Sfarsitul este doar un joc

Image

* citirea acestui post dureaza 5 minute*

m-am dus cu teama la Jocul lui Ender. cu teama de a vedea cu ochii mei cum un alt zeu al adolescentei mele udata cu SF este coborat din ceruri de un film. dar am strans din dinti si am intrat in sala. era de datoria mea. Might Moon be a Harsh Mistress, but she is mine nonetheless. mi-am jurat pe vremea cand inca eram copil ca indiferent care mi-ar fi varsta si obligatiile sociale, nu voi renunta vreodata sa citesc SF sau sa merg la ecranizarile marilor carti. dezamagirea este parte importanta din educatia oricarui om. m-am dus pentru a intelege de ce imi este teama sa nu primesc mai putin decat mi-am imaginat demult ca este. m-am dus pentru ca am vrut sa vad cum rezista filmul pe care imaginatia mea l-a creat atunci cand am citit intaia oara cartea aceasta, contactului cu imaginatia unor profesionisti. cu bani si enorm de multa putere de procesare. aceeasi senzatie am avut-o si cand m-am uitat prima oara la Numele Trandafirului, facut dupa romanul cu acelasi nume al lui Umberto Eco, alt zeu al imaginatiei mele.

nu am regretat deloc ca m-am dus la acest film. am inteles ce lucru extraordinar au facut cartile pentru mine. daca tot ceea ce ai sunt cuvinte, imaginatie si timp, mintea ta privata de instrumentele vizuale atat de la indemana acum este nevoita sa compenseze handicapul. sa improvizeze, sa supravietuiasca si sa evolueze. asa cum o face eroul acestei lumi. pentru ca Orson Scott Card a creat incepand cu sfarsitul o lume intreaga, complexa si plina de intrebari: Speaker for the Dead, Xenocide, Children of the Mind, Ender in ExileA War of Gifts si Ender’s Shadow. Jocul lui Ender a fost primul branci pe care viata mi l-a dat catre lumea strategiei. a fost primul moment in care am inceput sa inteleg ca mintea este o arma infinit mai puternica decat pumnii. ca o lupta nu se incheie cu o singura victorie. ca rabdarea de a iti refuza gratificatiile imediate pentru unele mai mari, dar intarziate si ipotetice, este ceea ce diferentiaza cu adevarat un om de o maimuta alba. din ea am inteles pentru prima oara diferenta dintre strategie si tactica. dintre joc si jocuri ale mintii. atunci m-am hotarat pentru prima oara sa imi pastrez mintea flexibila cat de mult cu putinta si oricat de mari ar fi costurile sociale pe care le voi plati pentru acest lucru. pentru ca atunci am inteles ca intelepciunea lumii nu este la batrani.

da, este aproape imposibil sa realizezi un film de doua ore in care sa surprinzi tot ce este intr-o carte care a luat cele mai importante premii ale genului (Hugo si Nebula). si de la care a pornit un intreg univers. dar filmul se straduieste cu onestitate. si in multe locuri reuseste. efecte speciale foarte frumos facute. focus pe framantarile interioare si psihologia personajelor. iar pentru mine asta este de ajuns ca sa il respect si sa il recomand si catre altii. dar daca, si numai daca, aveti o umbra de timp in stanga voastra, cititi toate cartile din acest univers. merita. Jocul lui Ender este doar inceputul.

cu ocazia filmului am gasit si hater-i ai lui Orson Scott Card. unii se revolta ca a creat o lume in care face apologia militarismului („Ender este Adolf Hitler in pantaloni scurti”), care il compara cu Robert A. Heinlein si ii acuza pe amandoi ca imagineaza o umanitate violenta si militarista. de parca lucrurile ar sta macar putin altfel sub pojghita subtire de propaganda umanista livrata de masinaria de comunicare. homosexualii se revolta pentru ca este fundamentalist crestin si indeamna la boicotul filmului. argumantand ca o parte din banii castigati din acest film vor fi donati unor organizatii care nu ii accepta. sunt semne ale profunzimii scrierii lui Card. nimeni pe aceasta planeta nu a facut vreodata ceva important fara ca o alta parte a oamenilor care o populeaza sa nu comenteze sau sa se revolte. dar si asta face parte din marele plan prin care specia noastra isi creste sansele de supravietuire incurajand diversitatea si punand cat mai multe oua in cat mai multe cosuri. fie ele doar ideologice.

cartea Jocul lui Ender a fost primul roman SF publicat integral on line. Jocul lui Ender este una din cartile incluse in U.S. Marine Corps Professional Reading List si folosita in programul lor de leadership. why? because: „is provid[ing] useful allegories to explain why militaries do what they do in a particularly effective shorthand way” and „it offers „lessons in training methodology, leadership, and ethics as well”.  

