarile?!?

mda..

in ultima vreme nu am mai avut dispozitia interioara pentru a scrie. as fi fost mult prea trist si depresiv. nu vreau sa transmit si catre voi aceste stari care nu fac decat sa creasca si mai mult nivelul de entropie al universului. stari pe care le respect nu numai pentru ca definesc acea „insuportabila usuratate a fiintei” de care te poti agata (cand vrei sa pari destept) precum pipa de masea, dar mai ales pentru ca sunt mai profunde decat bucuria si fericirea. nu ma intelegeti gresit. si acestea din urma isi au rostul lor. De egzemplu a straluci supernovic pentru doar cateva milionimi de secunda mai puternic decat toate stelele dintr-o galaxie la un loc si la un timp. dar si ele o fac „against a black background”. care se pare (din ce in ce mai mult) ca este panza pe care ne este pictat 3d universul in care ne jucam pentru o vreme.

o fi astenia de toamna. o fi vreunul din capitolele dsm iv in care ma tot regasesc de cand am facut greseala sa il rasfoiesc. o fi lipsa de vitamina de. o fi lipsa de speranta ca se mai poate schimba ceva in bine in jurul meu. incidentul cu cascavotorii rasului (ii stiti, aia prosti care voteaza dupa cum le dicteaza degetul. si nici macar ala care trebuie si pe care li-l arat inca o data si pe aceasta cale..) m-a lasat cu un sentiment de zadarnicie acuta. pentru prima oara dupa gloriosii ani ’90 am inceput sa ma joc cu ideea de a parasi pasunile patriei. simt in oase ca ne indreptam cu pasi marunti si repezi catre ceva nashpa rau. ceva portocaliu intunecat si rece precum o iarna la kremlin. doar ca fara gaze. ma simt ca broasca din experimentul de biologie (din scoala generala), cufundat intr-o oala sociala a carei apa isi mareste temperatura incet, incet, pana atinge unghiul de ’90 la care incepe sa fiarba. imi este teama ca am sa ma prind de asta doar cand am sa vad bulele de aer ridicandu-se in jurul meu. si cand am sa-l aud pe „Profesorul” de biologie si navigatie sociala spunandu-mi pe un ton ferm si tatucos ca sunt un prost. pentru ca nu inteleg ca apa care deja fierbe are doar 50 de grade. si ca de la anul se va raci. si va fi bine pentru toate broscutele cuminti si cu gura mica. morala: nu fi broscuta cu gura mare. o stiti, e aia care si-o ia in fiecare banc. chiar si in acela in care moare cu barza de gat. sau invers.

asa ca am ca schimb pentru o vreme cuvintele cu imaginile. macar pana imi revin. si iarba iar imi place, iar gura nu-mi mai tace 🙂

pana atunci, ce sa va ma spun..doua saptamani rodnice pe ogoarele patriei. permiteti sa raportez o productie record la hectar. s-a lansat un nou modul I al Scolii IAA. cu numarul VI. o realizare mai mare decat pare de la un monitor distanta intr-o perioada in care industria de marcom autohtona sufera in continuare contractii dramatice. aceeasi numita scoala a mai punctat o realizare. atat de mare incat va beneficia de o conferinta de presa dedicata. nu este frumos sa anunt eu inainte asa ca mai astept.

intr-o vineri am fost alaturi de colega mea de board IAA Cristina Simion intr-un moment important: sustinerea lucrarii de doctorat. cu o teza muncita si interesanta despre leadership in industriile nestandardizate in general si cele de presa in particular.

intr-o joi a avut loc un alt eveniment marca Young Professionals: “ce inseamna creatie buna?”. cu trei creativi foarte faini: Capanescu, Rusu si Tripsa. in care s-au proiectat spoturile de la Cannes si s-a comentat din belsug pe marginea lor. cu sens. audienta a fost numeroasa si a parut interesata. de data asta am adus camera de filmat din dotare si am imortalizat momentul. dupa ce imi gasesc putin timp sa prelucrez brutul va pun cateva minute de fun 🙂