Jocul lui Ender este un hard SF militarist care vorbeste in soapta despre ceea ce ne face oameni. despre etica si moralitatea violentei.

Anunțuri

m-am hotarat sa devin post

Image

acest post este un contract intre mine si lume. pentru ca odata scoase din degete, cuvintele nu se mai pot intoarce in tine la fel cum au plecat. acum multi ani am citit o carte. mi-a placut atat de mult, incat m-am hotarat (si eu, ca multi altii) sa devin prost. m-am apucat cu atata seriozitate de treaba, incat nici nu mi-am dat seama decat acum ca am reusit. citesc mai mult digital decat pe hartie, petrec mai multe ore pe net decat meditand, stapanesc mai bine brb-urile si fluxurile si refluxurile facebook-ului decat pe ale mele. asa ca, incurajat de acest succes personal, m-am decis sa devin si serios. caci ce poate fi mai datator de speranta pentru ceilalti decat sa le ai pe amandoua? si cat de greu poate fi asta? este suficient sa te incapatanezi sa faci lucrurile pana la capatul planului cu care ai inceput. mult mai usor decat sa iti traiesti viata ca pe o alergare in zig zaguri aleatorii printre gloantele lucrurilor, oamenilor sau normelor. mult mai usor sa tii minte decat sa te lupti sa stapanesti arta magica a uitarii. asa ca de astazi am sters toate link-urile acestui blog, i-am schimbat lay-out-ul, subiectele si felul in care voi scrie. ma incurajeaza faptul ca voi, cei care intrati din cand in cand aici, sunteti putini. si intelegatori. pentru ca cea mai grea lectie pe care o am de invatat este sa incep sa spun nu. pentru ca oricat de mult ai vrea sa ii ajuti pe ceilalti, nu ai ce sau cu ce pentru toti. or not just yet.

usor, usor cu fericirea pe scari :)

dulcea clipa cand ma asez linistit pe spate in scaunul cu fitze lombare, imi trag castile pe cap si ma pregatesc sa scriu a venit. in sfarsit. dupa o noua lunga perioada in care am meditat daca mai continui sa scriu sau nu. pana la urma a invins conformismul. deci mai da:)

astazi am chef sa scriu despre opresiunea fericitilor asupra oamenilor normali. adica asupra noastra, bietii depresivi. sa va explic. eu simt de ceva vreme o presiune uriasa de conformism social. cam de cand am inceput sa am un blog si sa stau mai mult pe Facebook. in jurul blogului sunt mai mult oameni apropiati. care prieteni, care prietena, care colegi de pe la facultate, care studenti, care colegi din industrie, care  oameni de bine cu care am lucrat de-a lungul timpului, care chiar tu care citesti acum. unii dintre ei au asteptari de la mine. de regula sa fiu cumva. obligatoriu bine. dar si fericit, inteligent, creativ, profund, spiritual, sincer, amuzant. ca si in multe alte feluri. mi se intampla des sa fiu admonestat dupa ce scriu ceva. pentru ca am vorbit despre un subiect inainte sa o fac cu el/ea. pentru ca am aratat ca nu sunt suficient de fericit. pentru ca subiectul cu pricina este prea superficial. sau prea studiat. sau pentru, pentru, pentru..si uite asa, usor, usor, te trezesti dincolo de dealul social, prinzand viteza catre cea mai groaznica forma de cenzura: autocenzura. stiu, stiu, ce veti spune acum. este un calcul social. este alegerea ta. tu decizi cat si daca vei pierde ceva. iar daca cineva se supara si vrea sa plece, oricum nu merita sa ramana. ce poti sa spui la asta? ai dreptate, dar nu ai dreptate, my dear Dr. Watsolomon. imi aduc aminte cu nostalgie de momentul in care am ajuns la concluzia ca lumea nu ar fi un loc mai bun sau mai frumos daca oamenii ar putea sa isi citeasca unii altora gandurile. acel moment de intelepciune aplicata in care am inteles trait ca fara minciuna si disimulare nu ar exista nicio forma de socializare umana. nici chiar sectele sau kibutz-urile spirituale nu au reusit vreodata in istorie sa faca asta. nici chiar relatia de confesiune cu preotul, duhovnicul sau psihanalistul. fracking nothing. pana si discutia cu realitatea de dincolo de dincolo (Dumnezeu, Buddha, Allah, Vishnu, Setul de Constante al acestui Univers, Whatever etc.) este contaminata de poker facialitate.

Facebook-ul este o sursa continua de presiune fericitala pentru mine. de fiecare data cand deschid pagina imi sar prin ochi direct in creier (aflat de mult in declin cognitiv) doar happy shinig people. care posteaza numai fericiri: fotografii cu ei in zbor, nunti vacante cununii, prietenii, intelepciune si vorbe de duh, idei revolutionare, muzica cu mesaj, pisicutze, copii, poze si citate motivationale, hipstereli, evenimente, cauze sociale (ex. salvati balenele blonde din showbizul romanesc), pupici dulci etc. wait, wait..apuc sa strig o data. dar deja e prea tarziu. modelul de values and likestiles a apucat sa-mi inghete cateva milioane de neuroni intr-un “toata lumea fericeste”. foarte foarte rar mai dai peste cate o injuratura, o revolta, o enervare, o depreseala, o negativa de vreun fel.  am ajuns sa le dau bietilor suparati un like doar ca sa incurajez o specie pe cale de disparitie. nu stiu voi cum sunteti, dar eu daca am cateva minute de fericire intr-un an, atunci acela este un an bun. cateva zeci de ore de suparari si tristeti. iar de restul pana la 365×24 din belsug cenusiu, banal, plictisitor, comun, fad, anost, searbad, repetitiv, plictisitor, banal. SSDD. but wait, urmeaza sezonul sarbatorilor fericite. preventiv, declar Patrulei Fericirii inca de pe acum: deja sunt foarte fericit 😉

italian summer job [2]

Florenta

Dom, Dom sa’naltam!

inchisoarea ingerilor

knocking on heaven’s door

capac la toate..

no man’s land

behind enemy lines

unii muncesc, altii se odihnesc..

un leu pentru Arteneu

rough sex

Gorgonazola

la palat

pescuim, maria ta!

Ponte Vecchio

regressus ad infinitum

da’ hartia doamna?! cat e hartiaaaa?!?

italian summer job [1]

am ezitat si evitat multa vreme sa merg in Italia. nu am simtit niciodata atractie fata de valorile si stilul de viata al italienilor. dar prezentul nu are nicio legatura cu trecutul. iar italienii cu romanii. Italia trecutului si a naturii este superba. trebuie sa recunosc public ca am fost hindus in eroare de prejudecati culturale. si pentru ca paranoia este atat de prezenta in viata mea, am zis sa incep usor. asa ca am vizitat deocamdata doar „decat” Roma, Florenta, Siena si regiunea Chianti. well..asteptarile mi-au fost cu mult depasite.

Roma are un ghid DK mai gros decat cel al unei tari normale. si atat de multe locuri de vazut, incat intri in panica si disperare in incercarea de a nu pierde nimic la prima iesire din hotel. asta cred ca mi-a fost senzatia dominanta cat am stat in Roma. m-am simtit  un cultural junkie. si am avut 5 zile alocate.. cam in ziua 3 am avut momentul de iluminare: acest oras nu poate fi vazut si mai ales trait intr-o singura vizita. dincolo de tutistical crap-ul cu „citta eterna” (vezi cinematografia italiana din anii 50-60), chiar trebuie sa te resemnezi cu gandul ca vei veni si alta data. doar atunci m-am relaxat si am inceput sa ma bucur de oras. si doar dupa ce am alergat ca turistii americani pot spune ca incep sa stiu ce trebuie vizitat. si cum. si cand. cand-ul este foarte important, mai ales daca vrei sa faci fotografii. stiu ca suna ciudat, dar ar trebui sa stii dinainte din ce directie rasare si apune soarele in raport cu locurile pe care vrei sa le fotografiezi. pe care, bineinteles, le descoperi doar cand mergi prima oara la ele. si intelegi ca ar fi fost mai bine sa vii acolo dimineata. iar daca asta se intampla seara tarziu, cand deja ai programul facut pentru ziua urmatoare, iti vine sa iti tai venele in fantana 🙂 de aceea cred ca pentru acest oras trebuie sa pornesti de la inceput relaxat si resemnat. sa fii flexibil si sa nu citesti cronici de calatorie inainte. ceea ce scriu acum poate sa vi se para chiar mai aberant decat cele pe care le spun de obicei. Roma mi s-a parut o Indie urbana in mijlocul Europei. „Incredible Roma” este atat de mare si de plina de locuri interesante, incat nu iti ajunge o singura vacanta sa o intelegi. la un moment dat imbuibarea cu senzatii si istorie a fost atat de mare, incat incepuseram sa selectam doar locurile mai vechi de 1000 de ani. 1000 de ani… mancarea este excelenta. transportul public impecabil. cersetorii si manelistii romani suportabili. totusi preventiv nu vorbiti in romana pe strada sau la terase. va vor cere bani in calitate de compatrioti. eu le-am spus ca sunt scotian. m-au injurat in romana. m-am facut ca nu inteleg.