intr-un we a avut loc la Cluj conferinta PR Trend 2010. am fost si eu si m-am simtit bine. ma bucur cand vad ca se pot aduce la un singur loc profesori din toate centrele universitare din Romania care sa vorbeasca frumos despre ce au mai facut bun. sau chiar despre ceilalti colegi (uau!!!). sufletul acestei petreceri este de cinci ani Delia Balaban. o adevarata muza a publicitatii academice clujene, a reusit sa se imprieteneasca cu noi pe bune si sa ne faca sa venim, desi relatiile institutionale dintre plantatiile universitare pe care trudim cu totii sunt mai degraba politicos rezervate. romanian style. acolo am incercat sa fac un bine tarii si sa ii conving pe bastinasi clujeni sa isi ia inapoi cel mai dezastruos produs de export pe care l-a dat vreodata urbea lor: Emirul Boc. au refuzat cu indarjire. cu un argument de mare putere: de la Bucuresti isi imparte cantitatea impresionanta de incompetenta la un numar mult mai mare de oameni (20.000.000 suflete). daca s-ar intoarce la Cluj ar imparti-o doar la 400.000 de ardeleni. m-au rugat sa inteleg aceasta artimetica simpla (1:200) si sa accept situatia. daca aceasta abundenta bocitoreasca s-ar revarsa doar asupra lor, ar fi nevoiti sa emigreze cu totii la Bucuresti. si stiti cat de reluctanti sunt clujenii (cei mai viteji si mai drepti dintre traci..) la ideea de mutare in Miticia 🙂

intr-o marti mi-am dat cu parerea despre angajatul viitorului pe walstreet.ro. habar nu aveau oamenii in ce se baga daca ma intreaba pe mine. la cate sf-uri citesc intr-un an, le spun ce se va intampla si peste 150 de ani, nu doar peste 5 🙂

in rest am mai reflectat asupra conceptului de incompetenta. o fi ceva intunecat care se adauga la abilitatile unui individ? sau ceva care se scade din suma acestora? inclin catre prima varianta. cu cat oamenii sunt mai incompetenti, cu atat se zbat sa ocupe un volum mai mare 🙂

v-am pupat. sa va incalziti bine!

Fata cu tot felul de lucruri. Including a dragon

Sunt pe cale sa simt ca vacanta s-a incheiat. Asa ca inainte de a ma intoarce la activitatile atat de putin interesante ale toamnei si muncii in general, am sa tot povestesc despre cartile si filmele cu care am combatut in aceasta vara marele dusman Plictiselu. Sau Plictisescu 😉 Posturile vor fi mai scurte deoarece ma doare in cot. Cel drept. In special cand bat. La tastatura. Solicitat putin peste cat putea accepta in conditii de pace de la un armbar. Dar sa revenim la cultura populara. In acest numar despre trilogia lui Stieg Larsson. Incep cu cartile: 1. Barbati care urasc femeile, 2. Fata care s-a jucat cu focul si 3. Castelul din nori s-a sfaramat. Am muncit ceva la ele, pentru ca sunt fooaarte luungi, dar in cele din urma le-am dovedit. Nu exista feluri usoare in a spune ceva neplacut, asa ca mai bine o spui repede sa scapi. Nu mi-au placut. Prea feminine. Si in terase descendente de la una la alta, mai ceva ca Matrix. Ca romane politiste sunt prea incarcate si complexe, personajele sunt foarte improbabile, iar ideologia mult prea explicita. Primul volum din serie mi-a placut cel mai mult, iar al doilea cel mai putin. Ca biet porc misogin si primitiv socializat in valorile simple, vesele si austere ale unor eroi care se exprima mai mult cu muschiul decat cu neuronul (precum Swartzeneger, Stallone, Van Damme, Brusc Willis, Chuck Norris, Dolph Lundgreen samd.) mi-a fost foarte greu sa ma integrez in universul feminin si suedez al acestor romane. Oricat de deschis sunt catre ce ne propun ca model social tarile nordice, o fata care este in acelasi timp cel mai tare hacker, cel mai tare boxeur din sala ei de cartier, cel mai bun la suflet psihopat si un investigator mai tare ca Allan Pinkerton pur si simplu nu pot sa diger. Macar Stalone este onest cu brandul personal pana la capat. Asa ca dupa ce le-am citit am dus experimentul mai departe si am vazut si filmele facute dupa cele trei carti: 1. The Girl with the Dragon Tatoo, 2. The Girl Who Played with Fire si 3. The Girl Who Kicked a Hornet Nest. Curios si surprinzator dragi telespectatori, ordinea preferintelor s-a pastrat la fel. Primul film este foarte bine construit si filmat. Din pacate personajele sunt exact ca in carte. Mult mai mult mi-a placut The Expandables. Onest si fara pretentii. Un sandwich de cafteala cu cateva cateva replici haioase. Maslinele de pe sandwich sunt vedetele. Din nou cafteala. End. M-am simtit din nou la varsta „aia” 🙂

Una langa alta insa, trilogia Millenium este un fenomen cultural popular si merita citita sau vazuta macar ca sa fim la curent cu trendurile nordice. Nu ca Romania s-ar indrepta catre acolo in urmatorii 3-5 ani. Nope. Noi marsaluim frumos aliniati cu mamaliga in mana si cureaua lata pe spinarea aplecata catre modelul „democratic” rusesc. Macar aia o fac cu stil. Si vodca. Hai liberare!