eu am simtit trei Rome. prima si cea mai aproape de mine a fost Roma antica. profund romana si deloc italiana. cea de-a doua a fost Roma medievala si renascentista. iar ce-a de-a treia Roma postmoderna, profund italiana. plina de zgomot, cafenele, scutere, restaurante si taverne, magazine, colectii de moda, turisti americani si japoneji, cersetori si mici comercianti. si multe altele. m-a fascinat usurinta cu care aceste trei straturi se intrepatrund. intr-o dupa amiaza tarzie si plina de oboseala undeva deasupra Romei am avut revelatia master art-ului in fata unui Photoshop gigantic: trei layer-e care se suprapun aproape perfect. poti sa apuci oricand unul de colt si sa il tragi mai intr-o parte. sau sa il faci total transparent si sa il pierzi in celelalte. cred ca nu ar fi fair sa fac recomandari si sugestii de calatorie. mai bine il descoperiti singuri. fara turistic bus-uri.

Florenta mi-a placut mai mult decat Roma. mai cald, mai mic, mai prietenos. un oras de jucarie. de turta dulce. de zahar ars. platoul unui Truman Show. un muzeu renascentist in aer liber. sau in interior. Galeriile Uffizi sunt superbe si pline de boticeli, michelangi, rafaeli, caravagi, rembranzi, da vincisi si amdeuri. strazi medievale, poduri, statui, piatete, palate. Domul este o experienta arhitecturala de exceptie. am meditat cateva clipe la malul social intunecat, sangeros si plin de suferinta din care cresc superbii lotusi ai artei si arhitecturii (pentru mine sunt separate). istoria familiei Medici si a bancherilor florentini este un bun inceput. am jurat ca imi reinstalez Assasin’s Creed II ca sa ma catar din nou pe Dom, sa discut cu Leonardo si sa imi imbogatesc vila din Toscana.

Siena este un fel de Obidos (Portugalia). rivalul Florentei pana la un moment dat. cand florentinii l-au cucerit in urma depopularii via ciuma si i-au inghetat dezvoltarea ca sa nu fie mai frumos. un oras conservat in evul mediu. piata centrala este superba. poti sa zaci pe jos ore in sir cu inghetata in vena.

daca nu este timp de Toscana, o excursie de o zi in regiunea Chianti este o solutie echitabila. vin, branza si mult verde. superb pentru zacut si meditat.

nu stiu cum sa inchei. sunt atat de multe de spus. mai bine las imaginile sa va povesteasca in locul meu. sa vizitati bine!

Roma

Piata Traian

Once upon a time in the west..

trecut sau viitor?!

Spartacus was here

Treptele Spaniole

Curat circ, dom’le..

Fantana laudata

„decat” o coloana. de cartier..

As my gran’pa used to say..

Et in Dacia Ego

Inainte, eorlingi!

acvariu

La piata. Navone.

Came on baby, light my fire..

la inceputurile crestinismului

Peste rau

Acoperisuri

wow.. technology ruleaza

dupa cativa ani in care m-am incapatanat sa fiu lotech cu o clapa n-am mai putut si m-am sucit catre hitech. mi-am luat cel mai smartdoi phone: Samsung Galaxy 2. mult mai destept decat mine. mi-e si frica sa il pun la munca. la ce IQ tehnologic are ma astept oricand sa cheme o gasca de HTC-uri sa ma bata daca voi comenta vreodata la ceva. sau sa ma dea in judecata.. de pe care scriu acum in direct de la gala EFFIE 2011. de la Atheneul Roman. o mare premiera pentru mine. adica doo: prezenta in acest stabiliment de cultura (oops..parca dupa stabiliment era alt cuvant decat cultura..) si live-ul. dupa o jurizare intensa din care mi-am improspatat wa-ul si cunoasterea pe multe categorii, a venit si momentul adevarurilor. bursa zvonurilor da ca si castigatori Rom tricolor si Timisoreana. Eu pariez pe Timisoreana. si pana la urma a iesit Dedeman 🙂 lasa ca nu-i nimic. important este sa fie ai nostri. anul acesta mai multe cazuri, dar mult mai puţine date de vanzari. ma enerveaza din ceee in ceee mai tare ca nu poti sa verifici daca obiectivele initiale sunt pe bune. lucru foarte important de altfel, in conditiile in care graficele colorate cu cresterile abuzive trebuie sa porneasca si ele de la ceva, nu? am vazut tot felul de indicatori de brand fantezisti si ai naiba de potriviti pentru cazul respectiv. parca ar fi fost pusi cu mana printr-un retrofit mai ceva ca  Mike dupa Nike. eu nu am intalnit niciodata in viata normala astfel de indicatori. am vazut din nou cazuri din aceeasi categorie cu cifre de research care se bateau putin cap in cap. in fine, important este ca mergem inainte. cred..hai ateneala!

the crippled god is us

The Crippled God este ultima din seria The Malazan Book of the Fallen. aburinda ca o chifla proapta scoasa din cuptor. o serie pe care am iubit-o de la prima carte. o serie cu un alt fel de imaginatie. pregatirea de antropolog a lui Steven Erikson se simte in fiecare dintre cele 10 carti ale acesteia. lungi. foarte lungi. toate au peste 800-1000 de pagini. actiunea este inconjurata si inlocuita mereu de filosofie, sociologie si meditatii asupra vietii. uneori uiti ca esti intr-un univers fantastic si crezi ca esti intr-unul istoric. foarte multe personaje. frumos conturate. cand iti este lumea mai draga iti tranteste cate unul o cimilitudine de uiti sa mai dai pagina si te crucesti de cata intelepciune zace in teasta unui simplu soldat. ok, nu chiar atat de simplu daca este parte din unitatea speciala Bridgeburners. un fel de trupe speciale de genisti, indisciplinati si cu gura mare, dar competenti in munitii si explozibili. multa poezie. si emotie. atmosfera apasatoare, intunecata si depresiva. my personal favorite. incheieri care te fac sa te gandesti. nu stiu inca de ce, dar imi aduce aminte de George R.R Martin si superba dar intunecata lui A Song of Ice and Fire. probabil fundalul old school de board gaming. serie dupa care HBO a inceput de curand un serial. cate 12 episoade pentru fiecare carte din serie. prima este Game of Thrones. pe care v-o recomand cu mare caldura. sunt zvonuri ca odata cu acest proiect tv George R.R Martin a semnat si pentru celelalte trei carti promise de multi ani si in care si-a bagat picioarele spre injuraturile generoase si pline de admiratie ale fanilor. asa ca astept cu degetul pe click A dance with Dragons. este promis pe 12 iulie.

nu am cum sa descriu actiunea sau personajele din Malazan Book of the Fallen. pentru ca sunt Mahabharatice. nu are rost si nici nu imi place sa fac asta. experienta interioara a universului imaginar este mai savuroasa. pentru mine a fost una speciala. cand am inchis pixelii ultimei pagini am fost trist. dar mai bogat. seria se incheie aici, dar universul va trai in continuare. alimentat si de Ian Esslemont. i-am citit deja Return of the Crimson Guard si Night of the Knives. si pot spune sunt la fel de bune ca si oricare din cartile lui Erikson. de altfel intreg universul imperiului Malazan este unitar si frumos construit. are ceva din imperiul roman, dar cu magie adevarata. trebuie doar sa ai rabdare si sa treci de primele 200 de pagini. vi-l recomand impacat. cu o lauta toti suntem datori, for Hood’s sake..